Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel TIMIŞOARA
Materie juridică:
Litigii cu profesioniştii
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC
Număr hotarâre:
703/2015 din 15 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

Curtea de Apel Timișoara

Secția a II-a civilă operator – 2928

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 703

Ședința publică din 15 septembrie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: M____ O_____ G_________

JUDECĂTOR: A_____ R______ S_____

GREFIER: L_______ B____

S-a luat în examinare apelul declarat de practicianul în insolvență SCP CENTRUM LEX SPRL– în calitate de lichidator al petentei ______________ SRL, împotriva sentinței civile nr. 242/PI/15.04.2015, pronunțată de Tribunalul T____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul T____.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, constatându-se că la data de 25.06.2015pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare, iar la data de 01.09.2015, apelantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 50 lei, aferentă apelului și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea o reține spre soluționare.

C U R T E A,

Deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. 242/PI/15.04.2015, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, Tribunalul T____ a respins plângerea formulată de reclamanta SCP Centrum Lex SPRL, în calitate de lichidator al ________________ SRL, în contradictoriu cu pârâtul O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul T____.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T____ a reținut că, prin raportul de radiere al societății ________________ SRL (fila 10), SCP Centrum Lex SPRL - în calitate de lichidator a solicitat Oficiului R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul T____ să dispună radierea societății comerciale din registrului comerțului; prin rezoluția nr. 1661/28.01.2015, pronunțată de O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul T____, a fost respinsă cererea de radiere pe motiv că nu s-a depus certificatul de înregistrare în original, conform art. 171, alin. (1), lit. a) din Ordinul 2594/C/2008 și nu s-a depus certificatul de atestare fiscală conform art. 171 din Ordinul 2594/C/2008.

Examinând dosarul administrativ care a stat la baza rezoluției ORC atacate, prin prisma dispozițiilor legale sus-menționate, judecătorul fondului a reținut că reclamanta nu a depus certificatul de înregistrare în original și certificatul fiscal conform textului de lege arătat mai sus; totodată, deși susține că este în imposibilitate de a prezenta originalul, nu a depus dovada publicării unui anunț într-o publicație locală și nu a depus dovada publicării în original.

Instanța a respins susținerile reclamantei - prin care a invocat practica judiciară -întrucât hotărârile judecătorești depuse la dosar au avut la bază imposibilitatea achitării pasivului societății aflate în procedura lichidării, iar nu lipsa documentelor obligatorii care trebuiau atașate cererii de radiere.

Pe cale de consecință, față de motivele de fapt și de drept arătate mai sus, Tribunalul a procedat la respingerea plângerii, ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate, în termen legal, a declarat apel practicianul în insolvență SCP CENTRUM LEX SPRL – în calitate de lichidator al petentei ______________ SRL, solicitând schimbarea acestei, în sensul admiterii plângerii, anulării Rezoluției ORC nr. 1661/28.01.2015 și radierii societății ______________ SRL din registrul comerțului.

În susținerea apelului, lichidatorul SCP Centrum Lex SPRL, învederează că, deși a notificat debitoarea, asociatul, respectiv potențialii creditori bugetari, și anume Administrația Județeană a Finanțelor Publice T____, Inspectoratul Teritorial de Muncă T____, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Direcția Regional Vamală Timișoara, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă T____, Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, nu a intrat în posesia documentelor societății.

Mai arată că societatea ______________ SRL înregistrează față de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. o datorie în sumă de 146,95 lei, consolidată la valoarea de 44,55 USD, și nu figurează cu bunuri impozabile și nici cu obligații fiscale restante.

În aceste condiții, lichidatorul consideră că în speță se justifică radierea societății din registrul comerțului, și arată că, pentru a acoperi lipsa certificatului de înregistrare, a publicat dispariția certificatului acestuia în Cotidianul Național Adevărul nr. 7326 din 06.05.2015, anunțul fiind atașat in copie conforma cu originalul, apelului declarat în cauză; totodată, fata de lipsa certificatului fiscal, arată că, prin Adresa nr. 2991/23.01.2013, Administrația Finanțelor Publice Timișoara comunica faptul ca societatea debitoare nu figurează cu obligații neachitate la bugetul statului.

In considerarea celor arătate, solicită admiterea apelului astfel cum a fost declarat, modificarea hotărârii apelate si admiterea plângerii împotriva rezoluției cu consecința dispunerii radierii societății din Registrul Comerțului.

In drept, invocă dispozițiile art. 466 si următoarele NCPC.

Pârâtul intimat O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul T____ a formulat întâmpinare, prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi pronunțată asupra apelului, pentru următoarele considerente:

Astfel, învederează că, potrivit art. 171 din Ordinul ministrului justiției nr.2594/C/2008, în susținerea cererii de radiere se atașează: certificatul de înregistrare în original; anexele la certificatul de înregistrare și certificatele constatatoare care atestă înregistrarea declarațiilor pe propria răspundere privind autorizarea funcționării, după caz, în original; hotărârea judecătorească irevocabilă de închidere a procedurii falimentului și de dispunere a radierii, dacă este cazul; hotărârea judecătorească irevocabilă de respingere a opoziției, dacă este cazul, în copie legalizată; situația financiară de lichidare și repartizare a activelor, aprobată de asociați/membri, în original, precum și dovada publicării acesteia în condițiile legii; alte înscrisuri prevăzute prin legi speciale; dovezile privind plata taxelor legale, în original.

Mai arată că cererea de radiere a fost înregistrată cu următoarea observație: lipsă CUI în original și certificat de atestare fiscală; având în vedere observațiile din fișa de înregistrare a cererii de radiere nr. 907/08.01.2015, în conformitate cu art.7 alin.(4) din O.U.G. nr.116/2009 modificată și completată, persoana desemnată a dispus amânarea soluționării cererii la data de 28.01.2015 pentru lipsa certificatului de înregistrare si a certificatului de atestare fiscală. în original, în temeiul art. 171 din Ordinul nr. 2594/C/2008.

Susține că, întrucât pentru termenul de soluționare din data de 28.01.2015 nu s-au depus documentele solicitate, prin Rezoluția nr.1661/28.01.2015, în mod legal persoana desemnată a respins înregistrarea cererii de radiere, potrivit art. 171 din Ordinul Ministrului Justiției nr.2594/C/2008.

D__ fiind faptul că lichidatorul a reglementat cele două motive care au stat la baza adoptării Rezoluției nr. 1661/28.01.2015, în sensul că pierderea certificatului de înregistrare al societății V__ - D I____ SRL a fost anunțată ta mica publicitate, în ziarul Adevărul, iar în locul certificatului de atestare fiscală a fost depusă adresa nr.2991/23.01.2013 emisă de ANAF Timișoara din care rezultă că societatea nu mai figurează cu obligații de plată la bugetul de stat consolidat, intimatul arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a o pronunța.

În drept, invocă dispozițiile Legii nr.31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.171 din Ordinul ministrului justiției nr.2594/C/2008, și dispozițiile Legii nr. 359/2004 modificată și completată.

Examinând apelul declarat în cauză, conform dispozițiilor art. 479 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este fondat și se impune a fi admis, pentru următoarele considerente:

Astfel, pentru a respinge cererea de radiere a societății V__-D’I____ SRL din registrul comerțului, atât Directorul ORC T____, cât și Judecătorul fondului au reținut că atașat acesteia lichidatorul nu a depus certificatul de înregistrare în original și certificatul fiscal, conform dispozițiilor art. 171 din Ordinul 2594/C/2008 – care statuează că „(1) Cererea de radiere a unei persoane juridice, formulată de lichidator sau de persoana interesată, în situațiile în care legea îi conferă acest drept, va fi însoțită, după caz, de următoarele înscrisuri:

a) certificatul de înregistrare, după caz, în original;

b) anexele la certificatul de înregistrare și certificatele constatatoare care atestă înregistrarea declarațiilor pe propria răspundere privind autorizarea funcționării, după caz, în original;

c) hotărârea judecătorească irevocabilă de închidere a procedurii falimentului și de dispunere a radierii, dacă este cazul;

d) hotărârea judecătorească irevocabilă de respingere a opoziției, dacă este cazul, în copie legalizată;

e) situația financiară de lichidare și repartizare a activelor, aprobată de asociați/membri, în original, precum și dovada publicării acesteia în condițiile legii;

f) alte înscrisuri prevăzute prin legi speciale;

g) dovezile privind plata taxelor legale și timbrul judiciar, în original.

(2) Dacă înscrisurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) au fost pierdute, solicitantul va depune dovada publicării unui anunț într-o publicație locală, în original”.

Întrucât lipsurile care au justificat respingerea cererii au fost remediate de lichidator în condițiile alineatului 2 al art. 171 sus-citat, acesta dovedind că pierderea certificatului de înregistrare al societății V__ - D I____ SRL a fost anunțată la mica publicitate, în ziarul Adevărul, iar în locul certificatului de atestare fiscală prezentând adresa nr.2991/23.01.2013 emisă de ANAF Timișoara - din care rezultă că societatea nu mai figurează cu obligații de plată la bugetul de stat consolidat, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 477, art.479 și art. 480 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat în cauză și, schimbând sentința apelată, va admite plângerea formulată împotriva Rezoluției Directorului ORC T____ nr. 1661/28.01.2015, cu consecința anulării Rezoluției atacate și admiterii cererii de radiere din registrul comerțului a societății V__-D’I____ SRL.

Luând act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de practicianul în insolvență SCP CENTRUM LEX SPRL– în calitate de lichidator al petentei ______________ SRL, împotriva sentinței civile nr. 242/PI/15.04.2015, pronunțată de Tribunalul T____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul T____.

Schimbă sentința apelată, în sensul că admite plângerea formulată de lichidatorul SCP CENTRUM LEX SPRL - în numele petentei ______________ SRL, împotriva Rezoluției Directorului ORC T____ nr. 1661/28.01.2015 și, în consecință:

Anulează Rezoluția atacată și admite cererea de radiere din registrul comerțului a societății V__-D’I____ SRL.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2015.

Președinte, Judecător,

M____ O_____ G_________ A_____ R______ S_____

Grefier,

L_______ B____

Red.S.A.R./08.10.2015

Dact.B.L.G./ 08.10.2015 -4 ex.

Primă instanță:Tribunalul T____

Judecător: C________ Ș_____ D____

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 193/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 963/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 544/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 3821/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1871/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 421/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 790/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 334/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 495/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 393/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 3334/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 4734/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 6020/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 27 COM - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 223/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 4417/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1670/2012 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 21/2016 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 788/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 286/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 776/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1336/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 553/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 112/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 4021/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 71/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 812/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 31/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 350/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 785/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 132/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 896/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 46/2016 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 751/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1856/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 883/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 554/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 944/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 897/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1185/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 903/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 62/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2862/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 411/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 218/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 3639/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 652/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 648/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 563/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 379/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 440/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 276/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 356/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 5905/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1317/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 4019/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2765/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1000/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 549/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 4501/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025