Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1146/2012

Ședința publică de la 02 Mai 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE V_______ D_______

JUDECĂTOR A____ P______

JUDECĂTOR I_____ G________

GREFIER M_____ I______

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta D.G.F.P.M.B. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței civile nr. 1339 din data de 31.01.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul G_______ I_____ L___.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se învederează instanței că recurenta prin cererea de recurs a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 c.p.c.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Constată că, prin sentința civilă nr. 1339/31.01.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a respins cererea formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, în calitate de creditor majoritar, privind atragerea răspunderii pârâtului G_______ I_____ L___, administrator statutar al debitoarei __________________________ SRL.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-sindic a reținut că răspunderea reglementată de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine doar atunci când, prin săvârșirea unei fapte din cele expres enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Totodată, s-a arătat că această formă de răspundere nu îmbracă forma răspunderii contractuale izvorâte din contractul de mandat, ci este o formă specială de răspundere, care împrumută cele mai multe caracteristici de la răspunderea civilă delictuală.

Astfel, reclamantul este ținut să dovedească îndeplinirea cumulativă a condițiilor generale prevăzute pentru răspunderea civilă delictuală și a cerințelor speciale desprinse din dispozițiile art. 138 din lege.

În motivarea respingerii acestei cereri, prima instanță a reținut că, pentru aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c) din lege, reclamanta ar fi trebuit să dovedească faptul că pârâtul a dispus în interes personal continuarea activității care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, dar s-a rezumat la afirmații generice imposibilitatea efectuării plăților și neformularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, care nu atrag, prin ele însele, angajarea răspunderii patrimoniale.

Imposibilitatea de a face față plaților nu a fost considerată, prin ea însăși, un act imputabil administratorului, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința administratorului.

S-a apreciat că nu a fost indicată în concret nicio acțiune sau faptă care ar conduce la concluzia că pârâtul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăți.

Împrejurarea ca nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.

Tribunalul a reținut că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.

Mai mult, pentru ca aceste fapte să poată determina atragerea răspunderii patrimoniale era necesar să se dovedească că acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speță.

Împotriva acestei sentințe, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 prin DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la suportarea pasivului debitoarei.

În motivare, recurenta a susținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, organele de conducere continuând activitatea, deși starea de insolvență era evidentă, situație ce a condus la înregistrarea unor datorii către scadente neonorate și constituie premisa obligării la plată a persoanelor responsabile.

Recurenta a arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, care operează pentru cea mai ușoară culpă, dezinteresul arătat de administratorul societății în ceea ce privește funcționarea normală a societății și gestionarea cu atenție a patrimoniului determinând prejudicierea creditorilor prin neplata datoriilor.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre fapte și starea de insolvență, recurenta a apreciat că legiuitorul a instituit o prezumție legală de existență a acesteia, fiind suficientă dovedirea săvârșirii unei fapte enumerate în art. 138 din legea nr. 85/2006 de natură a atrage încetarea de plăți.

Totodată, recurenta a arătat că răspunderea intimatului, privită prin prisma dispozițiilor referitoare la mandatul cu caracter oneros, ar trebui apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, în sensul că aceasta devine aplicabilă chiar și în situația în care fapta sa a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului constând în aducerea societății în stare de insolvență și că legătura de cauzalitate între fapta reclamată și ajungerea societății intimate în stare de insolvență este dată tocmai de dezinteresul manifestat de fostul administrator în bunul mers al societății.

În drept, recurenta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu aplicarea greșită a legii și a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Intimatul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Astfel, faptele ilicite trebuie să aparțină persoanelor desemnate în organele de conducere ale societății debitoare, să se regăsească în rândul celor enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 și să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Recurenta a susținut aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textele de lege menționate mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Analizând conținutul cererilor recurentei și actele dosarului, Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Astfel, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 138 lit. c) din lege, recurenta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâtul a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

În acest cadru, recurenta a declarat că pârâtul nu a recurs la posibilitatea declanșării procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal. Simpla invocare a unui management defectuos nu poate conduce la prezumția săvârșirii unei fapte ilicite pentru valorificarea unui interes personal sau al altei persoane.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, în mod concret și nu doar prin simple afirmații și prezumții, cerință nerealizată în cauză.

Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune.

Pentru acest motiv, în temeiul art. 312(1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței civile nr. 1339/31.01.2012 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul G_______ I_____ L___.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.05.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,

V_______ D_______ A____ P______ I_____ G________

GREFIER,

M_____ I______

Red. /Dact. – VD

Ex.: 2/01.07.2012

Judecător fond: C______ Ș_____ C_____

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă