R O M Â N I A Operator de date cu caracter personal nr.3187
JUDECĂTORIA D__
JUDEȚUL CLUJ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA PENALĂ Nr. 933/2015
Ședința publică de la 14 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S_____ R___
GREFIER: D_____ L_______ T____
Pe rol judecarea solicitării Biroului Executări Penale a Judecătoriei D__, având ca obiect înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) privind pe inculpatul T____ Z_____..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru inculpatul lipsa avocat N____ P___ L____.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus o adresa, copie după chitanță și o cerere de strigarea cauzei la orele 13.
Reprezentantul inculpatului arata ca inculpatul a achitat amenda aplicata, iar chitanțele se afla la filele 9 si 10 din dosar. Nu mai are cereri de formulat in probațiune.
Nemaifiind cereri de formulat in probațiune instanța declară terminata cercetarea judecătoreasca si acorda cuvântul in fond.
Reprezentantul petentului solicita respingerea solicitării Biroului Executări Penale a Judecătoriei D__ de înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea privind pe inculpatul T____ Z_____ intrucat amenda a fost achitata.
I N S T A N Ț A
Deliberând reține că prin cererea formulatăde Biroul Executări Penale a Judecătoriei D__, se solicită înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea privind pe inculpatul T____ Z_____ cu motivarea că deși a fost atenționat prin adrese să-și achite integral amenda aplicată, inculpatul nu s-a conformat.
Analizând probele dosarului instanța reține următoarele:
Prin Decizia penală nr.1098/A/2014 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dos. nr.844/219/201, inculpatul a fost condamnat la 9000 lei amendă penală.
Având în vedere că până la această dată inculpatul a achitat în întregime suma de 9.000 lei reprezentând amendă penală, conform chitanțelor depuse la dosar(f.8), instanța va respinge ca neîntemeiată solicitarea Biroului executări penale a Judecătoriei D__ pentru înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, privind pe inculpatul T____ Z_____.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge ca neîntemeiată solicitarea Biroului executări penale a Judecătoriei D__ pentru înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii privind pe inculpatul T____ Z_____ fiul lui I____ și A__ A______ născ.la 20.02.1974, domiciliat în Cluj-N_____ ____________________.15 ______________________> Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pronunțată în ședința publică din 14.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER:
S_____ R___ D_____ L_______ T____
Red.RS/DV
Ex.5/29.09.2015