Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CONSTANŢA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Furtul (art.228 NCP)
Număr hotarâre:
1019/2015 din 22 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA C________

SECTIA PENALA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA PENALĂ NR. 1019

Ședința publică din 22.09.2015

Completul constituit din:

Președinte: E____ G______

Grefier: M______ N_______ D_________

Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror I____ A___ R_____.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul G______ G_______ trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. a C. p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. p.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 18.09.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta încheiere, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.09.2015 când:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu:

Prin rechizitoriul nr. xxxxx/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C________ a fost trimis în judecată, inculpatul G______ G_______ pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. a C. p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. p.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că inculpatul G______ G_______ în ziua de 23.01.2015, în jurul orelor 18.50, i-a sustras persoanei vătămate O______ O___-A______ din poșetă, suma de 180 lei, în timp ce se afla în autobuzul 2-43 în stația Tomis III de pe ___________________. C________, cauzând un prejudiciu în valoare de 180 lei.

Probatoriul administrat în faza de urmărire penală:

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarație persoană vătămată; declarație martor; declarații suspect/inculpat.

Desfășurarea procedurii de cameră preliminară și a judecății în primă instanță:

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 28.08.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. xxxxx/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C________ privind pe inculpatul G______ G_______, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul G______ G_______ pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. a C. p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. p.

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, nu au fost contestate probele administrate în cursul urmăririi penale iar în baza art. 374 alin. 7 C. proc. pen., acestea nu au fost readministrate în cursul cercetării judecătorești.

Inculpatul a fost audiat la termenul de judecată din data de 18.09.2015, arătând că recunoaște situația de fapt reținută în actul de sesizare al instanței și a solicitat ca judecată să aibă loc potrivit probelor administrate în fața instanței și a înscrisurilor noi prezentate de părți, instanța încuviințând ca judecata cu privire la inculpatul G______ G_______ să aibă loc potrivit procedurii recunoașterii vinovăției prevăzută de art. 375 C. p. p.

Situația de fapt reținută de către instanță:

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 24.07.2015, persoana vătămată O______ O___-A______ în vârstă de 23 de ani, domiciliată in Tulcea, ________________________, a formulat plângere penală la Politia Municipiului Constanta, in care reclamă că în ziua de 23.07.2015, în jurul orelor 18:50, în timp ce urca în autobuzul 2-43 în stația Tomis III de pe __________________________ Constanta, aflându-se pe scara autobuzului, o persoană necunoscută i-a sustras din poșetă suma de 180 lei.

Prin ordonanța din data de 24.07.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. a CP, constând în aceea că: în ziua de 23.07.2015, în jurul orelor 18.50, o persoană necunoscută de sex bărbătesc, i-a sustras persoanei vătămate O______ O___-A______ din poșetă, suma de 180 lei în timp ce se afla în autobuzul 2-43 în stația Tomis III de pe ___________________. C________, cauzând un prejudiciu în valoare de 180 lei.

În declarația sa, persoana vătămată arată că la data de 23.07.2015, în jurul orelor 18:50, se afla împreună cu martora COSOFREȚ C_______, pe ______________________ RATC Tomis III. în timp ce urca în autobuz pe ușa din spate, fiind pe scară, a simțit că o persoană necunoscută de sex bărbătesc, îi căuta în poșetă. întorcându-se, persoana vătămată a observat că individul avea mâna în poșeta sa, apt pentru care a încercat să îl rețină, prinzându-1 de o bluză ce o ținea pe braț. Autorul a coborât în grabă, s-a împiedicat pe scara autobuzului și a căzut, însă tot a reușit să fugă. La solicitarea persoanei vătămate de a-i înapoia actele, autorul i-a aruncat cartea de identitate.

Verificându-i poșeta, persoana vătămată a constatat că autorul i-a sustras suma de 180 lei.

Persoana vătămată a menționat semnalmentele autorului, ca fiind: vârstă aproximativ 35 de ani, înălțime 1.65-1.70 m, ten alb păr brunet, tuns scurt, îmbrăcat cu tricou de culoare gri, aspect îngrijit,

Audiată fiind, martora COSOFREȚ C_______, confirmă cele declarate de către persoana vătămată, precizând că în timp ce se afla în autobuz, a văzut-o pe persoana vătămată cum trăgea de bluza unui bărbat, acesta din urmă împiedicându-se în momentul în care a coborât în grabă din autobuz. Potrivit declarației martorei, persoana vătămată a strigat către individ „dă-mi banii înapoi", iar acesta a aruncat pe jos cartea de identitate și un card bancar aparținând persoanei vătămate.

Semnalmentele autorului, oferite de către martora COSOFREȚ C_______ sunt: vârsta aproximativă 35 de ani, înălțime 1,65-1,70 m, greutate circa 70 kg.,ten deschis, păr brunet, tuns scurt, posibil ochi căprui, îmbrăcat cu tricou gri, buze subțiri și dantură bună, susținând că 1-a văzut bine la față pe autor și îl poate recunoaște.

Martora a precizat că bluza pe care autorul o avea pe braț, era cu mânecă lungă, culoare neagră cu dungi albe.

Cu ocazia prezentării de fotografii judiciare în vederea recunoașterii, atât persoana vătămată cât și martora l-au identificat pe autorul faptei în persoana numitului G______ G_______. Audiat fiind, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere în faza de urmărire penală iar în fața primei instanțe a declarat că recunoaște situația de fapt descrisă în actul de sesizare al instanței.

În baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul G______ G_______.

Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță:

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului G______ G_______ care în ziua de 23.01.2015, în jurul orelor 18.50, i-a sustras persoanei vătămate O______ O___-A______ din poșetă, suma de 180 lei, în timp ce se afla în autobuzul 2-43 în stația Tomis III de pe ___________________. C________, cauzând un prejudiciu în valoare de 180 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzut de art. 228 alin. 1 C. p., art. 229 alin. 1 lit. a C. p. cu aplicare art. 41 alin. 1 C. p.

Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție directă conform art. 16 alin. 3 lit. a C. pen.

Individualizarea judiciară a pedepselor, modalitate de executare și dispoziții cu privire la măsurile preventive:

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Cu privire la faptele deduse judecății instanța reține faptul că infracțiunea de furt calificat a fost săvârșită într-un mijloc de transport în comun, inculpatul a dat dovadă de îndrăzneală în momentul în care a acționat, însă a restituit la cererea persoanei vătămate și înainte de a fi depistat de organele de poliție poșeta persoanei vătămate, aceasta nerecuperându-și suma de 180 pe care o avea în poșetă.

Cu privire la persoana inculpatului instanța reține faptul că acesta a recunoscut săvârșirea faptei deduse judecății, are vârsta de 44 ani și este cunoscut cu antecedente penale pentru infracțiuni similare.

Având în vedere analiza criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. instanța în baza art. 228 alin. 1 C. p., art. 229 alin. 1 lit. a C. p. cu aplicare art. 41 alin. 1 C. p. și art. 396 alin. 10 C. p. p. va condamna inculpatul G______ G_______ la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului anterior prezentate în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. p. instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța constată în baza art. 65 alin. 1 C. p. 2009 că pentru aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi, este necesară stabilirea unei pedepse principale privative de libertate, precum și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. Având în vedere faptul că sunt întrunite ambele condiții, instanța de judecată va aplica pedeapsa accesorie cu privire la drepturile care au fost interzise și ca pedeapsă complementară.

Pentru aceleași motive arătate pentru aplicarea pedepsei complementare, instanța, în baza art. 65 C. p. urmează a aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. p.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

Pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare se va executa în regimul închisorii conform art. 60 C. p.

În baza art. 399 alin. 1 C. p. p. menține măsura arestării preventive a inculpatului G______ G_______ având în vedere gravitatea infracțiunii reflectată în modalitatea de săvârșire: într-un mijloc de transport în comun, dând dovadă de îndrăzneală, dar și persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat pentru care a fost condamnat, existând astfel posibilitatea reiterării comportamentului infracțional.

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C. p. p. și art. 72 C. p. va dispune deducerea din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare a duratei reținerii și a arestării preventive de la data de 31.07.2015 la zi.

Latura civilă

Instanța constată că persoana vătămată s-a constituit în termen legal parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului cu suma de 180 lei, cu titlu de daune materiale.

Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 și 1382 C.civ., respectiv existența faptei ilicite, producerea unui prejudiciu, existența raportului de cauzalitate și vinovăția inculpatului.

Raportat la situația de fapt și având în vedere recunoașterea de către inculpat a sustragerii sumei de 180 lei reținută în actul de sesizare al instanței, în baza art.25 și art.397 C. p. p. va admite acțiunea civilă și va obliga inculpatul G______ G_______ la plata sumei de 180 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă O______ O___-A______.

Cheltuielile judiciare:

În baza art. 274 alin. 1 C. p. p. obligă inculpatul G______ G_______ la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suuma de 500 lei este aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 700 lei este aferentă desfășurării procedurii de cameră preliminară și judecății în primă instanță.

În baza art. 272 C. p. p. onorariile avocaților din oficiu M_____ R_______ în cuantum de 260 lei și E____ M_______ G_______ L____ în cuantum de 650 lei se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C________.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 228 alin. 1 C. p., art. 229 alin. 1 lit. a C. p. cu aplicare art. 41 alin. 1 C. p. și art. 396 alin. 10 C. p. p. condamnă inculpatul G______ G_______ (fiul lui V_____ si N_______, născut la data de 20.11.1971 in mun. Constanta, domiciliat în mun. C________, ______________________, CNP xxxxxxxxxxxxx) la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. p. aplică inculpatului G______ G_______ pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. p. aplică inculpatului G______ G_______ pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C p.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

Pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare se execută în regimul închisorii conform art. 60 C. p.

În baza art. 399 alin. 1 C. p. p. menține măsura arestării preventive a inculpatului G______ G_______.

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C. p. p. și art. 72 C. p. dispune deducerea din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare a duratei reținerii și a arestării preventive de la data de 31.07.2015 la zi.

În baza art.25 și art.397 C. p. p. admite acțiunea civilă și obligă inculpatul G______ G_______ la plata sumei de 180 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă O______ O___-A______.

În baza art. 274 alin. 1 C. p. p. obligă inculpatul G______ G_______ la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 272 C. p. p. onorariile avocaților din oficiu M_____ R_______ în cuantum de 260 lei și E____ M_______ G_______ L____ în cuantum de 650 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C________.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2015.

Președinte, Grefier,

E____ G______ M______ N_______ D_________

Red. Jud. E. G. /30.09.2015

Tehnored. Gref. N. D./ 30.09.2015 / 2ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025