Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA G______
JUDECATORIA G______ - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3028/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_____ P______
Grefier V______ P____
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții S____ M_____ G______, S____ T______ și pe pârâții V___ M____, V___ I__, având ca obiect grănițuire .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea din 19.03.2013 când s-au pus concluzii pe fond, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi când a deliberat și pronunțat următoarea hotărâre:
I N S T A N Ț A
Asupra cauzei civile de față:
Pe data 29.10.2010, pe rolul acestei instanțe, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S____ M_____ G______ în contradictoriu cu pârâtul V___ M____ prin care solicită să se dispună re-stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile lor, ca urmare a stabilirii liniei de hotar, pârâtul să fie obligat să-și respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea sa, precum și să înlăture toate obiectele, inclusiv țărușii sau gardul improvizat, plasele și orice alte îngrădiri pe care le-a amplasat pe lungimea grădinii din spatele casei sale, pe terenul aflat în proprietatea sa, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului situat in _______________________, localitatea Darasti-Vlasca, _____________________________. G______, cu vecinatatile care reies din documentația de Ridicare topografica nr. 6547/20.06.2000 - pe latura nord-estica vecin cu paratul V___ Ș_____ (M____) situat pe _______________________, Darasti-Vlasca, _________________________________>
Dreptul său de proprietate este atestat de contractul de vanzare-cumparare autentificat de notarul public Dna M______ M______ sub nr.266/31 august 2000, imobilul pe care il deține fiind intabulat sub nr cadastral 110 înscris in Cartea Funciara nr. xxxxx tinuta de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara G______, delimitat potrivit documentației Ridicare topograica nr. 6547/20.06.2000 si inscris pe rolul fiscal nr. xxxxxxx a Direcției de Impozite si Taxe a Comunei Adunații Copaceni
1. Intre terenul său si terenul paratului nu mai exista o linie de hotar fixata prin semne externe si vizibile pentru ca semnele exterioare de delimitare (constând in limita intrândului in forma de L - de la ___________________ arbori - ambele luate in calcul la intocmirea documentației cadastrale pe baza careia a fost intabulata proprietatea sa) au fost inlaturate sau desconsiderate de parat, care a modificat in mod abuziv traseul hotarului dintre cele doua proprietari limitrofe. Paratul a construit peste noapte un gard de sarma prin care a incalcat linia de granituire intre proprietari , pe care l-a protejat ulterior prin lasarea in libertate a câinilor.
De aceea, solicită ca pe baza probelor ce vor fi administrate sa se stabileasca linia de hotar care desparte cele doua fonduri limitrofe, urmând ca paratul sa suporte cheltuielile cu aceasta operație de granituire.
2. Paratul, in mod abuziv, a desfiintat semnele vizibile de hotar care separau proprietatile lor si, cu acest prilej, i-a acaparat din terenul proprietate a sa o fasie de teren pe întreaga lungime a curții mele (inclusiv gradina) lunga de 30m si lata de 0,5 m in suprafața totala de 150mp. In gradina ,pe o distanta de 250m a construit arbitrar un gard de tarusi legați cu sarma,pe o linie de granituire pe care nu a acceptat-o.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 584 C.civ. și a anexat la aceasta înscrisuri.
Prin încheierea de ședință din 15.03.2011 s-a dispus introducerea în cauză alături de reclamant și a soției sale S____ T______, întrucât imobilul a fost dobândit ca bun comun.
Pe data de 14.04.2011 numitul V___ I__ a depus la dosar o cerere prin care a arătat că atât pârâtul V___ M____ cât și el sunt moștenitorii defuncților V___ Ș_____ și V___ G________.
Prin încheierea de ședință din 24.05.2011 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât și a numitului V___ I__.
În cauză, a formulat întâmpinare pârâtul V___ I__, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților.
În fapt, pârâtul a arătat că nu a ocupat nici o suprafață de teren reclamanților. Cele mai multe din afirmațiile acestora, cuprinse in cererea de chemare in judecata, sunt nereale.
Înainte ca reclamanții sa devină vecinii lor răzorul dintre proprietatea lor si proprietatea din fata era dat de zidul casei cu calcan, care exista si a fost demolata.
Gardul de la ___________________ de părinții săi impreuna cu fostul proprietar atat pentru proprietatea lor cat si pentru cea detinuta acum de către reclamanți. Pentru a nu cheltui mai mult, s-a convenit sa fie făcut in comun si de aceea stâlpii gardului de la _______________________ dintre proprietati.
Dupa ce reclamanții au cumparat au darmat gardul vechi dintre ei si au construit altul din lemn ce pornea pe vechiul alineament de la coltul casei cu calcan spre fundul curții. Ulterior, acest gard a fost daramat iar reclamanții dupa demolarea casei cu calcan au construit alta casa. Cum reclamanții nu au mai dorit sa faca un alt gard pe vechiul alineament, ci doreau sa le ocupe din teren, nu a fost de acord cu construirea unui alt gard asa cum doreau aceștia iar fratele său a improvizat un gard pe vechiul hotar dintre ei fara a ocupa terenul reclamanților.
În drept, pârâtul și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 480 C.civ.
Părțile au înțeles să se folosească de probele cu înscrisurile pe care le-au depus la dosar, interogatoriu, martori și expertiză tehnică topografică.
În cauză, a fost luat interogatoriul propus de reclamanți pârâtului V___ I__, respectiv interogatoriile propuse de pârâtul V___ I__ reclamanților, pârâtul V___ M____ neprezentându-se la interogatoriu și au fost audiați martorii S___ I____ și S___ M____ propuși de reclamanți, respectiv E_____ C_________ propus de pârâți.
De asemenea, s-a dispus efectuarea expertizei tehnice topografice, fiind desemnat în urma tragerii la sorți, potrivit art. 202 C.pr.civ. expertul V____ M_____, raportul întocmit cu acest prilej fiind depus la dosar, fiind ulterior completat, după depunerea înscrisurilor privitoare la repoziționarea cadastrală a terenurilor.
Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele aspecte:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 266/31.08.2000 de BNP M______ M______ din G______, reclamanții au dobândit proprietatea imobilului cu nr. cadastral 110 și nr. sector cadastral 3 situat în intravilanul _______________________. Adunații C_______, jud. G______, format din teren în suprafață de 2500 mp și casă de locuit în suprafață de 32.04 mp, din paiantă, acoperită cu tablă aflată în stadiu de ruină, compusă din două camere, hol, verandă și magazie. În urma măsurătorilor cadastrale a rezultat suprafața de 2379 mp teren din care 355 mp teren curte și 2.024 mp teren arabil, vânzătorii fiind de acord cu intabularea dreptului de proprietate în Cartea funciară a imobilului pe numele cumpărătorului pentru suprafața de 2379 mp teren.
Prin TP nr. xxxxx/11.05.1995 numitului V___ V. Ș_____, i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 4500 mp teren intravilan situat în _______________________________________________. G______, amplasată în sola 147, având ca vecini: N-V___ I__, E-DE, S- S_____ M____, V-DS, compusă din loturile de 700 mp teren curți construcții, 900 mp teren vii și 2900 mp teren arabil.
Numitul V___ V.Ș_____ a decedat pe data de 20.06.1999, moștenitorii acestuia fiind pârâții V___ I__ și V___ M____ în calitate de fii, după cum rezultă din actele de stare civilă și anexa nr. 24 emisă de Primăria _______________________________>
Prin raportul de expertiză au fost identificate și individualizate cele două suprafețe de teren aparținând părților, concluzionându-se că reclamanții dețin în realitate o suprafață de 2497 mp ( cu 3 mp mai puțin decât în actul de proprietate), iar pârâții dețin în realitate 4641 mp(cu 141 mp mai mult decât în actul de proprietate).
Cu prilejul efectuării expertizei, părțile au convenit ca linia de hotar dintre proprietățile lor să fie cea trasată pe aliniamentul descris de punctele 90-56-55-51-61-42-38-36-64-31-32-34-5-6-8-10-13-19 pe schița anexă nr. 4a la raportul de expertiză completat.
Din aceste considerente, având în vedere acordul de voință valabil exprimat de părți cu privire la stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile lor, în baza art. 255 C.pr.civ.vechi, art. 480 C.civ.vechi și art. 584 C.civ.vechi, instanța urmează să admită în parte acțiunea și să omologheze raportul de expertiză tehnică topografică astfel cum a fost completat în varianta descrisă în anexa nr.4a, față de care va stabili linia de hotar.
În baza art. 276 C.pr.civ.vechi instanța va compensa cheltuielile de judecată suportate de părți cu prilejul prezentului proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții S____ M_____ G______, domiciliat în mun. București, __________________, ______________, _______________ și S____ T______, domiciliată în mun. București, sector 6, _____________________, ______________, în contradictoriu cu pârâții V___ M____, domiciliat în ___________________________ Dărăști V_____, _______________________, jud. G______ și V___ I__, domiciliat în mun. București, sector 5, C__. 13 Septembrie nr. 116, _____________, ____________.
Omologhează raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul ing. V____ M_____, astfel cum a fost completat în forma finală în varianta descrisă în anexa nr. 4a.
Stabilește linia de hotar dintre proprietățile părților situate în ___________________________ Dărăști V_____, ______________________, respectiv nr.501, jud. G______, pe aliniamentul descris la punctele 90-56-55-51-61-42-38-36-64-31-32-34-5-6-8-10-13-19 pe schița anexă nr.4a la raportul de expertiză completat.
Compensează cheltuielile de judecată suportate de părți cu prezentul proces.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.03.2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.Jud.P.M.
Dact.Ș.P.
Ex.6/2013