document finalizat

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-F_______

Ședința publică din 01 Aprilie 2015

Președinte - M______ C_____ B_____

Grefier I____ M_____

Sentința civilă Nr. 638/2015

Pe rol fiind solutionarea cererii formulate de către reclamanta D.G.R.F.P. IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI în contradictoriu cu pârâta L____ C_____, având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au fost lipsă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat instanței cele indicate mai sus cu privire la prezența părților, după care:

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2015, concluziile și susținerile părțile prezente au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când a fost amânată pronunțarea pentru astăzi:

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.10.2014 reclamanta D____ Iasi - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei L____ C_____ ( CNP xxxxxxxxxxxxx), domiciliată în P______, ____________________. 101B, jud. Iași pentru pasivul debitorului falit _________________., cu sediul în mun. P______, ____________________. 101B, jud. Iași, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J22/829/23.03.2005, CUI xxxxxxxx.

În fapt, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 110/S/22.01.2014 a Tribunalului Iași s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței și ______________________ debitoarei _________________., cu sediul în mun. P______, ____________________. 101B, jud. Iași, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J22/829/23.03.2005, CUI xxxxxxxx, procedură în cadrul căreia s-a înscris la masa credală cu suma de 135 237 lei, creanță care a rezultat din activitatea debitoarei sub directă administrare a reprezentanților săi legali .

Pârâtul a avut calitatea de administrator al debitoarei în perioada creării debitelor și este ținut direct răspunzător de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, conform art. 73 din Legea 31/1990.

În ceea ce privește vinovăția, consideră reclamanta că răspunderea operează și pentru cea mai ușoară culpă. Culpa administratorului constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.

Consideră reclamanta că pârâtul se face vinovat de fapta reglementată de art. 138 lit a, datorită faptului că din analiza realizată de personalul de specialitate din cadrul AFP asupra dosarului fiscal, s-a constatat că ultimele raportări au fost depuse pentru data de 31.12.2012, iar potrivit acestora, erau evidențiate în patrimoniul debitoarei stocuri de 17 221 lei, creanțe de 59 785 lei și disponibilități bănesti de 195 lei, dar nici unul dintre aceste bunuri nu au fost predate spre valorificare în procedura insolvenței.

Consideră reclamanta că pârâtul se face vinovat si de fapta reglementată de art. 138 lit c.

Astfel, prin nedepunerea cererii de intrare în insolvență, în termenul de 30 de zile, administratorul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului și indirect a dispus în interes personal continuarea activității debitoarei, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente. Administratorul a dat dovadă de un management neperformant și de utilizarea resurselor societății în interes personal.

De asemenea, mai arată reclamanta că societatea nu s-a mai preocupat de ținerea contabilității, obligația fiind a pârâtului în calitate de administrator statutar.

Susține reclamanta că pârâtul este vinovat și de săvârșirea faptei de la art. 138 lit d, deoarece obligația ținerii contabilității îi revenea conform art. 10 din Legea 82/1991.

Omisiunea informării organelor fiscale denotă intenția pârâtului de a păstra în clandestinitate operațiunile derulate și veniturile încasate, existând prezumția desfășurării activității în interes personal(138 lit a și c).

În drept, se invocă art. 138 lit a, c și d.

Cererea este scutită de plata taxelor de timbru, potrivit dispozițiilor art. 30 din OUG 870/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cele ce urmează:

Prin sentința civilă nr. 110/S/22.01.2014 a Tribunalului Iași s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței și ______________________ debitoarei _________________., cu sediul în mun. P______, ____________________. 101B, jud. Iași, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J22/829/23.03.2005, CUI xxxxxxxx.

Conform relațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, pârâtul figurează ca și administrator statutar al debitoarei.

Din raportul cauzelor întocmit de lichidatorul judiciar, rezultă că starea de insolvență se datorează unor cauze obiective și majoritatea externe societății. Apreciază lichidatorul judiciar că în cauză nu ar exista premisele aplicării art. 138.

În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.

Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.

Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.

Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.

Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:

Reclamanta, prin cererea sa, impută pârâtei săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:

• 138 lit. a: au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
• 138 lit.c: au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
• 138 lit. d: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

In speta una dintre faptele imputate pârâtului este cea prevazuta de dispozitiile art 138 lit a din LPI, potrivit cărora antrenarea raspunderii civile delictuale a unei persoane presupune întrunirea a doua conditii: folosirea bunurilor sau creditului unei persoane juridice si crearea unui profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane.

Sub acest aspect judecatorul sindic retine faptul că, dupa cum rezulta din bilantul aferent datei de 31.12.2012 –ultima raportare contabila intocmita de debitoare –debitoarea avea inregistrate in evidentele contabile urmatoarele date: stocuri de 17 221 lei, creanțe de 59 785 lei și disponibilități bănesti de 195 lei,.

Dintre acestea, prezintă relevanță pentru aplicare arat 138 al 1 lit a din lege, următoarele: stocurile de 17 221 și disponibilitățile bănesti de 195 lei.

Acestea reprezinta bunuri ale debitoarei, pe care paratul, in calitate de administrator statuar le avea in posesie si administrare si avea obligatia de a le preda lichidatorului judiciar plata creantelor.

Paratul nu a predat aceste bunuri si nici nu a prezentat dovada modului in care acestea au fost folosite

Asa fiind, instanta a retinut ca prin faptele stabilite în sarcina sa, pârâtul a determinat ajungerea debitoarei în stare de insolventa, încalcând obligatii elementare pe care le instituie în sarcina oricarui administrator, valoarea prejudiciului cauzat debitoarei fiind egala cu valoarea bunurilor enumerate .

În ceea ce priveste vinovatia, ca element subiectiv al raspunderii civile delictuale, ea consta în atitudinea pe care autorul faptei a avut-o fata de ea si de urmaririle ei la momentul la care a comis-o. Procedând la sustragerea bunurilor debitaorei de la actvitatea normala a acesteia si ulterior de la urmarirea concursuala a creditorilor, pârâtul a avut reprezentarea diminuarii patrimoniului debitoarei, rezultat pe care l-a si urmarit.

Imprejurarea ca societatea debitoare avea de recuperat creante, nu intra in sfera de aplicare a dispozitiilor art 138 alin 1 lit a din legea insolventei, situatia de fata neputand fi asimilata cu folosirea bunurilor persoanei juridice in folosul propriu al paratului sau in interesul altei persoane, intrucat intre cele doua fapte nu exista similitudine.

Dispozitiile art 138 din lege se refera la bunurile sau creditele persoanei juridice, or in cazul de fata, reclamanta argumenteaza ajungerea societatii debitoare in stare de insolvent prin pasivitatea paratului in recuperarea unor creante ale societatii debitoare si prin lipsa documentelor necesare identificarii debitorilor.

Deși împrejurarea că aceste creanțe existau în patrimoniul debitoarei poate naște un început de dovadă în sensul dispozițiilor art 138 al 1 lit a, fără alte probatorii și elemente care să ateste împrejurarea că aceste creanțe ar fi fost folosite cu scopul de a crea profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane, nu poate constitui temei suficient pentru atragerea răspunderii pârâtului.

Referitor la celelalte fapte imputata paratului de care reclamant, respectiv cea prev de art 138 al 1 lit c și d LPI, constand in nesesizarea instantei pentru declanșarea procedurii de insolvență și nepredarea documentelor contabile si in nedepunerea lor la organele abilitate, judecatorul sindic retine ca acestea nu sunt întemeiate.

Nesesizarea instanței pentru ______________________________ art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit c sau a.

În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.

Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar susține în raportul cauzal că, în baza actelor contabile analizate, insolvența s-a datorat unor cauze obiective.

Faptul că nu s-ar fi depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.

Pentru invocarea art. 138 lit c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost actiunile sau inactiunile pârâtului care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al său sau al altuia, prevazute de art. 138 alin. 1 lit. c) si care au dus la falimentul societatii si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmatiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite în parte cererea formulata de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în Iași, _______________. 26, privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei L____ C_____ ( CNP xxxxxxxxxxxxx), domiciliată în P______, ____________________. 101B, jud. Iași pentru pasivul debitorului falit _________________., cu sediul în mun. P______, ____________________. 101B, jud. Iași, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J22/829/23.03.2005, CUI xxxxxxxx.

Stabilește răspunderea personală a pârâtei L____ C_____ ( CNP xxxxxxxxxxxxx), domiciliată în P______, ____________________. 101B, jud. Iași pentru pasivul debitorului falit _________________., cu sediul în mun. P______, ____________________. 101B, jud. Iași, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J22/829/23.03.2005, CUI xxxxxxxx, în sensul că obligă pârâta să acopere pasivul rămas neacoperit al debitoarei, până la concurența sumei de 17 416 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, executarea silită a prezentei sentințe se va efectua în condițiile art. 142 alin. 2 la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanțe pus la dispoziția sa de către administratorul judiciar, conform Codului de procedura civilă.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la instanța care a pronunțat prezenta hotărâre.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2015.

Judecător Sindic, pentru Grefier,

C_____-B_____ M______ I____ M_____

aflat în CO, semnează

locțiitor grefier-șef de șecție

A____ C_______