Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA NR.1336
Ședința publică din data de 10 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N_____ G_______
GREFIER: T______ L______
Pe rol fiind judecarea acțiunii având ca obiect – plângere împotriva rezoluției directorului ORC-formulată de reclamantul D___ N______, cu domiciliul în Ploiești, Streiului, nr. 2, ______________, _____________________ în contradictoriu cu pârâții S_____ T___ VOYAJ SRL, cu sediul în Ploiești, Băicoi, nr. 13, J____ Prahova și O______ R__________ COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA , cu sediul în Ploiești, Vornicei, nr. 4, J____ Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 Mai 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea data - care face parte integranta din prezenta, când, tribunalul, la solicitarea reclamantului, pentru a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 04 Iunie 2015, dată la care având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului a amânat pronunțarea la data de 10.06.2015, când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul D___ N______ a chemat în judecată pe pârâții S_____ T___ VOYAJ SRL și O______ R__________ COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA solicitând radierea mențiunilor nr.xxxxxx/26.06.2012 făcute in baza Hotărârii A__ nr.4 din data de 17.06.2012 si nr.xxxxxx/21.09.2012,facute in baza Hotărârii A__ nr.796 din data 20.09.2012 si a tuturor actelor subsecvente intocmite in baza acestora(inclusiv DECIZIA Nr.759/02.07.2012 de desfacere a contractului de munca).
În motivarea acțiuni, reclamantul a arătat că in anul 2009 împreuna cu alte 14 persoane (membrii fondatori) a hotărât înființarea Asociației Taximetristilor Independenți EUROTAXI Ploiești si infiintarea unei societăți numite S.C.S_____ T___ VOIAJ S.R.L, iar potrivit statutului societatii,administrarea acesteia se face de către asociatul unic, respectiv Asociația Taximetristilor Independenți EUROTAXI, reprezentata de acesta. Potrivit actului constitutiv al asociației ,organul de conducere al asociației este Adunarea Generala formata la înființare din membrii fondatori si un Consiliu Director format din presedinte, vicepresedinte si secretar, vicepresedinte fiind reclamantul, iar un grup de colaboratori nu erau membrii al Asociatiei, intrucat nu au formulate cereri de adeziune). Prin abuz de putere, cu ocazia unei asa zise Adunări Generale,l-au forțat sa își dea demisia ,iar prin HOTĂRÂREA Nr.4/17.06.2012,au hotărât înlocuirea sa din funcția de reprezentant al S.C.S_____ T___ VOIAJ S.R.L. cu numitul M_________ M_____.
Reclamantul a arătat că printr-o acțiune înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.XXXXXXXXXXXXX, a solicitat instanței anularea Hotărârii A__ NR.4/17.06.2012 si a Hotărârii A__ NR.796/20.09.2012,pe motiv ca acestea au fost luate fara a fi convocați toti membrii fondatori ai asociatiei,fara sa fie instiintati prin scrisori recomandate nici de prima convocare nici de a doua,nu este cunoscuta prezenta acționarilor si cu ce nr.de voturi s-au luat aceste hotărâri si nu a fost încheiat un proces-verbal cu aceasta ocazie,contrar prevederilor art.l 15 din Legea nr.31/1990.
În susținerea cererii, reclamantul a arătat că Hotărârea A__ S.C.S_____ T___ VOIAJ S.R.L.Nr.4 din 17.06.2012, nu este semnata de asociatul unic,care in cazul nostru era Asociația Taximetristilor Independenți EUROTAXI,prin organul de conducere ,iar aceasta este semnata de numitul M_________ M_____,dar nu stie in ce calitate,pentru ca el nu era nici măcar membru al asociatiei,iar hotărârea spune asa:"Asociatia Taximetristilor Independenti"EUROTAXI"Ploiesti, in calitate de asociat unic al S.C.S_____ T___ VOIAJ S.R.L.,am hotărât înlocuirea reprezentantului actual al administratorului persoanei juridice Asociația Taximetristilor Independenti"EUROTAXI"...", aceeași fiind situația si in cazul Hotărârii A__ S.C.S_____ T___ VOIAJ S.R.L. NR.796/20.09.2012,in care se menționează ca"s-a hotărât înlocuirea reprezentantului actual al administratorului persoanei juridice Asociația Taximetristilor Independenți EUROTAXI,cu S___ F______,nu se menționează cine semnează aceasta hotarare,oricum nu asociatul unic.
Reclamantul a precizat că prin Sentința Civila nr.2107/03.06.2014 a Tribunalului Prahova (ds.XXXXXXXXXXXXX), rămasa irevocabila s-a dispus admiterea acțiunii si anularea Hotărârii A__ Nr.4 din data de 17.06.2012 si a Hotărârii A__ Nr.796/20.09.2012,ce v-a fi menționata in Registrul Comerțului si publicata in Monitorul Oficial al României ,Partea a-I__, menționând faptul ca odată cu numirea lui M_________ M_____ ca reprezentant al administratorului persoanei jurice,acesta i-a desfăcut contractul de munca pe care il avea cu S.C.S_____ T___ VOIAJ S.R.L.,emitand DECIZIA Nr.759/02.07.2012,pe care a si semnat-o ,fara ca acesta sa alba vreo calitate ,pentru a putea lua si semna aceasta decizie,cauzandu-i un prejudiciu prin faptul ca a rămas fara un loc de munca ,in situația in care a fost cel care a înființat Asociația si SRL-ul,detinând in continuare parti sociale,intrucat aportul la capitalul social la infiintarea societății a fost al membrilor fondatori.
A menționat reclamantul că modificările făcute prin cele doua Hotărâri A__ Nr.4/17.06.2012 si Nr.796/20.09.2012, trebuiau operate si in Registrul Asociațiilor si Fundațiilor de la Judecătoria Ploiesti,dar cei doi M_________ M_____ si S___ F______,cand s-au văzut in funcție nu le-au mai operat ,astfel ca la acest moment vicepreședinte al Asociației Taximetristilor Independenți EUROTAXI Ploiesti,apare tot aceasta-D___ N______.
În probațiune, reclamantul a depus înscrisuri, în fotocopii.
Pârâtul O______ R__________ COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA a formulat întâmpinare prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi pronunțată, întrucât nu are niciun interes în soluționarea într-un mod sau altul a pricinii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 25 alin.1 din Legea 26/1990, orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatrivulări ori printr-o mențiune în Registrul Comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate, în tot sau în parte, sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în Registrul Comerțului.
În cauza de față, reclamantul solicită radierea mențiunilor nr.xxxxxx/26.06.2012 făcute in baza Hotărârii A__ nr.4 din data de 17.06.2012 si nr.xxxxxx/21.09.2012, facute in baza Hotărârii A__ nr.796 din data 20.09.2012.
Prin Sentința Civila nr.2107/03.06.2014 a Tribunalului Prahova (ds.XXXXXXXXXXXXX), rămasa irevocabila s-a dispus admiterea acțiunii si anularea Hotărârii A__ Nr.4 din data de 17.06.2012 si a Hotărârii A__ Nr.796/20.09.2012.
Constatând că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 25 alin.1 din Legea 26/1990, instanța va admite cererea având ca obiect radierea mențiunilor nr. xxxxxx/26.06.2012 și nr. xxxxxx/21.09.2012 făcute în baza Hotărârilor A__ nr. 4/17.06.2012 și nr. 796/20.09.2012
În ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea actelor subsecvente, tribunalul urmează să îl respingă ca inadmisibil, având în vedere, pe de o parte faptul că în prezenta procedură, întemeiată pe dispozițiile Legii 26/1990 pot fi radiate mențiuni efectuate la Registrul Comerțului și nu anulate acte încheiate în baza acestor mențiuni, pentru o astfel de cerere reclamantul urmând să formuleze acțiune distinctă al cărei obiect să fie clar preciza, cu indicarea fiecărui act a cărui anulare se solicită.
Față de considerentele mai sus analizate, va admite în parte acțiunea, va dispune radierea mențiunilor nr. xxxxxx/26.06.2012 și nr. xxxxxx/21.09.2012 făcute în baza Hotărârilor A__ nr. 4/17.06.2012 și nr. 796/20.09.2012 și va respinge ca inadmisibilă cererea de anulare a tuturor actelor subsecvente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul D___ N______, cu domiciliul în Ploiești, Streiului, nr. 2, ______________, _____________________ în contradictoriu cu pârâții S_____ T___ VOYAJ SRL, cu sediul în Ploiești, Băicoi, nr. 13, J____ Prahova și O______ R__________ COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA , cu sediul în Ploiești, Vornicei, nr. 4, J____ Prahova.
Dispune radierea mențiunilor nr. xxxxxx/26.06.2012 și nr. xxxxxx/21.09.2012 făcute în baza Hotărârilor A__ nr. 4/17.06.2012 și nr. 796/20.09.2012.
Respinge ca inadmisibilă cererea de anulare a tuturor actelor subsecvente.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N_____ G_______ T______ L______
Red.N.G.., tehnored.TL
4 ex./10.07.2015
Operator de date cu caracter personal 5595