Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIA Nr. 595/2012
Ședința publică de la 10 Mai 2012
PREȘEDINTE - T_____ D_____
Judecător - M______ M__
Judecător - S____ L____
Grefier - M____ P___
Pe rol. judecarea recursului formulat de _____________________ C______, împotriva sentinței nr. 74/09 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata-petentă V_______ E________, intimatul O__ D___ și intimatul-petent C_________ V___, având ca obiect plângere împotriva rezoluției directorului O__ radiere mențiuni înscrise în registrul comerțului.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic V. P_________ pentru recurenta _____________________ C______, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că intimatul petent C_________ V___ a depus prin serviciul arhivă precizări.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții asupra excepției nulității recursului:
Consilier juridic V. P_________ pentru recurenta _____________________ C______, a solicitat respingerea excepției nulității recursului, învederând că procedura de comunicare a hotărârii instanței de fond cu această societate a fost viciată, dovada de primire a hotărârii fiind semnată la 14.03.2012 de V_______ D_____, care nu mai avea calitatea de a primi hotărârea, întrucât la această dată, _____________________ C______ se afla în procedura de insolvență. A mai susținut că prin sentința nr.1781/25.10.2011 pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr.xxxxx/63/2011, a fost deschisă procedura generală de insolvență împotriva debitoarei _____________________ C______ și a fost numit un administrator judiciar. Pe de altă parte, semnătura de pe dovada de primire a comunicării nu aparține administratorului social, fiind trecut cu rea-credință ca semnatară V_______ D_____.
C U R T E A
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 74/09 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost respinsă cererea formulată de petenții V_______ E________ și C_________ V___.
În considerentele sentinței instanța de fond a reținut faptul că, potrivit certificatului de înregistrare mențiuni din 02.08.2011, mențiunea nr.xxxxx din 26.07.2011 a cărei radiere se solicită, a fost înscrisă în registrul comerțului în baza rezoluției nr. xxxxx din 01.08.2011.
Observând rezoluția nr. xxxxx, instanța a constatat că la data de 01.08.2011 a fost admisă cererea de înregistrare mențiuni formulată de _____________________ și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la asociați și capitalul social.
Potrivit certificatului nr.xxxxx din 28.07.2010 eliberat de O__ de pe lângă Tribunalul D___, S.C. F_______ A____ S.R.L. a avut inițial doi asociați, care au avut și calitatea de administratori, respectiv C_________ D_____ M______ ( actual V_______ D_____ M______ ) și C________ T______.
Prin sentința nr.178 din 08.04.2005 pronunțată de Tribunalul D___ s-a dispus excluderea din societate a asociatului C_________ D_____, instanța stabilind structura participării asociatului C________ T______ la capitalul social al S.C. F_______ A____ S.R.L. în cotă de 100%.
Împotriva acestei sentințe au fost exercitate căile de atac, aceasta devenind definitivă și irevocabilă data de 02.05.2007( decizia nr. 1597 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).
În această perioadă, de la data pronunțării sentinței mai sus menționate, până la momentul când aceasta a devenit irevocabilă, în societate au intervenit modificări în ceea ce privește asociații, ca urmare a transmiterii părților sociale de către C_________ D_____ M______ către V_______ E________ și de aceasta din urmă către C_________ V___.
După pronunțarea deciziei nr. 1597 din 02.05.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, C________ T______ a solicitat înregistrarea sentinței nr. 178 din 08.04.2005 pronunțată de Tribunalul D___, în registrul comerțului, cererea fiind respinsă prin rezoluția nr. 1576 din 23.02.2010.
Prin sentința nr. 410/2011 din 10 feb. 2011 pronunțată de Tribunalul D___ (definitivă și irevocabilă) a fost admisă plângerea, instanța dispunând efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului conform sentinței nr. 178/08.04.2005 pronunțate de Tribunalul D___ în dosarul nr. 5219/_________________________> Ulterior pronunțării acestei sentințe, prin rezoluția nr. xxxxx din 01.08.2011 pronunțată de Directorul O__ de pe lângă Tribunalul D___ a fost admisă cererea de înregistrare și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la : asociații fizici, capitalul social.
În ipoteza în care instanțele de judecată nu s-au conformat prevederilor legale, partea prejudiciată printr-o înmatriculare sau mențiune în registrul comerțului are posibilitatea să formuleze acțiune separată, în radiere, în condițiile reglementate prin art. 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicată.
În acest fel, radierea înmatriculării sau a unei mențiuni în registrul comerțului, ca operațiune derivată, complementară și subsecventă altei operațiuni principale, efectuată anterior, se poate dispune numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțată la cererea persoanei interesate.
În speță, instanța a constatat că prin sentința nr. 410 din 10.02.2011 pronunțată de Tribunalul D___ - secția comercială, s-a dispus efectuarea mențiunilor în registrul comerțului conform sentinței nr.178/08.04.2005 pronunțată de Tribunalului D___ - secția comercială în dosarul nr.5219/________________ urmare a cererii de înscriere menținui formulată de numita C________ T______ pentru societatea _____________________ C______ înregistrată sub nr. xxxxx/26.07.2011 la Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D___, prin Rezoluției nr.xxxxx/01.08.2011 a directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D___ s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la asociați, capital social.
Cum în speță nu există hotărâri judecătorești irevocabile prin care să fi fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, ci dimpotrivă înregistrarea cuvenitelor mențiuni s-a făcut ținând seama de sentința nr. 410/10.02.2011 a Tribunalului D___, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 25 alin.1 din Legea nr.26/1990, cu privire la prezenta cerere de radiere mențiuni.
Împotriva sentinței nr. 74/09 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a declarat recurs la 24.02.2012 _____________________ C______, fără a motiva această cerere.
La 19.04. 2012 recurenta a depus la dosar precizări privind motivele de recurs. La aceeași dată, instanța, verificând din oficiu regularitatea cererii de recurs, a invocat excepția nulității recursului.
În conformitate cu dispozițiile art. 303 alin. 1 cod procedură civilă, „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”.
Din examinarea sentinței atacate cu recurs, Curtea constată că aceasta a fost comunicată către _____________________ C______ la data de 14 martie 2012 (fila nr. 183 din dosarul de fond), astfel încât termenul de 15 zile, calculate pe zile libere conform art. 101 alin. 1 cod procedură civilă, în care trebuiau formulate motivele cererii de recurs, s-a împlinit la data de 30 martie 2012. Ori, la dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs abia la 19.04.2012.
Cu privire la această excepție recurenta susține, în concluziile orale, faptul că nu i-a fost comunicată o copie a sentinței nr. 74/2012 a Tribunalului D___ , agentul procedural consemnând în mod nereal că aceasta a fost primită de V_______ D_____, reprezentant al _____________________ C______.
Mai arată că, în perioada 25.10.xxxxxxxxxxxxxx12, societatea s-a aflat în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006, astfel încât, V_______ D_____ nu avea nicio calitate pentru a primi comunicarea sentinței nr. 74/2012.
Curtea, observând hotărârea prin care a fost deschisă procedura generală a insolvenței debitoarei _____________________ C______, respectiv sentința nr. 1781/2011 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului D___, Secția a II-a civilă(extras ecris la dosar), constată că aceasta a fost desființată de Curtea de Apel C______, Secția a II-a civilă, prin decizia nr. 154/2012 din 1.02.2012 ( filele 23-32).
În consecință, atât la data pronunțării sentinței nr. 74/09.02.2012, cât și la data comunicării acesteia recurentei _____________________ C______, respectiv la 14.03.2012( fila 183 dosar fond), societatea a fost legal reprezentată de administratorul său , V_______ D_____ M______( potrivit certificatului de furnizare de informații nr. xxxxx/26.09.2011-fila 2 dosar fond).
Curtea constată că, în ce privește comunicarea sentinței recurate administratorului social al recurentei _____________________ C______, V_______ D_____ M______, aceasta s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 262 alin. 3 și art. 87 pct. 2 C.pr. civ.
Cât privește susținerea referitoare la faptul că agentul procedural a comunicat la o altă adresă sentința, respectiv la domiciliul intimatului C_________ V___( potrivit declarației acestuia aflată la dosar la fila 22) , iar numele administratorului social V_______ D_____ a fost înscris din eroare pe dovada de comunicare, este lipsită de relevanță , cât timp petenta nu s-a înscris în fals.
Astfel, potrivit art. 100 alin. 4 C.pr. civ. procesul verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.
Cât timp recurenta nu s-a înscris în fals, dovada de comunicare a sentinței nr. 74/2012 administratorului social, V_______ D_____ , face dovada deplină cu privire la realitatea acestei mențiuni.
În aceste condiții, Curtea, constatând că recursul nu a fost motivat înăuntrul termenului legal și că, în cauză, nu s-au invocat motive de recurs de ordine publică, va face aplicarea sancțiunii reglementate de art. 306 alin. 1 cod procedură civilă și va constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată nul recursul formulat de _____________________ C______, cu sediul în C______, __________________________. 9, __________________________ împotriva sentinței nr. 74/09 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata-petentă V_______ E________, cu domiciliul în C______, _____________________. D1, ____________, Județul D___, intimatul O__ D___ cu sediul în C______, județul D___ și intimatul-petent C_________ V___ cu domiciliul în C______, ______________________, județul D___.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Mai 2012.
Președinte, T_____ D_____ |
Judecător, M______ M__ |
Judecător, S____ L____ |
|
Grefier, M____ P___ |
|
M.P. 14 Mai 2012
Red.jud.S.L____/07.06.2012
2 ex./V.S.