Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MUREŞ
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Grăniţuire
Număr hotarâre:
76/2016 din 26 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M____

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991


DECIZIE CIVILA Nr. 76/2016

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C______ S________

Judecător M______ F________

Grefier D______ C______

Pe rol fiind rejudecarea apelului declarat de reclamanții-apelanți P___ A_____ E______ și P___ I__, domiciliați în Sighișoara, _____________________________, nr. 23, _________________, împotriva sentinței civile nr. 1551/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, urmare a casării deciziei civile nr. 510 din 23 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul M____.

Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 ianuarie 2016, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din hotărâre.


INSTANȚA


P___ sentința civilă nr. 1551/18 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții P___ A_____ E______ și P___ I__ în contradictoriu cu pârâții R_____ M____, S_______ M_____, R_____ M________, prin tutore desemnat prin sentința de punere sub interdicție S_______ M_____, de stabilirea liniei de graniță între imobilul proprietatea reclamanților înscris în CF 4684 Sighișoara, nr. top 2060, CF 4569 Sighișoara top 2061, CF 5462/I Sighișoara top 2059/1/I, CF 5462/II Sighișoara top 2059/1/II situat în Sighișoara, _____________________. 3 și A____ Pann, nr. 6 și imobilul proprietatea pârâților înscris în CF xxxxx Sighișoara, top 2056, 2057 situat în Sighișoara, _____________________. 5 pe aliniamentul punctelor 13-10-M-23-24-45-44 rezultat din raportul de expertiză întocmit de expertul P____ A____ ; totodată s-a dispus obligarea reclamanților la plata sumei de 2480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei S_______ M_____.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în cauză s-a solicitat de către reclamanți stabilirea liniei de graniță dintre proprietățile învecinate ale părților, cu compensarea suprafeței de teren proprietatea reclamanților ocupată de casa proprietatea pârâtelor cu o suprafață corespunzătoare din terenul liber de construcții – proprietatea pârâtelor, teren situat pe aliniamentul ce unește colțul casei pârâtelor cu aliniamentul gardului despărțitor dintre corpurile funciare cu nr. top 2059/1/I, 2059/1/II și 2056, 2057.

Din probele administrate în cauză instanța a constatat că, mențiunilor din cărțile funciare, imobilul din ____________________. 5 al pârâtelor este identificat în parcelele cu nr. top 2056 și 2057 înscrise în CF nr. xxxxx Sighișoara, dobândit prin vânzare cumpărare din 1961; imobilul din ____________________. 3 al reclamanților este identificat în parcelele cu nr. top 2060 înscrisă în CF 4686 Sighișoara, nr. top 2061 din CF 4560 Sighișoara, nr. top 2059/1/I din CF 5462/I Sighișoara, nr. top 2059/1/II din CF 5462/II Sighișoara dobândit prin cumpărare din anul 1996.

În lucrarea de specialitate efectuată în cauză au identificate imobilele învecinate, linia de hotare existentă între acestea fiind determinată de 14-9-23-24-45-44, traseul acestei limite fiind acceptat de părțile litigante între punctele 44-45-24-23 traseu materializat prin gard din plasă de sârmă.

A mai reținut instanța că pe imobilul teren cu nr. 3 s-a edificat o nouă construcție, clădirea cea veche fiind demolată, iar la imobilul cu nr. 5 s-au făcut adăugiri și modificări.

În lucrarea de specialitate s-a propus de către expert traseul hotarului între cele două proprietăți pct. 13-10-M -23-24-45-44, prin raportare la faptul că, la întocmirea cărții funciare a localității Sighișoara, limita dintre imobile era cea dintre cel două clădiri lipite una de alta care existau la data întocmirii planșei de CF pe cele două parcele și având în vedere că pârâții nu și-au schimbat amplasamentul clădirii.

Față de aceste concluzii ale lucrării de specialitate, instanța a arătat că nu își însușește concluziile referitoare la faptul că latura casei de locuit a pârâților, imobilul cu nr. 5 ______________________________ prin punctele 13-10 ar fi pe vechiul amplasament conform cărții CF considerând ă aceste concluzii sunt fundamentate pe motivele insuficiente și contrazise de celelalte probe administrate.

În cea ce privește cererea reclamanților de stabilire a linei de hotar pe traseul propus de expert,instanța a apreciat că nu poate fi reținut ca argument pertinent faptul că reclamanții au în proprietate efectiv potrivit măsurătorilor cu 31,46 mp. teren mai puțin, iar linia de graniță actuală le diminuează și mai mult dreptul de proprietate, întrucât nu a reieșit că ceea ce le lipsește din suprafața înscrisă în cartea funciară reclamanților se găsește în imobilul pe care-l folosesc, respectiv pe care pârâtele au construită casa de locuit.

A mai arătat instanța că, deși reclamanții nu au formulat o acțiune în revendicare, au susținut că linia de graniță ar trebui stabilită pe punctele 10-13-M și în continuare traseu acceptat de părți 23, 24, 45, 44; 10, 13 fiind chiar latura clădirii de la nr. 5 proprietatea pârâtelor, susținând reclamanții că în acest fel s-ar compensa suprafața de teren din proprietatea lor ocupată de casa pârâtelor, respectiv și-ar recupera din ceea ce le lipsește exact pe porțiunea de teren, urmând ca acești să tolereze apoi modalitatea de amplasare a clădirii de la nr. 5, respectiv exact pe linia de graniță cerută.

A arătat instanța că, potrivit prevederilor art. 584 Cod civil și art. 560 Noul cod de procedură civilă, grănițuirea fiind o operația de determinare prin semne exterioare a limitei dintre două fonduri vecine care aparțin unor titulari diferiți, în cauză, potrivit concluziilor lucrării de specialitate efectuate în cauză a reieșit că lungimea graniței existentă dintre cele două fonduri punctele 44-45-24-23 marcate prin gard din plasă de sârmă nu este contestată, în fapt în litigiu fiind granița pe punctele 23 prin 9 până în punctul 14 traseu nematerializat. A apreciat instanța că, deși în urma măsurătorilor s-a constatat de către expert că întinderea fiecărei parcele menționate în cartea funciară nu este în concordanță cu cea existentă în mod real în teren nu justifică o mutare, modificare a graniței actuale existente, doar pentru a complini lipsa constatată, cel puțin în parte (compensarea cerută).

În consecință, s-a dispus respingerea cererii reclamanților, considerându-se că soluția propusă de expert, de stabilire a liniei de graniță dintre cele două fonduri pe amplasamentul, punctele 44-45-24-23-M-10-13, din punctul 23 prin M; 10 până la 13, aliniamentul fiind zidul clădirii proprietatea pârâților este fără o justificare tehnică.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții P___ A_____ E______ și P___ I__, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum aceasta a fost formulată în ceea ce privește stabilirea liniei de hotar, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de apel, se arată că hotărârea atacată este motivată în mod neinteligibil, fără ca instanța de fond să fi procedat la analizarea tuturor probelor din dosar și fără a reține o situație de fapt dovedită în mod complet și indubitabil, ceea ce impune anularea acestei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond,întrucât modul de soluționare echivalează cu necercetarea fondului cauzei, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care acțiunea introductivă a fost respinsă, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 261 alin.1 pct. 5 Cod de procedură civilă și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

S-a mai arătată că față de obiectul litigiului dedus judecății, litigiu care a fost generat de pretenția intimatelor cu privire la o porțiune de teren cu o lățimea de 1 m – teren care a fost tot timpul în stăpânire și folosința reclamanților iar instanța a încălcat normele legale incidente în materie, atât de drept materiale cât și de drept procesual.

În acest sens se arată că prevederile art. 584 Cod civil consacră un drept subiectiv real și o obligație corelativă de a face, ambele cu caracter de reciprocitate, în sensul că proprietarul poate cere grănițuirea chiar atunci când există semne exterioare de delimitare a linie de hotar. S-a arătat astfel că grănițuirea prin delimitarea prin semne exterioare a linie dintre proprietățile învecinate este admisibilă chiar și în ipoteza în care între aceste proprietăți ar exista semne exterioare de hotar dar aceste semne nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească, nefiind condiționată admisibilitatea acțiunii în grănițuire de revendicarea unei porțiuni de teren.

S-a menționat de apelanți că acțiunea în grănițuire promovată nu are alt scop procesual decât cel de a se decide asupra liniei de demarcație dintre proprietăți, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că s-au grănițuit vreodată,nu există semne exterioare de hotar iar între vecini există divergențe cu privire la amplasament hotarului.

Se mai arată că nu era necesară formularea unei acțiuni în grănițuire, întrucât în cadrul unei acțiuni în grănițuire instanța trebuie să se pronunțe asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate. În același sens aceștia susțin că cerere lor a fost fundamentată pe traseul original al linie de hotar, traseu care rezultă din harta de carte funciară în care sunt relevate corpurile funciare a căror grănițuire se cere. Din această perspectivă, soluția instanței de fond nu se raportează corect la dispoziția de drept substanțial, întrucât neagă premisa acțiunii în grănițuire, cât timp soluția dată este justificată pe lipsa unei cereri reconvenționale a pârâtelor –intimate prin care să se restabilească linia de hotar.

Se susține totodată că raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză stabilește în mod corect linia originară, pornind de la planul de carte funciară în care loturile se învecinează și au aceeași formă cu cea de la data întocmirii hărții, iar casa proprietatea intimatelor se află și în prezent pe același amplasament. Întrucât planul de carte funciară este relevant cu privire la forma corpurilor funciare și limita dintre aceste, se susține că este irelevantă suprafața corpurilor funciare, așa cum irelevantă este și scara la care este făcut planul CF, astfel încât motivarea instanței de fond referitoare la faptul că aliniamentul propus de către expert este nejustificat tehnic este o motivare nefundamentată atât în fapt cât și în drept.

În ceea ce privește compensarea cerută prin acțiunea introductivă, apelanții susțin că aceasta are la bază identificarea topografică anterioară promovării acțiunii în grănițuire dar posterioară manifestării pretențiilor intimatelor materializată în solicitarea de a le da acestor din proprietatea limitrofă o porțiune de teren cu o lățime de peste 1 m, de altfel apelanții arată că au renunțat la această compensare, ca urmare a raportului de expertiză care a stabilit că linia de graniță originală nu trece pe sub construcția intimatelor.

Se mai arată că încălcând principiul disponibilității părților, instanța a condiționat stabilirea liniei de hotar cu revendicarea, apreciind ca fiind dovedit aliniamentul dintre punctele 14-9-23-24-45-44 din raportul d e expertiză, cu nesocotirea probelor de la dosar, probă din care reiese că pe porțiunea dintre punctele 13-10-9-14 nu există semen exterioare de hotar, nu există o linei de hotar stabilită de părți,prin convenția lor sau stabilită de vreo instanță judecătorească iar intimatele contestă susținere apelanților potrivit căreia linia de graniță este pe spatele casei proprietatea lor, nesocotind totodată lămuririle date de expert.

S-a arătat că proba constând în expertiza efectuată în cauză poate sta la baza dezlegări litigiului, concluziile expertizei fiind opozabile părților în proces prin necontestarea lor, întrucât constatările și concluziile din raportul de expertiză sunt întărite și de explicațiile date de expert în instanță și răspunsul scris al acestuia, c ași de procesul-verbal întocmit de instanță.

Mai susțin apelanții că nu se putea face abstracție în cauză de faptul că potrivit adeverinței nr. xxxxx/IV/2/31.10.2012 emisă de Primăria municipiului Sighișoara, adeverință din care reiese că intimata R_____ M____ a declarat în vederea impunerii suprafața de teren de 897 mp, iar potrivit măsurătorilor expertului aceasta are în proprietate efectivă o suprafață de 874,34 mp, diferența de 22,66 mp fiind cedată în favoare vecinilor de la nr. administrativ 7, acest aspect denotă faptul că intimatele aveau cunoștință de faptul că suprafața cu care figurează înscrise în CF nu este cea reală.

Mai arată reclamanții apelanți că declarația martorului A_____ I___ a fost consemnată trunchiat și eronat reținută în considerentele hotărârii, din declarația acestuia reieșind că planul pe care acest martor l-a întocmit nu a determinat granița dintre proprietăți ci doar cotele de nivel dintre proprietatea reclamanților apelanți și streașina fostei construcții de la nr. administrativ 3, streșină care avea 45 cm, martorul relatând și că între cele două case nu exista nici un semn de hotar sau gard despărțitor și planul întocmit de martorul A_____ I___ nu a sta la baza emiterii autorizației de construire nr. 232/24.08.2007 emis pe numele reclamanților.

Se arată că este făcută dovada că linia de graniță nu a fost niciodată stabilită pe linia mediană dintre cele două clădiri iar terenul a aparținut în întregime de corpul funciar nr. 2601 – proprietatea reclamanților apelanți, sens în care se face referire și la faptul că nu au existat anterior litigii între vecini cu privire la picătura streșinii sau căderile de zăpadă.

Se mai susține că din planșele fotografice depuse la dosar reiese atât distanța dintre cele două clădiri cât și mărimea streșinii casei proprietatea apelanților – în prezent demolată – cât și mărimea casei proprietatea intimatelor de dinainte de supraînălțare, distanța care corespunde cu datele din raportul de expertiză efectuat în cauză precum și cu datele rezultate din planul de ridicare a cotelor de nivel.

O altă critică formulată de apelanți se referă la încălcarea de către instanță a principiilor fundamentale ale procesului civil și normelor de procedură.

Astfel, se susține că prin încheiere din data de 8 octombrie 2012 instanța de fond a încuviințate obiective de expertiză cerute de intimatele R_____ M____ și S_______ M_____ A____ prin cerere de 12 octombrie 2012, deci a admis probe anterior cu patru zile formulării cererii în probațiune, încălcând astfel principiile oralității și contradictorialității procesului civil și a imparțialității judecătorului ; se afirmă că nota făcută în încheierea din care rezultă că după dezbateri s-au depus obiectivele pentru expertiză de către pârâte, nu legalizează comportamentul instanței ci dimpotrivă face dovada încălcării grave de către instanță a principiilor enunțate.

Se arată de asemenea că prin cererea reclamanților apelanți înregistrată la data de 26 noiembrie 2012, aceștia au cerut rectificarea încheierii de ședință din data de 8 octombrie 2012 ; deși s-a reținut prin încheiere depunerea acestei cereri de rectificare, instanța a adăugat cererii faptul că s-ar fi susținut de către reclamanți că obiectivele contestate au fost dispuse din oficiu și s-a dispus ca expertul să nu răspundă la obiectivul 3 din expertiză, fără a revenii asupra obiectivelor de expertiză stabilite în afara ședinței publice.

În consecință, prin cererea din data de 15 martie 2013 reclamanții au revenit la cererea inițială de rectificare a încheierii de ședință din data de 08.10.2012, a interogatorului luat reclamanților la termenul din data de 26.11.2013 și a încheierii de ședință din data de 26.11.2013, iar prin încheierea din acea dată s-au dispus rectificarea numai a răspunsurilor la interogatoriu și sub forma obiecțiunilor la raportul de expertiză instanța a stabilit obiective noi de expertiză.

Se mai susține că expertul judiciar ea fost chemat telefonic de către instanță pentru a da explicații anterior termenului de judecată din data de 10 iunie 2013, fără ca această chestiune să fi fost pusă în discuție contradictorie a părților și fără ca măsura să fi fost dispusă prin încheierea de ședință, iar audierea expertului s-a făcut în lipsa reclamanților, fiind astfel încălcat dreptul la apărare al reclamanților.

Se arată de asemenea că în motivare hotărârii pronunțate instanța a reținut că propunere expertului de stabilire a linie de hotar nu este justificată tehnic, fără se fi pus în discuție acest aspect, așa cum nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților nici chestiunea referitoare la necesitatea formulării unui capăt de cerere în revendicare, fiind astfel încălcate prevederile art. 129 alin.4 și 5 Cod de procedură civilă.

În fine, se susține că prin aprecierea expertizei judiciare ca nefiind justificată tehnic, instanța a încălcate prevederile art. 212 Cod de procedură civilă,întrucât dacă ar fi apreciat că nu este lămurită, instanța trebuia să dispună întregirea expertizei sau o nouă expertiză.

Ulterior s-a depus de către apelanți un memoriu prin care au completat motivele de fapt și de drept ale apelului.

P___ acest memoriu au fost reiterate considerentele referitoare la faptul că instanța de fond nu a procedat la cercetare fondului întrucât a condiționat admisibilitatea acțiunii în grănițuire de existența unei acțiuni în revendicare.

Se mai arată prin memoriu că, cu ocazia luării interogatoriul intimatei R_____ M____, la domiciliul acestei și nu în ședință publică, nu s-a întocmit un proces verbal, iar la întrebarea nr. 1 referitoare la faptul că imobile nu au fost grănițuire vreodată, răspunsul inițial prin care intimata a recunoscut a fost modificat, menționându-se că aceasta nu recunoaște cu adăugire că imobilele au fost dintotdeauna grănițuite, modificări care nu au fost confirmate de părți, judecător sau grefier.

Se precizează că părțile în litigiu au recunoscut că planurile de carte funciară nu au suferit modificări,caz în care forma corpurilor funciare trasată pe harta CF este cea originală iar granița propusă de expert a fost judicios stabilită.

De asemenea, se menționează că din identificarea topografică extrajudiciară făcută la cererea reclamanților de către expert judiciar Ț______ reiese că toate corpurile funciare de pe ______________________________ la nr. 1 la nr. 11 sunt nemodificate în ceea ce privește frontul la stradă, dimensiunile măsurate de acesta corespunzând dimensiunilor determinate după harta CF.

În consecință, prin modalitatea de stabilire a graniței originare dinte proprietățile părților propusă de expertul în cauză se respectă fronturile la stradă.

În fine se arată că intimatele nu pot opune situația creată de ele și de proprietarii de la nr. administrativ nr. 7 prin cedarea în favoarea celor din urmă a unei porțiuni de terne de cca 1 m,pe toată lungimea graniței, această cedare reprezentând una din cauzele neconcordanței suprafeței măsurate cu cea reieșind din cuprinsul cărții funciare.

Alăturat memoriului a fost depus raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert tehnic judiciar Ț______ I___.

P___ întâmpinare, intimatele R_____ M____, S_______ M_____ și R_____ M________ au solicitat respingerea apelului, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.

Se arată prin întâmpinare că, având în vedere petitul introductiv al cererii de chemare în judecată, prin cererile formulate prin memoriul de apel apelanții omit că instanța este obligată a respecta principiul disponibilității părților de a decide asupra obiectului cererii de chemare în judecată și de a se pronunța strict asupra a ceea ce s-a solicitat în cauză.

Astfel, din modul în care au fost formulate petitele acțiunii introductive, respectiv solicitarea de grănițuire în modalitatea dorită de apelanți, constatându-se lipsa de temeinicie a celor solicitate,în mod legal s-a pronunțat o hotărâre de respingere a cererii.

Se arată că urmează a fi analizate în calea de atac cu rezervă afirmațiile cuprinse în memoriul de apel, întrucât susținerile apelanților referitoare la pretențiile intimaților asupra unei porțiuni de teren limitrof cu spatele casei acestora nu corespund realității.

În mod greșit se susține de către apelanți că instanța ar fi trebuit să facă din oficiu aplicarea dispozițiilor art. 584 Cod civil,în condițiile în care s-a solicitat stabilirea unei limite de hotar care nu corespunde realități juridice și faptice a proprietăților.

Se mai arată că, împrejurarea că ulterior, prin susținerile în dezbateri și prin concluziile scrise asupra fondului apelanții și-au modificat oarecum acțiunea introductivă,nu modifică constarea corectă a instanție de fond în ceea ce privește limitele în care aceasta a fost investită.

În ceea ce privește celelalte aserțiuni cuprinse în memoriul de apel prin care se invocă încălcarea principiilor oralității, contradictorialității și a imparțialității judecătorului, se solicită înlăturarea acestora ca având un caracter tendențios, nefiind pertinente.

P___ decizia civilă nr. 510 din 23.10.2014 a Tribunalului M____ s-a respins apelul reclamanților, decizia fiind casată integral prin decizia pronunțată în recurs, de Curtea de Apel Tg M____, cu nr. 157/R din 5.03.2015.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, având în vedere efectul devolutiv al căii de atac, tribunalul reține următoarele :

În ceea ce privește fondul pricinii, reclamanții și pârâții sunt proprietari ai imobilelor învecinate situate în Sighișoara, ____________________________. 3 și respectiv nr. 5, iar reclamanții au solicitat stabilirea unei linii de hotar între cele două imobile.

Curtea de Apel Tg M____, prin decizia pronunțată în recurs, cu nr. 157/R din 5.03.2015, a menționat că se impune ca granița să fie stabilită prin hotărâre judecătorească în condițiile în care părțile își dispută granița dintre proprietățile lor , pentru că numai în acest fel se rezolvă problema litigioasă dintre proprietarii vecini.

Cu ocazia judecării primului apel, pentru termenul din data de 11.09.2014, a citat expertul P____ A____ pentru a acorda lămuriri și acesta a menționat că potrivit planului de carte funciară cele două construcții de la nr. 3 și nr.5 apar ca fiind lipite una de cealaltă. Astfel cum construcția imobilului cu nr.5 nu a suferit modificări ca și amplasament , conform susținerilor părților și ca urmare a faptului că cele două construcții sunt lipite, conform planului de carte funciară s-a apreciat de către expert că linia de graniță dintre cele două clădiri cuprinde punctele 10 și 13 respectiv spatele casei de la nr. 5.

Celor doi martori audiați de instanța de apel , Ț______ I___ și B___ M_____, fiindu-le prezentate planșele fotografice depuse la dosarul cauzei, au identificat construcțiile din imagine ca fiind construcțiile din ___________________________.5 și nr 3, vechea contrucție.

Conform acestor planșe fotografice cele două clădiri nu sunt lipite una de cealaltă.

De asemenea, potrivit declarației martorului B___ M_____ , care locuiește pe ______________________________ 1978, construcțiile din ___________________________.5 și nr 3 nu au fost niciodată lipite iar în spatele casei de la nr.5 este o porțiune betonată pe toată lungimea casei, care exista și în anul 1978.

Nu se poate reține nici faptul că planul de carte funciară conține date nereale însă datorită distanței mici dintre cele două construcții și scara cu care se lucra era 1:1440, în planul de la fila 9 din dosarul de fond, depus reclamanți, suprafețele sunt mult reduse, putea ca distanța mică dintre cele două construcții să nu fie corect reprezentată cu o linie în loc de două linii pentru construcții care nu sunt lipite.

Nu există nici o probă la dosar în sensul că cele două construcții ar fi fost lipite una de altă , celelalte probe administrate, infirmând chiar această ipoteză.

De altfel, expertul topograf desemnat a efectua lucrare de specialitate în cauză în fața instanței de fond, prin lămuririle aduse (fila 236) cu privire la situați planului de carte funciară a precizat că scara planului este de 1:1440, susținând că „ este o scară imposibilă, la care nu se poate lucra, fiind o scară militară întocmită în 1890”.

Chiar dacă raportul de expertiză respectiv măsurătorile efectuate, nu au fost contestate de părți și concluziile acestui raport în ceea ce privește măsurătorile efectuate sunt avute în vedere de instanță la soluționarea cauzei, în ceea ce privește linia de graniță între cele două imobile, nu poate cuprinde punctele 10 și 13 respectiv spatele casei de la nr. 5 , în condițiile în care construcțiile cu nr.3 și 5 din ___________________________ au fost lipite niciodată.

În ceea ce privește criticile aduse de apelanți cu privire la încălcările de către instanța de fond a normelor de procedură invocate în cererea de apel și înălcări ale normelor de procedură invocate în cererea de recurs se rețin următoarele aspecte:

Tribunalul , pentru termenul din data de 11.09.2014, a citat expertul P____ A____ pentru a acorda lămuriri și cu această ocazie reclamanții au putut cere expertului lămuririle pe care le considerau necesare, în consecință nu mai subzistă critica acestora în sensul că în primă instanță nu s-a pus în discuția părților citarea expertului P____ A____ și acesta a fost citat fără cunoștința reclamanților care nu i-au putut solicita informațiile necesare și prin aceasta s-a încălcat dreptul reclamanților la apărare.

În rejudecare, în fața instanței de apel părțile nu și-au mai menținut solicitarea de a se efectua o nouă expertiză în cauză, solicitând audierea a doi martori pe care instanța de apel i-a încuviințat și audiat.

Proba cu expertiza judiciară a expertului B_______ R___ A_____ nu a fost avută în vedere la pronunțarea expertizei efectuate în cauză.

După trimiterea cauzei în rejudecare, de către Curtea de Apel Tg M____ apelanții au pus concluzii orale cu ocazia dezbaterii fondului cauzei și prin urmare criticile privind încălcarea principiului oralității nu mai subzistă.

În consecință, având în vedere toate considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul urmează a admite apelul declarat de reclamanții P___ A_____ E______ și P___ I__, împotriva sentinței civile nr. 1551 din 18.11.2013, pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX și să schimbe, în tot, sentința atacată în sensul că admite în parte cererea formulată de reclamanții P___ A_____ E______ și P___ I__ în contradictoriu cu pârâtele R_____ M____, Szombaty M_____ și R_____ M________ prin tutore Szombaty M_____ și dispune stabilirea liniei de graniță între imobilul proprietatea reclamantului din Sighișoara ____________________.3 înscris în CF 4684 Sighișoara nr. top.2060, CF 4569 Sighișoara nr.top 2061, CF 5462/I Sighișoara nr. top 2059/1/I și CF 5462/II Sighișoara nr. top 2059/1/II și imobilul proprietatea pârâtelor din Sighișoara ____________________.5 înscris în CF xxxxx Sighișoara nr. top 2056 și 2057 , între punctele 44,45,24,23,9,14 menționate în planul de amplasament de la fila 6 a raportului de expertiză, sub denumirea linia de hotar existentă, întocmit de expertul topo P____ A____.

Se vor compensa în parte cheltuielile de judecată avansate de părți în toate fazele procesuale, respectiv onorariu de expertiză plătit integral de reclamant (filele 44 și 81 dosar fond), ½ din acesta urmând a fi suportat de pârâte 825, 52 lei respectiv 275,17 lei fiecare pârâtă și onorariile de avocat plătit de pârâta Szombaty în primă instanță 1240 lei (fila 277 fond), onorariu redus de la 2480 lei, raportat la obiectul cauzei și munca avocatului ales, în apel onorariu de 1500 lei (fila 84 apel)și recurs onorariu de 1200 lei (fila 73 recurs) și pentru pârâtele R_____ onorariu avocat în apel 1950 lei (fila 83 apel) și recurs onorariu de 1100 lei (fila 75 recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite apelul declarat de reclamanții P___ A_____ E______ și P___ I__, domiciliați în Sighișoara, _____________________________, nr. 23, _________________, împotriva sentinței civile nr. 1551 din 18.11.2013, pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

Schimbă, în tot, sentința atacată în sensul că admite în parte cererea formulată de reclamanții P___ A_____ E______ și P___ I__ în contradictoriu cu pârâtele R_____ M____, Szombaty M_____ și R_____ M________ prin tutore Szombaty M_____ și dispune stabilirea liniei de graniță între imobilul proprietatea reclamantului din Sighișoara ____________________.3 înscris în CF 4684 Sighișoara nr. top.2060, CF 4569 Sighișoara nr.top 2061, CF 5462/I Sighișoara nr. top 2059/1/I și CF 5462/II Sighișoara nr. top 2059/1/II și imobilul proprietatea pârâtelor din Sighișoara ____________________.5 înscris în CF xxxxx Sighișoara nr. top 2056 și 2057 , între punctele 44,45,24,23,9,14 menționate în planul de amplasament de la fila 6 a raportului de expertiză, sub denumirea linia de hotar existentă, întocmit de expertul topo P____ A____.

Compensează în parte cheltuielile de judecată avansate de părți în toate fazele procesuale și obligă apelanții să plătească intimatei Szombaty M_____ suma de 3664,83 lei și intimatelor R_____ M____ și R_____ M________ suma de 2499,66 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în cursul întregului proces.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26.01.2016.

Președinte,

C______ S________

Judecător,

M______ F________

Grefier,

D______ C______

Red.CS

Tehnored.22.02.2016/CDG/8 ex.

Jud.fond.G_______ B________

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025