Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
operator de date cu caracter personal nr. 8637
JUDECĂTORIA G_____
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4671/2015
Ședința publică de la 24 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A___ M____ M____
Grefier E____ B_______
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe reclamant N_____ P________, reclamant R______ G_______ și pe pârât P_______ M___________ G_____ PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 10.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 1704.2015 si la data de 24.xxxxxx, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G_____ la data de 01.08.2013, sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, reclamantele N_____ Profirița și R______ G_______ au solicitat în contradictoriu cu pârâta P_______ Municipiul G_____ reprezentat prin Primar să se constate dobândirea, prin intervenția uzucapiunii imobiliare, a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 27,1 mp situat în G_____, __________________, reprezentând diferența teren dintre suprafața real măsurată și cea deținute prin acte. La ultimul termen de judecată, reclamantele au solicitat instanței și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că părinții lor, I______ N_______ și I______ V_____ au dobândit suprafața de 130,9 mp teren situat în G_____, __________________, prin cumpărare, în anul 1947 și de atunci au exercitat o posesie continuă, utilă și neîntreruptă asupra întregului teren.
Susțin reclamantele că după decesul părinților lor și dezbaterea succesiunii, au dorit să intabuleze dreptul de proprietate asupra terenului însă s-a constata că suprafața de teren aferentă imobilului este mai mare decât cea rezultată din acte, aspect ce a împiedicat întocmirea cărții funciare.
Susțin reclamantele că sunt întrunite condițiile uzucapiunii de lungă durată, în speță operând și joncțiunea posesiilor.
Valoarea terenului a fost estimată de reclamante la suma de 6000 lei.
În drept au fost invocate prevederile art. 928 și 933 C.civ. și ale art. 192 C.proc.civ..
În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a celei testimoniale și a celei cu expertiză topometrică.
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri reprezentând certificate de moștenitor, acte stare civilă, certificat de rol fiscal (7-13).
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată (filele 43, 48).
Legal informată asupra cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva sa, pârâta P_______ Municipiul G_____ reprezentat prin primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii a neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat ă posesia exercitată de reclamante este una clandestină, dat fiind că în evidențele fiscale pârâtele nu figurează cu 158 mp teren ci doar 130,9 mp, suprafață care a fost și dobândit de reclamante prin moștenire.
A mai susținut pârâta că în lipsa unei posesii utile nu poate fi invocată nici joncțiunea posesiilor, înscrisurile reprezentând procesul-verbal de grănițuire sau chitanțe de plată a impozitului fiind insuficiente pentru a dovedi elementul material al posesiei.
În drept au fost invocate prevederile art. 205-208 și 249 C.proc.civ., art. 916, 917, 918, 922, 925, 933 C.civ..
Pârâta a solicitat și soluționarea cauzei în lipsa părților.
În cauză au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisurile aflate la dosar, proba testimonială cu martorii C______ M____ și C______ G____ (filele 107, 108) și proba cu expertiză tehnică imobiliară, care a fost efectuată de expertul aleatoriu desemnat în cauză în persoana d-nei expert. R___ C_______, fiind depus la filele 118-130 din dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 82 din 18.07.2012 emis de BNP Asociați C_____________ M_______ și P_________ A____, reclamantele R______ G_______ și N_____ Profirița, au dobândit în proprietate, în cote egale, imobilul situat în G_____, __________________, compus din teren în suprafață de 130,9 mp și casă de locuit din paiantă acoperită cu tablă, formată din două camere, o sală și bucătărie (filele 7-8).
Din același înscris rezultă că imobilul astfel cum a fost moștenit de reclamante a fost dobândit de părinții acestora I______ V_____ și I______ N_______, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 783 din 1947 de Tribunalul Județului C_______.
Astfel cum reiese din raportul de expertiză efectuat în dosarul de față de expert R___ C_______ (filele 118-130), terenul aparținând reclamantelor, folosit și pretins de acestea se învecinează, pe trei laturi cu proprietăți particulare iar pe latura de sud cu _____________________________> Potrivit celor relatate de expert și rezultat și din declarațiile celor doi martori ascultați nemijlocit de instanță - C______ M____ și C______ G____ (filele 107, 108), imobilul reclamantelor are o poziționare care nu se putea modifica, hotarele acestuia fiind date pe cele 3 laturi de pereții clădirilor din proprietățile particulare vecine. A mai constatat expertul, prin raportul depus, că suprafața real măsurată, a imobilului este de 161 mp, rezultând un excedent de 30,1 mp față de acteel d eprorpietate ale reclamantelor.
Astfel cum reiese din întregul material probator și declarațiile martorilor C______ M____ și C______ G____ (filele 107, 108), terenul din configurația actuală indicat de reclamante la momentul efectuării expertizei a fost stăpânit și folosit de acestea, și anterior de părinții lor, de cel puțin 60 de ani, respectiv din anul 1947.
Posesia terenului, exclusiv în mâinile reclamantului și antecesorilor săi nu este infirmată de pârât.
Instanța mai reține că potrivit declarațiilor celor doi martori ascultați, terenul constituie curtea casei reclamantelor și a fost folosit de acestea și părinții lor neîntrerupt, fără a fi fost modificat sau mutat gardul, familia reclamantelor fiind cunoscută în comunitate ca fiind proprietară, lucrând și folosind permanent terenul fără ca altcineva să fi invocat drepturi asupra terenului respectiv.
În drept, pentru a interveni uzucapiunea de lungă durată este necesar, în conformitate cu art.1890 Cod Civ., îndeplinirea a doua condiții cumulative, respectiv să existe o posesie asupra bunului imobil pe o perioadă de 30 de ani și posesia să fie utilă, indiferent dacă posesorul a fost sau nu de bună credință.
În cauză instanța constată că reclamantele au fost posesori de rea-credință neavând un just titlu de care să se poată prevala pentru excedentul terenului în suprafață totală de 161 mp. Așadar reclamantelei nu pot invoca uzucapiune de scurtă durată art.1895-1902 Cod Civil din 1864.
Cu toate acestea reclamantele în calitate de posesori se bucură de protecția legii în ce privește posesia lor, recunoscută prin art.1890-1894 Cod Civil din 1864, putând invoca dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții necesare, uzucapiunea de lungă durată de 30 de ani.
Astfel cum rezultă din art.1847 Cod Civ. pentru ca posesia să fie utilă este necesar ca aceasta să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, neechivocă și sub nume de proprietar.
Potrivit art. 1859 și art. 1860 C.civ., în toate cazurile când posesiunea aceluiași lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe, în persoana sa, o nouă posesiune, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular sau universal, lucrativ sau oneros, însă orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.
Joncțiunea posesiilor presupune adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cât lucrul a fost posedat de autorul său.
Pentru a fi posibilă joncțiunea posesiilor trebuie să fie vorba de o posesie propriu – zisă, iar cel care invocă joncțiunea trebuie să fie succesor în drepturi al autorului său.
Cu referire la stăpânirea în fapt asupra terenului ce face obiectul cauzei de față, instanța reține că posesia efectivă a reclamantelor a început în anul 2010, după decesul ambilor părinți, însă terenul a aparținut și a fost stăpânit anterior tot de membri familiei lor, fiind deținut și lucrat de părinții reclamantelor, începând cu anul 1947, când au devenit proprietarii, cu acte, ai terenului în suprafață de 130,9 mp situat în G_____, ______________________.
Reclamantele și autorii lor sunt prezumate că au început a poseda încă din anul 1947 și au posedat ca proprietari, fără a transmite posesia concretă a terenului către un detentor ori o altă persoană.
În temeiul art.1854 Cod Civ., posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul. Existând date referitoare la credința de adevărați proprietari, reclamantele R______ G_______ și N_____ Profirița (ambele foste I______, după cum rezultă din actele de stare civilă aflate la dosar – filele 10-13) beneficiază, astfel, de prevederile art.1854 și 1858 Cod Civ., referitoare la prezumțiile de posedare sub nume de proprietar și de neintervertire a titlului acestora, fără a exista probe care să ateste contrariul.
În aceste condiții posesia exercitată de reclamante a fost exercitată sub nume de proprietari și, fiind singurii proprietari, aceasta a fost neechivocă.
În temeiul art.1850 Cod civ., continuitatea și neîntreruperea posesiei sunt dispensate de probă din partea celui ce invocă prescripția, fiind suficientă numai demonstrarea de către posesor a faptului că a posedat într-un moment dat. Pe toată perioada posesiei ulterioară momentului dovedit, persoana este prezumată ca fiind posesor, până la proba contrarie.
Din anul 1947, potrivit art.1850 Cod Civ., reclamantele sunt prezumate că posedă în tot timpul intermediar, ulterior acestei date, până în prezent, neexistând date ori alte probe din care să reiasă viciul discontinuității.
Deși pârâta invocă clandestinitatea posesiei, instanța reține că susținerea este infirmată de mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv de declarațiile celor doi martori dar și de concluziile raportului de expertiză, convingerea fiind întărită de faptul că imobilul nu a suferit modificări de la dobândire, având aceeași așezare în spațiu și aceleași vecinătăți, nefiind posibilă vreo extensie, în condițiile în care pe 3 laturi este delimitat de construcțiile proprietarilor vecini, care, nu sunt nici ele recente.
Întrucât prin Decizia nr.IV/2006 dată în recursul în interesul legii, în cazul posesiilor începute înainte de _____________________ Legii nr.58/1974 și a Legii nr.59/1974 privind fondul funciar, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin _____________________ acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr.1/1989 și Decretul-lege nr.9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
Neexistând proba unei alte forme de întrerupere, articolul 1850 Cod Civ. își produce efectul și cu privire la prezumția de neîntrerupere pe toată durata posesiei, chiar dacă este vorba despre o posesie începută în anul 1979, deoarece prin legea nr.58/1974 și 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripția pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare.
La calcularea termenului de prescripție, ținând cont de faptul că nu a intervenit întreruperea naturală (n.n. art.1864 pct.2 Cod Civ. din 1864), se va ține seama de intervalul de timp în care legile nr.58/1974 și 59/1974 au fost în vigoare.
Având în vedere că reclamantele și autorii lor au exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, neechivocă și sub nume de proprietar, potrivit art.1847 Cod Civ., această posesie este utilă, fiind îndeplinită una din condițiile necesare pentru a prescrie.
Posesia utilă exercitată până în prezent de reclamanți poartă asupra terenului situat în G_____, __________________, astfel cum a fost arătat și delimitat de însuși reclamante la efectuarea raportului de expertiză.
Până la data pronunțării asupra acțiunii reclamantele și predecesorii lor au posedat o perioadă de peste 30 de ani, astfel că termenul prescripției achizitive impus de legiuitor a fost îndeplinit.
Totuși, dat fiind solicitarea expresă a reclamantelor de a se constata intervenită uzucapiunea numai pentru diferența de teren până la 158 mp, în virtutea principiului disponibilității, consacrat de art. 9 C.proc.civ., instanța apreciază că nu se poate recunoaște reclamantelor calitatea de proprietar asupra întregului teren, ci numai asupra a ceea ce s-a solicitat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale invocate mai sus, instanța va admite acțiunea și va constata intervenirea uzucapiunii, în favoarea reclamantelor asupra terenului în suprafață totală de 158 mp teren situat în G_____, __________________.
Constatând că în cauză s-a formulat de către reclamante și cerere accesorie de plată a cheltuielilor de judecată și că la dosar există dovada achitării de către acestea a taxei judiciare de timbru de 405 (filele 43, 48) lei și onorariului provizoriu cuvenit expertului de 1200 lei (filele 105,106,116,117), față de soluția dată cererii principale, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 452 și art. 451 C.proc.civ., instanța va obliga pârâta la plata către reclamante a sumei de 1605 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariul provizoriu pentru expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantele N_____ Profirița și R______ G_______, ambele cu domiciliul procesual ales La Cabinet Individual de Avocat S______ S________, în G_____, ______________________ nr. 48, _____________, ____________________, în contradictoriu cu pârâta P_______ M___________ G_____ prin reprezentant Primar, cu sediul în G_____, _____________________, jud. G_____.
Constată că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 158 mp situat în G_____, __________________, jud. G_____.
Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă și irevocabilă, către AJFP G_____ și OCPI G_____.
Obligă pârâta la plata către reclamante a sumei de 1605 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu expert.
Cu drept de apel, care se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A___ M____ ManeaElena B_______
RedDL /tehored. E.B/5ex/23.06.2015/3ex ___________________________________>