Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CONSTANŢA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
622/2015 din 12 mai 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.622

Ședința publică din 12 mai 2015

PREȘEDINTE – V_____ V_____

GREFIER – A______ B______

MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT PRIN

PROCUROR-D_____ P_______

S-a luat în examinare cauza penală privind pe inculpatul E____ D______ trimis în judecată pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 al. 2 Cod penal.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus ca deliberarea și pronunțarea să aibă loc la data de 05 mai 2015 și 12 mai 2015 când, în aceeași compunere,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de fata, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. xxxxx/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C________ înregistrat pe rolul Judecătoriei C________ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost trimis în judecată inculpatul E____ D______, pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art.335 al.2 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut că la data de 21.06.2014, în jurul orelor 08,23, inculpatul E____ D______ a condus pe drumuri publice autoturismul marca Land Rover, cu numărul de înmatriculare TX-6836-XC, pe DN38, dinspre mun. C________ către orașul Techirghiol, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În susținerea actului de sesizare au fost depuse următoarele mijloace de probă: procesul - verbal de constatare; adresa nr. xxxxxx/30.07.2014, emisă de IPJ C________, Serviciul Rutier; acte de la IPJ C________, Serviciul Rutier; declarațiile și recunoașterea inculpatului.

În faza cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul E____ D______. De asemenea, s-a atașat cazierul rutier al inculpatului, precum și dosarul de urmărire penală nr.3705/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C________.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța retine următoarea situație de fapt:

La data de 21.06.2014, inculpatul E____ D______, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, s-a urcat la volanul autoturismului marca Land Rover cu nr. de înmatriculare TX-6836-XC, pe care l-a condus pe drumuri publice din mun. C________. Când a ajuns pe DN 38, din direcția mun. C________ către Techirghiol, întrucât depășise limita de viteză, inculpatul a fost oprit de către organele de poliție, constatându-se că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule din data de 25.02.2014. (proces - verbal de constatare )

Din adresa nr. xxxxxx/30.07.2014, emisă de IPJ C________, Serviciul Rutier - rezultă că la data comiterii faptei, inculpatul E____ D______ avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conform art. 97 al. 3 din OUG nr. 195/2002 rep., deoarece la data de 25.02.2014 nu a respectat prev. art. 334 al. 1 din C. pen. și nu a solicitat prelungirea dreptului de a conduce.

Fiind audiat, inculpatul a declarat că la data de 25.02.2014 i-a fost întocmit un dosar de cercetare penală de către lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție N______ B_______ pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 334 Cod penal, însă nu i s-a reținut permisul de conducere întrucât nu îl avea asupra sa; de asemenea, a arătat inculpatul faptul că a mai condus autoturisme pe drumurile publice ulterior depistării, fără a cunoaște că nu are acest drept.

În faza judecății, inculpatul a mai declarat că la momentul la care a fost depistat în luna februarie 2014, polițistul care l-a depistat nu i-a solicitat permisul de conducere, spunându-i că nu are nicio problemă. Referitor la mențiunea din procesul verbal de depistare pe care l-a și semnat și potrivit cu care acesta era obligat să predea în termen de cinci zile permisul de conducere, inculpatul arată că era supărat.

Analizând declarațiile inculpatului, instanța urmează a le înlătura din ansamblul probator administrat în cauză, acestea neputând primi valoare probatorie, fiind subiective și cu intenția evidentă de a încerca exonerarea de răspundere. Susținerea inculpatului în sensul că nu avea cunoștință despre obligația de a depune permisul de conducere în termen de cinci zile de la data depistării nu poate fi primită, câtă vreme inculpatul a semnat procesul verbal în care se făcea referire la această obligație.

Totodată, faptul că în dosarul penal nr. 3705/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C________, inculpatul a primit ulterior o soluție favorabilă, nu are niciun fel de relevanță juridică, atât timp cât la data comiterii faptei din prezenta cauză situația juridică a inculpatului nu era clarificată.

Față de aceste considerente, din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, instanța constată că fapta există, constituie infracțiune si a fost săvârșită de inculpatul E____ D______.

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului E____ D______ care la data de 21.06.2014, în jurul orelor 08,23, a condus pe drumuri publice autoturismul marca Land Rover, cu numărul de înmatriculare TX-6836-XC, pe DN38 din mun. C________ către orașul Techirghiol, deși avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art.335 al.2 Cod penal.

Sub aspect subiectiv inculpatul a acționat cu intenție indirectă.

La individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicate inculpatului, instanta va avea in vedere criteriile prev. de art. 74 C.pen., si anume: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite ; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită - punerea în pericol a traficului rutier și pietonal; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit – a ales să se deplaseze cu autoturismul de la domiciliul sau în ________________________ frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului – acesta nu este cunoscut cu antecedente penale; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal - acesta a avut o atitudine oscilantă cu privire la fapta; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială –este integrat social, are 2 copii minori, are loc de muncă, are domiciliu stabil.

Pentru aceste motive, față de faptul că inculpatul a colaborat cu organele judiciare și a recunoscut săvârșirea infracțiunii, este lipsit de antecedente penale va aplica o pedeapsă îndreptată spre minimul special, redus cu o treime conform procedurii simplificate privind recunoașterea învinuirii și va aplica inculpatului o pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.

Se constată de asemenea că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; iar în raport de persoana inculpatului care este o persoană integrată social, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii rezultat din prezentarea în fața organelor judiciare, recunoașterea parțială a infracțiunii, precum și de posibilitățile de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei acestuia pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat reprezintă o valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

În baza art. 83 alin. 1, 3 C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C________, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C________.

În baza art. 85 alin. (2) C. pen. va impune inculpatului obligația ca, pe durata termenului de supraveghere, să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligației impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 C. proc. pen. rap. la art. 83 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., stabilește pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului E____ D______ (fiul lui I__ și S_____, născut la data de 09.04.1978, în M_______, domiciliat în C________, _____________________. 128, jud. C________, CNP xxxxxxxxxxxxx), pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 cod penal.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 6 luni pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C________, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C________.

În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatului obligația ca, pe durata termenului de supraveghere, să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligației impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare pentru inculpat și procuror.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2015.

Președinte, Grefier,

V_____ V_____ A______ B______

Red. Jud. V.V./11.08.2015

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 129/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 359/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1600/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 617/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 973/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1685/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 665/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 212/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 105/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 356/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1932/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1238/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 3517/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 25/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 5795/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 668/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 20/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1596/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 259/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 981/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 3096/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 151/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 734/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 47/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1024/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 789/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 268/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 961/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 123/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 756/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 274/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 212/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1284/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 199/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 18/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 19 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1208/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 172/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 907/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 701/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 36/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 291/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2225/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1898/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 272/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 98/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 605/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 186/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 317/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 68/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 132/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 212/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2951/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 116/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 547/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 115/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 64/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1336/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1069/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025