Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria GIURGIU
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Uzucapiune
Număr hotarâre:
354/2015 din 28 ianuarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA G______

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.354

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M______ M_________

Grefier M______ C_______

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C____ M____, C____ E____ și pe pârâtul M_________ G______ PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns : avocat S_____ D______ pentru reclamanți, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Apărătorul reclamanților, învederează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat; instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamanților, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, să se constate că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Mun. G______, _____________________ A, compus din casă de locuit și teren loc de casă în suprafață de 325 mp, prin intervenția uzucapiunii de lungă durată, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fata :

Pe data de 18.02.2014, pe rolul acestei instanțe, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții C____ M____, C____ E____ în contradictoriu cu pârâtul M_________ G______ PRIN PRIMAR, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul lor de proprietate prin intervenția uzucapiunii de lungă durată asupra imobilului casă de locuit compus din patru camere și dependințe (două camere din paiantă și două camere din cărămidă), având o suprafață construită de 80 mp, și teren aferent în suprafață de 300 mp, situat în mun. G______, _____________________, jud. G______.

În fapt, reclamanții au arătat că, din anul 1975 sunt posesorii unui imobil compus din casă de locuit cu patru camere și dependințe (două camere din paiantă și două camere din cărămidă), având o suprafață construită de 80 mp, și teren aferent în suprafață de 300 mp, situat în mun. G______, ____________________ A, jud. G______.

De atunci și până în prezent a stăpânit imobilul în mod public, continuu, netulburați și sub nume de proprietari, motiv pentru care solicită să se constate dreptul de proprietate prin intervenția uzucapiunii de lungă durată.

Din certificatul fiscal nr.xxxxx/04.02.2014 eliberat de Direcția de Impozite și Taxe Locale G______ rezultă faptul că figurează înscriși cu imobilul descris mai-sus, și a achitat impozitele și taxele aferente imobilului.

In drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.82 din Legea nr.71/2011 (pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil) art.1890 și 1860 C.civ. în vigoare la data începerii posesiei lor..

În dovedirea acțiunii înțelege să se folosească de proba cu acte, martori și expertiză.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar, reclamanții au solicitat să se constate dreptul lor de proprietate, prin intervenția uzucapiunii de lungă durată, asupra imobilului situat în mun. G______, _______________________, jud. G______, compus din casă de locuit cu cinci camere, hol și baie (două camere din cărămidă și trei camere din paiantă) în suprafață construită de 98 mp și anexă (garaj) în suprafață construită de 17 mp și teren aferent în suprafață de 325 mp, având ca vecinătăți: la N- I__ E____, la E-R___ A_______, la S- I____ D______, la V. _______________________ a rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză.

Prin adresa nr. xxxxx/30.09.2014 Primăria mun. G______ a comunicat instanței că din documentele pe care le deține, imobilul nu figurează ca fiind expropriat sau donat statului, în urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că posesia asupra imobilului este exercitată de către reclamanți.

Fiind legal citat în cauză pârâtul M_________ G______ prin Primar nu a formulat întâmpinare.

Din depozițiile martorilor B_____ D____ Ș_______ și N_______ V______, audiați în cauza rezulta că sunt vecini cu reclamanții, aceștia au locuit tot timpul pe ______________________ casă și un teren în suprafață de 300 mp, teren ce este îngrădit, reclamanții au stăpânit în mod continuu imobilul menționat.

In cauza a fost efectuata expertiza tehnica în specialitatea topografie de către expertul ing. M____ N______ desemnat prin tragere la sorți, prin raportul întocmit, concluzionându-se că, terenul in litigiu este situat în municipiul G______, _______________________ A . In urma măsurătorilor efectuate a rezultat schița din anexa A. Terenul este in suprafața de 325 mp. Are o deschidere la drum, ______________________.83 mm, iar profunzimea este de 45.39 m. Pe terenul cu categoria de folosința Curți construcții exista o constructie C1 in suprafața de 98 mp cu destinația de locuința, compusa din 5 camere, hol si baie si o constructie cu destinația de garaj Anexa C2 = 17 mp. Constructia CI are primele doua camere executate din cărămidă, iar restul sunt executate din paianta. C2 este realizata din zidărie de BCA

Terenul a fost identificat cu urmatoarele vecinatati : N - I__ E____; E - R___ A_______; S - I____ D______: V- _________________________________> Terenul este delimitat si împrejmuit conform descrieri de la punctul 4, paragraful constatări . Rezulta configurația din schița din anexa A.

Adresa xxxxx/30.09.2014 a primăriei G______ , fila 29 din dosar atesta ca terenul nu figurează ca expropriat sau donat statului.

Analizând materialul probatoriu administrat in cauza, instanța retine că reclamanții stăpânesc terenul în litigiu, până în prezent exercitând o posesie utilă, continuă și neîntreruptă,asupra imobilului situat în mun. G______, _______________________, jud. G______, compus din casă de locuit cu cinci camere, hol și baie (două camere din cărămidă și trei camere din paiantă) în suprafață construită de 98 mp și anexă (garaj) în suprafață construită de 17 mp și teren aferent în suprafață de 325 mp, având ca vecinătăți: la N- I__ E____, la E-R___ A_______, la S- I____ D______, la V. _______________________ a rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză.

Rezulta astfel că în cauza sunt întrunite condițiile juridice ale prescripției achizitive îndelungate, privita ca mod original de dobândire a proprietății; reclamanții au stăpânit imobilul în litigiu o perioada mai mare de 30 ani, exercitându-se o posesie utilă în sensul prevăzut de art. 1846-1854 C.civ.vechi, în mod continuu, neîntrerupt, public, neechivoc și sub nume de proprietar, iar pe terenul respectiv au fost edificate construcțiile casă de locuit și anexe .

Având în vedere cele expuse, instanța urmează să admită acțiunea reclamanților astfel cum a fost precizată, ca fiind întemeiată, va omologa raportul de expertiză întocmit de expert N______ M____, va constata că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Mun. G______, _____________________ A compus din casă de locuit și teren loc de casă în suprafață de 325 mp, prin intervenția uzucapiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea reclamanților C____ M____, C____ E____, domiciliați în mun. G______, ______________________ A, jud. G______, astfel cum a fost precizată-formulată împotriva pârâtului M_________ G______ PRIN PRIMAR, cu sediul în mun. G______, ______________________-51, jud. G______.

Omologhează raportul de expertiză întocmit de expert N______ M____.

Constată că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Mun. G______, _____________________ A compus din casă de locuit și teren loc de casă în suprafață de 325 mp, prin intervenția uzucapiuni.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2015.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.Jud.M.M.

Dact.Ș.P.

Ex.6/2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025