Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BIHOR
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Acţiune pauliană
Număr hotarâre:
6/2013 din 17 ianuarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR - ORADEA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 6/A/2013

Ședința publică din 17 ianuarie 2013

Președinte: N____ B____

Judecător: F______ M______

Judecător: L______ E____ M____-G____

Grefier: I______ P_____

Pe rol, fiind pentru azi judecarea recursului civil privind pe recurenta L____ L_____ A________, în contradictoriu cu intimații ________________ și L____ C_______ D______, împotriva sentinței civile nr. 6389 din 26 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect acțiune pauliană.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatei ________________ cons. jr. M_____ S_____ cu delegația la dosar, lipsă fiind restul părților.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul nu este timbrat, este motivat, procedura completă, după care:

Instanța pune în discuție valoarea obiectului litigiului pentru stabilirea corectă a căii de atac, avand in vedere valoarea indicata de reclamanta la fila 38 dosar fond.

Reprezentanta intimatei ________________ cons. jr. M_____ S_____ arata ca a indicat valoarea obiectului cererii ca fiind de 129.510 lei, valoare raportat la care a achitat taxa de timbru in prima instanta, lasă la aprecierea instanței stabilirea căii de atac.

Instanța având în vedere că valoarea obiectului litigiului este peste 100.000 lei, în temeiul art. 282 ind. 2 Cod pr. civ. recalifică calea de atac exercitată în prezenta cauză din recurs în apel, din completul de judecată urmând a face parte doar primii doi judecători, sens în care se va încheia și un proces – verbal de incidență, care va fi consemnat în registrul special de incidente procedurale.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

Reluând cauza în complet de apel, compus din:

Președinte: N____ B____

Judecător: F______ M______

Grefier: I______ P_____

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatei ________________ cons. jr. M_____ S_____, lipsă fiind părțile.

Reprezentanta intimatei nu are alte cereri ori probe, solicitând acordarea cuvântului în apel.

I n s t a n ț a invocă din oficiu excepția de netimbrare a apelului și acordă cuvântul reprezentantei intimatei asupra excepției.

Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției de netimbrare.

T R I B U N A L U L

DELIBERÂND:

Asupra apelului civil de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6389 din 26.04.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis ca fondată acțiunea pauliană formulată de reclamanta ____________________., în contradictoriu cu pârâții L____ C_______ D______ si L____ L_____ A________, s-a dispus revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1580 din 30.11.2010 de BNP N____, între pârâții L____ C_______ D______ si L____ L_____ A________ având ca obiect imobilul teren in suprafața de 1439 mp identificat prin nr. topo 740 din CF xxxxxx Beiuș, notarea existentei prezentului dosar in CF xxxxxx Beiuș, pârâții au fost obligați să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 4206,20 lei, reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, în data de 15.11.2010, __________________________, in caliate de debitoare a reclamantei a emis in favoarea acesteia biletul la ordin ____________________, pentru suma de 62.474,76 lei cu scadenta 18.11.2010, avalizat de catre paratul L____ C_______. La data de 18.11.2010 acest bilet la ordin a fost refuzat la plată de ING Bank pentru lipsă totală de disponibil.

Întrucât avalul este un act juridic prin care o persoană, avalistul, se obliga sa garanteze obligația asumata de debitorul principal, efectul acestei operațiuni juridice este acela că avalistul este ținut in același mod ca si cel garantat (art. 106 coroborat art. 35 din Legea nr. 58/1934), fiind deci un obligat direct, putând fi urmărit de către creditor pentru plata biletului la ordin.

În această situație, în temeiul acestui titlu executoriu investit cu formula executorie prin Încheierea nr. 857/i din 14.12.2010, reclamanta a demarat procedura de executare silită împotriva debitoarei si a avalistului L____ C_______, prin cererea de executare silită înregistrată la data de 14.02.2011 la Biroul executorului judecătoresc P_____ B_____, în dosarul execuțional nr. 216/E/2011.

În data de 30.11.2010 se încheie intre paratul L____ C_______ D______, in calitate de vânzător si parata L____ L_____ A________, in calitate de cumpărătoare, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1580 din 30.11.2010 de BNP N____, având ca obiect imobilul situat in Beiuș, constând in teren in suprafața de 1439 mp înscris in CF xxxxxx provenit din conversia de pe hârtie a CF 6548 Beiuș cu nr. cadastral 740 pentru prețul de 2000 lei.

Reclamanta a chemat în judecată cele două pârâte pentru revocarea acestui contract de vânzare-cumpărare încheiat în data de 30.11.2010, susținând că această vânzare a fost făcută în frauda drepturilor sale de creanță. Scopul acestei acțiuni este de a face posibil creditorului, în cazul în care din cauza conivenței frauduloase a debitorului său, cu terțe persoane, debitorul a devenit insolvabil, să-și încaseze creanța din bunurile debitorului său, bunuri care drept consecință a conivenței frauduloase respective au fost transmise unei terțe persoane.

În acest scop, art. 975 Cod civ. autoriză creditorii ca, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.

S-a retinut că pentru a se putea intenta acțiunea revocatorie, este necesar să fie îndeplinite mai multe condiții: creditorul să aibă o creanță certă, lichidă, exigibilă și anterioară actului de înstrăinare pe care îl atacă; actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, constând în faptul că, prin actul atacat, debitorul și-a cauzat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate; frauda debitorului, constând în aceea că a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor; complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat.

În speță, este dovedită creanța certă, lichidă și exigibilă în cuantum de xxxxx,76 lei, prin existența titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin ____________________ cu scadenta 18.11.2010, avalizat de către paratul L____ C_______, care a fost refuzat la plată pentru lipsa totala de disponibil.

De asemenea, este dovedit că existența acestei creanțe a fost anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1580 din 30.11.2010, a cărui revocare se solicită.

Împrejurarea că actul a cărui revocare se solicită a determinat starea de insolvabilitate a pârâtului-debitor (in calitate de avalist) L____ C_______, este dovedită adresa emisa de Primăria Beiuș la data de 16.02.2012 din care rezultă că pârâtul nu deține bunuri impozabile. De asemenea instanța a facut aplicarea art. 225 cod pr. civila si a considerat lipsa paratilor la interogatoriu ca un început de dovada care se coroborează cu celelalte probe ale dosarului.

Totodata s-a reținut că pârâtul L____ C_______ nu a administrat nicio probă prin care să dovedească faptul că la momentul înstrăinării terenului, în patrimoniul său ar mai fi existat alte bunuri sau ca ar realiza venituri care sa permită reclamantei - creditoare realizarea creanței sale. Sarcina probei pentru dovedirea inexistenței unei stări de insolvabilitate incumbă pârâtului-debitor. Aceasta avea obligația de a face dovada faptului pozitiv, acela că are ale bunuri în proprietate sau venituri a căror valoare poate acoperi cuantumul creanței reclamantei-debitoare.

În lipsa acestei dovezi, reținând că prin contractul de vânzare-cumpărare din litigiu au fost înstrăinate singurele bunuri pe care pârâtul-debitor le deținea în patrimoniu, s-a apreciat ca fiind dovedit faptul că, în urma transmiterii bunurilor în favoarea pârâtei L____ L_____, pârâtul-debitor L____ C_______ a devenit insolvabil.

Este neîndoios că acest contract de vânzare-cumpărare a creat reclamantei-creditoare un prejudiciu, constând în imposibilitatea acesteia de a-și încasa creanța fără aducerea bunurilor respective în patrimoniul pârâtului-debitor.

În ceea ce privește frauda pârâtului-debitor L____ C_______, constând în aceea că a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de reclamanta-creditoare, adică și-a dat seama că prin încheierea acestui act și-a creat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate, este evidentă în cauză, fiind dovedită prin împrejurarea că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care și-a înstrăinat unicul sau bun la câteva zile de la data la care banca a refuzat la plata din lipsa totală de disponibil biletul la ordina avalizat de către parat.

Dată fiind conduita pârâtului, rezultă fără dubiu că aceasta a acționat în mod fraudulos, fiind conștientă că prin actul atacat își creează sau mărește o stare de insolvabilitate.

Instanța a apreciat ca fiind îndeplinită și ultima condiție prevăzută de lege, respectiv complicitatea la fraudă a terțului dobânditor L____ L_____, la momentul cumpărării având cunoștință de existența creanței față de reclamantă iar prin terenului în cauză, a intenționat prejudicierea acesteia.

Astfel, s-a retinut faptul ca parata L____ L_____ (care este de altfel sora paratului L____ C_______) deși nu avea suma necesara achiziționării unui imobil, împrumuta cu o graba nejustificata suma de 1000 euro la data de 24.11.2010 de la numitul P___ C______ H____ pentru a achita prețul si taxele de intabulare. Justificarea data de parata prin întâmpinarea formulata este aceea ca terenul aparținea familiei si a dorit ca acesta sa rămână in familie.

Referitor la acesta aspect instanța a constat ca succesiunea evenimentelor denotă existența unei intenții de fraudă și din partea terțului dobânditor. Astfel vânzarea nu s-a realizat cu scopul a procura o suma de bani pentru stingerea creanței fata de reclamanta, din nici o proba a dosarului nerezultând vreo plata in contul datoriei, ceea ce conduce la concluzia ca scopul înstrăinării a fost acela de a scoate imobilul din patrimoniul paratului si ascunderea acestuia fata de creditor.

Aceste aspecte în opinia instanței sunt suficiente pentru a se reține complicitatea terțului dobânditor L____ L_____ la frauda pârâtului – debitor L____ C_______, care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru a o prejudicia pe reclamanta-debitoare, la rândul lui, terțul dobânditor acționând negreșit în contra intereselor creditorului.

Pentru aceste motive, acțiunea a fost admisă ca întemeiată, iar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1580 din 30.11.2010 de BNP N____ a fost revocat, fiind inopozabil reclamantei-creditoare.

Cu privire la cheltuielile de judecată, reținând culpa procesuală exclusivă a pârâților în declanșarea procesului, în conformitate cu art. 274 C. proc. civ., au fost obligati să achite reclamantei cheltuieli de judecată în valoare de 4206,20 lei, reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta L____ L_____ A________, solicitand admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Beius, care conform prev art. 13 cod procedura civila este competenta a judeca prezenta cauza, având in vedere ca imobilul este situat in localitatea Beius, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate in sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondata, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea recursului s-a aratat că acțiunea reclamantei este nefondata si neintemeiata, actul atacat fiind legal si consacrând operațiuni juridice perfect legale si cu cauza licita.

In ceea ce privește actul atacat a sustinut parata ca intre ea si fratele sau nu a existat nicio intelegere privind fraudarea intereselor reclamantei, prețul acestui teren a fost achitat in intregime, luând cu imprumut de la numitul P___ C______ H____ suma de 1000 euro la data de 24.11.2010 pentru a achita acest pret si taxele de intabulare. Terenul aflat in proprietatea fratelui sau era un teren apartanand familiei si a dorit ca acesta sa rămâna in familie, achitând prețul corespunzător acestui transfer de proprietate.

A apreciat pârâta că nu sunt indeplinite condițiile de promovare si admisibilitate a cererii de chemare in judecata. Astfel reclamanta nu a facut in niciun fel dovada că paratul de rândul 1 si-a creat o stare de insolvabilitate. Apoi pentru ca acțiunea reclamantei sa fie admisibila trebuie ca, creanța acesteia certa, lichida si exigibila sa fie anterioara actului atacat. Ori titlul executoriu al reclamantei impotriva debitorului-pârât datează din data de 14.12.2010 in timp ce contractul a fost incheiat la data de 30.11.2010.

S-a sustinut astfel că, atata vreme cat obligația de garanție asumata de paratul de rand 1 alături de societatea _______________, prin avalizarea biletului la ordin emis de aceasta este ulterioara datei incheierii actului atacat prezenta acțiune este inadmisibila. Operațiunea juridica a fost publica, nefiind clandestina, operațiunea juridica fiind înregistrata in registrul de publicitate imobiliara ce putea fi vizualizat de orice persoana interesata, inclusiv de reclamanta.

Pe de altă parte s-a aratat că nu exista niciun fel de complicitate in scopul fraudării intereselor reclamantei intre cei doi pârâti, intrucat operațiunea juridica este reala si infaptuita cu o totala buna credința.

Calea de atac a fost recalificata din recurs in apel in baza art. 282 ind. 2 Cod pr. civ.

Analizand cu precădere exceptia de netimbrare invocata din oficiu instanta retine urmatoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 146/1997, modificată, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârii judecătorești se taxează cu 50% din: -taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță; - taxa datorata la suma contestata, în cazul cererilor si actiunilor evaluabile în bani. Iar potrivit art. 20 din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până la primul termen de judecată dacă nu au fost plătite în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, neîndeplinirea acestei obligații sancționându-se cu anularea acțiunii sau cererii.

Având în vedere că apelanta nu a achitat taxa de timbru datorată pentru exercitarea căii de atac, deși a fost citată cu această mențiune si că exceptiile referitoare la investirea instantei (cum este exceptia de netimbrare) trebuie solutionate cu prioritate, instanța în temeiul dispozițiilor art. 296 cod procedură civilă, raportat la art. 11 și 20 din Legea nr. 146/1997, va anula ca netimbrat apelul declarat.

Constata ca intimatii nu au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Anulează ca netimbrat apelul civil introdus de apelanta L____ L_____ A________, cu dom. in Beiuș, ______________________, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimații ____________________., cu sediul procesual ales în localitatea Oradea, Calea S_________, nr. 3A, județul Bihor și L____ C_______ D______ cu dom. in Beiuș, _______________________, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 6389 din 26 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

N____ B____ F______ M______ I______ P_____

Red. fond C_____ G____

Red. ______________________> Dact. IP/NB

5 ex./ 4.02.2013.

3 ____________________________, L____ C_______ D______

____________________

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025