Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel CLUJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)
Număr hotarâre:
5646/2013 din 15 mai 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5646/2013

Ședința publică din data de 15 Mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D____ M________

JUDECĂTOR F______ T____

JUDECĂTOR M____ H_____

GREFIER D______ C______

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta M______ C_____-D____ împotriva sentinței civile nr. xxxxx din data de 12.0.2013 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ CLUJ, având ca obiect - refuz acordare drepturi protecție sociala (persoane cu handicap, protecția copilului) indemnizație pentru creșterea copilului.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, conform dovezii aflată la fila 6 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.

Prin Serviciul Registratură, la data de 29.04.2013 intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.xxxxx pronunțată la 12.10.2012 în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Cluj a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la petitele aferente perioadei 06.04.2006 – 15.11.2007 invocată prin întâmpinare; respinsă acțiunea formulată de reclamanta M______ C_____ D____ în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană Pentru Prestații Sociale.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că în cauză este vorba de un drept al reclamantei la acțiune având un obiect patrimonial, respectiv suma de bani reprezentând indemnizația pentru creștere minor pentru perioada 06.04.xxxxxxxxxxxxx07 și stimulent lunar pentru perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx07, iar dreptul la acțiune al reclamantei a luat naștere lunar, la data scadenței fiecărei indemnizații, respectiv la data plății stimulentului lunar. Astfel, data scadenței celui din urmă drept a fost luna ianuarie a anului 2008.

Termenul de prescripție general de 3 ani, prevăzut de art. 17 din Decret, a început să curgă, așadar, de la data scadenței. În lipsa unei dovezi a incidenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție, se constată că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune s-a împlinit cel mai târziu în luna ianuarie a anului 2011.

Asupra cauzei de repunere în termenul de prescripție invocată de reclamantă, respectiv pronunțarea unei decizii în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 14.11.xxxxx, publicată în Monitorul Oficial al României în ianuarie 2012, instanța reține, pe de o parte, că cererea de repunere în termenul de prescripție ar fi trebui formulată în mod expres de către reclamantă, iar pe de altă parte, aceasta nu reprezintă un motiv temeinic justificat. Astfel, instanța constată că la data pronunțării Deciziei în interesul legii, care are rol de unificare a practicii judiciare, iar nu efect normativ, dreptul material la acțiune al reclamantei având ca obiect drepturile pretinse era deja prescris. De asemenea, dacă legiuitorul ar fi considerat că pronunțarea unei decizii în interesul legii ar putea constitui motiv de repunere în termen, ar fi reglementat aceasta în mod expres.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta susținând în esență că dreptul la acțiune nu este prescris în contextul în care și decizia nr.26/2011 a Înalta Curte de Casație și Justiție se referă la perioada 2006-2009.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea în considerarea în esență că reținerile primei instanțe sunt corecte.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:

Problema juridică ce se impune a fi lămurită în prezenta cauză este dată de natura dreptului, respectiv a obligației corelative de plată a indemnizației pentru creșterea copilului, așa cum este ea reglementată de OUG nr. 148/2005 precum și de momentul la care acest drept se naște.

Instanța de fond, a apreciat că acest drept este prescriptibil într-un termen de 3 ani, în condițiile Decretului nr. 167/1958 care a început să curgă de la data aprobării dreptului la indemnizația pentru creșterea copilului.

Este real faptul că din interpretarea OUG nr. 148/2005 coroborată cu art. 6 lit. c din Legea nr. 292/2011, indemnizația pentru creșterea copilului are natura juridică a unui beneficiu de asistență socială, respectiv a unei măsuri de redistribuire financiară/materială destinată persoanelor sau familiilor care întrunesc condițiile de eligibilitate prevăzute de lege, neputând fi asimilată unei creanțe fiscale. Prin urmare, art. 21 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 face trimitere la termenul general de prescripție care în opinia Curții este cel reglementat de Decretul-Lege nr. 167/1958.Rămâne astfel de stabilit care este momentul de la care dreptul la acțiune al reclamantei începe să curgă.

Pentru a clarifica aceste aspecte, trebuie facuta o precizare a evenimentelor legislative relevante la speță în care a fost implicată OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Asadar potrivit art. 1 alin. 1 din această ordonanță de urgență, text modificat prin OUG nr. 226/2008: Începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.

La data de 1 ianuarie 2009 textul art. 2 din OUG nr. 148/2005 a avut următoarea formă: Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul îndemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) este de 600 RON. Ulterior, la data de 15 iunie 2009 este publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 239/2009 care prin articolul ei unic a modificat textul art. 2 din OUG nr. 148/2005, prevăzând că: Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Trebuie menționat că dreptul la plata a două sau mai multe îndemnizații privind creșterea a doi copii sau a mai multor copii proveniți ca urmare a nașterii a fost recunoscut pe cale judiciară anterior datei de 1 ianuarie 2009 în acest sens fiind in parte practică judiciară a curții și a altor curți menținută de ÎCCJ.

Așa fiind, cu privire la recunoașterea unui drept la o a doua indemnizație pentru al doilea copil geamăn în sistemul nostru juridic a apărut mai întâi consacrat în jurisprudență care apoi a fost valorificată legislativ.

Această evoluție a fost dată de lipsa de claritate a dispozițiilor legale care au statuat asupra recunoașterii dreptului în discuție cât și a stabilirii unei procedurii precise de acordarea a acestui drept în cazul persoanelor îndreptățite care au avut în îngrijire copii proveniți dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți.

Pentru ca demersul să fie în consens cu exigențele de calitate a unei legi compatibile cu statul de drept, trebuie retinuta practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În interpretarea noțiunii de lege folosită de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că legea trebuie să fie:accesibilă (cazul Gillow contra Regatului Unit, Hot. Din 24 nov. 1986, cazul Silver și alții contra Regatului Unit, Hot. din 25 martie 1983, cazul Kruslin contra Franței și cazul Huvig contra Franței, hotărârile din 24 aprilie 1990, cazul Barthold contra germaniei, Hot. din 25 martie 1985, cazul Groppera Radio AG și alții contra Elveției, Hot. din 28 martie 1980, cazul Autronic AG contra Elveției, Hot. din 22 mai 1990);- previzibilă (cazul C.R. contra Regatului Unit, Hot. din 22 noiembrie 1995, cazul ‚Cantoni contra Franței, Hot. din 15 nov. 1996, cazul Leander contra Suediei, Hort. Din 26 martie 1987, cazul Silver și alții contra regatului Unit, Hot. din 25 martie 1983, cazul Kruslin contra Franței,și cazul Huvig contra contra Franței, hotărârile din 24 aprilie 1990, cazul Mitropolia Basarabiei și alții contra Moldovei, Hot. din 13 decembrie 2001, cazul Sundaz Times contra Regatului Unit, Hot. din 26 aprilie 1979, cazul Barthold contra Germaniei, Hot. din 25 martie 1985, cazul Lingens contra Austriei, Hot. din 8 iulie 1986, cazul Grande oriente Da Italia di Palazzo Giustiniani contra Italiei, Hot. din 2 august 2001, cazul Hentrich contra Franței, Hot. din 3 iulie 1995).

În ceea ce privește accesibilitatea și previzibilitatea, Curtea a arătat în cauza Sunday Times vs. Regatul Unit, cererea nr. 6538/74, hotărârea din 26 aprilie 1979 că, în primul rând “trebuie ca legea să fie suficient de accesibilă, adică cetățeanul trebuie să poată dispune de informații suficiente, ținând seama de circumstanțele cauzei, în legătură cu normele juridice aplicabile într-un caz dat. În al doilea rând nu poate fi considerată drept lege decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a-i permite cetățeanului să-și adapteze conduita cerințelor legale, folosindu-se dacă este nevoie de sfaturi competente, el trebuie să fie capabil să prevadă, cu un grad de exactitate rezonabil, ținând seama de circumstanțele cauzei, consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat comis de el. Aceste consecințe nu trebuie să fie previzibile cu certitudine absolută. De altfel, deși certiitudinea este de dorit, ea determină uneori o rigiditate excesivă; or legea trebuie să se poată adapta schimbărilor de situație”.

Tot astfel in ceea ce privește determinarea previzibilității normei juridice trebuie precizat ca,Curtea folosește un criteriu practic, respectiv posibilitatea de a se recurge la sfaturi calificate, arătând că și în aceste circumstanțe, neclaritatea unei legi poate fi compensată de existența în dreptul intern al statului în cauză a unei practici judiciare constante (cauza Markt Intern Verlag Cmbh și Klaus Beerman vs. Germania, xxxxx/83, 20 noiembrie 1989).

Rezumând, pentru aceasta este esențial ca legea să fie clară și precisă. Fără îndoială, această claritate trebuie apreciată în lumina “experienței juridice normale”, iar instanța europeană admite o anumită suplețe în sensul în care o dispoziție legală puțin neclară poate fi considerată ca fiind “clară” în cazul în care confruntarea cu alte dispoziții ale legii sau diferite interpretări jurisprudențiale permit previzibilitatea și accesibilitatea normei în cauză.

De asemenea, conform jurisprudenței aceleiași Curți, legea trebuie să mai îndeplinească și alte cerințe, adică să fie: - validă (cazul Olson contra Suediei, Hot. din 2 martie 1988, cazul Gilow contra Regatului Unit, Hot. din 24 noiembrie 1986) și - de calitate (cazul Kruslin contra Franței și cazul Huvig contra Franței, Hot. din 24 aprilie 1990).

Pe de altă parte, un alt aspect demn de semnalat în cauză este faptul că reclamanta s-a adresat autorității cu cererea privind acordarea celei de a doua îndemnizații după ce la data de 10 ianuarie 2012 s-a publicat în Monitorul Oficial al României nr. 20/10.01.2012 Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, jurisdicția supremă a decis pe cale de interpretare că în aplicarea dispozițiilor legale anterior redate până la _____________________ Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009.

Așa fiind, cel puțin după data publicării în Monitorul Oficial a acestei decizii care marchează momentul producerii efectelor juridice a unei atari decizii (efectul obligatoriu pentru instanțele judecătorești conform art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă și că această decizie nu afectează hotărârile judecătorești examinate și situația părților în acele procese conform art. 3307 alin. 2 din același cod) s-a clarificat în mod unitar sensul și conținutul normei interpretate.

Într-o astfel de situație se pune întrebarea dacă particularul mai poate formula o cerere de recunoaștere a unui drept subiectiv patrimonial care anterior nu ar fi putut să-l revendice tocmai datorită lipsei de claritate a legii, datorită practicii organelor administrative de interpretare restrictivă a normei legale care-l consacra și datorită existenței unei practici judiciare contradictorii, aspecte pe care le-a constatat instanța supremă în Decizia nr. 26/2011.

Răspunsul nu poate fi decât afirmativ, căci a admite altfel am pune la îndoială eficacitatea interpretării date de instanța supremă.

Pe de altă parte, interpretarea dată de Înalta Curte se face în sensul aplicării dispoziției legale interpretate în cazul litigiilor care nu au tangență cu hotărârile examinate în cadrul recursului în interesul legii.

Prin această manieră de valorificare a deciziei pronunțate în recurs în interesul legii particularului i se recunoaște un drept pentru prima dată, drept care practic era prevăzut de lege dar care nu a putut fi valorificat tocmai datorită incertitudinii normei legale care-l consacră.

Or, în această ipoteză nu se poate susține cu temei că acesta ar fi trebui să-l solicite într-un termen strict definit de legea în cauză căci oricum nu i s-ar fi recunoscut de vreme ce clarificarea normei și recunoașterea dreptului în abstract s-a realizat abia prin decizia dată de Înalta Curte în interpretarea legii.

Așa fiind, considerăm că a pune reclamanta intimată în situația de a-i respinge orice demers în vederea valorificării unui drept subiectiv pe baza unei legi incerte și neclare care este unitar interpretată ulterior prin mecanismul constituțional și legal al recursului în interesul legii înseamnă a-i pretinde acesteia să suporte o sarcină specială și exorbitantă și a o îndepărta de la justiție.

Față de cele ce preced, în această ambianță normativă se poate aprecia ca fiind conform cu dreptul împrejurarea că reclamanta s-a adresat autorității abia la data de 29 martie 2012 cu o cerere de recunoaștere a dreptului la indemnizația suplimentară ce i se cuvenea acesteia conform jurisprudenței deja stabilite și a succesiunii de modificări legislative care au valorificat jurisprudența instanțelor din România și implicit a Deciziei nr. 26/xxxxx a ÎCCJ completul competent să judece recursul în interesul legii.

Desigur, plecând de la aceste raționamente putem accepta că demersul acesteia este unul valid sub aspectul termenului în care a voit a cere autorității administrației publice de resort să-i recunoască dreptul respectiv cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

A refuza reclamantei posibilitatea ca, prevalându-se de noua ambianță legală în materie și a statua că ea trebuie să solicite recunoașterea dreptului subiectiv pentru cel de-al doilea copil geamăn în consens cu prevederile art. 9 din OUG nr. 148/2005, ar însemna să o expunem unor riscuri incalculabile de vreme ce la acea epocă, practica administrației în interpretarea și aplicarea dreptului incident era aceea de a refuza ilegal recunoașterea indemnizației și pentru cel de-al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară.

Dimpotrivă, apreciem că prevalarea de noua situație creată sub acest aspect, dă dreptul reclamantei să acționeze în cunoștință de cauză.

Curtea nu consideră că excepția prescripției unui atare drept trebuie tratată apelând la dispozițiile art. 2.523 din Codul civil.Trebuie notat că Înalta Curte prin completul specializat să judece recursul în interesul legii exercită nu numai o prerogativă legală, procedurală, ci și una de natură constituțională.

Astfel, conform art. 126 alin. 3 din Constituție Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

Cu toate că textul constituțional precitat și norma de procedură civilă prevăd că atribuția instanței supreme este opozabilă instanțelor judecătorești este greu de admis că autoritatea publică poate ignora o atare interpretare și aplicare a legii, respingând astfel pe acest temei orice demers al particularului și punându-l pe acesta să intenteze un litigiu cu costuri atât pentru el însuși cât și pentru autoritate.

Pe de altă parte, plecând de la teza că decizia pronunțată în recurs în interesul legii înlătură orice incertitudine cu privire la interpretarea și aplicarea unui textului legal ce face obiectul interpretării aceasta poate fi calificată conform jurisprudenței CEDO (cauza Sunady Times vs. Regatul Unit) drept o lege care astfel este opozabilă autorității publice deoarece menirea principală a acesteia este să organizeze executarea legii și să pună în aplicare în concret dispozițiile legale.

Față de aceste considerente, reținând faptul că soluția dată excepției prescripției dreptului la acțiune de către instanța de fond nu este conformă cu principiile comunitare și convenționale și constatând faptul că dreptul reclamantei de a solicita indemnizația pentru cel de al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară a început să curgă efectiv la momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 26/2011 a ÎCCJ, în temeiul art. 312 C.pr.civ. se impune admiterea recursului declarat de reclamanta M______ C_____ D____ casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu prilejul rejudecării tribunalul va analiza susținerile reclamantei respectiv apărările pârâtei fără a se mai impune analizarea prescripției dreptului la acțiune, apreciată ca neîntemeiată de către Curte.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta M______ C_____-D____ împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 12.10.2012, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Cluj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 .05.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D____ M________ F______ T____ M____ H_____

GREFIER

D______ C______

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./18.05.2013

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 572/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 3656/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 1981/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Revizuire - Recurs
  • Hotărârea 5599/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 801/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 2811/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 2528/2015 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 4008/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 1153/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 8437/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 7288/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 3888/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 4419/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 3773/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 307/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 7045/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 626/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 10386/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 8096/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 760/2015 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 1837/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 3202/2015 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 85/2016 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 22/2015 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 407/2015 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 1465/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 6135/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 1971/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 604/2015 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 156/2016 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 4093/2015 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 4708/2015 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 1503/2015 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 2555/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 191/2015 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 4948/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 4518/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 87/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 3378/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 270/2015 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 1969/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 747/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 1105/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 3346/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 6024/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 3480/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 8537/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 5805/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 4235/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 7951/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 69/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 13/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 374/2015 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 464/2015 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 127/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 4986/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 3884/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 2201/2014 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Hotărârea 178/CA - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Fond
  • Hotărârea 3961/2013 - Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului) - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025