Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX curatelă
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA DROBETA-T____ S______, JUDEȚUL M________
Sentința Civilă nr. 457 Minori și Familie
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 12.08.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE –I____ P______
GREFIER ȘEDINȚĂ –L_____ M________ B_____
Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe petenta T______ M_______ și pe intimatul T______ I__ , având ca obiect curatelă.
La primul apel nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au răspuns petenta ți intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța procedează la verificarea consimțământului intimatului, acesta fiind consemnat în declarația luată intimatului și atașată la dosar.
În baza art. 258 și 292 și urm. C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și putând duce la dezlegarea pricinii.
Nemaifiind alte cereri de formulat, în baza art. 392 C.proc.civ., constatând deschise dezbaterile asupra fondului cauzei, acordă cuvântul petentei.
Petenta T______ M_______ solicită instanței admiterea cererii, instituirea curatelei pentru intimatul T______ I__.
Față de disp.art. 394 C__, instanța a constatat închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta T______ M_______ a solicitat instituirea curatelei pentru T______ I__, fiul său, deoarece acesta este bolnav fiind o persoană încadrată în grad de handicap conform certificatului de încadrare în gard de handicap emis de Comisia de Evaluare a persoanelor cu grad de handicap din cadrul Consiliului Județean M________.
Arată petenta că îi este necesară curatela pentru a-l reprezenta pe intimat la toate instituțiile, bănci, notar și pentru ridicarea drepturilor bănești.
La dosar, a depus, în copie, următoarele înscrisuri în copie conformă cu originalul: certificat de încadrare în grad de handicap nr. 3415/24.08.2006 privind pe T______ I__, CI părți, anchetă socială, dispoziția nr. 153/25.05.1995 emisă de Primarul municipiului Dr. Tr. S______.
La termenul de judecată din data de 12.08.2015, intimatul T______ I__ și-a dat acordul cu privire la numirea mamei sale, T______ M_______, în calitate de curator pentru a-l reprezenta la toate instituțiile, bănci, notar și pentru ridicarea drepturilor bănești.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că, potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 3415/24.08.2006, intimatul prezintă un handicap GRAV.
Curatela reprezintă o măsură de ocrotire juridică a intereselor unei persoane care poate fi capabilă, cu capacitate de exercițiu restrânsă ori lipsită de capacitate de exercițiu. În aceste două din urmă situații, curatela nu modifică incapacitatea celui ocrotit, curatorul fiind chemat să țină locul părinților sau al tutorelui, fie numai cu privire la anumite acte (art. 150 C.civil), fie cu privire la toate atribuțiile, dar numai în mod provizoriu( art. 159 și art. 167 din codul civil).
Potrivit disp. art. 25 alin. 2 din Legea nr. 448/2006 republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, “în cazul în care persoana cu handicap, indiferent de vârstă, este în imposibilitate totală sau parțială de a-și administra bunurile personale, aceasta beneficiază de protecție juridică sub forma curatelei sau tutelei și de asistență juridică”.
În conformitate cu dispozițiile art. 182 din Noul Cod civil, curatela se poate institui la cererea celui ce urmează a fi reprezentat, a soțului său, a rudelor sau a celor prevăzuți la art. 111 C.civ., numai cu consimțământul celui reprezentat, cu excepția cazurilor când consimțământul nu poate fi dat, iar numirea curatorului se face de către instanța de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului și se afișează la sediul instanței de tutelă precum și la primăria de la domiciliul celui reprezentat.
În cazurile în care se instituie curatela, prevederile art. 183 alin. 1 din Noul Cod Civil menționează că se aplică regulile de la mandat, cu excepția cazului în care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanța de tutelă va hotărî că se impune investirea curatorului cu drepturile și obligațiile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia.
Față de dispozițiile legale enunțate, instanța, ținând cont de situația persoanei în favoarea căreia se solicită instituirea curatelei, persoană care, datorită afecțiunilor medicale severe, nu poate uza, în mod direct, de drepturile sale, având în vedere că petentul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 180 C.civ. pentru a fi numit curator, va admite prezenta cerere și va numi curator al intimatului T______ I__ pe petenta T______ M_______ pentru a-l reprezenta pe intimat la toate instituțiile, bănci, notar și pentru ridicarea drepturilor bănești.
În temeiul art.182 alin.3 Noul Cod Civil, prezenta încheiere se comunică în scris curatorului T______ M_______, se afișează la sediul Judecătoriei Drobeta T____ S______ și la sediul Primăriei municipiului Drobeta T____ S______.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulată de petenta T______ M_______, având CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în municipiul Drobeta T____ S______, ____________________________. 8, ____________, ________________________, în contradictoriu cu intimatul T______ I__, având CNP xxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în municipiul Drobeta T____ S______, ____________________________. 8, ___________________, județul M________.
Dispune instituirea curatelei pentru intimatul T______ I__ CNP xxxxxxxxxxxx, născut în data de 19 mai 1977, persoană încadrată în grad de handicap Grav.
Numește curator pe petentul Timescu M_______ CNP xxxxxxxxxxxxx pentru a-l reprezenta pe intimat la toate instituțiile, bănci, notar și pentru ridicarea drepturilor bănești.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 zile, ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S______.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 august 2015, la sediul Judecătoriei Dr. Tr. S______.
P_________, GREFIER
I____ P______ L_____ M________ B_____
Red. .P./tehnored LB
6 ex/
Cod operator 6497
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
Către,
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DROBETA T____ S______
Vă înaintăm, alăturat copia sentinței minori și familie nr. 457/12.08.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect instituire curatelă, privind pe petenta T______ M_______ și pe intimatul T______ I__ , persoană cu handicap, prin care s-a dispus instituirea curatelei pentru a-l reprezenta pe intimat la toate instituțiile, bănci, notar și pentru ridicarea drepturilor bănești.
În temeiul art. 182 alin 3 C.civ vă solicităm să procedați la afișarea acestei încheierii la sediul Primăriei municipiului Drobeta T____ S______, urmând ca dvs. să ne restituiți dovada îndepliniri procedurii de afișare a încheierii menționate mai sus, la sediul acestei instituții.
Vă mulțumim pentru colaborare,
P_________, GREFIER
I____ P______ L_____ M________ B_____
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
PROCES-VERBAL de îndeplinire a procedurii prin afișare la ușa instanței,
Azi, 17.08.2015
Subsemnata L_____ M________ B_____, grefier ședință în cadrul Judecătoriei Drobeta T____ S______, în conformitate cu disp. prevăzute de art. 182 alin. 3 C.civ am procedat la afișarea sentineți nr. 457/12.08.2015 MF pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ la data de 12.08.2015 în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, vând ca obiect instituire curatelă privind pe petenta T______ M_______ și pe intimatul T______ I__.
Grefier,
L_____ M________ B_____