R O M Â N I A

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX

D E C I Z I A nr. 258

Ședința publică din data de 18 februarie 2014

Președinte - C________ Ș_____

Judecători - E____ M____

- M_____ G______

Grefier - A_____ F_____

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul L____ D_______ I___ V_____, domiciliat în București, ___________________________.20, sector 1, împotriva deciziei civile nr.171 din 17.09.2013 pronunțată de Tribunalul B____, în contradictoriu cu intimata-reclamantă __________ Pătârlagele, cu sediul în _______________________________.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns a răspuns recurentul-pârât personal, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs timbrat cu 10,00 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr. xxxxxxx din 13.02.2014 anulată fila 11 și 0,15 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că avocat Rachieru A____ – apărătoarea recurentului-pârât a înainta la dosar prin serviciul BIRP al instanței o cerere prin care a solicitat lăsarea cauzei după ora 10,30, deoarece vine de la B____. Totodată, se mai învederează că intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare.

După reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant personal și asistat de avocat Rachieru A____ din Baroul B____, lipsind intimata-reclamantă.

Avocat Rachieru A____ având cuvântul depune la dosar taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar și solicită să i se comunice o copie de pe întâmpinare.

Curtea, ia act că recursul a fost legal timbrat. Analizând actele și lucrările dosarului, constată că întâmpinarea a fost depusă într-un singur exemplar, condiții în care înmânează dosarul apărătoarei recurentului-pârât pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.

După reluarea cauzei, la apelul nominal a răspuns recurentul-pârât personal și asistat de avocat Rachieru A____ din Baroul B____, lipsind intimata-reclamantă.

Avocat Rachieru A____ având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat Rachieru A____ având cuvântul pentru recurentul-pârât solicită admiterea recursului.

În esență, susține că terenul recurentului este un teren înfundat în înțelesul, neavând ieșire la calea publică. Dacă s-ar accepta varianta propusă de expert terenul tot nu are ieșire la calea publică, ci la un drum de _______________________ reprezintă acea cale de acces ce apare pe planul de amplasament. Calea cea mai scurtă este cea schițată reținută în primul raport, în suprafața de 166 mp, această cale fiind deja folosită de către el și neprezentând inconveniențe pentru reclamant.

Mai susține că această situație – anume faptul că terenul este înfundat - nu a fost creată din culpa recurentului, ci datorită faptului că prin hotărâre trebuia să achite primăriei o sumă foarte mare de bani pentru saivan.

Mai susține că la momentul efectuării expertizei, partea adversă a fost de acord inițial cu suprafața de 166 mp. pentru calea de acces.

Referitor la cheltuielile de judecată arată că s-au acordat decât cele solicitate în apel, nu și cele de la fond, apreciind că instanța trebuia să acorde aceste cheltuieli în totalitate.

Față de conținutul întâmpinării, arată că prin aceasta nu au fost invocate aspecte de ordine publică și dacă intimata-reclamantă era nemulțumită de soluția instanței ar fi trebuit să declare recurs. Mai arată că într-adevăr a invocat pentru prima dată în apel excepția prescripției însă aceasta putea fi invocată oricând, chiar de instanță din oficiu. Cum invocarea acestei excepții nu a fost tardivă, instanța s-a pronunța asupra acesteia prin decizia recurată. În fine, arată legat de susținerea din întâmpinare că s-au făcut apărări noi, arată că a fost opinia instanței de a suplimenta probatoriile. Cu cheltuieli de judecată.

C u r t e a

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Pătârlagele sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta _________________ a chemat în judecată pe pârâtul D_______ L____ I___ V_____, solicitând instanței să dispună grănițuirea proprietăților învecinate ale părților.

Printr-un al doilea capăt de cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii unui imobil gard despărțitor, cu o lungime aproximativă de 200 ml. proprietatea societății reclamante și preluat de către pârât odată cu terenul ce i-a fost retrocedat în baza Legii nr.10/2001 în punctul „La Mat”.

În fapt, s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1163/12.04.2000, societatea-reclamantă a cumpărat de la ____________________ mai multe construcții împreună cu terenul aferent, în documente de 9406,64 mp. iar în realitate suprafața fiind de xxxxx mp. Această proprietate era împrejmuită cu gard din plăci și stâlpi de beton, proprietatea _________________ transmisă prin contractul de vânzare-cumpărare menționat reclamantei.

Prin sentința civilă nr.650/2003 a Tribunalului B____, confirmată de decizia nr.223 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în dosarul nr.4185/2006, pârâtului i s-a retrocedat în natură, în baza Legii nr.10/2001, o suprafață de teren de 6430 mp. identificat în raportul de expertiză întocmit de P___ H_____ în cauza respectivă, teren ce se învecinează cu terenul rămas în proprietatea societății reclamante. Prin preluarea suprafeței de teren de 6430 mp. pârâtul a preluat și o porțiune din gardul ce împrejmuia proprietatea fostei ______________________ fix ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.1163/12.04.2000.

A mai arătat reclamanta că este necesară grănițuirea suprafețelor învecinate ale părților pentru a se stabili linia de hotar dintre acestea în mod clar, iar restituirea contravalorii gardului de către pârât se impune pe baza principiului îmbogățirii fără just temei. În acest sens a arătat că întrucât o porțiune din gard este cuprins în interiorul suprafeței de 6430 mp. atribuite pârâtului, s-a realizat o mărire a patrimoniului acestuia, în detrimentul patrimoniului societății reclamante care, în mod corelativ și în legătură de cauzalitate, a suferit o micșorare.

S-a arătat în continuare că în momentul de față nu ar fi posibilă dezafectarea plăcilor de beton fără o pierdere a funcționalității acestora și implicit a valorii, astfel că nu se poate solicita restituirea în natură, iar pe de altă parte bunul respectiv folosește cu această destinație proprietății pârâtului, astfel că se impune despăgubirea prin echivalent.

Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

Prin întâmpinare, a solicitat respingerea atât a acțiunii în grănițuire cât și a capătului de cerere privind restituirea în echivalent ca neîntemeiate.

Referitor la grănițuire a arătat că între proprietățile părților a existat încă de la data delimitării acestora, conform raportului de expertiză întocmit în dosarul civil nr.1195/2003 al Tribunalului B____, o linie de hotar clar delimitată și necontestată, aceasta fiind între punctele 14, 15, 16, 17, 18, 6 din schița anexă la raportul de expertiză P___ H_____.

S-a solicitat și respingerea capătului 2 de cerere motivat de faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1163/12.04.2000 societatea-reclamantă a cumpărat mai multe construcții și teren aferent, însă împrejmuirea suprafeței nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Prin cererea reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat instituirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea reclamantei-pârâte, respectiv o cale de acces care să-i permită trecerea de pe terenul său la drumul public, cu o lățime de 4 metri.

În motivarea cererii, a arătat că terenul ce a fost atribuit pârâtului-reclamant în natură în suprafață de 6430 mp. reprezintă un „loc înfundat” neavând ieșire la calea publică; că până în prezent trecerea s-a făcut prin înțelegere cu reclamanta, dar relațiile dintre părți tensionându-se, pârâtului i-a fost interzis accesul.

În urma probelor administrate, Judecătoria Pătârlagele a pronunțat sentința civilă nr.1097/5.10.2012 prin care a admis capătul de cerere privind grănițuirea; a stabilit linia de hotar între proprietățile învecinate ale părților ca fiind linia determinată de punctele: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16 din planul de amplasament - anexa 1 a raportului de expertiză C____ S____; a admis în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtului-reclamant L____ D_______ I___ V_____ la plata contravalorii gardului și l-a obligat pe acesta la plata către reclamanta-pârâtă a contravalorii gardului existent între punctele ABCDE - conform raportului de expertiză P__________ și anume a sumei de xxxxx lei; a respins ca neîntemeiate restul pretențiilor reclamantei în privința contravalorii gardului pe porțiunile E-F; G-H; J-K; M-N și N-A; a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională a pârâtului-reclamant D_______ L____ I___ V_____ privind instituirea unei servituți de trecere pe terenul reclamantei-pârâte și a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 2924 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în privința capătului de cerere în grănițuire că prin efectele contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1163 din 12.04.2000, societatea-reclamantă a cumpărat de la __________________ multe construcții și mijloace fixe, precum și terenul aferent, în documente de 9406,64 mp. (în realitate conform măsurătorilor suprafața totală este de xxxxx mp.).

Prin efectele sentinței civile nr.650/2003 a Tribunalului B____, confirmată de decizia nr.223/19.09.2006 a Curții de Apel Ploiești, pârâtului i s-a retrocedat în temeiul Legii nr.10/2001 suprafața de 6430 mp. teren în punctul „La Mat”, în extinderea suprafeței proprietatea societății-reclamante, ambele terenuri aparținând într-un singur trup în trecut, în patrimoniul fostului „VINALCOOL”, ulterior preluat de ____________________.

Așa cum rezultă din motivarea deciziei nr.223/2006, cu ocazia soluționării litigiului respectiv, s-a stabilit că terenul solicitat de către pârât are o suprafață de xxxxx mp. din care xxxxx mp. este ocupat cu construcții, fiind liberă doar suprafața de 6430 mp.

În speța respectivă, delimitarea suprafeței de 6430 mp. atribuită în natură pârâtului de suprafața de xxxxx mp. ocupată cu construcții și rămasă în proprietatea reclamantei _________________ s-a făcut pe baza raportului de expertiză întocmit de către expert P___ H_____, în schița anexă a acestui raport fiind trasată limita între terenul ocupat de construcții și cel liber, printr-o linie determinată de punctele 6, 18, 17, 16, 15, 14. Această linie însă, nu reprezintă în mod cert linia de hotar dintre proprietățile învecinate ale părților, ci delimitarea făcută în cursul dosarului respectiv, între terenul ce putea fi restituit în natură fostului proprietar și terenul afectat de construcții aparținând reclamantei.

În atare situație instanța a apreciat că este îndreptățită cererea reclamantei de efectuare a grănițuirii, în raport de aspectele arătate mai sus și față de dispozițiile art.584 din vechiul Cod civil aplicabil în speță în conformitate cu disp. art.6 alin.5 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil.

Potrivit acestui text de lege „Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate”.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert C____ S____ s-a propus ca linie de hotar linia determinată de punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, propunerea omologată de instanță deoarece constituie o soluție echitabilă de grănițuire și totodată înlătură unele inconveniente de ordin practic.

Instanța a reținut că linia de hotar propusă respectă configurația liniei de delimitare din raportul de expertiză întocmit de P___ H_____ în cauza menționată mai sus (dosar nr.1195/2003 al Tribunalului B____), însă în dreptul construcțiilor se stabilește linia de hotar la o distanță de 1 m. față de zidul construcției (streașina având aproximativ aceeași configurație), acest lucru impunându-se atât pentru a se preveni scurgerea apelor streșinilor pe terenul învecinat, cât și pentru a se permite efectuarea eventualelor reparații, precum și accesul proprietarului construcțiilor, la partea din construcție aflată spre linia de hotar.

S-a reținut că, așa cum se arată în raportul de expertiză, latura exterioară a fundației se află la circa 1 metru față de limita peretelui construcției, iar părțile au convenit ca linia de hotar să fie amplasată astfel.

Nu este firesc, a apreciat instanța de fond, atâta timp cât configurația terenului permite ca peretele unei construcții să constituie limită de hotar între proprietățile învecinate deoarece, în acest caz, s-ar putea ivi oricând probleme cu privire la accesul proprietarului construcției pentru consolidarea, repararea sau întreținerea peretelui respectiv, iar picătura streșinilor, chiar în condițiile în care ar fi preluată prin jgheaburi și burlane, s-ar putea considera că afectează proprietatea învecinată.

Pentru aceste considerente instanța a admis capătul de cerere privind grănițuirea și, omologând raportul de expertiză C____ S____ sub acest aspect, a stabilit linia de hotar între proprietățile învecinate ale părților ca fiind linia determinată de punctele1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, din planul de amplasament – anexa 1 a raportului de expertiză.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtului-reclamant la plata contravalorii gardului, instanța a reținut că după retrocedarea către pârâtul D_______ L____ I___ V_____ a suprafeței de 6430 mp. teren (suprafață apreciată ca liberă de construcții), pe această suprafață de teren a rămas o porțiune din gardul construit din elemente prefabricate de beton ce a aparținut fostei societăți BACHUS SA și preluat cu ocazia cumpărării de către reclamantă.

Faptul că reclamanta a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1163/12.04.2000 inclusiv împrejmuirea societății comerciale rezultă din protocolul încheiat la data de 20.04.2000 între vânzător și cumpărător, protocol anexă la contractul de vânzare-cumpărare și care cuprinde lista bunurilor materiale ce au făcut obiectul convenției.

Respectivul contract de vânzare încheiat între _______________ _________________ are un conținut juridic mai complex, dat fiind faptul că obiectul vânzării nu-l constituiau în mod exclusiv anumite bunuri mobile sau imobile, ci un patrimoniu al unei societăți comerciale ce era compus din toate mijloacele fixe, utilajele etc., ce se transmitea între cele două societăți comerciale, scopul cumpărătoarei fiind acela de a continua activitatea economică a societății inițiale. Din protocolul încheiat rezultă că cumpărătorul și-a asumat și unele obligații corelative, cum ar fi aceea de a prelua personalul angajat la unitatea vânzătoare, de a lichida datoriile față de terți din cantitatea de produse rămase la unitatea de distilare Pătârlagele, etc.

Deci, scopul avut în vedere la preluarea bunurilor de către reclamantă era desfășurarea activității specifice unității de distilare și producere a băuturilor, obiect de activitate ce aparținea și societății cumpărătoare.

În această situație, evident că preluând mijloacele fixe, inclusiv registrele, ștampilele fostei societăți, spațiile de depozitare, utilajele, societatea cumpărătoare a preluat și gardul împrejmuitor, acest mijloc fix fiind trecut în „inventarul bunurilor mijloace fixe la sfârșitul lunii martie 2000”, care s-au predat cu ocazia vânzării, acest mijloc fix purtând denumirea de „gard prefabricate”.

De altfel, acest mijloc fix se regăsește ulterior înscris în listele de inventariere ale mijloacelor aparținând societății-reclamante până în prezent.

Cu privire la identificarea acestui gard și valoarea actuală s-au efectuat două expertize.

Prin raportul de expertiză întocmit de expert A____ M____ s-a identificat pe schiță conturul gardului pe segmente: AB, BC, CD, DE, EF, GH, JK, MN, NA și s-a stabilit valoarea pe tronsoane, concluzionându-se că valoarea totală a gardului este de xxxxx lei.

Față de obiecțiunile formulate de către pârâtul-reclamant, în cauză s-a efectuat o contraexpertiză de către expert P__________ M_____, expertiză ce a fost omologată de instanță, deoarece s-a apreciat că modalitatea de evaluare este mai fundamentată științific decât în cazul primei expertize și raportul nu conține erori de calcul cum ar fi cea din raportul de expertiză A____ M____, cu privire la aplicarea coeficientului de uzură.

În acest sens, așa cum a arătat pârâtul în obiecțiuni, susținere apreciată corectă de instanță, expertul A____ M____, deși a reținut un coeficient de uzură de 0,61, la stabilirea valorii gardului, înmulțește valoarea stabilită pe baza catalogului de prețuri, cu coeficientul de 0,61, în condițiile în care, pentru stabilirea valorii rămase, trebuia să se înmulțească valoarea gardului cu complementul acestuia, respectiv cu 0,39 (100% - 61% = 39%).

Un aspect ce s-a reținut din raportul de expertiză P__________ M_____, dar și din schița raportului de expertiză A____ M____ – corectă în ceea ce privește identificarea segmentelor de gard, porțiunile de gard dintre punctele EF, GH, JK, MN și NA, sunt amplasate pe linia de hotar dintre proprietățile părților. În atare situație, societatea-reclamantă beneficiază de aceste porțiuni de gard deoarece îi împrejmuiește proprietatea și acest gard nu are natura juridică a „zidului comun” în sensul disp.art.590 și urm. din vechiul Cod civil.

Nefiind gard comun, ci bun propriu al societății-reclamante, aceasta nu poate să ceară obligarea vecinului, nici să plătească întreaga valoare a gardului, nici să plătească jumătate din valoarea sa, dispozițiile art.598 din vechiul Cod civil referindu-se la ipoteza în care vecinul poate să ceară să facă zidul (gardul) comun „plătind stăpânului acestuia jumătate din valoarea sa…”.

Din aceleași schițe a reieșit faptul că pe proprietatea pârâtului care și împrejmuind-o, deci folosind acestuia, se află tronsoanele de gard AB, BC, CD și DE.

În ce privește evaluarea acestor porțiuni de gard, avându-se în vedere raportul de expertiză M_____ P__________ instanța a reținut că la punctul D.1.1 din raport se evaluează gardul de structură de beton armat prefabricat, între punctele A, B, C, D, E plus încă 5 ml. spre punctul F. Se reține că pe această porțiune, inclusiv cei 5 m spre punctul F, lungimea totală a gardului este de 252,22 ml. după care, conform calculelor și actualizării se evaluează această porțiune de gard la suma de 38.456 lei.

Pentru argumentele expuse mai sus instanța a avut în vedere numai porțiunea de gard între punctele A, B, C, D, E, deci cu 5 ml. mai puțin decât porțiunea de gard evaluată de către expert.

Cum metoda de evaluare folosită de expert este aceea de 138 lei/ml. – valoare de înlocuire la 1.01.1965 instanța, pentru a evita o eventuală refacere sau completare a raportului de expertiză, a procedat la aplicarea calculului similar folosit de către expert, însă pentru o lungime a gardului de numai 247,22 ml. corespunzător porțiunii A, B, C, D, E (252,22 – 5).

A rezultat pentru această porțiune o valoare actualizată a gardului de xxxxx lei (247,22 x 138 lei / ml. = xxxxx ; xxxxx x 0,50 = 17.058; xxxxx x xxxxx,46 x 3,648/3,3047 x 10.000 = 37.690).

Obligarea pârâtului la plata contravalorii acestei porțiuni de gard s-a impus de îmbogățirea fără justă cauză, fapt juridic licit, considerat de unanimitatea literaturii juridic ca izvor de obligații și consacrat ca atare de practica judecătorească.

Deși în vechiul Cod civil în vigoare la data nașterii acestui fapt juridic și aplicabil în speța de față, nu este consacrat legislativ acest principiu al restituirii îmbogățirii fără justă cauză, în doctrină acesta este bine conturat prevăzându-se atât condițiile materiale cât și cele juridice ale intentării acțiunii în restituire.

Condițiile materiale ale acțiunii în restituire sunt mărirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori apreciabile; micșorarea unui alt patrimoniu ca o consecință a măririi celui dintâi și existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt.

Condițiile juridice ale acțiunii în restituire sunt absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia și absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul a pierderii suferite.

Raportând aceste cerințe la situația reținută în speța de față, a rezultat că sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus, așa cum s-a arătat în cele ce urmează:

Astfel, societatea-reclamantă a preluat prin cumpărare de la __________________ întreg gardul împrejmuitor al acesteia (inclusiv pe porțiunile A, B, C, D, E). Ulterior, din terenul ce a aparținut inițial societății vânzătoare, pârâtului i s-a retrocedat în natură suprafața de 6430 mp., care conform schiței de identificare și amplasare gard anexă raport de expertiză P__________ M_____ este suprafața împrejmuită determinată de punctele A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, A. Așa cum s-a arătat, porțiunea E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, A este latura comună a proprietăților învecinate ale părților, însă prin preluarea terenului, pârâtul a preluat și tronsonul de gard pe porțiunile A, B, C, D, E.

În atare situație, patrimoniul pârâtului a crescut cu contravaloarea acestui gard, în aceeași măsură diminuându-se patrimoniul reclamantei, între cele două fenomene existând o legătură de cauzalitate respectiv, o cauză unică și anume faptul juridic sau evenimentul menționat mai sus.

Mărirea patrimoniului pârâtului nu are un temei legitim, acesta fiind îndreptățit să obțină doar terenul iar nu și împrejmuirea existentă pe teren, iar un alt mijloc juridic pentru recuperarea de către reclamantă ce și-a diminuat patrimoniul, a pierderii suferite, nu există.

Așa fiind, instanța a admis în parte acest capăt de cerere, în sensul obligării pe pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte contravaloarea gardului existent între punctele A, B, C, D, E, conform raportului de expertiză P__________, contravaloare reținută mai sus de 37.690 lei.

Instanța a respins ca neîntemeiate restul pretențiilor reclamantei în privința contravalorii gardului pe porțiunile E-F; G-H; J-K; M-N; N-A, conform considerentelor arătate mai sus.

În ceea ce privește cererea reconvențională a pârâtului-reclamant privind instituirea unei servituți de trecere pe terenul reclamantei-pârâte, din probele administrate în cauză, s-a constatat că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit disp.art.616 din vechiul cod civil aplicabil în cazul de față, „Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona”.

Textul menționat consacră servitutea de trecere, condiționată de calitatea de „loc înfundat” al fondului dominant, și anume a terenului în favoarea căruia se solicită instituirea căii de acces.

Se consideră „loc înfundat” acela care nu are nicio ieșire la calea publică sau care are o ieșire insuficientă pentru exploatarea fondului conform destinației acestuia.

În raportul de expertiză întocmit inițial în cauză de către expert C____ S____ se concluzionează că proprietatea pârâtului-reclamant este un loc înfundat reținându-se că, potrivit susținerii pârâtului, terenurile aflate pe latura de est a proprietății acestuia (înscrise Drum și Primărie în raportul P___ H_____), deși erau libere la momentul întocmirii expertizei în anul 2003, în prezent sunt atribuite proprietarilor particulari.

Pornind de la această constatare, expertul a conturat pe schița anexa nr.1 a raportului de expertiză o cale de acces la drumul public pe proprietatea reclamantei cu o lățime de 4 metri și o lungime de circa 40 de metri. Pentru a putea fi instituită această cale de acces trebuia eliberată construcția C1 (beci de beton) aflată pe traseul acesteia.

Prin răspunsul la obiecțiunile reclamantei, ce constituie o completare a raportului de expertiză, expertul C____ S____, după solicitarea de date suplimentare la Primăria Pătârlagele și OCPI B____ menționează că din adresa nr.6736 din 27.08.2012 emisă de Primăria Pătârlagele rezultă că „în zona Mat, Primăria orașului Pătârlagele deține un saivan, cu drum de acces către acesta, fiind în vecinătatea proprietății D_______ L____ I___”.

Prin aceeași adresă se arată că prin HCL nr.40 din 22.05/.2008 s-a aprobat o tranzacție privind suprafața de teren de 1507 mp. ce trebuia restituită numitului D_______ L____ I___ conform sentinței civile nr.123/2003 și pe care se află acel saivan, tranzacție prin care D_______ urma să renunțe la această suprafață de teren în schimbul unei sume de bani, însă hotărârea nu s-a dus la îndeplinire.

Instanța a reținut că, în realitate, suprafața de 1507 mp. colorată cu oranj în Planul de amplasament și delimitare anexa nr.2, aparține pârâtului-reclamant D_______ L____ I___, această suprafață învecinându-se între punctele 23, 24 și 25 pe o lățime de 19,35 metri cu terenul ce constituie fondul dominant indicat de către pârâtul-reclamant, iar terenul de 1507 mp. prezintă o cale de acces cu o lungime de 182,92 ml. la drumul public. Această cale de acces, fiind proprietatea pârâtului-reclamant, folosește în mod suficient pentru exploatarea terenului de 6430 mp. arătat în cauza de față, astfel că nu se poate susține că acesta este un loc înfundat.

Terenul de 1507 mp. a fost retrocedat pârâtului-reclamant prin sentința civilă nr.123/2003 a Tribunalului B____.

Referitor la acest aspect pârâtul-reclamant a ridicat obiecțiuni arătând că terenul nu este proprietatea sa și că în conformitate cu tranzacția încheiată cu Primăria Pătârlagele a cedat această suprafață de teren primăriei pentru exploatarea saivanului și este folosită în acest scop și în prezent de Primăria Pătârlagele, neputându-se efectua o trecere pe terenul respectiv spre calea publică.

Instanța a reținut însă că prin decizia nr.969 din 29.06.2003 a Curții de Apel Ploiești s-a schimbat în parte sentința civilă nr.123/10.03.2003 pronunțată de Tribunalul B____, în sensul că s-a dispus restituirea în natură către reclamant (D_______ L____ I___ V_____) și a terenului în suprafață de 1507 mp. identificat conform raportului de expertiză R_____ F_____ și a construcției saivan edificată pe acesta cu obligația reclamantului de a plăti contravaloarea construcției.

În faza de executare silită a acestei hotărâri, a intervenit o tranzacție între pârâtul-reclamant și Primăria Pătârlagele prin reprezentanții săi, conform căreia primul urma să primească echivalentul bănesc al suprafeței de 1507 mp., respectiv suma de 1783 lei actualizată la data plății. Tranzacția a fost aprobată prin HCL Pătârlagele nr.2881 din 18.04.2008, însă nu a fost pusă în aplicare așa cum rezultă din adresa nr.6736/27.08.2012 a Primăriei Pătârlagele.

Chiar dacă nu s-ar reține faptul că prin neconcretizarea tranzacției pârâtul-reclamant poate sau are posibilitatea oricând să intre în posesia suprafeței de 1507 mp. teren menționată mai sus și care-i conferă accesul la calea publică, situația nu ar fi de natură a-l îndreptăți pe pârâtul-reclamant să ceară o cale de acces pe terenul reclamantei-pârâte. Aceasta, deoarece, într-o astfel de situație (a validării tranzacției dintre pârâtul-reclamant și Primăria Pătârlagele), terenul de 6430 mp. aparținând pârâtului-reclamant a devenit „înfundat” prin faptul proprietarului său, ceea ce în doctrină s-a apreciat ca un caz de respingere a servituții de trecere.

Având posibilitatea de trecere obținută în mod concret (prin hotărârea judecătorească arătată mai sus) și renunțând prin libera sa voință la această cale de acces, situația de loc înfundat a terenului pârâtului-reclamant a fost creată prin propria faptă, înlăturând posibilitatea obținerii unei servituți de trecere pe terenurile învecinate ale altor proprietari.

Așa fiind, în baza art.616 din vechiul Cod civil a fost respinsă cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Fiind în culpă procesuală, pârâtul-reclamant a fost obligat să plătească reclamantei-pârâte cheltuieli de judecată, conform disp.art.274 Cod pr.civilă, în măsura admiterii acțiunii, respectiv suma de 2924 cu acest titlu.

În ceea ce privește suma avansată pentru expertul specialitatea topografie de către reclamanta-pârâtă, nu a fost restituită deoarece s-a făcut aplicațiunea disp.art.584 Cod civil conform cărora cheltuielile grănițuirii se suportă pe jumătate de ambii proprietari, iar expertiza de specialitate topografie a avut și un obiectiv vizând stabilirea liniei de hotar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul-reclamant L____ D_______ I___ V_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

1. Instanța a făcut o greșita aplicare a dispozițiilor legale și o interpretare eronata a probelor administrate, în ceea ce privește acțiunea în grănițuire.

În primul rând, pentru a putea fi admisă o acțiune în grănițuire întemeiată pe art. 584 Cod civil, trebuia să se facă dovada că nu există linie de hotar fixată prin semne externe și vizibile sau, dacă există, sunt totuși îndoieli că ar fi amplasate pe traseul hotarului dintre cele doua proprietăți, motiv care generează neînțelegeri.

Or, nu s-a făcut nicio probă în sensul că linia de hotar existentă ar fi fost contestată, dimpotrivă aceasta a fost trasată pe aliniamentul 6,18,17,16,15,14 în schița anexă a raportului de expertiză P___ H_____ în cauza nr.1195/2003 a Tribunalului B____. Aceasta linie a delimitat suprafața de 6430 mp ce i-a fost restituită, de suprafața de xxxxx mp ocupată de _________________. Între cele două suprafețe există gard, care în toată această perioadă nu a fost mutat pe un alt aliniament, nu au existat discuții cu privire la linia de hotar, fiind acceptată de ambele parți.

În al doilea rând, linia de hotar stabilită de către instanță nu desparte proprietățile părților, adică 9406 mp pe care reclamanta a cumpărat-o prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1163/2000 de cei 6430 mp restituiți lui prin hotărâre judecătorească.

Linia de hotar reținuta de instanță, delimitează o suprafața de xxxxx mp în care sunt incluși și 1310 mp. aflați la dispoziția Comisiei locale Pătârlagele și 6382 mp. proprietatea sa. Or, din adresa nr. 6736/2012 a Comisiei locale Pătârlagele a rezultat că reclamanta deține în plus o suprafața pe care nu a cumpărat-o prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1163/2000, care este de 1310 mp și care se află la dispoziția Comisiei locale Pătârlagele pentru punerea în posesie a persoanelor îndreptățite.

Noua linie de hotar a fost stabilită de expert în mod cu totul arbitrar.

Ca urmare, a susținut apelantul, o asemenea variantă de grănițuire este total greșită, făcută cu nerespectarea actelor de proprietate ale părților și cu includerea unei suprafețe ce aparține unei alte instituții.

2. Instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale și o interpretare eronată a probelor administrate și în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere vizând obligarea pârâtului la plata contravaloarea gardului despărțitor.

Acțiunea formulată de către reclamanta prin care a solicitat contravaloarea gardului despărțitor este o cerere prin care se invoca un drept de creanța rezultând din valoarea gardului.

Or, dreptul material la acțiune privind contravaloarea gardului este prescris, astfel că a înțeles să invoce excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la contravaloarea gardului.

Acțiunea în îmbogățire fără justă cauză este o acțiune patrimonială prin care se valorifică un drept de creanța, astfel că este prescriptibilă în termenul de prescripție de 3 ani de zile.

Astfel interesul reclamantei de a solicita suma reprezentând contravaloarea s-a născut în anul 2006, când hotărârea de retrocedare în temeiul Legii 10/2001 pentru suprafața de 6430 mp teren în punctul „La Mat” a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia 223/19.09.2006 a Curții de Apel Ploiești.

De la acel moment reclamanta a avut la dispoziție un termen de 3 ani conform art.3 din Decretului 167/1958 pentru a-și valorifica dreptul de creanță. Acțiunea a fost insă înregistrată la instanță în anul 2011, peste termenul de prescripție de 3 ani de zile.

În condițiile în care această excepție poate fi opusă proprietarului dreptului, iar prin întâmpinare și probele administrate s-a invocat și probat lipsa dreptului reclamantului, instanța a considerat contrariul, astfel că a înțeles să formuleze această excepție în apel.

A consideră că instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale în materia îmbogățirii fără justă cauză, pentru că în speță nu sunt îndeplinite cerințele aplicării principiului îmbogățire fără justă cauză.

A mai susține apelantul că nu există o micșorare a patrimoniului reclamantei pentru că acest bun - gardul nu s-a aflat în proprietatea acesteia.

Așa cum a arătat, ________________ a cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare nr.1163/2000 și gardul împrejmuitor. În contract sunt identificate toate bunurile ce au făcut obiectul vânzării și printre acestea nu este nominalizată și împrejmuirea. Astfel, prin contract s-au cumpărat construcțiile indicate în mod expres în această și suprafața de teren de 9 406 mp., fără a se indica faptul că s-a cumpărat și împrejmuirea.

Ca urmare, este cert că împrejmuirea nu a făcut obiectul contractului. Or, efectul principal al unui contract de vânzare cumpărare este transferul dreptului de proprietate pentru bunurile ce au făcut obiectul acestuia. Nu se poate deduce faptul că s-a cumpărat și gardul din anumite împrejurări cum sunt cele reținute de instanță.

Tot ce nu a fost stipulat în contract nu a făcut obiectul vânzării-cumpărării.

Faptul că instanța a reținut că prin protocolul din 20.04 2000 se dovedește că reclamanta a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare 1163 din 12.04.2000 și împrejmuirea societății și că acest protocol este o anexă la contract este total greșit, din cel puțin doua împrejurări:

- instanța nu putea reține ca probă un act ce a fost depus după încheierea dezbaterilor, acesta reprezentând un motiv de apel separat;

- protocolul nu poate transfera dreptul de proprietate asupra bunului cuprins în acesta. Raportat la definiția protocolului în DEX: act, document în care sunt consemnate rezoluțiile unei adunări, ale unei dezbateri, ale unei conferințe internaționale, ceea ce s-a încheiat în 20.04.2000 nu poate fi calificat decât ca un proces-verbal de predare-primire iar aceasta nu reprezintă o anexa la contractul de vânzare cumpărare nr. 1163/2000, fiind încheiat la 8 zile după contractul de vânzare-cumpărare, în cuprinsul contractului nefăcându-se vreo mențiune cu privire la existența vreunei anexe. În niciun caz un proces-verbal de predare primire nu are ca efect transferul dreptului de proprietate.

Procesul-verbal, în cazul societății comerciale, se emite în baza documentelor justificative ce evidențiază căile de intrare în gestiune, intrare prin contract cu titlu oneros consemnată în factura întocmită de furnizor și contract de vânzare-cumpărare. Deci și procesul-verbal de predare primire trebuie să aibă ca bază contract de vânzare-cumpărare.

A mai arătat apelantul că nu există o mărire a patrimoniului pârâtului, în condițiile în care acest gard nu îi folosește, nu și-a manifestat niciodată intenția să intre în posesia lui, iar reclamantul a fost liberă să și-l ridice la orice moment. Reclamantul nu a solicitat niciodată acest lucru, dimpotrivă, de la momentul restituirii terenului prin sentința civilă nr. 650/2003 a Tribunalului B____ și până la promovarea acțiunii în instanța, nu a emis niciodată pretenții cu privire la acesta. S-a mai susținut că s-au avut alte mijloace juridice pentru recuperarea pierderii pretins suferite.

Una din condițiile juridice ale îmbogățirii fără justă cauză este aceea ca reclamantul să nu fi avut la îndemână o altă acțiune juridică, condiție care nu e îndeplinită.

Ca urmare, a înțeles să invoce excepția inadmisibilității acțiunii în îmbogățire fără justă cauză.

Totodată, a arătat că reclamantul a invocat dreptul de proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare și ca urmare avea deschisă acțiunea în realizare pe care însă nu a promovat-o, iar în practica și literatura de specialitate s-a stabilit că acțiunea în îmbogățire fără justă cauză are un caracter subsidiar, putând fi invocată numai când partea nu are la îndemână o acțiune în realizarea dreptului.

Un alt motiv de apel a fost acela că instanța a încălcat regulile procedurale privind administrarea dovezilor și, pe cale de consecință, a încălcat dreptul la apărare al pârâtului.

Conform art.167 alin.2 Cod pr.civilă, dovezile vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.

A precizat că reclamantul a depus la instanța un set de înscrisuri, printre care și protocolul din 20.04.2000 - la data de 4.10.2012, în condițiile în care dezbaterile au avut loc în ședința din 28.09.2012. Adică, cu o zi înainte de data fixată pentru pronunțare - 5.10.2012, reclamantul a încercat să-și dovedească acțiunea prin înscrisurile depuse și bineînțeles, necomunicate pârâtului, iar instanța a ținut cont de acestea, în condițiile în care a reținut prin sentința că reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate prin protocolul din 20.04.2000. În acest fel s-a încălcat dreptul său la apărare, el neavând posibilitatea să formuleze apărări cu privire la aceste acte. De altfel, acesta a fost și scopul pentru care reclamantul le-a depus la acea dată, știind că acele înscrisuri, dacă i-ar fi fost comunicate, nu aveau cum să fie reținute ca probe, având o ________ deficiente.

A invocat apelantul și faptul că instanța a făcut o greșita interpretare a probelor cu privire la soluționarea cererii reconvenționale.

Astfel, terenul său este un teren înfundat în înțelesul art.616 Cod civil, neavând ieșire la calea publică. Dacă s-ar accepta varianta propusă de expertul C____ S____ prin completare la raport, terenul tot nu are ieșire la calea publică. Ieșirea ar fi la un drum de _______________________ reprezintă acea cale de acces ce apare pe planul de amplasament. Calea cea mai scurtă este cea schițată de expertul C____ S____ în primul raport, în suprafața de 166 mp, această cale fiind deja folosită de către el și neprezentând inconveniențe pentru reclamant.

Cu privire la ceea ce a reținut instanța și anume că prin atitudinea sa locul a devenit înfundat, apelantul a arătat că nu este vorba de o atitudine culpabilă.

A susținut că nu dispune de o sumă așa de mare pentru a achita contravaloarea saivanului către primărie, astfel că a fost nevoit să încheie acea tranzacție, iar o cale de acces pe teren oricum nu s-ar putea stabili atâta timp cât saivanul și terenul este folosit de primărie pentru creșterea animalelor.

A solicitat admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale, cu plata cheltuielilor de judecată în fond și apel.

Intimata _________________ a formulat întâmpinare, prin care a arătat referitor la prima critică ce vizează netemeinicia capătului de cerere acțiunea în grănițuire, că există o contradicție de opinii a apelantului în primul rând cu privire la această primă critică, în condițiile în care în preambulul ideii arată că exista o linie de hotar stabilită în mod convențional de părți, ulterior în finalul raționamentului apreciind că linia de hotar stabilită de expertiza topo efectuată în cauză este una arbitrară, efectuată cu nerespectarea actelor de proprietate ale părților, fără însă a și propune o varianta de rezolvare a problemei.

Simpla contradicție de idei și contestarea limitei de hotar stabilite de expert și omologată de instanța de fond a condus la temeinicia capătului de cerere, în speță existența unor neînțelegeri evidente între părți cu privire la semnele vizibile exterioare de hotar existente la fața locului; fapt care îndrituia pe reclamant să învestească instanța să reglementeze acest litigiu în proprietarii vecini.

Acțiunea în grănițuire fiind o acțiune ce vizează posesia exercitată de părți asupra fondurilor, formele terenurilor nu învestește instanța de judecată să analizeze existența sau inexistența în cadrul posesiei a unui surplus de teren nefiind formulat de niciuna dintre părți un capăt de cerere ce viza revendicarea.

În ce privește cea de-a doua critică a apelantului, care a vizat soluționarea greșită a capătului de cerere referitor la acțiunea în restituire în echivalent prin prisma a trei aspecte.

Astfel, intimata a susținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost invocat pentru prima dată în apel.

Referitor la stabilirea textului de lege aplicabil, a arătat că în primul rând temeiul juridic al cererii de chemare în judecată cu privire la capătul doi de cerere este principiul îmbogățirii fără just temei, principiu nereglementat în NCC.

Însă, în conformitate cu dispozițiile art.6 alin.6 NCC și al principiului conform căruia accesoriu urmează principalului, fiind în discuție un raport de vecinătate, sunt aplicabile dispozițiile legii noi NCC, mai ales în contextul existenței și unui text de lege de reglementare 1345 - 1348 NCC.

Chiar apelantul a făcut o astfel de aserțiune când a înțeles să invoce inadmisibilitatea cererii uzând de dispozițiile exprese din NCC.

Față de excepția prescripției dreptului la acțiune intimata, în primul rând procesual sub incidența textului de lege aplicabil art.2500 - 2544 NCC, a înțeles să invoce ca apărare față de excepție tardivitatea invocării excepției prescripției sau inadmisibilitatea acesteia.

A arătat că, prin prisma dispozițiilor art.6 alin.6 din NCC, pentru capătul doi de cerere urmând capătul 1 principal, aplicabilă este legea nouă în raportul juridic dedus judecății, iar în conformitate cu dispozițiile art.2513 din NCC, prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

În aceste condițiuni apare ca tardivă invocarea pe cale de excepție a prescripției în calea de atac a apelului în raport de textul de lege aplicabil.

Pe de altă parte, acțiunea în restituire astfel cum a fost formulată de reclamantă reprezintă un capăt de cerere accesoriu care urmează regulile principalului, pentru că limita de hotar nu era clar reglementată în terenul dintre proprietăți, iar apelantul nu a intrat într-o posesie reală a terenului atribuit, astfel încât numai prin prisma unei acțiuni judecătorești de delimitare a proprietăților, faptic, imobilul gard - despărțitor ar fi trecut în posesia apelantului și s-ar fi născut dreptul de restituire.

Capătul 1 de cerere principal este un capăt de cerere imprescriptibil, astfel încât și accesoriul urmează regulile aplicabile principalului.

În altă ordine de idei, a arătat intimata, trebuie remarcat faptul că, după pronunțarea deciziei de retrocedare posesia, ca situație de fapt, nu a fost exercitată de apelant și bunul a rămas în posesia intimatei ulterior însă și chiar până la soluționare în mod definitiv a acțiunii în grănițuire nu s-a realizat o delimitare juridică între proprietăți și o preluare în posesie a fondului proprietatea apelantului. Existența unei posesii este o împrejurare care întrerupe cursul prescripției, aspect recunoscut chiar de apelant și care reiese din actele și lucrările dosarului.

Dacă instanța de apel va considera necesar, trecând peste apărările anterioare, necesitatea administrării unor probatorii pentru dovedirea posesiei, atunci, în lumina dispozițiilor art.295 alin.2 Cod pr.civilă, a solicitat admiterea probei cu interogatoriu și martori.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la inadmisibilitatea acțiunii în restituire, în a cărei susținere apelantul a înțeles să uzeze de dispozițiile NCC, respectiv disp.art.1348, intimata a precizat că aspectul învederat vizează posibilitatea altei căi procedurale și nu momentul promovării acțiunii în restituire. Din acest context, de altfel, apelantul nu lămurește care ar fi fost posibila acțiune diferită ca temei juridic la îndemâna reclamantei pentru restituirea c/val imobilului, ci doar vorbește de momentul la care putea fi promovată o astfel de cerere lucruri deosebite ca substanță juridică.

Cât privește critica adusă soluției dată de instanța de fond cererii reconvenționale, intimata a susținut că există o contradicție de opinie privind existența unui loc înfundat, în condițiile în care se apreciază că ar fi existat o convenție translativă a dreptului de proprietate care, în opinia sa, nu poate reprezenta juridic un act de transfer al dreptului de proprietate, iar pe de altă parte se vorbește despre existența unui drum mai scurt prin grevarea proprietății reclamantei.

S-a consideră că această critică nu poate fi reținută sub nicio formă de instanța de apel, eseistica și necontinuitatea apelantului în idei privind situația juridică a proprietății sale neputând conduce decât la acreditarea ideii unei induceri în eroare a instanței de judecată.

Față de toate cele arătate, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii soluției pronunțată de prima instanță.

Apelantul D_______ L____ I___ V_____ a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că nu există nicio contradicție între susținerile sale cu privire la acțiunea în grănițuire.

A susținut că a arătat de la început că între părți există o linie de hotar care nu a fost contestată, fiind stabilită prin raportul de expertiza P___ H_____, confirmat prin decizia civilă nr.223/2006 a Curții de Apel Ploiești.

În toată această perioadă nu au existat discuții asupra acesteia, astfel că stabilirea unei alte linii de hotar în prezenta cauză este arbitrară și neconformă dispozițiilor legale.

A mai arătat apelantul că temeiul juridic invocat de către reclamant la fond cu privire la acțiunea în restituire a fost principiul îmbogățirii fără justă cauză și că nu a făcut altceva decât să analizeze condițiile de admisibilitate ale acțiunii raportat la acest temei juridic care, chiar dacă nu era reglementat de NCC era bine conturat în doctrină. În urma acestei analize, se poate observa că nu erau îndeplinite condițiile materiale și juridice ale promovării acțiunii în restituire.

Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiunea în restituire, a susținut că a fost invocată în termen.

Astfel, prescripțiile extinctive începute și împlinite sub imperiul reglementarii anterioare nu sunt supuse dispozițiilor legii noi, deoarece ele reprezintă situații juridice trecute.

Mai mult, art. 6 alin 4 NCC și art. 201 din Legea 71/2011 stabilesc că și prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse legii care le-a instituit.

Prevederile înscrise în NCC, indiferent că sunt de drept material sau vizează aspecte procesualele, se aplică numai prescripției extinctive care începe după _____________________ noului act normativ.

Ca urmare, prescripția începută sub imperiul fostului Decret 167/1958, poate fi invocată oricând în cursul procesului, inclusiv de către instanța din oficiu. Aceasta, deoarece art. 6 alin.4 NCC nu face vreo distincție între dispozițiile de drept material și cele procesuale în materia prescripției. În plus, sunt aplicabile dispozițiile art. 223 din Legea 71/2011, având în vedere că procesul era în desfășurare la 1 oct 2011, acțiunea fiind depusă în luna mai 2011.

Prin încheierea din 24.01.2013 Tribunalul B____ a dispus suplimentarea probatoriilor în ceea ce privește capătul doi de cerere din cererea principală, încuviințând proba cu martori și cercetare locală.

În cauză au fost audiați martorii Ș______ I__ și V____ N______ propuși de apelant și C____ G_______ și Z___ I___ propuși de către intimată, iar cercetarea locală a fost efectuată la data de 25.06.2013.

Tribunalul B____, prin decizia civilă nr. 171 din 17 septembrie 2013 , a admis apelul și a schimbat în parte sentința în sensul că a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune privind capătul doi al cererii principale, respectiv restituirea contravalorii gardului despărțitor pe care l-a respins ca prescris.

Prin aceeași decizie, a fost respins capătul de cerere din acțiune privind grănițuirea și menținute restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește cererea reconvențională.

Totodată, a obligat intimata, către apelant, la plata sumei de 3786 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut referitor la critica apelantului potrivit căreia instanța fondului în mod greșit a dispus grănițuirea proprietăților părților că este fondată.

Astfel, apelantul L____ D_______ I___ V_____ a solicitat, în calitate de moștenitor a defunctului D_______ B____, în contradictoriu cu Primăria comunei Pătârlagele și _________________ restituirea suprafeței de 2 ha teren situat în punctul „ La Mat”, _______________________________.

Prin sentința civilă nr.650 din 19.12.2003 Tribunalul B____ a admis contestația apelantului și a dispus anularea dispoziției nr.1239/13.06.2003, obligând la restituirea în natură a suprafeței de 6430 mp. teren liber de construcții, delimitată conform raportului de expertiză între punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 18, 17, 16, 15, 14 din schița anexă a raportului de expertiză tehnică P___ H_____ și a obligat la despăgubiri pentru suprafața de xxxxx mp. teren construcții delimitat pe schița raportului de expertiză între punctele 13, 14, 15, 16, 17, 18, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12.

Sentința civilă nr.650 din 19.12.2003 a Tribunalului B____ a rămas definitivă prin decizia civilă nr.223 din 19.09.2006 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-au respins apelurile formulate de _________________ și Primăria comunei Pătârlagele.

Ceea ce este relevant pentru prezenta cauză, este faptul că intimata _________________ a fost parte în dosarul mai sus amintit, având posibilitatea să formuleze eventualele obiecțiuni la raportul de expertiză P___ H_____ în ceea ce privește delimitarea proprietății apelantului.

În consecință, limitele proprietăților părților au fost definite și delimitate în raportul de expertiză tehnică P___ H_____, apelantul primind 6430 mp. teren arabil, liber de construcții, identificat conform planului de amplasament între punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 18, 17, 16, 15, 14, iar intimatei rămânându-i suprafața de xxxxx mp. teren curți construcții aferent construcțiilor existente, delimitată pe planul de amplasament între punctele 13, 14, 15, 16, 17, 18, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12.

A veni și a solicita, după ce s-a stabilit deja întinderea proprietăților părților și granița dintre acestea, stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți, reprezintă încălcarea puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 650 din 19.12.2003 a Tribunalului B____, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.223 din 19.09.2006 a Curții de Apel Ploiești.

Tribunalul a mai reținut că în mod greșit instanța fondului a stabilit o altă linie de hotar între proprietățile părților, conform raportului de expertiză tehnică expert C____ S____, în condițiile în care limitele proprietăților părților fuseseră stabilite deja și intraseră în puterea lucrului judecat.

Este un non sens afirmația instanței fondului precum că linia stabilită de titlul executoriu mai sus menționat nu reprezintă în mod cert linia de hotar dintre proprietățile învecinate ale părților, ci delimitarea făcută în dosarul respectiv, în condițiile în care intimata a fost parte în dosarul amintit și a putut exercita drepturile și obligațiile acordate de lege oricărei părți, respectiv putea formula obiecțiuni la raportul de expertiză, expert tehnic P___ H_____, în ceea ce privește linia despărțitoare dintre proprietăți, solicitând ca aceasta să nu fie, pe alocuri, reprezentată de construcțiile existente pe linia de hotar.

Mai mult decât atât, ca urmare a liniei stabilite, instanța de fond a modificat suprafețele de teren stabilite a fi proprietatea părților, apelantului rămânându-i 6382 mp., cu 48 mp. mai puțin, iar intimatei revenindu-i xxxxx mp., cu 100 mp. mai mult.

Față de capătul de cerere referitor la restituirea contravalorii gardului existent între punctele ABCDE, potrivit art.137 Cod pr.civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În apel, s-a invocat de către apelant excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la contravaloarea gardului, excepție pe care tribunalul a apreciat-o ca întemeiată, pentru următoarele motive:

În ceea ce privește legea aplicabilă în analizarea acestei excepții, raportat la faptul că intimata s-a apărat susținând că sunt aplicabile prevederile noului Cod civil, potrivit art. 6 alin. 4 din Noul Cod Civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Articolul 6 NCC conține cele două principii aplicabile în dreptul tranzitoriu. Primul impune neretroactivitatea legii civile noi, în sensul că trecutul juridic scapă acțiunii acestei legi. Al doilea circumscrie aplicarea legii civile noi în accepțiunea că viitorul juridic, căruia au a-i corespunde situații juridice pendinte și efectele viitoare ale raporturilor juridice trecute, este guvernat numai de legea civilă nouă.

În speță, raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, s-a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile Noului cod civil intrat în vigoare la data de 1.10.2011, prescrierea dreptului la acțiune circumscriindu-se legii vechi, respectiv a Decretului 167/1958, astfel încât excepția putea fi invocată de către apelant oricând în timpul procesului, inclusiv de instanță din oficiu.

Astfel, potrivit art.1 din Decretul 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Articolul 3 al aceluiași act normativ prevede că termenul de prescripție este de 3 ani.

Așa cum s-a subliniat mai sus, intimata a cunoscut de atribuirea suprafeței de 6430 mp. apelantului încă de la pronunțarea sentinței civile nr. 650 din 19.12.2003 de către Tribunalul B____, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.223 din 19.09.2006 a Curții de Apel Ploiești, fiind parte în proces.

În consecință, de la data de 19.06.2006 a început să curgă termenul de 3 ani, în interiorul căruia intimata putea formula cerere de restituire a contravalorii gardului mai sus menționat.

Or, cererea formulată de către acesta a fost depusă la data de 20.05.2011, mult peste termenul mai sus menționat.

De asemenea, s-a reținut că nu se poate aprecia asupra aplicabilității dispozițiilor art.13 sau 16 din Decretul 167/1958 privind suspendarea cursului prescripției și respectiv întreruperea acestuia, întrucât nu au fost dovedite niciuna dintre condițiile impuse de cele două texte de lege.

S-a încercat să se acrediteze ideea că apelantul nu a intrat în posesia gardului respectiv încă de la finele anului 2006, situație nereală întrucât, așa cum tribunalul a putut constata și la cercetarea locală și din declarațiile martorilor audiați în cauză, acesta și-a folosit suprafața de teren restituită, a avut posesia ei și-a exercitat prerogativele de proprietar.

Astfel, la cercetarea locală s-a putut observa că suprafața de teren proprietatea apelantului este îngrădită, iar conform declarațiilor martorilor Ș______ I__ și V____ N______, din anul 2007 reprezentantul intimatei nu a mai avut acces la terenul respectiv.

Faptul că în timp terenul nu a fost lucrat de către apelant efectiv, ci prin intermediul unor persoane angajate și că nu a fost prezent efectiv permanent în această locație dat fiind faptul că are domiciliul în altă localitate, nu este de natură a concluziona că acesta nu a avut posesia terenului și respectiv a gardului aflat în litigiu.

Că apelantul a înțeles să-și exercite prerogativele de proprietar asupra terenului restituit, inclusiv posesia, o dovedește și adresa nr.1734 din 9.05.2013 eliberată de APIA, în cuprinsul căreia se precizează că pentru suprafața de 6430 mp. situată în intravilanul orașului Pătârlagele s-a acordat subvenție din campania 2008, până în campania 2013.

În ceea ce privește declarațiile martorilor propuși de către intimată, C____ G_______ și Z___ I___, tribunalul le-a înlăturat, reținând că însuși martorul C____ G_______ a declarat că l-a ajutat la adunat de prune pe Ș______ I__, martorul care a avut o înțelegere cu apelantul să lucreze terenul, în anul 2009, 2010, ca și plată pentru o altă suprafață de teren ce-i fusese dată tot de apelant să o lucreze, fapt ce denotă că cel care s-a comportat ca adevărat proprietar, exercitând posesia, era apelantul. Faptul că martorul a declarat că l-a pus reprezentantul intimatei în anul 2010 să adune cocenii de pe teren nu este relevant per ansamblu asupra posesiei terenului, acest demers putând fi făcut de către reprezentantul intimatei în lipsa apelantului.

Astfel, celălalt martor Z___ I___ a declarat că nu l-a văzut pe apelant la această suprafață de teren, afirmație contrazisă de către martorul C____ G_______, care a declarat că l-a ajutat pe Ș______ I__, martorul care a avut o înțelegere cu apelantul să lucreze terenul, în anul 2009, 2010 la adunat de prune, ca și plată pentru o altă suprafață de teren ce-i fusese dată tot de apelant să o lucreze, ceea ce denotă că apelantul s-a preocupat de suprafața de teren ce i-a fost retrocedată.

De altfel, intimata