Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V______
SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4451/2013
Ședința publică de la 04 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M______ D____
Grefier O_____ C______
Pe rol judecarea cererii formulată de reclamantul P_____ T_____, domiciliat în com. V______, ___________________________, în contradictoriu cu pârâta I__ V______, având ca obiect
anulare act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apărătorul reclamantului, Av. Danțiș N______, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Apărătorul reclamantului, Av.Danțiș N______, depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială nr. xxxxx/04.09.2013 și arată că nu mai are probe de solicitat și nici alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantului, Av. Danțiș N______, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, având cuvântul, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, anularea sancțiunii complementare și exonerarea de la executarea acestei sancțiuni.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 11.09.2012 sub nr. xxxxx/231/2012, petentul P_____ T_____ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I__ V______, anularea măsurii de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 270 zile, comunicată petentului prin adresa nr. xxxxxx din data de 28.08.2012 .
Prin Sentința civilă nr.351/30.01.2013, instanța a admis cererea formulată de petentul P_____ T_____ și a hotărât anularea măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule, dispusă prin adresa nr. xxxxxx/28.08.2012 și exonerarea petentului de la executarea măsurii.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul I__ V______, considerând sentința nelegală și neîntemeiată iar, prin Decizia civilă nr.211/23.04.2013, tribunalul a admis recursul, a casat Sentința civilă nr.351/30.01.2013 și, constatând că, față de obiectul cauzei, competența de soluționare pe fond aparținea instanței de contencios administrativ, a dispus repartizarea dosarului de către Tribunalul V______ ca fond contencios.
Cauza a fost înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXX.
Tribunalul reține că reclamantul P_____ T_____, în contradictoriu cu pârâtul I__ V______, a solicitat anularea măsurii de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 270 zile, comunicată petentului prin adresa nr. xxxxxx din data de 28.08.2012 .
În motivarea cererii a arătat că, urmare a cumulului de 16 puncte penalizare în perioada 14.02-14.08.2012 și a adresei din data de 14.08.2012, s-a prezentat la data de 27.08.2012 la sediul intimatului și a predat permisul de conducere, fiindu-i comunicată suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile.
Petentul a menționat că, ulterior, a primit adresa nr. xxxxxx din data de 28.08.2012, prin care i-a fost comunicată suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 270 zile, începând cu data de 28.08.2012, întrucât, la data de 14.08.2012, a încălcat dispozițiile art. 103 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.
A susținut că, începând cu suspendarea dreptului de a conduce cu data de 28.08.2012, s-au anulat toate punctele de penalizare acumulate până la acel moment conform art. 103 alin. 1 lit. c) pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, fapt pentru care suspendarea pentru o perioadă de 270 zile este nelegală și netemeinică.
În probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, atașând, în copie certificate pentru conformitate cu originalul, adresa nr. xxxxxx/28.08.2012 (fila 5), adrea nr. xxxxxx din data de 14.08.2012 (fila 4), dovadă ________ nr. xxxxxxx din data de 27.08.2012 (fila 6).
La data de 17.12.2012 intimatul a depus cazier aut nr. xxxxxx din data de 03.11.2012 și borderou pentru obiecte de corespondență din data de 04.06.2008.
Prin Întâmpinare, pârâtul a arătat că, la data de 28.08.2012, în urma verificării și interogării bazei de date privind posesorii de permise de conducere, s-a stabilit că aplicația informatică a contabilizat în mod repetat mai multe cumuluri de 15 puncte penalizare începând cu data de 02.04.2008, data de la care a realizat primul cumul de puncte, petentul a fost înștiințat în scris la domiciliu, dar nu s-a prezentat pentru executarea măsurilor complementare, adică nu a depus permisul de conducere.
S-a precizat că a rezultat un cumul de 15 puncte de penalizare la datele de 14.08.2012 (30 zile), la data de 29.04.2010 (60 zile), la data de 09.10.2009 (60 zile), la data de 27.05.2009 (fila 60 zile) și la data de 02.04.2008 (60 zile), fiind indicat ca temei legal dispozițiile art. 103 alin. 1 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 195/2002.
Analizând cererea reclamantului, în raport cu probatoriul efectuat și dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 103 alin.1) din O.U.G. nr. 195/2002 „Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule se dispune:
a) pentru o perioada de 30 de zile, daca titularul permisului de conducere a savarsit contraventii care cumuleaza 15 puncte de penalizare;
b) pentru o perioada de 60 de zile, daca titularul permisului de conducere cumuleaza, din nou, cel putin 15 puncte de penalizare in urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei suspendari a exercitarii dreptului de a conduce.”
Din analiza cazierului auto nr. xxxxxx din data de 03.11.2012 (filele 19 – 21 dosar judecătorie), rezultă că petentul a acumulat succesiv 15 puncte de penalizare, după cum urmează : la data de 02.04.2008, la data de 27.05.2009, la data de 09.10.2009, la data de 29.04.2010 și la data de 14.08.2012.
Procedura de dispunere a măsurii suspendării, ca urmare a cumulului de 15 puncte, este reglementată de art. 103 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit căruia: „In cazurile prevazute la alin. (1) si (2) hotararea de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se comunica titularului de catre serviciul politiei rutiere, care are in evidenta contravenientul, in termen de 10 zile de la data constatarii ultimei contraventii.”
În raport de aceste prevederi legale, tribunalul reține că, pentru fiecare dintre cele patru cumuluri de puncte anteriore datei de 14.08.2012, trebuia ca măsura suspendării să îi fie comunicată petentului P_____ T_____ în termen de 10 zile de la data săvârșirii ultimei contravenții care a generat îndeplinirea a 15 puncte.
Din borderoul nr. 29 din data de 04.06.2008 (fila 22 dosar judecătorie) nu rezultă ce document a fost comunicat petentului și dacă acesta a fost primit efectiv.
Tribunalul reține că, potrivit dispoziției art. 103 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, contravenientul este obligat sa se prezinte la unitatea de politie pe raza căreia domiciliază, are resedinta sau, dupa caz, rezidenta normala, in termen de 5 zile de la primirea instiintarii scrise, pentru a preda permisul de conducere iar, pentru neîndeplinirea acestei obligații, este prevăzută o sancțiune specială, în alineatul următor fiind prevăzut că neprezentarea contravenientului in 5 zile de la primirea înștiințării, in mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.
Prin urmare, tribunalul apreciază că măsura suspendării trebuia doar comunicată petentului în 10 zile de la ultima contravenție care a generat îndeplinirea a 15 puncte, nedepunerea permisului de conducere nefiind de natură a atrage neexecutarea sancțiunii, întrucât sancțiunea, odată comunicată petentului, opera independent de depunerea sau nu a permisului de conducere.
Față de aceste aspecte, Tribunalul reține că măsura suspendării permisului de conducere pentru o perioada de 270 zile trebuia dispusă după fiecare îndeplinire a numărului de puncte, lipsa rolului activ al intimatului în verificarea bazei de date nefiind imputabilă petentului, nefiind relevante, în cauză, susținerile pârâtului în sensul că cele 4 cumuluri de 15 puncte de penalizare, anterior datei de 14.08.2012, înscrise în cazierul auto al petentului, nu au fost constatate de Poliția Rutieră V______ iar aceasta nu avea, în acel moment, baza de date actualizată.
Tribunalul reține și faptul că măsura suspendării pe o perioadă de 270 zile a fost dispusă și cu încălcarea dispozițiilor art. 103 alin. 4 din O.U.G. 195/2002 potrivit cărora punctele de penalizare se anuleaza la implinirea termenului de 6 luni de la data constatarii contraventiei.
Prin urmare, în afara celor 16 puncte de penalizare cumulate de petentul P_____ T_____ la data de 14.08.2012, în baza cărora a fost dispusă suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile prin adresa nr . xxxxxx/14.08.2012, în privința acestuia nu mai puteau fi dispuse măsuri în temeiul celorlalte patru cumuluri anterioare întrucât, cu privire la acestea, tribunalul reține că, la data de 28.08.2012, trecuseră mai mult de 6 luni de la data constatării contravenției care a generat cele 15 puncte de penalizare, astfel că aceste puncte erau anulate de drept, în temeiul art. 103 alin. 4 din O.U.G 195/2002.
În lumina acestor considerente, tribunalul va admite cererea înregistrată sub nr. XXXXXXX/2012 formulată de reclamantul P_____ T_____, în contradictoriu cu intimatul I__ V______, și va dispune anularea măsurii de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 270 zile comunicată petentului prin adresa nr. xxxxxx / 28.08.2012 .
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea înregistrată sub nr. XXXXXXX/2012 formulată de reclamantul P_____ T_____, domiciliat în com. V______, ___________________________, în contradictoriu cu pârâta I__ V______ și, în consecință:
Dispune anularea măsurii de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 270 zile comunicată petentului prin adresa nr. xxxxxx / 28.08.2012.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.09.2013.
Președinte,
M______ Dibuș
Grefier,
O_____ Corhană
Red./tehnored.M.D. – 09.09.2013
Tehnored. O.C. – 20.09.2013
4 ex.