Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria FĂLTICENI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Uzucapiune
Număr hotarâre:
5/2013 din 07 ianuarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX uzucapiune

R O M A N I A

JUDECATORIA FALTICENI

Sentinta civilă nr. 5

Sedinta publică din 7 ianuarie 2013

Instanta constituită din:

P_________: B____ V_____

Grefier: P_______ D____

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii formulată de reclamantul Ș_________ M____ în contradictoriu cu pârâtii: P______ I_____ si __________________________.

La apelul nominal făcut în sedintă publică se prezintă reclamantul si martorul U________ I___, lipsă fiind pârâta și reprezentantul legal al secund pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reclamantul insistă în cererea promovată, depune la dosar plan de amplasament si delimitare a terenului în discutie, răspuns la întâmpinare..

Potrivit disp.art. 186,193 Cpciv după ce și-a declinat identitatea si datele personale a fost audiat martorul prezent, depozitia acestuia fiind consemnată în proces verbal atasat la dosar.

Reclamantul arată că nu mai are alte solicitări.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constată probatoriul epuizat, procesul în stare de judecată si acordă cuvântul la dezbateri pe fond.

Reclamantul depune concluzii scrise si solicită admiterea actiunii asa cum a fost formulată în sensul constatării dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului compus din suprafata de 5.400 mp teren situat la locul numit Mielușoaia pe raza comunei M_____ jud.Suceava, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și joncțiunea posesiilor, fără cheltuieli de judecată.

După deliberare,

I N S T A N T A

Asupra cauzei de fată constată:

Prin cererea adresată acestei instante si înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXX reclamantul Ș_________ M____ a chemat în judecată pe pârâtii:P______ I_____ și __________________________, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunta să se dispună constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului compus din suprafata de 5.400 mp extravilan situată la locul numit „Mielușoaia” pe raza comunei M_____ jud.Suceava prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.

În fapt , reclamantul arată că la data de 11.05.2007 a cumpărat de la P______ I_____, un teren în suprafață de 5.400 mp extravilan situat la locul numit Mielușoaia pe raza comunei M_____ jud.Suceava.

La data respectivă a încheiat cu aceasta doar o conventie de vânzare prin înscrisul sub semnătură privată.

Din momentul încheierii conventiei de vânzare , el, reclamantul a stăpânit continuu, netulburat, pașnic, în mod public, sub nume de proprietar și neechivoc imobilul sus menționat.

Anterior încheierii acestei convenții (contract de vânzare-cumpărare) pârâta a stăpânit la rândul ei terenul ce face obiectul prezentei actiuni , timp de peste 30 de ani.

Față de cele arătate precizează reclamantul că a exercitat o posesie utilă asupra terenului atât el cât și autorul pârâtului (peste 30 de ani).

Prin joncțiunea posesiilor se ajunge la o durată a posesiei utile de peste 30 de ani, ca atare în ce priveste suprafata de 5.400 mp teren situată la locul numit Mielușoaia pe raza ______________________ consideră că, prin efectul uzucapiunii a dobândit dreptul de proprietate asupra acestuia.

În consecință , solicită admiterea acțiunii formulată si să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafață de 5.400 mp situat la locul numit Mielușoaia pe raza comunei M_____ jud.Suceava, prin uzucapiune de lungă durată.

În drept, reclamantul și-a întemeiat actiunea pe disp. art.111 Cpciv, art. 1890 si art. 1859 Ccivil

În dovedire a anexat în copie actul sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare-cumpărare” adeverintă eliberată de Primăria ___________________ identitate ale pârâtei.

Actiunea a fost legal taxată si timbrată.

Legal citată , _________________________ a formulat întâmpinare potrivit disp.art. 118 Cpciv prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiată si nefondată.

În principal, a invocat exceptia lipsei capacitătii procesuale active a reclamantului întrucat contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11.05.2007 între părti este un contract sub semnătură privată nu unul în formă autentică asa cum prevăd dispozitiile art.2 pct.1 din titlul X a legii nr.247/2005 și care se sanctionează cu nulitatea absolută.

Ori, atâta timp cât reclamantul nu detine un just titlu (înscrisul sub semnătură privată fiind nul pentru neîndeplinirea condițiilor de formă) nu poate invoca că a stăpânit în mod continuu și sub nume de proprietar imobilul.

Posibilitatea oferită de disp.art. 1860 Ccivil (aceea că actualul posesor să unească posesia sa cu aceea a autorului său) si nu art. 1859 Ccivil cum s-a motivat în cererea de chemare în judecată, are în vedere o posesie exercitată de o persoană care, ca si cel care invocă uzucapiunea nu este titular al dreptului real asa cum s-a reținut în doctrină si jurisprudență.Dacă autorul celui care invocă uzucapiunea este chiar titularul dreptului real, acesta poate transfera direct dreptul, nemaifiind posibilă unirea posesiilor. De altfel nu este permis ca reclamantul să solicite joncțiunea posesiei sale cu aceea a adevăratului proprietar persoana fată de care solicită realizarea dreptului.

Pe fondul cauzei apreciază că instanța nu poate constata dreptul de proprietate al reclamantului deoarece înscrisul care stă la baza cererii este nul absolut pentru lipsa formei autentice cerute de titlul X a legii 247/2005 si solicită respingerea actiunii ca nefondată și neîntemeiată.

Prin precizările depuse (f.19) reclamantul solicită să se constate că pârâta P______ I_____ a dobândit dreptul de proprietate prin prescriptie achizitivă de lungă durată asupra suprafetei de teren situată la locul numit „Mielușoaia” pe raza ______________________ , în suprafată de 5.400 mp si identificată conform planului cadastral.

Si de asemenea să se constate că a cumpărat de la pârâta P______ I_____ suprafata de teren sus mentionată prin actul sub semnătură privată anexat si să se pronunte o hotărâre care să tină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Cât priveste exceptiei invocată de către pârâta _____________________ ce priveste lipsa calitătii procesuale active solicită respingerea acesteia, fiind un caz clasic de acțiune subrogatorie indirectă, aceasta fiind singura cale prin care își poate realiza dreptul, în concluzie solicitând admiterea actiunii asa cum a fost formulată urmând să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului compus din 5.400 mp teren situat la locul numit Mielușoaia pe raza comunei M_____ jud.Suceava , prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și joncțiunea posesiilor si să se pronunte o hotărâre care să țină loc de act autentic de proprietate.

În cauză, a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtei, precum si proba testimonială.

Analizând actele și lucrările dosarului instanta retine următoarele:

Constatarea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1846-1847, 1860 raportate la art. 1890 Cod civil cu privire la exercitarea de către persoanele interesate a atributului posesiei neîntrerupte, netulburate, publice si exercitate sub nume de proprietar pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 30 de ani.

Reclamantul a făcut dovada dobândirii și stăpânirii efective în nume de proprietar a terenului asupra căruia s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate, situația juridică a acestuia și stăpânirea sa continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar

Situația juridică a terenului invocată și susținută de către reclamant a fost precizată și de către martorul U________ I___ care a menționat că reclamantul cumpărător a intrat în posesia terenului din parcela Mielușoaia _________________ data încheierii acordului de voință cu pârâta și a plății prețului aferent.

Prezentă personal în fața instanței la termenul de judecată din data de 22.11.2012 pârâta P______ I_____ a recunoscut prin răspunsul la interogatoriu(f.18) pretențiile reclamantului și a fost de acord cu acțiunea formulată, inclusiv cu joncțiunea posesiei pe o perioadă de aproximativ 30 ani.

Deși pârâta P______ I_____ nu deține un titlu de proprietate valabil cu privire la terenul transmis prin înscrisul sub semnătură privată către reclamantul cumpărător, totuși la nivelul comunei M_____ nu s-a realizat colectivizarea, iar acesta figurează cu _________________________________ registrului agricol conform adeverinței de la fila 8 dosar.

Astfel, instanța apreciază că atât pârâta vânzătoare cât și reclamantul cumpărător au făcut dovada unei posesii utile pentru o perioadă care depășește 30 de ani, fiind îndeplinite astfel toate condițiile pentru intervenirea uzucapiunii de lungă durată prevăzută de art.1846-1847.

Prin urmare, părțile contractului sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare cumpărare” (fila 6-7) au realizat, în baza acordului lor de voință și al predării stăpânirii de fapt, o joncțiune a posesiilor utile conform art. 1860 Cod civil fapt care atrage dobândirea direct în patrimoniul reclamantului cumpărător a dreptului de proprietate asupra terenurilor menționate.

În plus, situația terenului de numai 5.400 mp extravilan împreună cu localizarea acestuia a rezultat în mod explicit și din planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate întocmit (fila 30 dosar) fiind clar și precis individualizată și delimitată față de proprietățile învecinate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de către pârâta ______________________________, aceasta va fi respinsă ca nefondată deoarece acesta justifică un interes actual și legitim de a-și valorifica drepturile născute prin încheierea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare și de a invoca joncțiunea posesiei proprii cu cea a autorului său convențional.

De vreme ce promitenții vânzători nu au putut transmite direct dreptul de proprietate, ci doar posesia utilă, către reclamantul beneficiar datorită lipsei actelor justificative, susținerile pârâtei _______________________________ absolută a actului sub semnătură privată pentru nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de titlul X al Legii 247/2005 vor fi respinse ca nefondate.

Pentru aceste motive, acțiunea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă cu consecința constituirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de lungă durată în favoarea reclamantului.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite acțiunea în constatarea dreptului de proprietate formulată de reclamantul Ș_________ M____ domiciliat în Suceava __________________.86 jud.Suceava în contradictoriu cu pârâtii: P______ I_____ domiciliată în __________________.Suceava si __________________________.

Constată că reclamantul Ș_________ M____ a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului de 5.400 mp extravilan în parcela „Mielușoaia” ______________________________ conform planului de situație de la fila 30 dosar.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.01.2013.

P_________, Grefier,

Red.BV

Tehn.PD/5ex/

Data:22.01.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025