Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-F_______
Ședința publică din 18 Septembrie 2013
Președinte - D__ A______
Grefier R_____ I______ B____
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1299/2013
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamant C___ P_____ I_____ în contradictoriu cu pârâtul S_______ F________, având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 din Codul de procedură civilă, astfel încât apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
JUDECĂTORUL - SINDIC,
Deliberând asupra cauzei:
Prin sentința comercială nr. 687/2011 pronunțată în acest dosar, s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitorului _____________________ S.R.L.
La data de 02.04.2013 lichidatorul judiciar CII P_____ I_____ a formulat cerere având ca obiect stabilirea răspunderii personale patrimoniale a administratorului statutar al debitoarei S_______ F________ pentru prejudiciul creat creditorilor.
În motivarea cererii reclamantul invocă dispozițiile art. 138 alin 1 literele a, d si e din Legea 85/2006, respectiv faptul că administratorul societății debitoare a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, prin aceea că nu a depus documentele societății, arhiva financiar – contabilă și nu a făcut cuvenitele raportări la instituțiile de stat; nu în ultimul rând se apreciază că a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit in mod fictiv pasivul acesteia.
Reclamantul precizează că deși societatea se afla în încetare de plăți pârâtul a dispus în interes personal continuarea activității care ducea în mod vădit debitoarea în insolvență Totodată, pârâtul a acceptat astfel ca datoriile către bugetul consolidat al statului să crească.
Pe de altă parte, prin omisiunea informării organelor fiscale asupra activității derulate de debitoare, nedepunând raportările financiar – contabile, pârâtul nu s-a preocupat de gestionarea activității, încălcând prev. art. 10 din legea 82/1991 precum și art. 201/ legea 31/1990.
Nu în ultimul rând, omisiune informării organelor fiscale asupra activității debitoarei denotă intenția pârâtului de a-și ascunde operațiunile derulate, situația activului și pasivului, modul de folosire a bunurilor și capitalului societății.
Față de cele precizate, apreciază lichidatorul judiciar că in cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul cert și dovedit, raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
In drept au fost invocate disp. art. 138 alin. 1 lit. a, d si e din legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pârâtul, deși a fost legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula apărări, atitudinea acestuia urmând a fi interpretată de către instanță ca un început de dovadă împotriva sa, potrivit dispozițiilor art. 225 din Codul de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța retine următoarele aspecte:
Notificat de către lichidatorul judiciar, conform dispozițiilor Codului de Procedură Civilă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, cu privire la deschiderea procedurii insolvenței și obligației de predare a actelor contabile, pârâtul nu a dat curs demersurilor acestuia pentru a-și îndeplini obligația legală menționată în cuprinsul notificării.
In lipsa acestor documente, situația financiar contabilă a societății debitoare la declanșarea procedurii a fost realizată pe baza documentelor transmise de către AFPM Iași.
Pe de altă parte nici obligația administratorului firmei de a întocmi și depune la organele fiscale raportările contabile nu a fost îndeplinită
Răspunderea instituită de dispozițiile art. 138 este o formă specială de răspundere delictuală, derogatorie de la dreptul comun (art. 998-999 din Codul civil), instituită în vederea acoperirii pasivului rămas neacoperit prin lichidare. Astfel, în reglementarea art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, răspunderea administratorilor nu devine automat operantă în toate cazurile când pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că administratorii au cauzat starea de insolvență a societății prin săvârșirea culpabilă a vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la lit. a – g ale alin. 1 al articolului menționat, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită, cu condiția ca acest prejudiciu să se regăsească în pasivul rămas neacoperit sau ce va rămâne neacoperit la închiderea procedurii.
Reținând teza răspunderii civile delictuale, instanța apreciază că în speță, trebuie dovedite toate elementele răspunderii civile delictuale .
Față de situația de fapt descrisă anterior, Tribunalul apreciază că activitatea pârâtului se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a și e, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său respectiv la faptul că a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia, în condițiile în care s-a dovedit că debitoarea figura la nivelul anului 2009 cu stocuri și disponibil în casă care ar fi putut acoperi în mare parte creanțele înscrise in tabelul definitiv.
2. cu privire la fapta ilicită prevăzută in art. 138 lit. d din legea 85/2006 constând în ținerea unei contabilități fictive, ascunderea sau distrugerea unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea
Ținerea contabilității reflectă înregistrarea operațiunilor efectuate de debitor și oferă creditorilor posibilitatea verificării acestora, sub aspectul legalității lor, a solvabilității debitorului .
Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea 82/1991 și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte ce au determinat ajungerea debitorului in stare de insolvență.
Sub acest aspect, nepredarea către lichidator a actelor prevăzute in art. 28 din Legea 85/2006 echivalează cu neținerea contabilității în conformitate cu legea. Mai mult, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a administratorilor societății în insolvență, reclamantul a dovedit săvârșirea de către pârât a mai multor fapte din cele prevăzute de art. 138 din lege, cât și legătura de cauzalitate dintre această faptă si ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Mai mult, reclamantul a dovedit în concret raportul de cauzalitate între nepredarea actelor contabile de către pârâtul-administrator (faptă pe care o transformă _________________________ a neținerii contabilității) și ajungerea societății în stare de insolvență. Sub acest aspect, reclamantul a arătat că atitudinea de indiferență și totalul dezinteres manifestat de pârât fata de procedura de insolvență, denota si un dezinteres in administrarea societății si achitarea datoriilor, împrejurare ce a dus in final la insolvența debitorului.
Apreciind că sunt întrunite toate cerințele răspunderii civile speciale prevăzute pentru administratorii societății falite de textul dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a, d și e, întrucât pârâtul nu a răsturnat proba produsă împotriva acesteia cu privire la folosirea sumelor identificate Tribunalul apreciază că se impune admiterea acțiunii formulate privind stabilirea răspunderii personale a acestuia în calitate de administrator a debitorului _____________________ S.R.L., urmând să stabilească răspunderea personală în sensul că îl va obliga să acopere întreg pasivul rămas neacoperit al debitoarei, potrivit tabelului definitiv al creanțelor întocmit de către administratorul judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul dispozițiilor art.138, alin.1, lit. a, d și e din Legea privind procedura insolvenței,
Admite acțiunea formulată de către lichidatorul judiciar CII P_____ I_____, în contradictoriu cu pârâtul S_______ F________ domiciliat în ____________________, jud. Iași, în calitate de administrator al debitorului _____________________ SRL .
Stabilește răspunderea personală a pârâtului pentru pasivul debitorului falit _____________________ SRL în sensul că îl obligă să acopere pasivului debitoarei rezultând din tabelul definitiv al creanțelor.
În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, executarea silită a prezentei sentințe se va efectua în condițiile art. 142 alin. 2 la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanțe, conform Codului de procedura civilă.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.09.2013.
Judecător – sindic, Grefier,
D__ ArtenieRoxana I______ B____
Red. D.A.
4ex./R.B. 26 Septembrie 2013