JUDECĂTORIA CLUJ-N_____
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9312/2014
Ședința publică de la 19.09.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R_______-M____ P____
GREFIER: M______ F_____
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C___ D____ I___ și pe pârâții K____ P____, K____ E________ și K____ T____ S_____, având ca obiect acțiune în constatare nulitate absolută.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul lipsă av. M_____ Fonai, iar pentru pârâții lipsă, av. C_______ C_______.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 18.09.2014, dosarul execuțional nr. 127/2013.
Instanța pune în discuția părților excepția lipsei de interes invocată de către pârâții K____ E________ și K____ T____ S_____.
Reprezentanta reclamantului depune la dosarul cauzei înscrisuri în probațiune și arată că a avut loc întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.
Reprezentantul pârâților confirmă aceste aspecte. Arată că există un proces verbal de adjudecare din cadrul procedurii de licitație.
Reprezentanta reclamantului arată că nu există certitudinea că reclamantul va rămâne întabulat.
Instanța pune în vedere părților că se are în vedere interesul pe care-l justifică reclamantul în prezent.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției, cu mențiunea că indiferent de întabularea sau nu a reclamantului, actul este nul absolut.
Reprezentantul pârâților solicită admiterea excepției lipsei de interes, cu precizarea că nu se înțelege caracterul fraudulos și nu se dovedește niciun prejudiciu. Arată că între părți există un act perfect valabil încheiat, iar pârâții nu pot fi obligați să rămână în stare de indiviziune.
Reprezentanta reclamantului arată că reclamantul are calitatea de creditor, iar prin însăși încheierea actului i se aduce un prejudiciu în mod cert, cota parte fiind sustrasă de la vânzare silită.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri și reține cauza în pronunțare pe excepția lipsei de interes.
Reprezentantul pârâților depune la dosarul cauzei dovada cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta reclamantului arată că este un înscris suspus încuviințării și trebuia depus la un moment anterior.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXXX la data 04.11.2013 (filele 1-4), astfel cum a fost regularizată la data de 05.12.2013 (fila 19) și 23.12.2013 (fila 35) și precizată la data de 04.04.2014 (filele 73-74), reclamantul C___ D____-I___, prin avocat M_____ Fonai, cu împuternicire avocațială la fila 14 din dosar, a solicitat în contradictoriu cu pârâții K____ P____, K____ E________ și K____ T____ Ș_____ constatarea nulității absolute a actului de partaj voluntar autentificat de către BNP M______ D_____ A_____ S_____ sub nr. 252/10.04.2013 încheiat între pârâții de rândul 1-2, radierea înscrierii de sub B5 pe numele pârâtei de rândul 2 cu consecința restabilirii situației anterioare de CF, în sensul înscrierii cotei de 3/16 din imobilul situat în Cluj-N_____, ______________________, etaj 4, ____________________, identificat în CF nr. xxxxxx-C1-U40 cu nr. cadastral xxxxx/26/S/LXIV pe numele pârâtului de rândul 1, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că prin actul de partaj invocat, pârâții de rândul 1-2 au atribuit în natură cota de 3/16 parte din imobil în favoarea pârâtei de rândul 2, fiind operate înscrierile în cartea funciară, că actul de partaj a fost încheiat ulterior momentului începerii executării silite (25.02.2013) în dosarul execuțional nr. 127/2013 aflat pe rolul B__ S_______ R____ M_____ împotriva pârâtului de rândul 1, că data începerii executării silite a fost cunoscută de către pârâții de rândul 1-2, că actul de partaj menționat a fost încheiat pentru o cauză ilicită, respectiv fraudarea intereselor reclamantului.
Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 204 C.proc.civ., art. 1236, art. 1238 alin. (2), art. 1250 N. C.civ.
În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 5-13, 20-30, 36-37).
La data de 10.02.2014, pârâții K____ E________ și K____ T____ Ș_____, prin avocat C_______ C_______, cu împuternicire avocațială la fila 49, au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei de interes, excepția inadmisibilității acțiunii (încă neprecizată de către reclamant), excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului de rândul 3, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată (filele 50-53).
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 , art. 451, art. 826 C.proc.civ., art. 1.562 C.civ.
În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 54-55).
La data de 10.02.2014, pârâtul K____ P____, prin avocat M_____ A__________, cu împuternicire avocațială la fila 56, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei respingerea ca neîntemeiată a acțiunii astfel cum a fost formulată înainte de precizare (filele 57-59).
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 , art. 451, art. 826 C.proc.civ., art. 1.562 C.civ.
În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 60-61).
La data de 25.02.2014, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate (fila 66), iar la data de 09.07.2014, a depus „note de ședință” (filele 86-87).
În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 88-89).
În cadrul ședinței publice din data de 11.07.2014, raportat la precizarea de acțiune a reclamantului, s-a menținut și susținut de către pârâții de rândul 2-3 excepția lipsei de interes a acțiunii precizată față de împrejurarea că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 3/16 parte din imobil – obiectul actului intitulat „act de partaj voluntar”, prin actul de adjudecare/28.05.2014 din dosarul execuțional nr. 127/2013.
S-a solicitat executorului judecătoresc trimiterea unei copii certificate de pe dosarul execuțional (fila 93).
S-a depus dosarul execuțional la data de 18.09.2014 (fila 95).
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Potrivit art. 248 NCPC, „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”
În ceea ce privește dreptul material aplicabil prezentei acțiuni, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile Noului Codului civil de la 1864, în temeiul art. 6 alin. (5) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil coroborat cu art. 220 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil și art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil.
Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie.
În fapt, prin cererea de executare silită înregistrată la data de 08.02.2013 (fila 96) la B__ S_______ R____ M_____, reclamantul a solicitat executarea silită împotriva pârâtului-debitor K____ P____ în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut autentificat sub nr. 858/24.11.2010 de către BNP O___ O______ P__ (filele 97-99), sens în care s-a format dosarul execuțional nr. 127/2013.
Prin încheierea OCPI Cluj nr. xxxxx/27.03.2013 dată în dosarul nr. xxxxx/25.03.2013 s-a notat asupra cotei de 3/16 parte de sub B3 a pârâtului K____ P____ somația de plată din dosarul execuțional nr. 127/2013 din data de 20.03.xxxxx emisă de către B__ S_______ R____ M_____.
Între pârâții K____ P____ și K____ E________ s-a încheiat convenția intitulată „act de partaj voluntar” autentificată sub nr. 252/10.04.2013 de către BNP Asociați M______ D_____ și M______ C_______ (filele 7-9), prin care cota de 3/16 parte din imobilul apartament nr. 64, situat din punct de vedere administrativ în Cluj-N_____, ______________________, etaj 4, județul Cluj, înscris în CF nr. xxxxxx-C1-U40 Cluj-N_____, nr. top. xxxxx/26/S/LXIV aparținând pârâtului K____ P____ a fost înstrăinată în favoarea pârâtei K____ E________ pentru suma de 37.000 lei.
Ca urmare a executării silite din dosarul execuțional nr. 127/2013 al B__ S_______ R____ M_____, reclamantul C___ D____-I___ și-a adjudecat în contul creanței sale cota de 3/16 din imobilul apartament nr. 64, situat din punct de vedere administrativ în Cluj-N_____, ______________________, etaj 4, județul Cluj, înscris în CF nr. xxxxxx-C1-U40 Cluj-N_____, nr. top. xxxxx/26/S/LXIV, proprietatea pârâtului-debitor K____ P____ prin actul de adjudecare din data de 28.05.2014.
Prin încheierea OCPI Cluj nr. xxxxx/01.08.2014 dată în dosarul nr. xxxxx/10.07.2014 s-a admis cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de respingere nr. xxxxx din dosarul nr. xxxxx/12.06.2014 și s-a dispus întabularea dreptului de proprietate dobândit prin adjudecare în cotă de 3/16 de sub B5 asupra A1 în favoarea reclamantului, sub B8 din CF nr. xxxxxx-C1-U40 Cluj-N_____ și s-a radiat notarea de sub B7 sub B9 din CF nr. xxxxxx-C1-U40 Cluj-N_____.
În drept, instanța reține că potrivit art. 1236 alin. (2) N.C.civ., cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice, iar conform art. 1238 alin. (2) N.C.civ., cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască.
Instanța reține că prin promovarea prezentului demers judiciar reclamantul a urmărit lipsirea de efecte juridice a înscrisului intitulat „act de partaj voluntar” în vederea satisfacerii creanței sale asupra pârâtului-debitor K____ P____, creanță care a stat la baza executării silite din dosarul execuțional nr. 127/2013 al B__ S_______ R____ M_____.
În condițiile în care pe parcursul soluționării prezentei cauze, reclamantul și-a satisfăcut această creanță prin adjudecarea cotei de 3/16 din imobilul apartament nr. 64, situat din punct de vedere administrativ în Cluj-N_____, ______________________, etaj 4, județul Cluj, înscris în CF nr. xxxxxx-C1-U40 Cluj-N_____, nr. top. xxxxx/26/S/LXIV, cota care reprezintă tocmai obiectul actului de partaj voluntar a cărui nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată și dreptul de proprietate a fost deja înscris în cartea funciară în favoarea reclamantului, instanța apreciază că, deși la momentul înregistrării acțiunii, acesta din urmă justifica un interes personal, direct, născut, actual și legitim, la momentul pronunțării prezentei, reclamantul nu este în măsură a mai justifica un astfel de interes. Apare dincolo de orice dubiu că în contextul actual reclamantului nu i-ar mai profita o soluție de admitere a cererii precizate, creanța sa fiind deja satisfăcută și înscrierea dreptului de proprietate fiind deja operată în cartea funciară.
În consecință, instanța va admite excepția lipsei de interes invocată de către pârâții K____ E________ și K____ T____ Ș_____, prin întâmpinare.
Ca efect al admiterii excepției, instanța va respinge acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul C___ D____-I___ în contradictoriu cu pârâții K____ P____, K____ E________ și K____ T____ Ș_____, având ca obiect acțiune în constatare, ca rămasă fără interes.
În temeiul art. 453 alin.(1) C.proc.civ., în considerarea soluției pe care urmează a o pronunța asupra cererii reclamantului, respectiv față de lipsa dovezii cu privire la efectuarea acestora (în privința pârâților), instanța va respinge toate cererile părților privitoare la cheltuielile de judecată ca neîntemeiate.
În pronunțarea acestei soluții, instanța nu a avut în vedere chitanța/08.05.2014 pentru suma de 2.000 lei reprezentând contravaloare onorariu avocat depusă de către reprezentantul pârâților K____ E________ și K____ T____ Ș_____, întrucât acest înscris nu a fost depus in limine litis, ci după încheierea dezbaterilor asupra excepției și rămânerea în pronunțare, deși este un înscris în probațiune și se supune încuviințării ca atare de către instanța de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei de interes invocată de către pârâții K____ E________ și K____ T____ Ș_____, prin întâmpinare.
Respinge acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul C___ D____-I___, cu domiciliul procesual ales în Cluj-N_____, ______________________. 57, ____________________, în contradictoriu cu pârâții K____ P____, K____ E________ și K____ T____ Ș_____, toți cu domiciliul în Cluj-N_____, ______________________, etaj 4, ____________________, având ca obiect acțiune în constatare, ca rămasă fără interes.
Respinge toate cererile părților privitoare la cheltuielile de judecată ca neîntemeiate.
Cu drept de a formula apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N_____.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 septembrie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
R_______-M____ PAVELMELINDA F_____
Red. R.M.P./ dact. M.F./6 ex./29.09.2014