Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel SUCEAVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
108/2012 din 20 martie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXX - anulare act administrativ –





R O M A N I A

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr.108

Ședința publică din 20 martie 2012

Președinte S__ R____

Grefier H_____ V______

Pe rol, judecarea cererii de revizuire, formulată de revizuientul M_______ L____, fiul lui D______ și N_______, născut la 14.01.1976, deținut în P____________ Iași, împotriva sentinței nr.187 din 27.09.2010, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr.XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații Administrația Națională a Penitenciarelor București – prin director și P____________ de M_____ Siguranță B_______ – prin director.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință relevând faptul că intimata Administrația Națională a Penitenciarelor București nu a depus la dosar întâmpinare, deși, la cerere, i s-a comunicat copia acțiunii, precum și că intimatul P____________ de M_____ Siguranță B_______, prin director, a depus la dosar întâmpinare, într-un singur exemplar, prin care solicită inclusiv judecarea în lipsă.

Instanța, apreciind că probatoriul este epuizat și că cererea este în stare de judecată, declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare.

După deliberare,


C U R T E A,

Asupra cererii de revizuire de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava – secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. XXXXXXXXXXX din 17 iunie 2010, reclamantul M_______ L____, în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor București – prin director B___ I__ și P____________ de M_____ Siguranță B_______ – prin director H_____ M_____ a solicitat „anularea actelor de dispoziție cu caracter administrativ” și „acordarea de despăgubiri”.

În motivare, reclamantul precizează că în mod constant pârâții au dispus, pe toată perioada „transferurilor” în P____________ B_______, restrângerea drepturilor prevăzute de art. 38, 54, 55, 56, 60, 72 și 174 din H.G. 1897/2006.

Mai arată reclamantul că nu critică „Transferarea” sa în P____________ B_______, ci faptul că i-au fost îngrădite toate drepturile garantate de Constituție și lege, motiv pentru care solicită daune morale de 4 milioane lei.

Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor București, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului motivat de faptul că acesta are mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată din Suceava și B_______ ajungându-se să fie citat și escortat la aceste instanțe de mai multe ori pe săptămână, motiv pentru care este imposibilă transferarea sa la P____________ Iași, așa încât nimeni nu-și poate invoca propria culpă pentru recunoașterea unor drepturi pretins încălcate.

Prin sentința nr.187/27.09.2010, Curtea de Apel Suceava – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că, reclamantul invocă în esență încălcarea drepturilor prevăzute de art. 38, art. 54, art. 56, art. 60, art. 72 și art. 174 din regulamentul de aplicare a legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal aprobat prin H.G. nr. 1897/2006.

Ori art. 61 al. 1 din H.G. 1897/2006 prevede expres „ Împotriva măsurilor referitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta secțiune, dispuse de administrația locului de deținere, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată, în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Lege”.

Al. 6 al aceluiași articol stipulează că „Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana privată de libertate poate introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii”.

Așadar, în speță, reclamantul era îndrituit a formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, iar în cazul în care ar fi fost nemulțumit de soluția dată, se putea adresa judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În consecință, cum pretențiile reclamantului exced cadrului procesual de față, reglementat de legea 554/2004, putând fi valorificate doar pe calea legii speciale sus menționate, excepția invocată din oficiu a fost admisă și, în consecință, Curtea a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat recurs, care a fost respins prin decizia nr.2837/18.05.2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cu reținerea motivării instanței de fond.

Reclamantul a formulat cerere de revizuire a sentinței 187/2010 a Curții de Apel Suceava, ce a fost înregistrată la data de 17.11.2011 sub nr.XXXXXXXXXXXX pe rolul Curții de Apel Suceava – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, fiind mai întâi repartizată spre soluționare unui complet de recurs, care a trimis cauza unui complet de fonduri contencioase.

Astfel învestită, instanța, prin încheierea de ședință din 21.02.2012, a admis cererea de scutire a revizuientului de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 10,00 lei și a exonerat pe acesta de obligația de a depune la dosar timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, și, la termenul de judecată de astăzi, a trecut la examinarea cererii de revizuire, constatând următoarele:

Revizuientul critică sentința nr.187/2010 a Curții de Apel Suceava – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, susținând că decizia nr.430/2009 emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor este contrară legii, întrucât i s-au încălcat drepturile recunoscute în favoarea persoanelor lipsite de libertate. S-a arătat că familia nu a fost anunțată cu privire la prezența sa în penitenciarul B_______. În plus, i s-au încălcat și alte drepturi, printre care dreptul la vizită, informare, accesul la televizor și radio, la programe de reeducare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, P____________ B_______ a arătat că motivele invocate de petent nu se încadrează în dispozițiile art.322 din Codul de procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că cererea formulată nu este întemeiată.

Cazurile în care se poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii sunt expres și limitativ prevăzute de art.322 din Codul de procedură civilă.

Niciunul din motivele invocate nu se încadrează în acest text de lege.

Petentul reiterează aceleași motive pe care le-a învederat în cuprinsul acțiunii asupra căreia Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat prin sentința a cărei revizuire se cere – sentința civilă nr.187/2010. Aceasta rezultă cu îndestulătoare evidență din cuprinsul petitului acțiunii și al petitului cererii de revizuire. În plus, Curtea mai reține că motivele din cuprinsul cererii de revizuire au fost invocate și ca motive de recurs, acesta fiind respins prin decizia nr.2837/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru considerentele învederate,

În numele Legii,


H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge cererea de revizuire, formulată de revizuientul M_______ L____, fiul lui D______ și N_______, născut la 14.01.1976, deținut în P____________ Iași, împotriva sentinței nr.187 din 27.09.2010, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr.XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații Administrația Națională a Penitenciarelor București – prin director și P____________ de M_____ Siguranță B_______ – prin director, ca nefondată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2012.


Președinte,Grefier,






Red. S.R.

Tehnored. V.H.

6 ex./27.03.2012



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025