Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 526
Ședința publică de la 10 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I___ F___________
Grefier E______ E____ C_____
P________ de pe lângă Tribunalul Argeș, reprezentat prin procuror M_______ P____.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația formulată de inculpatul B______ C_______ M_____, fiul lui natural și D______, născut la 24 mai 1987, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXX14.
La apelul nominal făcut în ședința publică , s-a prezentat contestatorul inculpat B______ C_______ M_____ în stare de arest asistat de avocat din oficiu D_________ D____, conform împuternicirii avocațiale nr. 5097/2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit art.369 C.pr.penală.
Apărătorul contestatorului și reprezentanta parchetului arată că nu mai au alte cereri sau probe de formulat în cauză.
Tribunalul constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației , desființarea încheierii și pe fond înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar sau arestul la domiciliu, având în vedere că măsura arestului preventiv nu-și mai găsește scopul, martorii și partea vătămată au fost audiați, iar inculpatul a recunoscut în parte infracțiunile pentru care este judecată.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingerea contestației ca nefondată, menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică, obligarea contestatorului la cheltuieli judiciare către stat.
Contestatorul inculpat având ultimul cuvânt solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau arestul la domiciliu, întrucât are 1 copil și a recunoscut fapta săvârșită.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele :
Prin încheierea din data de 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de inculpatul B______ C_______ M_____.
În motivare, s-a constatat că la data de 03.12.2014, inculpatul B______ C_______ M_____ a formulat cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.
Cererea nu a fost motivată în fapt.
Sub acest aspect, instanța a reținut faptul că prin rechizitoriul nr. 1790/P/2013 emis de P________ de pe lângă Judecătoria Costești la data de 14.08.2014, s-a dispus trimiterea în judecată , în stare de arest preventiv a inculpatului B______ C_______ M_____, pentru săvârșirea unui număr de unsprezece infracțiuni de furt calificat, fapte prevăzute de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b)și d) și alin.2 lit.b) C.p., cu aplicarea disp. art. 77 lit.a) și d) C.P , în condițiile prev. de art. 41 alin.1 Cp., cu aplicarea disp. art.38 alin.1 C.p., precum și trimiterea în judecată , în stare de libertate, a inculpatului D______ M_____, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1, 229 alin. 1 lit. b)și d) C.p., în condițiile prev. de art. 77 lit.a)și d) C.p.
Prin actul de sesizare a instanței, în fapt, , s-a reținut că în perioada cuprinsă între luna noiembrie 2013 -iunie 2014, inculpatul B______ C_______ M_____, pe timpul nopții prin efracție sau escaladare și prin violarea domiciliului, a pătruns în gospodăriile persoanelor vătămate P_____ I__, G____ C_________, M________ Ș_____ L____, T____ I__, O___ A_____, M__ E_____, R_______ C______, P_______ C_________, C___ I__, dar și în sediul profesional al persoanei vătămate S.C. TILIA EXPROD SA. situate pe raza comunelor S_______, L____ Corbului, județul Argeș, de unde a sustras mai multe bunuri , o parte din acestea valorificându-le și neputând fi găsite ulterior, iar o altă parte fiind valorificate dar recuperate și predate persoanelor vătămate prin aceasta cauzându-se diferite prejudicii acestora.
Din actele dosarului se constată că prin încheierea din data de 25.06.2014 pronunțată de Judecătoria Costești în baza art. art. 226 C.p.p. rap la art. 223 alin. 1 lit. b), c) și alin. 2 C.p.p., s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B______ C_______ M_____, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.06.2014 și până la data de 24.07.2014 inclusiv.
S-a reținut de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Costești, faptul că în cauză, există probe suficiente din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul B______ C_______ M_____ a comis patru fapte penale de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1, 229 alin.1 lit.b și d) și alin.2 lit.b) C.p., pedepsite de lege cu închisoarea de la 2 la 7 ani, precum și faptul că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aceasta rezultând și din caracterul repetat al faptelor de sustragere, dar și din valoarea mare a prejudiciilor cauzate, implicarea și a altor persoane în comiterea de infracțiuni, anturajul suspect al inculpatului, antecedentele penale ale inculpatului, care se află în stare de recidivă, fiind eliberat condiționat la data de 09.01.2013, din executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunile de furt calificat, cu un rest rămas de executat de 438 de zile.
În consecință, judecătorul de drepturi și libertăți, a reținut incidența în cauză atât a temeiului legal prev. de art.223 alin.2 C.pen. cât și a temeiurilor legale prev. de art.223 alin.1 lit.b) și c) C,pr.pen. întrucât inculpatul a încercat să influențeze pe martorul M________ I__ și să realizeze o înțelegere frauduloasă cu persoana vătămată Geogu C_________.
Prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 22.07.2014 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Costești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești și în temeiul art. 234 și art. 236 C.p.p. s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului B______ C_______ M_____, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 25.07.2014 și până la data de 23.08.2014, inclusiv iar în temeiul art. 242 alin. 2 C. p.p.s-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu cea a controlului judiciar.
S-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 234 C.p.p., pentru a se putea dispune prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpat.
S-a reținut că din materialul probator administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de liberate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Starea de pericol reiese din ansamblul circumstanțelor în care faptele au fost săvârșite (în timpul nopții, prin pătrunderea în gospodăriile persoanelor vătămate), dar și din numărul mare al acestora, aspect care conduce la concluzia că inculpatul și-a format un obicei din a obține foloase materiale prin săvârșirea de fapte antisociale.
S-a mai reținut și faptul că, la evaluarea stării de pericol se are în vedere și valoarea mare a prejudiciilor cauzate, implicarea și a altor persoane în comiterea de infracțiuni, anturajul suspect al inculpatului, dar și antecedentele sale penale, acesta aflându-se în stare de recidivă, fiind liberat condiționat la data de 09.01.2013 din executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, aplicată pentru infracțiuni de furt calificat, cu un rest rămas de executat de 438 de zile iar urmărirea penală nu este finalizată în cauză.
De asemenea, prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 20.08.2014 constatând legalitatea și temeinicia măsurii în temeiul art. 348 C.p.p. rap. la art. 207 C.p.p., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului B______ C_______ - M_____.
S-a reținut că, temeiurile de drept găsite ca prezente atât la luarea cât și la prelungirea arestării preventive, dispusă față de inculpatul B______ C_______ M_____, și anume dispozițiile art.223 alin.1 lit.b și c) și alin.2 C.pr.pen., constând, în concret, în fapta de influențare a martorului M________ I__ , în încercarea de a realiza o înțelegere frauduloasă cu persoana vătămată G____ C_________, precum și în aceea că în cauză există indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul B______ C_______ M_____ a comis intenționat mai multe infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și din gravitatea faptelor, modul de comitere și urmările acestora, precum și din datele ce caracterizează persoana inculpatului, a constatat că privarea de libertate a acestuia este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, instanța consideră că acestea persistă și la acest moment.
În concluzie, s-a apreciat că, există probe suficiente din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul B______ C_______ M_____ a comis faptele penale de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1, 229 alin.1 lit.b și d) și alin.2 lit.b) C.p., pedepsite de lege cu închisoarea de la 2 la 7 ani, precum și faptul că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică, aceasta rezultând și din caracterul repetat al faptelor de sustragere, dar și din valoarea mare a prejudiciilor cauzate, implicarea și a altor persoane în comiterea de infracțiuni, anturajul suspect al inculpatului, antecedentele penale ale inculpatului, care se află în stare de recidivă, fiind eliberat condiționat la data de 09.01.2013, din executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunile de furt calificat, cu un rest rămas de executat de 438 de zile.
Pe de altă parte , nici intervalul de timp carte a trecut de la momentul arestării inculpatului , din data de 25.06.2014, deci de aproape două luni, nu poate fi considerat mare , date fiind elementele ce caracterizează inculpatul în cauza penală concretă , și anume întinderea faptelor de sustragere pe un mare interval de timp, în prezenta unor antecedente penale substanțiale , din care se poate reține riscul reluării acestui comportament de către inculpatul lăsat în stare de libertate.
De asemenea prin încheierile pronunțate în ședința camerei de consiliu din data de 16.09.2014 și din data de 08.10.2014 în baza art. 207 alin.4 C.p.p. s-a constatat legalitatea și temeinicia stării de arest preventiv și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B______ C_______,pe durata reglementată de lege.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 29.10.2014 și prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 21.11.2014 în baza art. 362 alin.2 C.p.p. raportat la art.208 al.2 C.p.p. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B______ C_______ M_____, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art228 alin.1-229 alin.1 lit.b)și d) și alin.2 lit.b) C.p., cu aplicarea disp. art. 77 lit.a) și d) C.P , în condițiile prev. de art. 41 alin.1 Cp., cu aplicarea disp. art.38 alin.1 C.p..
S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B______ C_______ M_____ pe durata reglementată de lege și s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau măsura arestului la domiciliu.
De asemenea, prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 26.11.2014 în baza art. 362 alin.1 C.p.p. raportat la art.242 al.2 C.p.p. s-a respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul B______ C_______ M_____.
Potrivit disp.art.362 alin.1 din Codul de procedură penală, instanța se pronunță la cerere sau din oficiu cu privire la luarea ,înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
De asemenea potrivit disp.art.242 alin.2 din Codul de procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 al.1 Cod pr.pen.
În speță, s-a constatat subzistența temeiurilor care au fost reținute la adoptarea arestării preventive întrucât există presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, iar faptele pentru care este cercetat sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
Având în vedere probele administrate pe parcursul întregii urmăriri penale, respectiv: plângerile penale formulate de persoanele vătămate, declarațiile inculpaților; declarațiile martorilor; procesele - verbale de constatare la fața locului, însoțite de planșe foto, procese - verbale de examinare criminalistică, procese - verbale de identificare a bunurilor, procese – verbale de primire-predare bunuri, instanța reține că , în speță există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală
Sub acest aspect, s-a constatat că nu au intervenit alte împrejurări de natură a înlătura temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului, iar deopotrivă subzistă și condiția privind existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică ce se impune a fi înlăturat prin menținerea acestei măsuri preventive ce respectă și principiul proporționalității , astfel cum este consacrat de disp. art. 202 al. 3 C. pr. pen.
În ceea ce privește gradul de pericol social, instanța a reținut că acesta rezultă din împrejurările concrete în care se prefigurează săvârșirea infracțiunilor în condițiile concursului real, în participație penală, raportat și la modul elaborat de concepere a demersului infracțional pentru obținerea în mod facil a unor foloase injuste și la prejudiciul generat.
S-a reținut că alături de suspiciunea rezonabilă privind comiterea faptelor, probele evidențiază indicii că inculpatul, a încercat să influențeze martorul M________ I__, și a încercat să realizeze o înțelegere frauduloasă cu persoana vătămată G____ C_________.
Aceste elemente denotă o periculozitate sporită a inculpatului față de care se justifică menținerea în continuare a măsurii arestării preventive pentru înlăturarea stării de pericol, pentru restabilirea stării de securitate în rândul comunității și pentru a preîntâmpina săvârșirea altor fapte ce intră în sfera ilicitului penal, având în vedere perseverența acestuia în încălcarea valorilor sociale ocrotite de legea penală.
În contextul celor expuse, instanța a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune înlocuirea măsurii aretării preventive cu altă măsură preventivă mai ușoară - respectiv măsura controlului judiciar sau măsura arestului la domiciliu, care nu s-ar justifica și nu ar fi optime pentru înlăturarea stării de pericol, cât și pentru buna desfășurare a procesului penal, inculpatul neprezentând suficiente garanții ca ar respecta obligațiile instituite in cadrul unei masuri preventive mai blânde .
S-a apreciat că la acest moment singura măsură preventivă aptă să ducă la realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 și 3 NC.p.p., este privarea de libertate a inculpatului interesul general al societății, acela de a se asigura securitatea membrilor săi și a relațiilor sociale, primând în raport cu interesul personal al celor care comit fapte penale.
De asemenea, privarea de libertate la acest moment este singura măsură proporțională cu gravitatea acuzației aduse și singura aptă să realizeze scopul pentru care a fost luată.
În acest sens este și jurisprudența CEDO care a statuat că în cazul săvârșirii unor infracțiuni de o anumită gravitate, interesul public este cel care trebuie preponderent ocrotit, caz în care libertatea individuală poate fi restrânsă, chiar suprimată.
Este adevărat că în Convenția Europeană a Drepturilor Omului se statuează în art. 5 că individul are dreptul la libertate și securitate, însă când securitatea societății este afectată prin comiterea unor fapte antisociale, libertatea celui ce se dedă la astfel de fapte trece pe plan secund.
Nici o alta măsură preventivă nu este suficienta pentru a asigura protecția ordinii publice de actele antisociale ale inculpatului , in raport de criteriile prev. de art. 202 al. 3 C.p.p. care trebuie luate in considerare la alegerea măsurii preventive , in contextul in care măsura arestării preventive este proporționala cu gravitatea acuzației aduse inculpatului si necesara pentru realizarea scopului urmărit , neimpunându-se înlocuirea arestării cu o măsura preventiva neprivativa de libertate , eventual cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu , sens in care, instanța a respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul B______ C_______ M_____.
În temeiul art.275 alin.2 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva încheierii a formulat contestație inculpatul, motivată oral, în fața instanței de control judiciar, de apărătorul acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, tribunalul consideră nefondată prezenta contestație.
Prima instanță a făcut o justă apreciere asupra situației condamnatului, iar soluția de respingere a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive o găsim și noi justificată. Într-adevăr, date fiind împrejurările comiterii faptelor imputate, numărul mare al actelor materiale, urmările acestora, dar și încercările inculpatului de a influența declarațiile unei persoane vătămate și a unui martor, considerăm și noi că înlocuirea măsurii arestării preventive ar afecta buna desfășurare a procesului penal aflat în curs. Se mai adaugă predispoziția inculpatului de a comite alte fapte antisociale așa cum o denotă și frecvența prezentelor fapte imputate acestuia în dosarul de față.
Față de cele de mai sus, în baza art. 206 și art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b cod procedură penală, tribunalul va respinge prezenta contestație, ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală, va obliga contestatorul inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu conform împuternicirii avocațiale nr. 5097/2014, se vor avansa din fondurile M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul B______ C_______ M_____, fiul lui natural și D______, născut la 24 mai 1987, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXX14.
Obligă contestatorul inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu conform împuternicirii avocațiale nr. 5097/2014, se vor avansa din fondurile M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2014, la Tribunalul Argeș-Secția Penală.
Președinte,
I___ F___________
Grefier,
E______ E____ C_____
Red IF/3 ex/16.12.2014