Dosar nr. XXXXXXXXXXXX - fond civil
R O M Â N I A
TRIBUNALUL O__
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 345/2015
Ședința publică din Camera de Consiliu din data de 06 Mai 2015
Completul constituit din:
Președinte S______ V_____
Grefier A___ F______ T_____
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O__ pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C______, cu sediul în Slatina, ___________________, jud. O__ în contradictoriu cu pârâta _____________, cu sediul în Slatina, __________________________, ___________________, CUI xxxxxxx, JXXXXXXXXXXX, prin lichidator ACM COROPRATE IPURL,cu sediul în C______, ____________________.3, _______________ și pârâta O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul O__, cu sediul în Slatina, ___________________. 2, jud. O__, având ca obiect Plângere împotriva rezoluției directorului ORC.
La apelul nominal făcut nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că pârâta, prin lichidator, a depus la dosar întâmpinare, iar O______ R__________ de pe lângă Tribunalul O__ a depus înscrisurile solicitate la termenul anterior.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o pentru soluționare .
TRIBUNALUL
P___ cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O__ sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamanta ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE O__ in numele si pentru DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE C______ a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1916/11.03.2015 pronunțată de Directorul Oficiului R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul O__, solicitând desființarea acesteia și înlăturarea mențiunii din registrul comerțului privind radierea operatorului economic _____________.
În motivarea cererii, se arată ca prin rezoluția respectivă s-a dispus înregistrarea mențiunii radierii acestei societăți comerciale, reținându-se îndeplinirea cerințelor legale in conformitate cu art.1, 2 si 6 din OUG 116/2009 raportat la dispozițiile Legii 31/1990 referitoare la lichidarea si radierea societăților comerciale insa nu a fost realizat o corecta aplicare a dispozițiilor legii 31/1990 , fiind dispusă în mod eronat radierea societății .Se susține, de asemenea, că, in cazul societăților aflate în procedura de lichidare, este prevăzută posibilitatea pentru lichidatori de a solicita radierea societății însă sub condiția îndeplinirii de către acesta a unor proceduri de lichidare, finalizate cu întocmirea de rapoarte si solicitarea de radiere către registrul comerțului, ceea ce nu s-a întâmplat in cauza de fata, nefiind finalizate operațiunile de lichidare si care presupun lichidarea atât a activului cat si a pasivului operatorului economic, in cauza nu s-au produs dovezi din care sa rezulte masurile întreprinse pentru recuperarea obligațiilor cu care figurează înregistrată debitoarea în evidentele fiscale, aceasta datorând bugetului general consolidat al statului suma totala de 493 lei conform titlului executoriu pe care îl depune .
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 6 alin.3-5 din OUG 116/2009.
La dosar a fost depusă rezoluția contestată, încheierea de dizolvare a societății, încheierea de numire a lichidatorului judiciar, actele întocmite de acesta în desfășurarea activității de lichidare.
La data de 17.04.2015 a fost depusă la dosar întâmpinare de lichidator ACM CORPORATE IPURL, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, motivat de faptul că au fost îndeplinite toate obligațiile legale pentru lichidarea societății.
Analizând actele dosarului in raport de dispozițiile legale, tribunalul apreciază că plângerea este neîntemeiată .
Potrivit art. 1 din OUG 116/2009 „prin derogare de la prevederile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competența de soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului și, după caz, a altor cereri aflate în competența de soluționare a judecătorului delegat aparține, până la reglementarea activității de înregistrare în registrul comerțului efectuată de registratori comerciali, directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Național al R__________ Comerțului.
Art. 2 /1 alin.1 din același act normativ, introdus prin Legea 84/2010, dispune ca,”competența de numire a lichidatorului în situațiile prevăzute la art. 237 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 31 alin. (4) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, aparține directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate, care dispune/dispun și cu privire la plata onorariului lichidatorului, în cuantum fix de 1.000 lei”
De asemenea, art. 6 alin. 1 dispune ca „in soluționarea cererilor potrivit art. 1 și 2, directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoana ori persoanele desemnată/desemnate autorizează, prin rezoluție, constituirea societăților comerciale, efectuarea tuturor înregistrărilor în registrul comerțului, a publicității, precum și înregistrarea în registrul comerțului a declarațiilor-tip pe propria răspundere și a datelor cuprinse în acestea, după caz, conform prevederilor legale în vigoare” iar art. 6 alin. 3 prevede ca „ împotriva rezoluției directorului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunțare pentru părți și de la data publicării rezoluției sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate”, art. 6 alin. 5 si 6 dispunând ca „plângerea formulată împotriva rezoluțiilor directorului oficiului registrului comerțului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se soluționează de urgență și cu precădere, în condițiile dreptului comun” iar „instanța soluționează plângerea în complet alcătuit dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citare. Instanța poate să solicite orice lămuriri și dovezi părții sau informații scrise autorităților competente”.
In cauza de fata se constata că _____________ a fost dizolvată prin încheierea nr. 967/21.04.2005, la solicitarea AFP O__ numindu-se lichidator judiciar, înlocuit prin Rezoluția nr. 368/19.01.2015 cu lichidator ACM CORPORATE IPURL, acesta întocmind raportul preliminar de lichidare, bilanțul de lichidare și bilanț de sfârșit de lichidare, arătând că în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri conform adresei nr. xxxxx/06.02.2015emisă de Primăria Slatina, societatea nefiind înregistrată cu bunuri mobile sau imobile .
În această situație, în mod corect a fost întocmit raportul de lichidare si de asemenea s-a dispus radierea societății din registrul comerțului , neavând relevanță faptul că societatea comercială respectivă figurează cu o datorie la bugetul general consolidat al statului cu suma de 493 lei câtă vreme lichidatorul judiciar nu a identificat posibilități de plată a acestei sume, prin valorificarea vreunor bunuri ale societății .
Existența debitului către bugetul de stat nu reprezintă un motiv de neînchidere a operațiunilor de lichidare și de respingere a solicitării de radiere a societății respective, având în vedere și perioada de 10 ani scursă de la data dizolvării respectivei societăți precum și necesitatea clarificării situației juridice a acestor societăți comerciale dizolvate, care nu au mai desfășurat activitate, nu au predat documentele și nu au avut posibilitatea achitării tuturor obligațiilor fiscale.
Având in vedere aceste considerente, se va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O__ pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C______, cu sediul în Slatina, ___________________, jud. O__ în contradictoriu cu pârâta _____________, cu sediul în Slatina, ________________________.4, _____________, ap.6, CUI xxxxxxx, JXXXXXXXXXXX, prin lichidator ACM COROPRATE IPURL,cu sediul în C______, ____________________.3, _______________ și pârâta O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul O__, cu sediul în Slatina, ___________________. 2, jud. O__, ca neîntemeiată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2015.
|
Președinte, S______ V_____ |
|
|
Grefier, A___ F______ T_____ |
|
Red. V.S.
Tehnored.T.A.F.
5ex./13.05.2015