Dosar nr. XXXXXXXX/ 2012 Contestație la executare
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.993
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G_______ B______
GREFIER C_______ P________
La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea B____ D______, în contradictoriu cu intimata S.C. M___ COLECTION SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 13 septembrie 2012, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, instanța pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, data de 20 septembrie 2012.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
La data de 12 septembrie 2012 a fost înregistrată la instanță contestația la executare formulată de B____ D______ împotriva publicației de vânzare emisă în dosarul execuțional 110/2011 al B__ C________ A________.
În motivarea contestației s-au arătat următoarele:
Prin publicația de vânzare din 21 iunie 2012 au fost scoase la vânzare imobilele teren de 1.048 m.p. identic cu ____________________ din C.F. xxxxx, compus din 300 m.p. curți, construcții ( casă și grajd ) și 784 m.p. teren arabil, casa cu etaj identic cu ___________________ grajd identic cu ________________________ din C.F. xxxxx a ______________ Mold., bunuri ce se află în posesia ei.
Contestatoarea a arătat că în ceea ce o privește pe creditoare, aceasta trebuie să indice cu claritate cine sunt moștenitorii lui B____ I___ și nu să prezinte o denumire generică, cu atât mai mult cu cât nu s-a dezbătut succesiunea după respectiva persoană, nu se cunoaște cine sunt moștenitorii legali sau testamentari și care dintre ei au acceptat succesiunea pentru ca vânzarea să le fie opozabilă.
S-a mai susținut că nici o persoană cu vocație succesorală după debitorul B____ I___ nu a fot înștiințat despre existența vreunui titlu executoriu, pentru a aprecia dacă acceptă sau nu succesiunea, cu atât mai mult cu cât nici pretinsul debitor nu a cunoscut despre existența vreunui titlu executoriu.
În același timp s-a susținut că B____ I__ a decedat la data de 04 august 2008, iar sentința civilă 7743 a Judecătoriei C________ a fost pronunțată la data de 06 mai 2008, încât aceasta a fost nelegal investită la 07 august 2009 ( la peste un an de zile de la decesul debitorului ), fără ca posibilii moștenitori să aibă cunoștință despre existența acestei hotărâri.
Tot astfel, s-a susținut că bunurile supuse executării silite sunt grevate de un drept de ipotecă în favoarea Volksbank România SA, în baza contractului de garanție reală imobiliară 1973 din 18 august 2008 emisă de BNP Valeriana I___, pentru suma de 22.000 CHF, încât se consideră că un creditor chirografar nu poate încălca drepturile unui creditor ipotecar, cu atât mai mult cu cât contractul de ipotecă este anterior ( cu un an ) emiterii titlului executoriu.
De asemenea, s-a arătat că raportul de evaluare a fost întocmit pe ascuns și în mare secret și fără înștiințarea posesorului de fapt.
Contestația a fost întemeiată în drept pe disp.art.399 și următorii din codul de procedură civilă.
Au fost anexate contestației: publicația de vânzare din 21 iunie 2011 emisă de B__ C________ A________ și copia sentinței civile 7743 din 06 mai 2008 a Judecătoriei C________ investită cu formulă executorie.
Prin întâmpinările depuse la dosar ( fila 14 – 16 ) intimata ______________________ C________ a solicitat respingerea contestației invocând:
- excepția tardivității formulării contestației în raport de disp.art.401 alin.1 cod procedură civilă și
- pe fond, respingerea contestației ca nefondată.
În acest sens s-au arătat următoarele:
Conform art.401 alin.1 cod procedură civilă contestația se face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare, ori, acest termen a fost depășit.
Pe fondul cauzei s-a arătat că potrivit art.397 cod procedură civilă creditoarea nu trebuie să cunoască moștenitorii debitorului pentru a se putea proceda la continuarea executării silite în contra acestora, ori, executarea silită a continuat în contra moștenitorilor defunctului debitor B____ I___ fără ca lipsa individualizării moștenitorilor să constituie un motiv de nulitate a actelor de executare efectuate împotriva acestora.
Totodată s-a susținut că moștenitorii urmează să-și exercite dreptul de opțiune succesorală în termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii și prin urmare, susținerea contestatoarei că trebuia să aibă cunoștință despre această executare pentru a-și exprima opțiunea succesorală nu-și are fundament legal.
Mai mult decât atât s-a arătat că în ceea ce privește titlu executoriu acesta i-a fost comunicat atât defunctului debitor cât și moștenitorilor acestora inclusiv contestatoarei .
Cât privește existența unui drept de ipotecă asupra imobilului a cărui executare silită s-a solicitat s-a arătat că aceasta nu reprezintă un impediment în efectuarea actelor de executare necesare realizării creanței, urmând ca în cazul vânzării imobilului prin licitație publică Volksbank România SA în calitate de creditor ipotecar să fie cea care își va recupera, cu întâietate, creanța.
Tot astfel s-a susținut că – în raport de motivele invocate – nu există nici un motiv de nelegalitate în ceea ce privește actul de executare.
Întâmpinările au fost întemeiate pe disp.art.115 și urm.cod procedură civilă.
Instanța a solicitat, iar B__ C________ A________ a comunicat, în copie, dosarul de executare.
Instanța de judecată, analizând susținerile părților în raport de probele administrate în cauză, reține următoarele:
Prin cererea adresată B__ C________ A________ înregistrată sub nr.110 din 05 aprilie 2011 s-a solicitat executarea silită pe bunurile debitorului B____ I___ pentru sumele datorate de acesta în baza sentinței civile nr.7743 din 06 mai 2008 a Judecătoriei C________.
În baza acestei cereri executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite,i ar prin încheierea din 07 aprilie 2011 Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, a încuviințat executarea.
În acest sens s-a încheiat procesul – verbal din 29 aprilie 2011 și a fost emisă somația cu aceiași dată.
La data de 02 mai 2011 s-a făcut comunicarea actelor de executare către debitor, menționându-se că acesta este decedat de doi ani, iar familia refuză afișarea.
Potrivit comunicării somației imobiliare aflată la fila 81 din dosar contestatoarea a primit această somație la data de 27 ianuarie 2012 semnând personal de primirea ei.
Conform disp.art.401 alin.1 din codul de procedură civilă contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când:
a) – contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau refuzul de a îndeplini un act de executare și
c ) – debitorul care contestă executarea însăși a primit somația, ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația s-au executarea se face fără somație.
Așadar, contestatoarea a primit somația la 27 ianuarie 2012, iar contestația a fost introdusă la instanță la 12 iulie 2012, cu mult peste termenul impus de dispozițiile legale.
Așa fiind, excepția invocată de intimată este întemeiată urmând a fi admisă și drept consecință, se va respinge contestația, ca fiind tardiv formulată.
Văzând că a fost legal timbrată contestația,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția invocată de intimata ______________________ C________ și în consecință:
Respinge contestația formulată de contestatoarea B____ D______, domiciliată în mun. C-lung. Moldovenesc ___________________________. 15, Jud. Suceava în contradictoriu cu intimata S.C. M___ COLECTION SRL – avocat Ovanesian F______, cu sediul în mun. C________ _____________________-84, Jud. C________, ca fiind tardiv formulată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. Ghe.B.
Tehnored. CP/AB
Ex.4/23 octombrie 2012