ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B_____
Dosar civil nr.XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR.6874
Ședința publică din data de 25.06.2015
PREȘEDINTE: L____ A_____ - judecător
GREFIER: L____ T_______
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 15.06.2015, când văzând concluziile părților, prin reprezentanți, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.260 alin.1 C.p.c. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 22.06.2015 și 25.06.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.XXXXXXXXXXXXX reclamanții P______ V_____ și P______ R______ au chemat în judecată pârâții P______ V______, P______ S_____, P______ M______ și P______ I___ solicitând să se constate că au edificat o construcție, cu destinație de locuință, pe terenul înscris în CF xxxxxx B_____, nr top 2358/2359/1/1/a/6; să se dispună ieșirea din indiviziune parțială, prin atribuirea terenului de sub construcția edificată, urmând a diminua cota indiviză cu privire la teren a reclamanților și a menține cota indiviză cu privire la construcție a reclamanților și cu privire la teren și construcție a pârâților și înscrierea în CF; să se dispună instituirea unei servituți de trecere cu piciorul pe terenul proprietate indiviză, înscris în CF xxxxxx B_____, nr top 2358/1/1/a/6, înscrierea în CF, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că părțile dețin în indiviziune imobilul de la adresa din Dealul Spirii nr 27, alcătuit din teren în suprafață de 700 mp și casă de locuit.Reclamanții dețin ½ din imobilul teren și construcție, iar pârâții câte ¼.Reclamanții au edificat o construcție în spatele curții, solicitând ieșirea din indiviziune asupra terenului pe care e edificată construcția și constituirea unui lot prin atribuirea de nr top noi, precum și constituirea unei servituți de trecere.
Reclamanții și-au precizat acțiunea față de faptul că P______ V______ a decedat, moștenitoarele acesteia fiind P______ S_____ și P___ (P______) M______.
În drept s-au invocat dispozițiile art.728 Cod civil, Legea 7/1996.
În probațiune s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, expertiză topografică și construcții.
Pârâții P______ I___, P______ S_____ și P______ M______ au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu acțiunea formulată de reclamanți.
Reclamanții au depus completare de acțiune prin care au solicitat introducerea în cauză a pârâților M_____ A_____, G____ E___, A________ A__, A_________ G_______, A_________ L____ și mun B_____ prin primar, solicitând rectificarea suprafeței din CF xxxxxx B_____, nr top 2358/2359/1/1/a/6, în sensul înscrierii suprafeței reale de 770 mp în loc de 700 mp.În urma efectuării expertizei s-a constatat faptul că suprafața de teren este cu 70 mp mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, fapt pentru care se solicită rectificarea.
Pârâtul M_________ B_____ reprezentat prin primar a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care arată că nu opune cererii formulate de reclamanți, în condițiile în care nu este afectat dreptul său de proprietate.
Prin Încheierea din data de 10 10 2013 a Judecătoriei B_____ a fost admisă cererea de ajutor public judiciar în sensul scutirii reclamanților de la plata taxei de timbru în valoare de 5976 lei.
La termenul din 6 04 2015 reclamanții au depus o nouă precizare de acțiune, prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți: E_____ B_____ C_________, E_____ F______, S_____ R____ reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, B____ Comercială Română-sucursala B_____, G____ I____, K________ G_____, A________ N______ D___, A________ S______ și G____ C_____ C_____, față de petitul de rectificare carte funciară.
Reclamanții și-au completat acțiunea cu următoarele petite: rectificarea numelui reclamantei, în sensul că prenumele reclamantei este R______ în loc de Regina, să se dispună radierea sarcinii înscrise în CF xxxxx B_____, nr top 2358/2359/1/1/a/6 la C1, uzufructul viager fiind stins prin decesul lui P______ M____ la data de 2 01 1991.
Pârâta B____ Comercială Română SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat instanței să mențină dreptul de ipotecă al băncii asupra imobilului situat în B_____, _______________________.27, județ B_____, înscris în CF xxxxx B_____, nr top 2358, 2359/1/1/a/6. Prin modalitatea de ieșire din indiviziune solicitată de reclamanți s-ar modifica acele clauze contractuale ce reglementează titularul dreptului de proprietate asupra imobilului.
Pârâta S_____ R____ a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității modificării de acțiune, fiind încălcate dispozițiile art 132,134 Cod procedură civilă. De asemenea se invocă nulitatea rapoartelor de expertiză, întrucât nu au fost citați la efectuarea acestora.În ceea ce privește petitul de rectificare carte funciară pârâta arată că nu se opune admiterii acestuia.În ceea ce privește petitul de constatare, pârâta arată că acest petit nu este admisibil atâta timp cât partea poate cere realizarea dreptului, iar pe de altă parte construcția edificată nu are autorizație de construcție, ori potrivit art.37 al 5 din Legea 50/1991 aceste construcții nu pot fi intabulate.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, prin care solicită respingerea excepțiilor.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin acțiunea formulată și precizată de reclamanții P______ V_____ și P______ R______ s-a solicitat instanței să dispună:
-rectificarea numelui reclamantei înscris în CF xxxxx B_____ în sensul că numele corect este P______ R______ în loc de P______ Regina;
-radierea sarcinii înscrise în CF xxxxx B_____, la C1, uzufruct viager, care este stins prin decesul lui P______ M____, decedată la data de 2 01 1991;
-rectificarea suprafeței de teren înscrisă în CF xxxxxx B_____, nr top 2358, 2359/1/1/a/6 în sensul că suprafața reală este de 770 mp în loc de 700 mp;
-să se constate că reclamanții au edificat o construcție cu o suprafață la sol de 108 mp, edificată pe terenul proprietate indiviză, înscris în CF xxxxxx B_____, nr top 2358; 2359/1/1/a/6;
-să se dispună ieșirea din indiviziune parțială prin atribuirea terenului de sub construcție reclamanților, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză și înscrierea în cartea funciară;
Reclamanții au depus cerere de renunțare referitor la petitul de servitute de trecere, instanța luând act de această cerere.
Pârâta S_____ R____ a invocat excepția tardivității depunerii modificării de acțiune, raportat la dispozițiile art.132 cod procedură civilă, excepție ce va fi respinsă ca neîntemeiată.Conform art 135 cod procedură civilă-cererea reconvențională și introducerea unei alte persoane în judecată, care nu se vor fi făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege se vor judeca deosebit, afară de cazul când amândouă părțile consimt să se judece împreună.
Urmează a se observa faptul că, în urma raportului de expertiză topografică depus în cauză a rezultat faptul că suprafața înscrisă în cartea funciară nu este cea reală, respectiv este de 764 mp în loc de 700 mp așa cum apare înscrisă în catea funciară. Față de această situație, care nu era cunoscută la data formulării acțiunii, s-a solicitat introducerea în cauză a tuturor proprietarilor terenurilor învecinate.
Referitor la excepția nulității rapoartelor de expertiză, instanța apreciază că această excepție nu este întemeiată urmând a fi respinsă, întrucât fiind vorba despre o nulitate relativă, pârâta S_____ R____ trebuia să facă dovada vătămării suferite, ori pe fondul cauzei pârâta arăta că este de acord cu petitul de rectificare carte funciară, petit față de care are calitate procesual pasivă.
În ceea ce privește cererea având ca obiect rectificarea numelui reclamantei înscris în CF xxxxx B_____ în sensul că numele corect este P______ R______ în loc de P______ Regina, potrivit art 913 noul cod civil-erorile materiale săvârșite cu prilejul înscrierilor efectuate în cartea funciară, altele decât cele care constituie cazuri de rectificare, se pot îndrepta la cerere sau din oficiu.
Astfel, este lipsită de interes cererea formulată, în condițiile în care se poate solicita această îndreptare a erorii materiale printr-o simplă cerere și nu în cadrul unei judecăți.
Potrivit art 557 al 1 cod civil – uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, ori P______ M____, care apare înscrisă în Cartea funciară nr.xxxxxx B_____ cu drept de uzufruct viager este decedată din data de 2 01 1991 (fila 9 dosar vol I). D____ urmare, nu mai are justificare menținerea acestei înscrieri în cartea funciară, nemaifiind conformă cu realitatea.
Potrivit raportului de expertiză topografică nr xxxxxx/2014 întocmit de expert A_______ M_____ și care face parte integrală din prezenta hotărâre, raport ce a fost declarat admis prin procesul verbal de recepție nr 2541/2014, terenul înscris în CF xxxxxx B_____, sub nr top 2358,2359/1/1/a/6 are suprafața reală de de 764 mp, în loc de 770 mp cum apare în cartea funciară.Domnul expert a constatat faptul că terenul este împrejmuit cu gard de jur împrejur.
Finalitatea spre care tind reclamanții este aceea a restabilirii situației reale a suprafeței terenului ce face obiectul prezentului dosar. Potrivit art.34 pct. 4 din Legea nr.7/1996 cu modificările ulterioare „orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că (…) înscrierea din CF nu mai este în concordanță cu situația juridică reală a imobilului”. Potrivit art. 32 lit. a) din Legea 7/1996, efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant cu referire la: a) suprafața terenurilor, destinația, categoria de folosință, valoarea sau alte asemenea aspecte.
Principiul publicității materiale sau principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară nu se aplică înscrierilor privitoare la întinderea terenului, dacă suprafața înscrisă diferă de cea reală, deoarece mențiunea din prima parte a cărții funciare, referitoare la suprafața imobilului reprezintă un element descriptiv al situației de fapt a imobilului, fiind de necontestat aspectul potrivit căruia cartea funciară garantează existenta dreptului, iar nu și întinderea sa.
În speță, acțiunea în rectificare promovată de reclamanți se încadrează în ipoteza particularizată de art. 34 pct. 4 din Legea 7/1996, care subsumează toate cazurile neprevăzute de lege în care există neconcordanță între realitatea juridică imobiliară și înscriere și care se impune a fi inițiată în condițiile de exigență ale procedurii contencioase, în contradictoriu cu titularii fondurilor limitrofe, al căror drept, sub aspectul întinderii, ar putea fi afectat.
Schimbarea mențiunilor referitoare la suprafața terenului reprezintă un aspect tehnic care nu afectează esența dreptului întabulat în cartea funciară, cele menționate fiind întărite și de dispozițiile art.89 alin. (5) și (6) din regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul nr. 633/2006 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, publicat în Monitorul Oficial nr. 1049/2006.
Dispozițiile art.19 alin.(2) lit.k) din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr.634/2006 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, publicat în Monitorul Oficial nr.1048/2006, prevăd, că piesa componentă a documentației necesare înscrierii modificării suprafeței imobilului este hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă sau declarația autentică de voință și procesul verbal de vecinătate cu semnăturile vecinilor.
În consecință, actul normativ sus menționat lasă la latitudinea proprietarului dacă înțelege să solicite modificarea suprafeței imobiliare prin hotărâre judecătorească sau pe cale administrativă. Reclamanții au ales prima variantă, iar calitatea procesuală pasivă a proprietarilor vecini este indubitabilă atâta timp cât pe cale administrativă se semnează un proces-verbal de vecinătate cu aceștia. În cazul de față, hotărârea judecătorească ce le va fi opozabilă va înlocui procesul verbal de vecinătate, iar documentația cadastrală necesară înscrierii modificării suprafeței imobilului va fi documentația cadastrală executată judiciar în cadrul unei expertize tehnice judiciare de specialitate.
Față de conținutul lucrării de specialitate efectuate în cauză, din care rezultă că imobilul ce face obiectul prezentei cauze are o suprafață măsurată de 764 mp și că prin înscrierea în cartea funciară a acestei suprafețe nu se aduce atingere dreptului de proprietate al vecinilor, precum și față de prevederile legale anterior menționate, instanța apreciază ca fiind întemeiat petitul de rectificare carte funciară.
Domnul expert T_________ F_____ M_____ a efectuat un raport de expertiză construcții, prin care a constatat faptul că este edificată o casă de locuit în anul 1999, fără autorizație de construcție și care se compune din P+E, astfel: parter: o cameră de 12,29 mp, hol cu scară de acces etaj de 4,16 mp, cameră de 3,20 mp, baie de 8,12 mp și pivniță de 13,35 mp și etaj:cameră de 17,10 mp, baie de 2,82 mp, hol cu scară de acces de 4,16 mp, cameră de zi de 8,63 mp, bucătărie de 2,55 mp și antreu de 5,44 mp, scară de acces din curte și terasă cu scară de acces pe terasa circulabilă.
Pârâta S_____ R____ a invocat excepția inadmisibilității petitului având ca obiect acțiune în constatare, având în vedere dispozițiile art 111 cod procedură civilă și ale art 37 al 5 din Legea 50/1991.
Potrivit art 37 al 5 din Legea 50/1991 - Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege. Construcțiile realizate înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, se intabulează, în lipsa autorizației de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află situată construcția, precum și a documentației cadastrale. În cazul în care construcțiile nu sunt înregistrate la autoritatea administrației publice locale competente, acestea se înregistrează dacă se achită impozitul aferent pe ultimii 5 ani anteriori depunerii declarației fiscale, inclusiv pentru anul în curs.
Instanța apreciază faptul că formularea unei astfel de acțiuni nu este un mijloc de eludare a prevederilor legale în materie și de asemenea, nu este un motiv de respingere a unei astfel de acțiuni.Edificarea unei construcții fără autorizație atrage eventual sancțiuni de ordin contravențional și nicidecum nu duce la atingerea dreptului de proprietate asupra acelei construcții.
Articolul 492 C.civ. statuează că orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.
Acest text legal dă naștere la două prezumții relative, dintre care prima, cu incidență în cauză, constă în aceea că o asemenea lucrare s-a făcut de însuși proprietarul terenului respectiv, precum și că lucrarea s-a făcut pe cheltuiala sa în ceea ce privește materialele și manopera respectivă. Prezumția instituită poate fi răsturnată, iar reclamanții au făcut dovada că ei sunt cei care au construit imobilul, pârâții fiind de acord cu admiterea acțiunii formulate de reclamanți.
Astfel, instanța apreciază că este admisibilă acțiunea în constatare, urmând a respinge excepția inadmisibiliății.( Decizia 677/2009 Curtea de Apel Ploiești)
Având în vedere raportul de expertiză topografică întocmit în cauză și care face parte integrantă din prezenta hotărâre precum și dispozițiile art.728 cod civil instanța va dispune ieșirea din indiviziune parțială prin constituirea a două loturi.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus reținute instanța va admite în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanți și pe cale de consecință:
Va dispune radierea dreptului de uzufruct viager înscris în CF xxxxxx B_____ pe numele lui P______ M____, care s-a stins prin moartea uzufructuarului.
Va dispune rectificarea suprafeței de teren înscrise în CF xxxxxx în sensul că suprafața reală este de 764 mp în loc de 700 mp, potrivit raportului de expertiză topografică nr xxxxxx/2014 întocmit de expert A_______ M_____ și care face parte integrală din prezenta hotărâre.
Va constata că reclamanții au edificat o construcție cu destinație de locuință, P+E, fără autorizație de construcție și care are următoarea componență, potrivit raportului de expertiză construcții întocmit de expert T_________ F_____ M_____ și care face parte integrantă din prezenta hotărâre: parter: o cameră de 12,29 mp, hol cu scară de acces etaj de 4,16 mp, cameră de 3,20 mp, baie de 8,12 mp și pivniță de 13,35 mp și etaj:cameră de 17,10 mp, baie de 2,82 mp, hol cu scară de acces de 4,16 mp, cameră de zi de 8,63 mp, bucătărie de 2,55 mp și antreu de 5,44 mp, scară de acces din curte și terasă cu scară de acces pe terasa circulabilă.
Va dispune ieșirea din indiviziune parțială prin constituirea a două loturi, potrivit raportului de expertiză topografică nr xxxxxx/2014 întocmit de expert A_______ M_____ și care face parte integrală din prezenta hotărâre astfel:
Lotul I-nr top 2358, 2359/1/1/a/6/1, în suprafață de 659 mp, curți și construcții proprietari: P______ V_____ cota de 1108/7700, P______ V_____ căsătorit cu P______ R______, cota de 1662/7700, P______ I___ cota de 2465/7700 și P______ G_______ cota de 2465/7700;
Lotul II-nr top 2358, 2359/1/1/a/6/2, în suprafață de 105 mp, curți și construcții, proprietari P______ V_____ și P______ R______, compus din teren împrejmuit și casa de locuit C3 (neintabulată).
În ceea ce privește petitul având ca obiect intabulare în cartea funciară, instanța îl va respinge, apreciind că este necesară mai întâi dezbaterea succesorală după defunctul P______ G_______ precum și îndeplinirea condițiilor prevăzute la art 37 al 5 din Legea 50/1991 în ceea ce privește intabularea în cartea funciară a construcției edificate fără autorizație de construcție.
Va respinge cererea formulată de pârâta B____ Comercială Rămână SA privind menținerea dreptului de ipotecă ca nefiind întemeiată, în condițiile în care nu este formulată o cerere de radiere ipotecă, prin urmare, dreptul de ipotecă al acestei pârâte nefiind afectat în vreun fel.
Conform art.18 din OUG 51/2008-cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale, însă instanța apreciază că, față de obiectul acțiunii, nu se poate aprecia că pârâții au căzut în pretenții, întrucât soluția pronunțată profită tuturor părților.
Va lua act de faptul că reclamanții n-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității completării de acțiune depuse în data de 6 04 2015.
Respinge excepția inadmisibilității petitului având ca obiect acțiune în constatare.
Respinge excepția nulității relative a rapoartelor de expertiză.
Admite în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții P______ V_____ și P______ R______, ambii cu domiciliul în B_____, ______________________.27, jud. B_____ în contradictoriu cu pârâții P______ V______, decedată, P______ S_____, cu domiciliul în B_____, __________________, jud. B_____, P___ (P______) M______, cu domiciliul în B_____, ________________, nr.32, jud. B_____, P______ I___, cu domiciliul în B_____, ______________________.27, jud. B_____, M_____ A_____, cu domiciliul în B_____, ______________________.29A, jud. B_____, G____ E___, cu domiciliul în B_____, ______________________.27A, jud. B_____, A________ A__, cu domiciliul în B_____, ______________________.25, jud. B_____, A_________ G_______, cu domiciliul în B_____, ____________________.46, jud. B_____, A_________ L____, cu domiciliul în B_____, ____________________.46, jud. B_____, M_________ B_____ prin primar, cu sediul în B_____, ___________________, jud. B_____, E_____ B_____ C_________, cu domiciliul în B_____, ______________________.27, _________________, E_____ F______, cu domiciliul în B_____, ______________________.27, _________________, S_____ R____ reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul ales în B_____, _______________________.7, jud. B_____, B____ Comercială Română-sucursala B_____, cu sediul în B_____, ______________________.90A, jud. B_____, G____ I____, cu domiciliul în B_____, ______________________.27A, jud. B_____, K________ G_____, cu domiciliul în B_____, ______________________.27A, jud. B_____, A________ N______ D___, cu domiciliul în B_____, __________________, jud. B_____, A________ S______ cu domiciliul în B_____, __________________, jud. B_____ și G____ C_____ C_____ cu domiciliul în B_____, __________________, jud. B_____ și pe cale de consecință:
Dispune radierea dreptului de uzufruct viager înscris în CF xxxxxx B_____ pe numele lui P______ M____.
Dispune rectificarea suprafeței de teren înscrise în CF xxxxxx în sensul că suprafața reală este de 764 mp în loc de 700 mp, potrivit raportului de expertiză topografică nr.xxxxxx/2014 întocmit de expert A_______ M_____ și care face parte integrală din prezenta hotărâre.
Constată că reclamanții au edificat o construcție cu destinație de locuință, P+E, fără autorizație de construcție și care are următoarea componență, potrivit raportului de expertiză construcții întocmit de expert T_________ F_____ M_____ și care face parte integrantă din prezenta hotărâre: parter: o cameră de 12,29 mp, hol cu scară de acces etaj de 4,16 mp, cameră de 3,20 mp, baie de 8,12 mp și pivniță de 13,35 mp și etaj:cameră de 17,10 mp, baie de 2,82 mp, hol cu scară de acces de 4,16 mp, cameră de zi de 8,63 mp, bucătărie de 2,55 mp și antreu de 5,44 mp, scară de acces din curte și terasă cu scară de acces pe terasa circulabilă.
Dispune ieșirea din indiviziune parțială prin constituirea a două loturi, potrivit raportului de expertiză topografică nr xxxxxx/2014 întocmit de expert A_______ M_____ și care face parte integrală din prezenta hotărâre astfel:
Lotul I-nr top 2358, 2359/1/1/a/6/1, în suprafață de 659 mp, curți și construcții, proprietari P______ V_____ cota de 1108/7700, P______ V_____ căsătorit cu P______ R______, cota de 1662/7700, P______ I___ cota de 2465/7700 și P______ G_______ cota de 2465/7700;
Lotul II-nr top 2358, 2359/1/1/a/6/2, în suprafață de 105 mp, curți și construcții, proprietari P______ V_____ și P______ R______, compus din teren împrejmuit și casa de locuit C3 (neintabulată).
Respinge restul pretențiilor.
Ia act de faptul că reclamanții n-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi: 25 06 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
L____ A_____ L____ T_______
Red./Dact. judecător L.A.
26.06 – 4ex.