ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția I Civilă

Nr. operator de date cu caracter personal 3159

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 5524/2013-R

Ședința publică din 28.11.2013

Președinte : S___ A______ L_____

Judecător: T___ D____

Judecător : M_______ E______

Grefier : M_____ V____

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de recurentul reclamant D______ I___ junior, cu domiciliul în Oradea, ___________________, nr.10, ___________________, recurenții intervenienți D______ I___-senior, cu domiciliul în Oradea, ___________________, nr.10/A, județul B____, B____ I_____ –cu domiciliul în Oradea, _______________________, _________________________, D______ M______- cu domiciliul în Oradea, ____________________, nr.10/A, județul B____, împotriva deciziei civile nr. 339/A din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul B____, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, și de recurentul pârât S_____ R____ PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, sector 5, _______________________, reprezentat prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B____, cu sediul în Oradea, ____________________________.2/B, județul B____ - subordonată regional Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj N_____, împotriva deciziei civile nr. 20/A din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul B____, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata pârâtă E_____ A__________ - cu domiciliul în Oradea, ________________________, _______________________________, având ca obiect: Legea nr.112/1995.

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 14.11.2013, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursurilor, consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 21.11.2013, 28.11.2013.

CURTEA DE APEL

D E L I B E R Â N D,

Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2346 din 25.02.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D______ I___ junior în contradictoriu cu pârâții S_____ R____ PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE B____ și E_____ A__________, intervenienți în nume propriu D______ I___ senior, B____ I_____ și D______ M______, și în consecință, a fost obligat pârâtul S_____ R____ prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să plătească reclamantului și pârâtei E_____ A__________ suma de 12.255 lei reprezentând restituire preț actualizat ca urmare a anulării contractului de vânzare cumpărare nr. 928/28.10.1996, a fost respinsă cererea de intervenție principală formulată de intervenientul D______ I___ senior, având ca obiect restituire c/valoare îmbunătățiri, a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții D______ I___ senior, B____ I_____ și D______ M______ având ca obiect restituire cotă parte din prețul de piață al imobilului, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între reclamant și fosta sa soție pârâta E_____ A__________ pe de o parte și fostul RAGCL Oradea, pe de altă parte s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 928/28.10.1996 având ca obiect imobilul situat în Oradea , ___________________________. 10/a , ______________ casă de locuit compusă din două camere și dependințe , pentru prețul de 22.262.319 lei ROL . Prețul a fost achitat astfel : suma de 2.262.319 ROL cu titlu de avans cu chitanța 568761din 28.10.2006 , iar diferența 20.000.000 ROL în conform situației plăților depuse de AIO.

S-a reținut că imobilul în litigiu a fost naționalizat în baza Decretului nr. 223/1974, că prin decizia civilă nr. 116/2008-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dos. nr. XXXXXXXXXXXXX contractul de vânzare cumpărare a fost anulat la cererea foștilor proprietari de la care a fost preluat abuziv imobilul , reținându-se reaua credință a cumpărătorilor care au cunoscut încă din anul 1993 intenția foștilor proprietari de a revendica imobilul .

Prima instanță a reținut că valoarea de circulație a imobilului este de 346.000 lei, iar valoare investițiilor efectuate după anul 1978 este de 56.788 lei , astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert D______ A_____, iar valoarea actualizată a plăților efectuate de către reclamant în baza contractului nr. 715/28.10.1997 este de xxxxx lei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert G__ M____ și că în prezent în imobilul în litigiu locuiește tatăl reclamantului, intervenientul D______ I___ senior.

Reclamantul și pârâta E_____ A__________ au dat Declarația autentificată sub nr. 552/15.04.1997 de BNP I___ G_______ , prin care s-au obligat la întreținere în favoarea părinților reclamantului, intervenientul D______ I___ senior și defuncta sa soție D______ I____ , recunoscând în favoarea acestora un drept de uzufruct viager asupra imobilului . Prin același act s-a menționat că se recunoaște un drept de proprietate în procent de 40 % în favoarea interveninetului și a defunctei sale soții, în procent de câte 20 % în favoarea surorilor reclamantului B____ Ilean și P____ M______, reclamantului și fostei sale soții revenindu-i 20% . Tot prin același act se menționează că diferența de 20.000.000 rol din prețul total al imobilului va fi achitată în părți egale de câte 1/3 de către reclamant împreună cu fosta soție și cele două surori ale reclamantului B____ I_____ și P____ M______.

Cu referire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S_____ român prin Ministerul Finanțelor, aceasta a fost respinsă de instanță ca tardivă, având în vedere disp. art. 61 c.pr.civ, conform cărora cererea de chemare în garanție formulată de pârât se depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare, în cauză cererea a fost formulată după deschiderea fazei probațiunii, când faza de teren a expertizei încuviințate a fost deja efectuată și s-a apreciat că nu era justificată nici disjungerea cererii și înregistrarea acesteia ca acțiune separată deoarece admisibilitatea și interesul cererii de chemare în garanție sunt condiționate de soluția din prezentul litigiu și că pârâtul nu a invocat temeiul obligației de garanție , iar potrivit art. 50 al. 3 din Legea nr. 10/2001 „restituirea pretului se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.

Situația cumpărătorilor unor imobile naționalizate a căror contracte au fost anulate , precum și drepturile acestora sunt reglementate de Legea nr. 10/2001 și din interpretarea prevederilor acestei legi, respectiv art. 48 alin. 1 și 2, art. 50 alin. 1, 2, 2¹, 3, art. 50¹ alin. 1, prima instanță a reținut că se face distincție între cumpărătorul de bună credință și cumpărătorul de rea credință , primul fiind îndreptățit la restituirea valorii de piață a imobilului, în timp ce cumpărătorul de rea credință are dreptul doar la restituirea prețului actualizat și a investițiilor necesare și utile, însă, obligația de restituire a c/valorii îmbunătățirilor , revine potrivit legii persoanei căruia i s-a restituit imobilul, persoană căreia îi profită aceste îmbunătățiri.

Este adevărat că prin acțiunea formulată reclamantul pretinde dobândirea unui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu și invocă practica CEDO tinzând la susținerea unei încălcări a art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție.

Instanța de fond a apreciat că în situația de față, în care s-a reținut reaua credință a reclamantului și a fostei sale soții , la dobândirea imobilului în litigiu, nu se poate reține dobândirea unui bun în condițiile art. 1 a Primului protocol adițional la Convenție, operând principiul de drept „Nemo auditur propriam turpitudinem allegans” reclamantul neputând invoca dobândirea vreunui drept câtă vreme a acționat cu rea credință la încheierea contractului și pentru a se putea invoca protecția art. 1 din Primul protocol adițional se impune ca reclamantul să facă dovada dreptului de proprietate . În considerentele hotărârii pronunțate de CEDO în cauza R____ CONTRA ROMÂNIEI s-a reținut dobândirea bunului în baza unei hotărârii definitive care a recunoscut caracterul legal al încheierii contractului de vânzare cumpărare, hotărâre care a fost desființată într-o cale de atac extraordinară și faptul că „în baza hotărârii definitive din 12 martie 2001, reclamanta și-a văzut recunoscut dreptul său de proprietate asupra apartamentului în cauză, jurisdicțiile interne considerând-o de bună credință începând cu încheierea contractului de vânzare a apartamentului din 16 octombrie 1997”.

Instanța de fond a apreciat că raționamentul Curții nu poate fi reținut în prezentul litigiu, câtă vreme s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă contrariul, adică nevaliditatea titlului de dobândire și concluzia care se desprinde este că reclamantul și fosta sa soție au drept doar la restituirea prețului actualizat conform principiului repunerii în situația anterioară și disp. art. 50 al. 3 din legea nr. 10/2001.

Cu privire la cererea de intervenție principală formulată de intervenientul D______ I___ senior prima instanță a reținut că așa cum se prevede expres la art.48 din legea nr. 10/2001 are dreptul la sporul de valoare adus imobilului prin imbunătatirile necesare si utile, însă obligatia despagubirii prevazuta revine persoanei îndreptatite la restiuirea imobilului și prin urmare persoana obligată la plata sporului de valoare este persoana căreia i s-a restituit imobilul și nu pârâtul S_____ român, câtă vreme aceste îmbunătățiri nu profită acestui pârât, iar temeiul juridic al restituirii imbunatatirilor il reprezinta imbogatirea fara justă cauză, considerente pentru care a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu.

În ce privește cererea de intervenție formulată de D______ I___ senior, B____ I_____ și D______ M______ ( P____ ), în nume propriu și în calitate de succesori ai defunctei D______ I_____, instanța de fond a reținut că aceasta este fondată pe actul denumit „Declarație” autentificat sub nr. 552/15.04.1997 de BNP I___ G_______ și că declarația ca act juridic este un act confirmativ, prin care se recunoaște existența sau inexistența unor raporturi juridice existente și nu unul constitutiv sau translativ de drepturi . Pentru „operațiile juridice” menționate în cuprinsul declarației există acte juridice numite, de a căror încheiere valabilă este condiționată existența efectelor juridice specifice fiecăruia dintre actele juridice menționate în cuprinsul declarației.

Prima instanță a mai reținut că intervenienții nu au făcut dovada încheierii valabile a actelor juridice translative sau constitutive de drepturi de drepturi în baza cărora reclamantul și fosta sa soție au transmis dreptul de proprietate asupra 80% din imobilul cumpărat în favoarea părinților și surorilor reclamantului, astfel cum se menționează în cuprinsul declarației, iar cât privește cuprinsul declarației referitoare la faptul că diferența de preț va fi achitată în procent de câte 1/3 de către reclamant și fosta sa soție, respectiv cele două surori ale reclamantului nu au fost produse nici un fel de dovezi în acest sens.

Instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 969 c.civil a apreciat că nu există nicio justificare ca restituirea prețului să se facă altor persoane decât persoanele semnatare al contractului de închiriere, respectiv reclamantul și fosta sa soție, rudele reclamantului nejustificând un drept de restituire câtă vreme nu au probat că au plătit prețul.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul disp. art. 50 din legea nr. 10/2001 și a principiului repunerii părților în situația anterioară a fost admisă în parte acțiunea și s-a dispus restituirea în favoarea reclamantului și a fostei sale soții , pârâta E_____ A__________ a sumei de xxxxx lei reprezentând preț actualizat, iar în temeiul disp.art. 55 c.pr.civ raportat la disp. art. 48 al. 2 c.pr.civ a fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenientul D______ I___ senior și respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție principală formulată de intervenienții D______ I___ senior, B____ I_____ și D______ M______, fostă P____.

Cheltuielile de judecată nu au fost acordate în condițiile art. 275 c.pr.civ, deoarece pârâtul a fost de acord prin întâmpinarea formulată și comunicată înainte de prima zi de înfățișare cu admiterea în parte a acțiunii în sensul restituirii prețului actualizat, acțiunea fiind admisă doar în această limită.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal și scutit de plata taxei de timbru, au declarat apel intervenientul D______ I___ senior, reclamantul D______ I___ jr. și intervenientele B____ I_____, D______ M______ fostă P____.

Prin cererea de apel, apelantul intervenient D______ I___ senior a solicitat

admiterea apelului, modificarea in parte a sentinței apelate, in sensul admiterii cererii de intervenție formulate pentru investiții, cu cheltuieli de judecata.

Prin cererea de apel apelantul D______ I___ junior a solicitat admiterea apelului, modificarea in parte a sentinței apelate, in sensul admiterii in întregime a acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecata in toate instanțele.

Prin cererea de apel, apelanții intervenienți D______ I___ senior, B____ I_____ și D______ M______ fostă P____, au solicitat admiterea apelului, în sensul schimbării în parte a hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de intervenție în interes propriu așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Prin decizia civilă nr. 339/A din data de 18.11.2011, pronunțată de Tribunalul B____, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, s-au respins ca nefondate apelurile civile introduse de apelanții D______ I___ sen. domiciliat în Oradea, _____________________ (Parcul Muncitorilor), nr. 10/A, județul B____, D______ I___ jr. domiciliat în Oradea, _____________________ (Parcul Muncitorilor), nr. 10/A, județul B____, B____ I_____ domiciliată în Oradea, ________________________, ____________, județul B____ și D______ M______ domiciliată în Oradea, _____________________, nr. 10/A, județul B____ în contradictoriu cu intimații S_____ R____ prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B____ cu sediul în Oradea, ____________________. 2 B, jud. B____ și E_____ A__________ domiciliată în Oradea, _______________________, ______________. 6, județul B____ împotriva sentinței civile nr. 2346 din 25.02.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost păstrată în totalitate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Cât privește apelul formulat de apelantul D______ I___ sen., prin care sentința apelată a fost criticată sub aspectul soluției de respingere a cererii de intervenție în interes propriu formulată de apelant, prin care a solicitat obligarea pârâtului S_____ R____ la contravaloarea investițiilor efectuate la imobilul situat în Oradea, ___________________, nr. 10/A, __________________ apel l-a apreciat ca nefondat, respingându-l ca atare.

Astfel, prin criticile aduse, apelantul arată că în speța dedusă judecății sunt aplicabile prevederile art. 48 alin. 3 din Legea 10/2001 în forma inițială, în vigoare la data la care a investit instanța de fond cu cererea formulată și nu modificările aduse textului de lege de mai sus prin Legea 1/2009.

La data sesizării primei instanțe cu cererea de intervenție în interes propriu de către apelant, respectiv data de 23 ianuarie 2009, textul reglementat de art. 48 alin. 1 și 3 din Legea 10/2001, avea următorul cuprins : „Chiriașii au dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile”, (3). În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligație de despăgubire revine statului sau unității deținătoare.

Prin urmare, cum corect a indicat și apelantul, dispozițiile legale mai sus enunțate erau în vigoare la data investirii primei instanțe, data de 23 ianuarie 2009.

Pentru a putea fi dispusă în sarcina Statului obligația de despăgubire, textul de lege prevede imperativ ca imobilul care se restituie să fi fost preluat fără titlu valabil.

Instanța de apel, verificând în speță incidența art. 48 alin. 3 din Legea 10/2001 în raport de Decizia Civilă 116/2008-R, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar XXXXXXXXXXXXX, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 928/28.10.1996 încheiat între apelantul D______ I___ și intimata E_____ A__________ și RAGCL cu privire la imobilul înscris în CF 6355 Oradea, situat în Oradea, ____________________________. 10, a reținut din cuprinsul dispozitivului și considerentelor acestei decizii prin care a fost modificată Decizia Civilă nr. 439/2007 pronunțată de Tribunalul B____ și schimbată în tot Sentința Civilă nr. 390/17.01.2003 pronunțată de Judecătoria Oradea, în sensul celor mai sus arătate, că instanța de control judiciar nu a statuat că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, în cuprinsul considerentelor s-a reținut doar că imobilul a fost preluat abuziv, fără a se stabili dacă preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu valabil.

Mai mult, din Decizia Civilă nr. 116/2008-R rezultă că la pronunțarea Sentinței civile nr. 390 din 17.01.2003 a Judecătoriei Oradea și a Deciziei Civile nr. 439/A din 03.05.2007 a Tribunalului B____, au fost avute în vedere art. 1,2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995 fiind considerate ca preluate cu titlu, imobilele preluate în baza Decretului 223/1974.

Instanța de apel a reținut față de aspectele mai sus arătate că prima instanță în mod corect a reținut că obligația despăgubirii pentru sporul de valoare revine persoanei îndreptățite.

Cât privește apelul formulat de apelantul D______ I___ jr. instanța de apel a reținut că prin Decizia civilă nr. 116 din 29.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar XXXXXXXXXXXXX, a fost admis ca fondat recursul formulat de recurenta M____ I______ în contradictoriu cu intimații pârâți D______ I___, D______ A__________, Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Local al Municipiului Oradea împotriva Deciziei civile nr. 439 din 03.,05.2007 pronunțată de Tribunalul B____, care a fost modificată și schimbată în tot sentința civilă nr. 390 din 17.01.2003 a Judecătoriei Oradea, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M____ I______ împotriva pârâților D______ I___, D______ A__________, Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Local al Municipiului Oradea și în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 928 din 28.10.1996, încheiat între pârâții D______ I___ și A__________ și RAGCL cu privire la imobilul înscris în CF 6355 Oradea, situat în Oradea, Parcul Muncitorilor, nr. 10, s-a dispus radierea din CF 6355 Oradea a intabulării de sub B 21 și 22, cu restabilirea situației anterioare de CF și au fost menținute restul dispozițiilor instanței.

În considerentele acestor hotărâri, instanțele au reținut că asupra imobilului în litigiu S_____ R____ și-a intabulat dreptul de proprietate în Cartea Funciară, cu titlu de transmisiune legală, în cotă de 12/16 părți în baza Decretului 223/1974. Ulterior, după trecerea imobilului în proprietatea statului acesta a făcut obiectul contractului de închiriere înregistrat sub nr. xxxxx din 25.09.1978, încheiat cu apelantul intervenient D______ I___ sen., iar ca dată de începere a efectelor acestui contract s-a menționat data de 01.10.1978. Calitatea de chiriași ai imobilului în litigiu, conform mențiunilor efectuate în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 98 din 28.10.1996, au deținut-o ulterior reclamantul apelant D______ I___ jr. și intimata E_____ A__________, calitate în care au încheiat în temeiul Legii 112/1995 contractul de vânzare-cumpărare mai sus arătat și a cărei nulitate absolută a fost constatată prin hotărâre irevocabilă.

Din cuprinsul considerentelor Deciziei civile nr. 116/2008-R mai rezultă că la pronunțarea Sentinței civile nr. 390/17.01.2003 și a Deciziei civile nr. 439/A din 03.05.2007, s-a avut în vedere dispozițiile art. 1,2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995 fiind considerate ca preluate cu titlu, imobilele preluate în baza Decretului 223/1974, instanța de recurs reținând în considerente că imobilul a fost preluat abuziv, fără a statua dacă această preluare a fost fără titlu valabil.

Instanța de control judiciar a stabilit definitiv și irevocabil că apelantul reclamant și intimata au fost de rea credință la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii 112/1995, întrucât aceștia au avut cunoștință încă din anul 1993 că fostul proprietar înțelege să revendice imobilul în litigiu, cu mult anterior apariției Legii 112/1995, cunoscând situația juridică concretă a imobilului.

Conform dispozițiilor art. 50 alin. 2 din Legea 10/2001, în vigoare la data introducerii acțiunii, chiriașii a căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și care au fost încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii 112/1995, sunt îndreptățiți la restituirea prețului actualizat plătit de către chiriaș în temeiul contractului de vânzare-cumpărare.

Instanta de apel avand în vedere ca în speta dedusa judecatii s-a statuat în mod irevocabil ca încheierea contractului de vanzare-cumparare nr. 928 din 28.10.1996 a avut loc cu eludarea dispozitiilor Legii 112/1995 deoarece chiriasii cumparatori au fost de rea credinta la data încheierii contractului, în cauza sunt aplicabile dispozitiile art.50 aliniat 2 din Legea nr.10/2001republicata conform carora proprietarii a caror contracte de vanzare-cumparare încheiate cu eludarea prevederilor Legii 112/1995au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul doar la restituirea pretului actualizat pe care l-au platit,cum în mod temeinic si legal a apreciat instanta de fond și prin prisma art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, considerente pentru care a apreciat criticile formulate ca fiind nefondate.

Referitor la apelul declarat de apelanții D______ I___ sen., B____ I_____ și D______ M______, instanța de apel a reținut pe lângă aspectele mai sus arătate și faptul că instanța de fond a dat o interpretare corectă actului autentificat sub nr. 552 din 15.04.1997 de BNP I___ G_______, intitulat „Declarație”, acesta având caracterul unui act juridic confirmativ și nu a unui act juridic constitutiv sau translativ de drepturi, nefiind urmat de încheierea valabilă a unor acte juridice translative sau constitutive de drepturi pentru aspectele menționate în cuprinsul declarației, după cum nu s-a făcut nici dovada că diferența de preț de câte 1/3, arătată în declarație, a fost achitată în acest mod.

Neîntemeiată este în opinia instanței de apel, critica adusă de apelanți, potrivit căreia au fost ignorate de prima instanță dispozițiile art. 1108 Cod civil care reglementează subrogația de drept întrucât, pe de o parte, dispozițiile textului de lege mai sus arătat nu a fost invocate în fața primei instanțe, iar pe de altă parte, potrivit art. 1108 Cod civil, subrogația operează de drept „...și în folosul aceluia care fiind obligat cu alții sau pentru alții la plata datoriei, are interes de a o desface…”. În acest sens s-a reținut că în dreptul nostru civil sunt obligați cu alți codebitori solidari, codebitorii obligațiilor indivizibile și fidejusorii între ei, ori, în lipsa unei convenții încheiate cu respectarea dispozițiilor legale privind calitatea de codebitori solidari a apelanților de mai sus, de faptul că în contractul de vânzare-cumpărare la plata prețului s-au obligat doar apelantul D______ I___ jr. și intimata E_____ A__________, de caracterul confirmativ al actului intitulat „Declarație”, instanța de apel a apreciat că dispozițiile art. 1108 Cod civil nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză.

Împrejurarea invocată că reclamantul apelant nu a contestat actul intitulat „Declarație”, nu poate conduce prin ea însăși la admiterea cererii, rolul instanței de judecată fiind acela de a analiza valabilitatea și efectele actului invocat prin prisma probelor administrate și mai ales a dispozițiilor legale incidente, ceea ce prima instanță în mod corect a analizat și dispus.

În contextul considerentelor mai sus expuse, instanța de apel a apreciat apelurile formulate ca fiind nefondate, respingându-le în temeiul art. 296 C.pr.civ. împotriva sentinței apelate, care a fost păstrată în totalitate și s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimați.

Prin cererea formulata în calea de atac a recursului, recalificata de instanța de recurs ca cerere de completare dispozitiv, s-a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 339 din 18.10.2011 pronunțată de Tribunalul B____ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, de către S_____ R____ prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice B____, aratandu-se în motive ca prin decizia pronuntata instanta de apel nu s-a pronuntat asupra apelului formulat de S_____ R____ pe care l-a anexat în copie la cererea formulata.

Prin decizia civilă nr. 20/A din data de 25.01.2013, pronunțată de Tribunalul B____, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, s-a dispus completarea dispozitivului Deciziei Civile nr. 339/A din 18.11.2011 pronunțată de Tribunalul B____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, în sensul că :

S-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul S_____ R____ prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B____ cu sediul în Oradea, ____________________. 2 B, jud. B____ în contradictoriu cu intimații D______ I___ sen. domiciliat în Oradea, _____________________ (Parcul Muncitorilor), nr. 10/A, județul B____, D______ I___ jr. domiciliat în Oradea, _____________________ (Parcul Muncitorilor), nr. 10/A, județul B____, B____ I_____ domiciliată în Oradea, ________________________, ____________, județul B____, D______ M______ domiciliată în Oradea, _____________________, nr. 10/A, județul B____ și E_____ A__________ domiciliată în Oradea, _______________________, ________________________________ împotriva sentinței civile nr. 2346 din 25.02.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost păstrată în totalitate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Referitor la cererea de completare a dispozitivului Deciziei Civile nr. 339/A/2011 pronunțată de Tribunalul B____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, instanța o apreciază ca fiind întemeiată prin prisma dispozițiilor art. 281² alin. 1 c.pr.civ., avându-se în vedere că în cauză a fost declarată calea de atac a apelului și de către pârâtul S_____ R____ prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B____, apel asupra căruia instanța de apel nu s-a pronunțat prin decizia civilă mai sus arătată.

Examinând pe fond apelul formulat de către apelant, instanța de apel a reținut că au fost aduse două critici sentinței apelate și anume că nu se impune restituirea de către apelant a comisionului de 1% achitat de către reclamant la SCCTI B____ SA cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare și nici a dobânzilor aferente, precum și faptul că în mod greșit prima instanță a respins ca tardivă cererea de chemare în garanție formulată.

Cât privește prima critică, instanța de apel a apreciat-o ca fiind nefondată, având în vedere că, în conformitate cu art. 33 din HG 20/1997 privind aplicarea Legii 112/1995, vânzarea s-a realizat de către unitățile specializate în vânzarea locuințelor existente la data intrării în vigoare a legii, pentru activitatea de evaluare și vânzare fiind stabilit un comision fix de 1%. De asemenea, acest comision, în privința căruia nu a existat o posibilitate de negociere sau modificare, a fost destinat susținerii activității impuse societății specializate în vânzarea locuințelor prin lege în mod imperativ, aceasta executând obligațiile date prin lege. Se mai reține că restituirea integrală a prestațiilor presupune în mod necesar atât actualizarea sumelor plătite de cumpărător cu titlu de preț achitat conform contractului de vânzare-cumpărare, a comisionului plătit la data încheierii acestui act, cât și a dobânzilor aferente, valoarea actualizată a plăților efectuate de reclamant în baza contractului de vânzare-cumpărare fiind stabilită la suma de 12.255 lei prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de către expert G__ M____ N______. În considerarea dispozițiilor art. 42 și 48 din HG 20/1997, precum și a dispozițiilor art. 13 alin. 6 din Legea 112/1995, este reglementată în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, prin serviciile publice descentralizate ale acestuia de la nivelul județelor și a Municipiului București, obligația de plată a prețului reactualizat din fondul extrabugetar constituit pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi.

Apelantul a mai criticat sentința apelată sub aspectul respingerii ca tardive a cererii de chemare în garanție de prima instanță. În acest sens, instanța de apel reține că pârâtul apelant a formulat în condițiile prevăzute de art. 60-63 c.pr.civ. cererea de chemare în garanție a Primăriei Oradea și Administrația Imobiliară Oradea, cerere care a fost respinsă ca tardivă de prima instanță prin Încheierea pronunțată în ședința publică din 28 mai 2010.

Este adevărat că, potrivit art. 135 c.pr.civ., cererile reconvenționale și alte cereri care nu se formulează înăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca separat, în afară de cazul când părțile consimt să se judece împreună. Astfel, cum rezultă din Încheierea de ședință mai sus arătată, nu rezultă acordul reclamantului în vederea judecării împreună a cererilor formulate, reclamantul prin reprezentant a invocat tardivitatea formulării cererii de chemare în garanție.

Într-adevăr, prima instanță nu a procedat conform art. 135 c.pr.civ., text de lege care prevede că în situația în care părțile nu consimt la judecarea cererilor împreună, se procedează la disjungerea cererii și judecarea acesteia în mod separat, însă prin dispoziția primei instanțe, instanța de apel a apreciat că nu s-a adus o vătămare a dreptului pârâtului apelant, pe de o parte, în situația în care s-ar fi disjuns cererea de chemare în garanție, erau incidente dispozițiile art. 244 pct. 1 c.pr.civ. până la soluționarea prezentului dosar, iar pe de altă parte nimic nu împiedică partea apelantă să formuleze distinct o cerere de chemare în judecată cu atât mai mult cu cât prin sentința apelată a fost respins capătul de cerere din acțiunea formulată privind acordarea de despăgubiri la valoarea de circulație a imobilului care face obiectul litigiului, iar chemarea în garanție s-a întemeiat pe acest capăt de cerere și interesul cererii de chemare în garanție este condiționat de soluția pronunțată pe capătul de cerere mai sus arătat. De altfel, inclusiv apelantul prin motivele de apel arată că cererea de chemare în garanție se impunea a fi admisă în cazul admiterii capătului de cerere amintit mai sus.

Pentru aceste considerente, instanța de apel a apreciat apelul formulat ca fiind nefondat, respingându-l ca atare în temeiul art. 296 c.pr.civ. împotriva sentinței apelate, pe care a păstrat-o în totalitate.

Cât privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reprezentantul intimaților D______ I___ sen. și D______ I___ jr., instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 281³ alin. 2 C.pr.civ., conform cărora părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată legate de completarea hotărârii.

Împotriva deciziei civile nr. 339/A/2011 din 18.10.2011 au formulat recursuri D______ I___ junior și D______ I___ senior, B____ I_____ și D______ M______ fostă P____, iar împotriva deciziei civile nr. 20/A/2013 a declarat recurs S_____ R____ prin Ministerul Finanțelor Publice.

Recurentul D______ I___ junior a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, invocând următoarele motive:

- statuarea celor două instanțe este nelegală deoarece ca efect al nulității contractului, dreptul de proprietate a fost desființat retroactiv, iar în virtutea principiilor privitoare la efectele nulității actului jridic civil, se impune restituirea prestațiilor și repunerea părților în situația anterioară, recurentul făcând trimitere la prevederile art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009;

- în sensul acestor prevederi legale a fost stabilit prețul de piață al imobilului conform expertizei judiciare încuviințate în cauză, respectiv 534.000 lei, din care 346.000 lei contravaloarea construcției și 188.000 lei contavaloarea terenului;

- instanțele deși au decis că recurenții cumpărători sunt îndreptățiți la restituirea prețului achitat și actualizat al imobilului, au considerat în mod ilegal că nu sunt îndreptățiți și la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare;

- formula „cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995„ din textul art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001, trebuie interpretată în sensul „în baza prevederilor Legii nr. 112/1995„, altfel dispare sensul și logica legiuitorului;

- nu se poate susține faptul că reurenții n-au respectat prevederile Legii nr. 112/1995, iar în eventuale alte situații luate în analiză de către instanțele judecătorești, prevederile Legii nr. 11/1995 ar fi fost respectate și totuși instanțele au decis desiințarea contractelor de vânzare cumpărare.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 31 Cod procedură civilă.

Recurenții D______ I___ senior, B____ I_____ și D______ M______ fostă P____, au solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii cu consecința admiterii cererii de intervenție, fiind invocate următoarele motive:

- prin declarația autentificată sub nr. 552/1947, reclamanții au recunoscut cota lor contributivă la achiziționarea imobilului;

- instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 1108 Cod civil, care reglementează subrogația de drept, conform cărora subrogația se face de drept în folosul celui care fiind obligat cu alții la plata datoriei are interes de a o desface;

- reclamantul nu a contestat înscrisul autentic reprezentat de declarația autentică, astfel că peste acest script orice probă administrată ar fi fost superfluă;

- judecătorul a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, dând un înțeles eronat acestui text în sensul că el nu poate produce nii un efect;

- tot în mod greșit a fost înțeleasă și jurisprudența CEDO, cauza R____ / România, admisă pentu simplul fapt că la acea dată era prevăzut în CCP calea e atac a recursului în anulare, care nu mai există în prezent, nemaifiind incidentă în speța de față cauza respectivă;

- concluzionând, recurenții arată că atât reclamantul cât și ei sunt îndreptățiți la restituirea procentuală pentru fieare a contravalorii prețului de piață a imobilului litigios.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin recursul declarat de S_____ R____ prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 20/A/2013, s-a solicitat admiterea recursului, modificare deciziei atacate cu consecința respingerii acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice, fiind invocate următoarele motive:

- greșit instanța nu a reținut și faptul că nu se impune restituirea de către recurent a comisionului de 1% achitat de către reclamanți la SCCTI B____ SA, cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 928/1996 și nici a dobânzilor restante;

- greșit au fost respinse cererile de chemare în garanție, nedepunerea cererii la primul termen de judecată putând fi sancționată potrivit art. 135 Cod procedură civilă, obligația instanței fiind aceea de a disjunge cererile dacă reclamanții nu au dorit judecarea lor împreună;

- art. 48 din Legea nr. 10/2001 prevede că persoana căreia i s-a restituit imobilul este abilitată să acorde despăgubiri;

- recurentul invocă decizia nr. 27/2011 din dosar nr. 28/2011, dată asupra recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că S_____ R____ nu are calitate procesuală pasivă, iar acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești sunt inadmisibile.

Examinând hotărârile recurate prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Criticile aduse hotărârii atacate de către recurentul reclamant D______ I___ junior sunt întemeiate, fiind jste susținerile referitoare la îndreptățirea acestuia la acordarea prețului de circulație a imobilului.

Astfel în speță, prin decizia civilă nr.116/2008-R din 29 ianuarie 2008 a Cuții de Apel Oradea s-a constatat nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 928/28.10.1996 încheiat între RAGCL Oradea și pârâții D______ I___ și A__________, privind imobilului situat în localitatea Oradea, _________________________, înscris în CF 6355 Oradea.

În considerentele hotărârii evocate s-a reținut ca motiv de nulitate a contractului de vânzare cumpărare reaua-credință a pârâților D______ decurgând din cunoașterea de către aceștia a numeroaselor demersuri făcute de familia Melau încă din anul 1993 pentru a reintra în proprietatea iobilului preluat de S_____ R____. În cadrul acelorași considerente s-a menționat că reaua-credință a vânzătorului nu comportă discuții, făcându-se referire la numeroasele înscrisuri care atestă împrejurarea că imobilul a fost cerut de fosta proprietară, sens în care aceasta s-a adresat cu cereri la diverse autorități locale. Este însă de precizat că la data vânzării imobilului către pârâți, aceștia erau titularii unui contract de închiriere încheiat valabil cu respectarea dispozițiilor în vigoare la data încheierii actului, respectiv Legea nr. 5/1953.

Statului R____, prin instituțiile abilitate, le reveneau competența de a verifica dacă imobilul era revendicat, dacă era liber, dacă persoanele ce au solicitat încheierea contactului de vânzare cumpărare erau titularele vreunui contract de închiriere, respectiv dacă erau îndeplinite condițiile stabilite de Legea nr. 112/1995 pentru vânzarea imobilului către chiriași, în speță fiind evidentă culpa majoră a Statului R____ care, prin instituțiile sale abilitate a face verificările mai sus enumerate, a înstrăinat imobilul către reclamanții din prezenta cauză deși fosta proprietară începuse anterior a face demersuri pentru retrocedarea imobilului.

Reclamantul și soția acestuia au cumpărat imobilul în baza Legii nr. 112/1995, cu îndeplinirea condițiilor prescrise de acest act normativ, iar faptul că ulterior s-a reținut reaua lor credință prin hotărârea despre care s-a făcut vorbire mai sus, nu atrage inaplicabilitatea dispozițiilor art. 50 indice 1 din Legea nr.10/2001, textul de lege invocat statuând asupra dreptului la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, către proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 12/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

De altfel cererea formulată de reclamanți este justificată și potrivit dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, iar dispozițiile legale interne mai sus enunțate vin în confirmarea jurisprudenței Curții Europee a Drepturilor Omului, fiind necesar ca despăgubirea să fie reală, corespunzătoare prejudiciului suferit, urmare a anulării unui act e conferă proprietatea asupra unui bun, înțelesul convenției, cu atât mai mult cu cât în speță chiar dacă reclamanții au avut cunoștință despre demersurile inițiate de fostul proprietar pentru retrocedarea imobilului, culpa acestora este apreciată ca nerelevantă în raport cu culpa Statului R____, în condițiile în care acesta a creat aparența unei înstrăinări valabile.

S_____ R____ a promulgat o lege, potrivit căreia puteau fi înstrăinate chiriașilor imobile aflate în proprietatea statului ce fuseseră preluate de la persoane fizice și având destinația de locuință, înstrăinând el însuși prin societățile care aveau ca obiect de activitate administrarea fondului locativ de stat, imobilele respective, efectele unei astfel de vânzări îmbrăcând forma evicțiunii determinate de culpa vânzătorului însuși, caz în care valoarea despăgubirilor este cea a prețului de piață a imobilului.

Mai mult, generând în calitate de vânzător, el însuși, motivul de nulitate a actului juridic civil, prin scoaterea la vânzare a imobilului, S_____ R____ nu se poate prevala de propria sa culpă pentru a reduce valoarea despăgubirilor față de chiriașii care au avut în patrimoniu, după cumpărare, un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene ale Drepturilor Omului pe care l-au pierdut.

Prin urmare, astfel cum s-a mai reliefat, la data achiziționării imobilului cu titlu de cumpărare, recurentul reclamant și soția sa erau titularii unui contract de închiriere, calitate în baza căreia au încheiat contractul de vânzare cumpărare, în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1996.

În acest context, trebuie a se preciza că, în cadrul hotărârii pronunțate ulterior, prin care, în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, a fost desființat contractul de vânzare cumpărare aflat în discuție, nu s-a reținut ca motiv al nulității acestui contract încheierea actului cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1996, motivul desființării acestuia rezidând în reaua-credință a cumpărătorilor decurgând din cunoașterea de către ei a demersurilor repetate ale fostei proprietare de a reintra în proprietatea imobilului.

Este irelevant în cauză modul în care societățile care se ocupau de administrarea fondului locativ de stat, au împărțit banii obținuți din preț și cota care au vărsat-o bugetului statului, vânzătorul având acțiune să recupereze de la acestea cota din despăgubiri, corespunzătoare cotei reținute cu titlu de comision și să stabilească gradul de culpă ce revine fiecăreia dintre părți, fără ca aceste dispute să afecteze în vreun fel dreptul recurentului reclamant și a soției sale de a fi despăgubiți pentru faptul că au fost evinși.

Este de semnalat faptul că recurentul reclamant a solicitat a le fi acordată suma achitată cu titlu de preț pentru imobilul cumpărat precum și contravaloarea imobilului în litigiu, iar conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert D______ A_____ – filele 97 -108 dosar fond – aceasta este de 346.000 lei, valoare în care nu se include valoarea terenului, acesta nefăcând obiectul contractului de vânzare cumpărare, anulat ulterior. Bineînțeles că nu se poate da curs ambelor cereri și celei vizând restituirea prețului actualizat și celei referitoare la valoarea de circulație a imobilului,astfel cum, fără temei, s-a solicitat.

Cât privește recursul declarat de părține interveniente, acesta este nefondat, înscrisul de care aceștia se prevalează, respectiv declarația autentificată sub nr. 552/1997, nefiind coroborată cu alte dovezi, prin urmare pretenția acestora de a li se achita de către S_____ R____ contravaloarea imobilului raportat la valoarea de piață în sensul restituirii cotei de 25% parte pentu fiecare intervenient apare ca fiind lipsită de suport probatoriu.

În contextul sus-arătat, trebuie a se preciza că, sub aspectul forței probante a înscrisului autentic, susținerile recurenților sunt eronate, deoarece mențiunile care alcătuiesc cuprinsul sau conținutul înscrisului au forță doveditoare până la proba contrară, doar mențiunile referitoare la faptele materiale săvârșite de agentul instrumentator și cele referitoare la faptele materiale petrecute în fața sa, în limitele atribuțiilor sale, au putere doveditoare deplină, putând fi combătute numai prin procedura înscrierii în fals.

Or, câtă vreme contractul de vânzare cumpărare cu S_____ R____ a fost încheiat de D______ I___ și soția A__________, aceștia sunt singurii îndrituiți la restituirea valorii de circulație a imobilului ca o consecință a desființării actului de vânzare cumpărare. Nu subzistă nici un temei legal pentru ca o parte din respectiva valoare să fie achitată de către Stat recurenților intervenienți, în speță nefiind incident niciunul dintre cazurile în care subrogația operează de drept potrivit art. 1108 din Codul civil.

Câtă vreme s-a reținut îndreptățirea recurenților reclamanți la plata unor despăgubiri constând în valoarea imobilului referitor la care s-a anulat dreptul de proprietate al acestora, criticile aduse de recurentul S_____ R____ apar ca fiind nefondate, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.

Sub aspect procedural, este de reținut că într-adevăr prima instanță a respins ca tardivă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S_____ R____ prin Ministerul Finanțelor Publice, din perspectiva prevederilor art. 61 din Codul de procedură civilă corect reținându-se că, față de momentul depunerii respectivei cereri, aceasta a fost formulată cu întârziere, după prima zi de înfățișare, însă trebuie a preciza că cererea aflată în discuție a fost cercetată și pe fondul acesteia, specificându-se că singurul obligat la restituirea prețului este pârâtul în condițiile dispozițiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.

Referitor la criticile acestui recurent, trebuie a se mai preciza că dispozițiile deciziei nr. 27/2011 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii, nu-și găsesc incidența în speța dedusă judecății, dispozițiile acestei decizii vizând acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată și respectiv acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, or obiectul litigiului de față nu se înscrie în categoria acțiunilor ce cad sub incidența dispozițiilor deciziei mai sus menționate.

Apoi, obligația de despăgubire în condițiile dispozițiilor art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001 îi incumbă Statului R____ și nu persoanei îndreptățite la restituirea imobilului, despăgubirile acordate în speța de față nefiind întemeiate pe dispozițiile art. 48 din legea menționată.

Față de toate considerentele expuse, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs, în baza art. 312 alin. 1 – 3 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul declarat de recurentul reclamant D______ I___ junior, va modifica în parte decizia, va admite ca fondat apelul acestuia, iar în baza art. 296 Cod procedură civilă, va schimba în parte sentința, va obliga S_____ R____ prin Ministerul Finanțelor Publice să le plătească reclamantului și pârâtei E_____ A__________ suma de 346.000 lei reprezentând valoarea de piață a imobilului situat în localitatea Oradea, ____________. C. B_______ nr. 10A, înlăturând astfel dispoziția prin care s-a acordat cu titlu de despăgubiri prețul actualizat achitat. Totodată se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de către părțile interveniente.

Se vor păstra celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței apelate – de respingere a cererilor de intervenție - și se va menține în totul decizia civilă nr. 20/A/2013 a Tribunalului B____ prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de S_____ R____ prin Ministerul Finanțelor Publice, urmare completării dispozitivului deciziei civile nr. 339/A a Tribunalului B____.

Fiind culpa procesuală a Statului R____ prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța de recurs îl va obliga să îi plătească recurentului reclamant D______ I___ junior, suma de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial ocazionat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

ADMITE, ca fondat recursul civil declarat de recurentul reclamant D______ I___ junior, cu domiciliul în Oradea, ___________________, nr.10, ___________________, în contradictoriu cu intimații intervenienți D______ I___-senior, cu domiciliul în Oradea, ___________________, nr.10/A, județul B____, B____ I_____ –cu domiciliul în Oradea, _______________________, __________, județul B____, D______ M______- cu domiciliul în Oradea, ____________________, nr.10/A, județul B____, intimatul pârât S_____ R____ PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, sector 5, _______________________, reprezentat prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B____, cu sediul în Oradea, ____________________________.2/B, județul B____ - subordonată regional Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj N_____, intimata pârâtă E_____ A__________ - cu domiciliul în Oradea, ________________________, ______________.6, județul B____, împotriva deciziei civile nr. 339/A din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul B____, pe care o modifică în parte în sensul că:

Admite apelul declarat de D______ I___ junior împotriva sentinței civile nr. 2346/2011 din 25.02.2011, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâtul S_____ R____ prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului D______ I___ jun. și pârâtei E_____ A__________ suma de 346.000 lei reprezentând prețul de circulație a imobilului situat în Oradea, __________________________. 10/A, înscris în CF nr. 6355 cu nr. top. 474/3, în natură apartamentul nr. 1.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de D______ I___-senior, B____ I_____ D______ M______, fostă P____, împotriva aceleași decizii și de S_____ R____ PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B____, subordonată regional Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj N_____, împotriva deciziei civile nr. 20/A din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul B____.

Obligă partea intimată Ministerul Finanțelor Publice să plătească părții recurente D______ I___ junior suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 28.11.2013.

Președinte Judecător Judecător Grefier

S___ A______ L_____ T___ D____ M_______ E______ M_____ V____

- redactat hotărâre în concept – judecător – M_______ E______ – 16.12.2013

- judecători fond – U____ O_____

- judecători apel – S_____ M____, B____ N____

- dact. gref. M_____ V____ – 16.12.2013 – 2 ex.