TRIBUNALUL HUNEDOARA
SECȚIA I-a CIVILĂ
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ NR. 165/R/2015
Ședința publică din data de 18 mai 2015
PREȘEDINTE: B______ M______ S_____ - judecător
C_______ C_______ V______ - judecător
I___ I___ E____ - judecător
O____ L__________ S_____ – grefier
S-a luat spre examinare amânarea pronunțării recursului civil formulat de reclamanta G_____ I_____ împotriva sentinței civile nr.3026/2014, pronunțata de Judecătoria Petroșani, în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXXX. (judecător P_____ I_____ R_____).
Se constată că dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din data de 04 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, în temeiul dispozițiilor art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 11 mai 2015 și mai apoi pentru termenul de astăzi, prin încheierea din data de 11.05.2015, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 3026/2014, pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, s-a admis în parte acțiunea formulata de reclamanta G_____ I_____, cu domiciliul în comuna Banița, __________________, jud. Hunedoara, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâții C_____ T___, cu domiciliul în Jitoni, ______________________, jud. Hunedoara, T____ T______ căsătorită M________, cu domiciliul în _______________________, nr. 125, jud. Hunedoara, S_____ C_____, cu domiciliul în _________________________, jud. Hunedoara, A__ E_______, cu domiciliul în V_____, _____________________. 27, jud. Hunedoara, Tmaș Nicușor, cu domiciliul în ___________________, ______________________________ și T____ G_____, cu domiciliul în ___________________, ______________________________.
S-a dispus modificarea suprafeței tabulare de 15.561 mp a terenului înscris în CF 3 Banița, nr. ord. A+l, nr. top. 5,6 cu denumirea ,,Grădinuța de lângă casă,, la suprafața reală de 18.353 mp.
S-a constatat că reclamanta a uzucapat întreg terenul, în suprafață reală de xxxxx mp înscris pe numele defunctei R__ A___, autoarea pârâților, în CF 3 Banița, nr. ord. A+l, nr. top. 5,6 cu denumirea ,,Grădinuța de lângă casă” și dispune înscrierea reclamantei ca proprietar în această carte funciară.
Dispune partajarea terenului înscris în CF 1 Banița nr. topi provenit din conversia CF 3 Banița, nr. ord. A+l, nr. top.2185-2188 denumit popular „C_____ de sub T____,, în două parcele cu nr. topo nou 1/1 în suprafață de 5212 mp și nr. topo 1/2 în suprafață de 4868, cu profil fânaț.
Constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra parcelei cu nr. topo nou 1/1, în suprafață de 5212 mp și dispune înscrierea sa în cartea funciară, diferența urmând să rămână înscrisă pe numele coproprietarului tabular R__ A___.
S-a respins în rest cererea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta G_____ I_____ este fiica lui R__ A_____ decedat la data de 23.08.1984 potrivit certificatului depus la fila 10 din dosar, frate cu R__ A___, mama pârâtelor S_____ C_____, A__ E_______, C_____ T___ si bunica maternă a pârâților T____ N______ și T____ T______, respectiv soacra lui T____ G_____, decedata la data de 21.11.1975.
Prin contractul de donație autentificat sub nr. 71/1949 (f.6), tatăl antecesorilor părților, R__ I___ lui P____, i-a donat fiicei R__ A___ întreaga sa avere înscrisă în CF 3 Banița cu nr. topo 5,6, 11, 12, 19-15, 27, 29, 37, 93, 95, 96, 97, 108, 109, 112, 113, 2185-2188, 2191, 2211, 2218, 534, CF 160 Banița cu nr. top.514.
Donatara, s-a obligat prin același act, alături de obligația de a-și întreține părinții, să-i crească și sa-și îngrijească frații minori R__ A_____ și I____, să-i facă nuntă acesteia clin urmă și să-i dea „dota,, cuvenita în numerar, iar pe fratele său R__ A_____ să îl facă părtaș la ½ din averea primită, dacă ajungând la majorat se va căsători în casa părintească, iar dacă se va căsători în altă parte să ii dea o „ escortare,, potrivită din această avere.
Tatăl reclamantei s-a căsătorit în casa părinteasca și a primit de la sora sa mai mare R__ A___, în anul 1958, conform convenției, invocată de pârâta C_____ T___ prin întâmpinare (f.33), o ________ terenuri, altele însă decât cele indicate de reclamantă în cererea introductiva, respectiv „ Ograda de la Parau, Baluca, Ograda din C____ de sub T____ si Parausa,, celelalte susținând ca sunt folosite de parata ca moștenitoare a marnei sale Baia A___, născuta R__.
Sub acest aspect, dar și în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor uzucapiunii extratabulare reglementata de art. 28 din Dedatul 115/1938, instanța a reținut declarațiile martorilor J____ V_____ și U____ M____ (f. 109,110) în vârsta de 80 de ani și respectiv 78 de ani, care au arătat că i-au cunoscut pe R__ A___ și R__ A_____, că în primii ani după căsătoria celui din urma, cei doi frați au locuit împreună în casa părinteasca, folosind împreuna terenurile aferente gospodăriei. Ulterior, R__ A_____ și-a construit casa și gospodăria pe terenul denumit ,,Paraul Hobeanului,, care nu a fost niciodată folosit de R__ A___. Au mai arătat martorii ca, R__ A_____ împreună cu familia sa au folosit și terenurile denumite „ Baluca, Cernele, Parausa, Gradina Parau, Ograda din C_____,, și o bucată din terenul cunoscut popular„Valau„ pe care sora sa nu le-a folosit, neauzind că între aceștia să fi existat neînțelegeri cu privire la aceste terenuri. Au mai declarat că, lumea din __________________ proprietar pe aceste terenuri pe R__ A_____, iar pe celelalte terenurile primite de la tata sau și folosite de R__ A___, pe aceasta.
Despre R__ A_____ au arătat că a avut o singură fiică - R__ I_____ căsătorita G_____, reclamanta în cauză, care împreună cu familia sa a folosit aceste terenuri și după căsătorie locuind în casa părintească, iar după decesul tatălui său a rămas în posesia lor, terenurile mai sus indicate fiind îngrădite în aceleași limite ca și în prezent încă din timpul vieții lui R__ A_____.
Totodată, prin expertiza topografica efectuata în cauză (f.134), astfel cum a fost completata prin răspunsul la obiecțiunile formulate de părți (f. 172), terenurile asupra cărora reclamanta și-a precizat acțiunea ca fiind uzucapate sunt:
- CF xxxxx Banița, provenita din conversia CF 3 Banița, A+l, nr. top 95-97, 108, 109, 112, 113 cunoscut sub denumirea „Parausa,, în suprafața tabulară de 45.499 mp din care, potrivit susținerilor reclamantei confirmate de martori sub aspectul denumirii terenului folosit și de expert în ceea ce privește limitele terenului aflat în posesie, conform constatărilor în teren, reclamanta folosește suprafața de 8235 mp pentru care expertul a făcut propunerea de atribuire a lotului cu nr. topo nou (95-97, 108, 109, 112, 113)/1, restul terenului în suprafața de 37.264 mp fiind propus spre atribuire pârâtei C_____ T___ sub nr. topo nou (95-97, 108, 109, 112, 113)/2,
În CF 3 Banița, astfel cum a fost dezmembrata potrivit cărții funciare in extenso (f.41), sub B8, s-a înscris dreptul de proprietate al lui R__ A___ (A__ cum este menționată în certificatul de deces) în baza contractului de donație nr. 71/1949, asupra imobilelor înscrise sub nr. ord A+l-l 1. R__ A___ a decedat la data de 21.11.1975 conform certificatului de la fila 8, iar în baza certificatului de moștenitor nr. 519/1976 și-au înscris dreptul de proprietate ca moștenitori soțul supraviețuitor și fiicele acesteia S_____ C_____, A__ E_______, C_____ T___ si T____ M_____, pârâtele chemate în judecată prin cererea introductivă. Ulterior prin transmisiuni succesive, începând cu anul 2004 până în 2010, întreg terenul a fost dobândit de pârâta C_____ T___, astfel cum rezultă din extrasul CF depus la fila 74.
- CF 3 Banița, nr. ord. A+l, nr. top. 5,6 cu denumirea,, Grădinuța de lângă casa„ teren pe care se afla gospodăria reclamantei, cu o suprafața reală de 18.353 mp și tabulară de 15.561 mp pe care se află gospodăria reclamantei, respectiv casa și anexele moștenite de la tatăl sau. Reclamanta a solicitat modificarea suprafeței la cea reală măsurată de expert.
Pârâta a fost de acord cu admiterea acestei cereri, cu mențiunea că nr. topo nou (5,6)/2 cu profil fânaț intravilan în suprafață de 433 mp propus spre atribuire reclamantei prin raportul de expertiza se afla în altă carte funciară. Această observație nu a fost primită de instanță întrucât prin răspunsul la obiecțiuni, expertul topograf a refăcut planul de situație IBIS de reprezentare grafică a terenului, prin alipirea planului de situație nr. 1 si nr. 2 din expertiza, în acest sens fiind depus planul de situație refăcut la fila 175 în care sunt configurate parcelele cu nr. topo (5,6)/1 în suprafață de 17.920 mp pe care se afla gospodăria reclamantei (casa, curte, anexe si fâneața moștenite de la tatăl sau) și ___________________ nou (5,6)/2 în suprafața de 433 mp, propuse spre atribuire reclamantei.
În aceasta carte funciară, proprietar tabular sub _________________ (numele corect fiind R__) cu cota de 1/1.
-CF xxxxx Banița, provenit din conversia CF 3 Banița, nr. ord. A+l, nr. top.2185-2188, cunoscut sub denumirea „C_____ de sub T____„ in suprafața tabulara de 10 080 mp din care reclamanta folosește o suprafața de 5212 mp și asupra căreia invoca dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Pârâta s-a opus acestei cereri cu motivarea ca în realitate terenul este situat în CF 1 Banița, susținând că îl folosește în exclusivitate. Susținerile pârâtei sunt întemeiate doar sub aspectul cărții funciare în care a fost identificat terenul expertul topograf făcând în acest sens mențiuni exprese în răspunsul la obiecțiuni în care a menținut concluzia identificării sale ca fiind cel situat în locul denumit popular „C_____ sub T____„ necontestata de pârâtă și asupra căruia martorii au declarat că a fost folosit de tatăl reclamantei urmare a convenției încheiata cu R__ A___, și ulterior de reclamanta Parata nu a adus nici o proba care sa dovedească contrariu. Ca urmare instanța a retinut ca sub aspectul identificării terenului în cartea funciara, reclamanta a făcut o eroare, acesta fiind în CF 1 Banița ord. A+l, nr. top.2185-2188 si nu CF 3 Banița A+l, nr. top.2185-2188. Conform constatărilor din teren, expertul a propus pentru reclamanta ___________________ nou (2185, 2186, 2187, 2188)/1 în suprafața de 5212 mp restul de 17.160 mp urmând sa rămână proprietarului tabular R__ A___.
- CF xxxxx Banița, provenita din Conversia CF 3 Banița, A+l, nr. top. 37, cu denumirea populara,, Gradina de la Parau,, in suprafața tabulara de 4112 mp, din care reclamanta susține ca a uzucapat o suprafața de 3145 mp si pentru care expertul topograf a propus atribuirea cu nr. topo nou 37/1 fanat intravilan, diferența de 967 mp urmând sa rămână proprietarei tabulare C_____ T___. Parata s-a opus susținând ca nu sunt îndeplinite condițiile art. 28 din Decretul nr. 115/1938.
Cu referire la îndeplinirea condițiilor uzucapiunii:
Potrivit deciziei de îndrumare a plenului fostului Tribunal Suprem nr. 15/1966, menținută cu consecventa de ICCJ pana în prezent, în regiunile în care transmiterea drepturilor reale imobiliare este supusă regimului legii pentru unificarea cărții funciare din 1938, dobândirea acestor drepturi prin uzucapiune este reglementata de art. 27 si art. 28 din aceasta lege si nu de dispozițiile Codului civil, posesia cerută în aceste cazuri trebuind însă să îndeplinească condițiile cerute de codul civil, respectiv art. 1848 C. civ. Conform textului de lege, ca sa poala prescrie, se cere o posesiune continua, neîntrerupta, publica si sub nume de proprietar.
Din declarațiilor martorilor audiați în cauză, rezulta fară dubiu că, reclamanta a folosit terenurile împreuna cu tatăl său, considerat de localnici proprietar. După căsătorie (1982), reclamanta a continuat sa locuiască in casa părintească și să folosească aceste terenuri care au fost ingrădite de tatăl său în timpul vieții, iar ulterior decesului, în aceleași limite existente și în prezent, au rămas în folosința sa exclusivă.
În speță nu s-a invocat joncțiunea posesiilor și, ca atare, reclamanta a început posesia terenurilor precizate, sub nume de proprietara, după decesul tatălui său R__ A_____, respectiv din data de 9 august 1984, dovedind o posesie utila în condițiile legii doar cu privire la două dintre terenuri.
Cu referire la persoana uzucapatului, instanța a constatat că, în condițiile art. 28 din Decretul nr. 115/1938 „Cel ce a posedat un bun nemișcător in condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris in cartea funciara, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.. De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului sau, cel ce a posedat un bun nemișcător in condițiunile legii, timp de 20 ani} socotiți de la înscrierea in cartea funciara a declarațiunii de renunțare la proprietate,,
A susținut reclamanta că R__ A___ este uzucapata și sub acest aspect nu este îndeplinită condiția impusă de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, întrucât R__ A___ nu mai era proprietara tabulara la data la care reclamanta a început posesia decât asupra terenurilor înscrise în CF 3 Banița, nr. ord. A+l, nr. top. 5,6 cu denumirea,, Gradinata de lângă casa,, si CF 1 Banița, nr. top denumit popular C_____ sub T____. În privința celorlalte terenuri, s-a constatat că pârâții inițiali au fost intabulați în calitate de moștenitori în anul 1976 în baza certificatului de moștenitor nr.519/30.10.1976, ulterior terenurile fiind dobândite de pârâta C_____ T___ în cota de 1/1, nefiind îndeplinita astfel condiția posesiei imobilului timp de 20 de ani de la decesul proprietarului tabular, reclamanta având posibilitatea reglementarii situației existente pe calea unei alte acțiuni.
Prin urmare, față de considerentele arătate, instanța a admis în parte acțiunea de față și a constatat că reclamanta a uzucapat în condițiile legii, în întregime terenurile înscrise în CF 3 Banița, nr. ord. A+l, nr. top. 5,6 cu denumirea,, Grădinuța de lângă casa,,, în suprafața tabulară de 15.561 mp și reală de 18.353 mp, înscris pe numele defunctei R__ A___, autoarea pârâților, delimitate în planul de situație 1 BIS (f. 195) la răspunsul expertului la obiecțiuni.
F___ de constatările expertului s-a dispus, în conformitate cu art. 33 din Legea nr. 7/1996 modificarea suprafeței tabulare la suprafața reală de 18.353 mp și în condițiile art.673/1 și următoarele C.pr.civ. a dispus atribuirea întregului teren reclamantei în varianta propusă de expert, respectiv a dispus dezmembrarea terenului în __________________ (5,6)/l în suprafața de 17.920 mp cu profil casă, anexe gospodărești, curte și fânaț intravilan, și ___________________ nou (5,6)/2 în suprafață de 433 mp cu profil fânaț intravilan și a dispus înscrierea reclamantei în cartea funciară.
De asemenea, a dispus partajarea terenului înscris în CF 1 Banița nr. top. provenit din conversia CF 3 Banița, nr. ord. AH, nr. top.2185-2188 denumit popular „ C_____ sub sub T____,, delimitată de expert prin nr. topo nou 1/1, în suprafață de 5212 mp și nr. topo 1/1 în suprafață de 4868, cu profil fânaț. A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra parcelei cu nr. topo nou 1/1, in suprafața de 5212 mp și a dispus înscrierea sa în cartea funciară, diferența rămânând înscrisă pe coproprietarul tabular R__ A___.
În ceea ce privește cheltuielile de judecata, față de dispozițiile art. 276 C. proc. civ., acțiunea reclamantei fiind admisa doar în parte, instanța a redus cheltuielile în limitele admiterii, respectiv la jumătate. Astfel din totalul cheltuielilor de 1700 lei justificate cu plata onorariului de avocat și 117 lei taxe judiciare de timbru, i-a obligat pe pârâți la cheltuieli în sumă de 900 lei. Constatând totodată că și parata C_____ T___ a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, dovedind plata onorariului de avocat în sumă de 800 lei și 100 lei reprezentând contravaloarea carburantului folosit pentru transport, în limita respingerii acțiunii reclamantei a admis cererea acesteia, urmând ca în final cheltuielile făcute de părți să se compenseze.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta G_____ I_____, solicitând modificarea ei în parte, în sensul admiterii în întregime a acțiunii sale, astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare , recurenta a arătat următoarele:
Prin cererea de chemare in judecată a solicitat a se constata că a dobândit un
drept de proprietate si asupra terenului înscris in CF xxxxx Banița, provenita din conversia
CF 3 Banița, A+l, nr. top.95, 97,108, 109, 112, 113, cunoscut sub denumirea de "Parausa" in
suprafața de 8235 mp si imobil teren înscris in CF xxxxx Banița, provenita prin conversia CF
3 Banița, A+l, nr.top.37, cu denumirea populara "Gradina de la parau"pentru o suprafața de
3145 mp. .
Prin întâmpinarea formulata in cauza de CORBE1 T___{fila 32}, aceasta a arătat ca
recurenta folosește o ________ terenuri care poarta denumirea de"Ograda de la parau",
"Ograda lui cioca de sub tecan", "Parausa", ca este de acord cu admiterea acțiunii si că are
cunoștința de convenția încheiata de mama sa R__ A___, in anul 1958, cu tatăl recurentei R__ A_____, cu privire la folosința terenurilor.
Paratele au confirmat ca au cunoștința ca la data de 6 mai 1949 R__ I___,LUI P____, bunicul lor încheiat un contract de donație in forma autentică, cu fiica sa R__ A___, căsătorita BAIA, prin care lasă acesteia toata averea sa mobile si imobila, donatarul obligându-se sa îl întrețină. Prin același contract R__ A___ s-a mai obligat să îl facă părtaș pe fratele sau R__ A_____, tatăl meu, pe jumătate din averea pe care o primise prin actul de donație, daca la majorat se va casatori fa casa părinteasca. R__ A_____ s-a căsătorit la casa părinteasca si a locuit acolo timp de mai mulți ani. In aceste condiții, R__ A___ a făcut un partaj de folosința si l-a înzestrat pe R__ A_____ cu terenurile pentru care se solicita a se constata ca a intervenit uzucapiunea. Pe unul dintre aceste terenuri R__ A_____ a construit
o casa si anexe. începând cu anul 1955.tatal său R__.A_____ a folosit terenurile in cauza șj
apoi începând cu anul 1970 aceste terenuri au fost folosite de către reclamanta continuu, netulburat si neîntrerupt, fiind cunoscuta ca proprietar al acestora de către localnici.
In cauza a fost administrata proba testimoniala, fiind audiați ca martori J____ VAS1LE si U____ M____, persoane in vârsta de aproximativ 80 de ani, declarațiile lor fiind consemnate la filele 109 si 110 din dosar si proba cu expertiza tehnica judiciara topografica. Cei doi martori au arătat ca tatăl său R__ A_____, împreună cu familia sa, au folosit terenurile denumite "Baiuca", "CERNELE",Parausa, Gradina de ia parau" si ca ei nu au auzit sa fi existat vreodată neînțelegeri cu privire la aceste terenuri, lumea din ________________________ proprietar pe R__ A_____.
Cu privire la CF xxxxx B_____-Parausa , in suprafața tabulara de xxxxx mp, potrivit susținerilor sale neconfirmate de declarațiile martorilor sub aspectul folosinței, prin expertiza
s-a constatat ca suprafața folosita de ea este de 8235 mp, expertul făcând propunerea de
atribuire a lotului cu acesta suprafața restul terenului de xxxxx mp.fiind propus spre atribuire paratei C_____ T___. S-a procedat la o astfel de parcelare întrucât acest
parat-prin: întâmpinare arata ca este de acord cu dobândirea dreptului de proprietate prin
uzucapiune pentru această parcelă.
Aceeași poziție a avut-o pârâta C_____ T___ pentru imobilul înscris în CF. xxxxx Bănița denumit popular Grădina de la părău. A mai menționat că după introducerea acțiunii la Judecătoria Petroșani pentru aceste două terenuri au apărut inscripții în cartea funciară, inscripții care aveau data , aprilie 2009.
A apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 27 și 28 din decretul nr 115/1938 cu privire la durata folosinței, tatăl său folosind terenurile din 1955 până în 1970, iar ea a folosit terenurile din 1970 până în prezent.
Proprietarul tabular al acestor terenuri a fost R__ A___, decedată în anul 1975. Posesia acestor terenuri a fost una utilă, îndeplinind condițiile cerute de Codul civil,art. 1848: „ continuă, neîntreruptă, publică, sub nume de proprietar”.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct.8 și 9 Cod proc. civilă, art. 3041, 312, și 274 Cod proc. civilă.
Recursul a fost timbrat cu 990 lei taxă judiciară de timbru (f.28).
Prin întâmpinare (f.19-21), intimata-pârâtă C_____ T___ a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea poziției sale, a arătat
În ceea ce privește terenul denumit popular ,, C_____ DE SUB T____ ,, PRETINS înscris în CF xxxxx Bănița , nr.topo.2185,2186,2187,2188, este de acord cu dobândirea dreptului de proprietate de către reclamantă prin uzucapiune , nefiind îndeplinite condițiile impuse de către art.28 din Decret 115/1938 , subsemnata folosind în exclusivitate acest teren care în realitate se află înscris în CF 1 BĂNIȚA , nr.topo.1 , fapt confirmat și de către expert în răspunsul la obiecțiuni nr. 2 , pagina 2 din răspunsul la obiecțiuni .
Că , în ceea ce privește acest teren există aspecte contradictorii cu privire la identificarea sa , motiv pentru care , solicitarea reclamantei privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra parcelei ,, C_____ DE SUB T____ ,, identificată la solicitarea reclamantei prin precizarea de acțiune din data de 05.11.2014. , ca fiind în CF 60265Bănița , nr.topo. 2185,2186,2187,2188 , nu este fondată , atât sub aspectul dispozițiilor art.28 din Decret 115/1958 , al identificării corecte în regim de carte funciară ( în realitate ,,C_____ DE SUB T____ ,, fiind în CF 1 Bănița , nr.topo.1 ) , al posesiei , folosinței terenului în speță .
A mai menționat ,în ceea ce privește terenul înscris în CF xxxxx Bănița , provenită din conversia CF3 Bănița , nr.ord.A+1 , nr.topo. 37 , denumit ,, GRĂDINA DE LA P____ ,, , nu este de acord cu dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii , nefiind îndeplinite condițiile impuse de dispoz. art.28 din Decret 115/1938 .
Față de dispozițiile Decretului 115 /1938 referitoare la dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii , și de starea de fapt conturată de probatoriul administrat în cauză , a susținut poziția sa procesuală de respingere a recursului ca nefondat , și de menținere a dispozițiilor sentinței recurate ca fiind legale și temeinice,.
În speță , așa cum reține și instanța de fond , reclamanta G_____ I_____ a început posesia sa sub nume de proprietar , condiție esențială pentru îndeplinirea condițiilor impuse de uzucapiunea Decretului 115/1958 , doar la data de 9 august 1984 , data decesului tatălui său .Posesia sa a devenit utilă doar de la această dată și doar cu privire la terenurile asupra cărora instanța de fond a decis ca fiind uzucapate în condițiile legii .
Asupra celelalte terenuri , în speță terenul înscris în CF xxxxx , nr. ord.A+1 , nr.topo.95,96,97,108,109,112,113, denumit popular PĂRĂUȘĂ , și terenul înscris în CF xxxxx Bănița , nr. ord. A+1 , nr.topo.37 , denumit popular ,, Grădina de la P____ ,, așa cum a susținut și-n concluziile scrise , reclamanta nu îndeplinește condițiile impuse de art.28 din Decret 115/1958 , întrucât pârâta C_____ T___ , alături de surorile ei , și-a întabulat dreptul de proprietate încă din anul 1976 , cnf. certificatului de moștenitor 519/30.10.1976. , și astfel nu este îndeplinită condiția celor 20 de ani de la decesul proprietarului de CF , ea , unica proprietară de drept și de fapt , fiind în viață.
Nu poate fi primită nicio altă susținere a reclamantei față de dobândirea dreptului său de proprietate prin efectul uzucapiunii asupra celorlalte terenuri pretins uzucapate .
Astfel , susținerea că R__ A_____ s-a căsătorit și a locuit la casa părintească, nu sunt susținute decât în parte de realitate .El s-a căsătorit la casa părintească , dar ulterior a plecat de aici la gospodăria sa , fără a susține decizia tatălui său R__ I___ lui P____ , din actul de donația , respectiv să locuiască permanent la casa părintească , conform obiceiului locului ca băiatul să rămână în casa părintească.
Antecesoarea subsemnatei ,în speță mama sa , R__ A___ ( A__ ) a primit prin donație toate terenurile identificate în contractul în speță și asupra cărora și-a întabulat dreptul de proprietate conform ultimei voințe a tatălui său.
Asupra acestor terenuri , defuncta R__ A___ și-a exercitat drepturile de proprietate cnf. legii , iar după moartea sa , pârâta , dovadă fiind extrasele CF depuse la dosarul cauzei , și starea de fapt relevată de celelalte probe administrate în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul reține următoarele:
Criticile recurentei G_____ I_____ vizând nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, sub aspectul soluției de respingere a cererii de uzucapiune pentru cele două terenuri, respectiv cel înscris în CF. xxxxx Bănița, cu nr. top. 95-97,108,109,112,113, cunoscut sub denumirea „Părăușa” și cel înscris în CF.xxxxx Bănița cu nr. top. 37 cu denumirea „ Grădina de la părău”, sunt nefondate.
Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, față de data începerii posesiei, în cauză sunt aplicabile prevederile art.27 și 28 din Decretul nr.115/1938, referitoare la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ale căror condiții însă nu sunt îndeplinite.
Potrivit art. 28 din Decretul nr.115/1938, pe lângă o posesie utilă, se cer întrunite încă două condiții, respectiv ca această posesie să fie de 20 de ani, și proprietarul tabular să fie decedat, data decesului constituind momentul de la care începe să curgă termenul de 20 de ani al posesiei.
Chiar dacă tatăl reclamantei a folosit aceste terenuri din anul 1955, iar mai apoi și reclamanta, din 1970, operând astfel joncțiunea posesiilor, contrar celor reținute de prima instanță, relevantă este împrejurarea că doar în anul 1975, a decedat proprietara tabulară R__ A___(A__), de atunci urmând a se socoti termenul de 20 de ani al posesiei necesară pentru a uzucapa.
Posesia însă, a fost întreruptă un an mai târziu, prin efectuarea de acte juridice, cu privire la aceste terenuri, respectiv prin înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară a moștenitorilor defunctei R__ A___ (A__), în baza certificatului de moștenitor nr. 519/30.10.1976, ulterior terenurile fiind dobândite de pârâta C_____ T___, în întregime, proprietara tabulară fiind în viață.
Ca urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că, în ce privește cele două terenuri, nu sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii prevăzute de art. 27 și 28 din Decretul 115/1938, nici sub aspectul posesiei și nici sub aspectul decesului proprietarului tabular.
În consecință, apreciind că sentința atacată este temeinică și legală, în baza art. 312 alin.1 Cod proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul de față.
În baza art. 274 Cod proc. civilă, recurenta G_____ I_____ va fi obligată la plata sumei de 250 lei către intimata-pârâtă C_____ T___, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, respectiv onorariu de avocat (f.22).
Nu se vor acorda cheltuielile de judecată solicitate în recurs de pârâtul J____ I___, în cuantum de 500 lei, cu titlu de onorariu de avocat, întrucât nu se poate reține culpa procesuală a recurentei G_____ I_____ față de acest intimat, cererea de recurs vizând doar dreptul și interesele pârâtei C_____ T___.
Mai mult decât atât, sentința atacată nici nu a fost pronunțată în contradictoriu cu acest pârât, reclamanta renunțând la judecata capătului de cerere ce-l viza, fiind scos din cauză prin încheierea de ședință din data de 10.09.2014 (f. 378 dosar fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de reclamanta G_____ I_____ împotriva sentinței civile nr. 3026/2014 pronunțată de Judecătoria Petroșani,județul Hunedoara.
Obligă recurenta G_____ I_____ la plata sumei de 250 lei către intimata C_____ T___ reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 mai 2015
Președinte, Judecător, Judecător,
B______ M______ S_____ C_______ C_______ V______ I___ I___ E____
Grefier,
O____ L__________ S_____
CCV/OLS-2 ex. 04.06.2015
(judecător P_____ I_____ R_____).