Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7918/2013
Ședința publică din 27 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – F______ F____
GREFIER – C_______ P____ U___
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul J___ T_____ și pe intimata D.G.P.M.B. - B______ Rutieră, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterile cu privire la fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2013, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte componentă din prezenta hotărâre, când instanța apreciind că mai are nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod proc. din 1865 a amânat pronunțarea la data de 27.09.2013, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 18.10.2012, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, petentul J___ T_____ a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata B______ de Poliție Rutieră, anularea procesului-verbal ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 16.10.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 16.10.2012 se deplasa dinspre Splaiul Independenței spre Națiunile Unite, intersecția fiind dirijată de un agent de poliție, iar în momentul în care i s-a permis să treacă s-a încadrat pe banda unu de mers spre Națiunile Unite, iar în curba situată vis-a-vis de biserica Sf. S_______ cel Nou i-a apărut din curbă, în față, agentul motociclist, lovindu-l frontal ușor dreapta, agentul de poliție depășind partea acestuia de circulație.
Petentul a menționat că circula pe prima bandă de sens și nu avea viteză, precum și că cea de-a doua bandă din sensul său de mers era liberă, iar în dreapta sa era bordura.
În drept, petentul nu a invocat niciun temei legal.
În susținerea plângerii, petentul a atașat la dosar procesul-verbal ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 16.10.2012 și schița accidentului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar prin intermediul Serviciului registratură la data de 22.04.2013, intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate și menținerea procesului verbal contestat.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că procesul verbal atacat întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 17 din OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, iar potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie.
A precizat intimata că abaterea a fost constatată în mod direct și personal de polițistul rutier, conform prevederilor art.109 alin.1 din OUG nr.195/2002, rep, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, intimata a arătat că la întocmirea procesului verbal petentul nu a avut obiecțiuni de făcut cu privire la cele consemnate, însușindu-și fapta, lucru confirmat prin semnătură și prin mențiunea „Recunosc cele de mai sus”, simpla negare a acestuia cu privire la săvârșirea faptei, neexonerându-l de răspundere.
În drept, intimata a mai invocat și disp. art.61 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său, conform disp. art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Prin cererea precizatoare înregistrată la instanță la data de 10.09.2013, petentul a arătat că impactul s-a produs ca urmare a faptului că polițistul implicat în accident circula pe sens interzis pe banda pe care circula el și nu avea semnale luminoase sau sonore. A menționat petentul că, pe Splaiul Independenței, din direcția Podul I____ către Piața Unirii, se deplasa o coloană oficială, iar polițistul a intrat pe străduța din dreapta, care are sens de ieșire către Națiunile Unite. A mai menționat petentul că polițistul a intrat pe sens interzis, virând stânga, moment în care s-a produs coliziunea.
A mai arătat petentul că nu au fost respectate prevederile art.61 alin.1 din OUG nr.195/2002 întrucât: polițistul era probabil încheietor de coloană deoarece coloana oficială trecuse înainte de a ajunge el (petentul) în intersecție și numai antemergătorii emit semnala luminoase și sonore. A mai arătat petentul că nu are certitudinea că polițistul făcea parte din coloana oficială, ci consideră că polițistul se afla în patrulare pe drumurile publice și a profitat de coloană pentru a se deplasa pe contrasens. A menționat petentul că, și în situația în care polițistul ar fi făcut parte din coloana oficială, acesta nu ar fi avut voie să părăsească traseul prestabilit încălcând astfel consemnul și atribuțiile cu care era consemnat.
Totodată, petentul a arătat că la fața locului, în momentul producerii accidentului, nu a fost prezent martorul asistent B_________ M_____ G_____, ci numai un agent de poliție care era coleg cu polițistul implicat în accident.
Petentul a solicitat înlocuirea măsurii suspendării permisului de conducere cu măsura avertismentului.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri și proba testimonială: 2 martori pentru petent și un martor pentru intimată (martorul B_________ M_____ G_____ indicat în procesul verbal). La termenul din 04.06.2013 a procedat la audierea martorului petentului, M_____ A_____ D_____. La același termen petentul a renunțat la audierea celui de-al doilea martor. La termenul din 24.09.2013 instanța a constatat aplicabilitatea disp. art.188 alin.3 C.Pr.Civ. din 1865 cu privire la martorul încuviințat intimatei.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx emis de intimată la data de 16.10.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 350 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. f din O.U.G. nr. 195/2002.
S-a reținut că la data de 16.10.2012, aceasta a condus autoturismul cu nr. XXXXXX pe __________________________ Splaiul Independenței către ____________________ a respectat semnalele luminoase și sonore ale motocicletei MAI xxxxx conduse de un agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Verificând din oficiu legalitatea procesului verbal de contravenție, din punct de vedere formal, instanța reține că acesta conține toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute.
Chiar dacă O.G. nr. 2/2001, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din interpretarea prevederilor art. 34 alin. 1 din actul normativ menționat, rezultă că procesul verbal face dovada deplină a situației de fapt reținute până la proba contrară.
În cauză, petentul nu a făcut o asemenea dovadă, din depoziția martorului propus de acesta nerezultând o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator.
Prin urmare, instanța constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, precum și că amenda aplicată se situează în limitele prevăzute de lege (lato sensu), iar sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile este prevăzută de lege pentru contravenția săvârșită, va respinge ca nefondată plângerea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul J___ T_____, domiciliat în București, sector 5, Calea Rahovei nr.338, ___________, _________________________ cu intimata D.G.P.M.B. - B______ Rutieră, cu sediul în București, sector 3, _______________________.9-15, ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.09.2013.
Președinte,Grefier,