Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

(XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr. 1138

Ședința publică de la 03.11.2015

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE - M______ H_________

JUDECĂTOR - G_______ S______

JUDECĂTOR - C_______ G___

GREFIER - S_____ R___

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul – pârât M_________ BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 1030 A din data de 23.03.2015, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații – reclamanți M_______ R_____, M_______ R_____ – R___ și cu intimatul pârât M_________ FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

Obiectul pricinii – uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M____ I___, în calitate de reprezentant al recurentul – pârât M_________ BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune și avocat A_______ B____, în calitate de reprezentant al intimaților– reclamanți M_______ R_____, M_______ R_____ – R___ (prezent personal), în baza împuternicirii avocațiale nr.xxxxxxx/2015, emise de Baroul București (pe care o depune), lipsind reprezentantul intimatului – pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură, s-au depus următoarele înscrisuri:

- la datele de 20.10.2015, 23.10.2015 și 27.10.2015, întâmpinare formulată de intimații – reclamanți și comunicată recurentului – pârât potrivit mențiunii existente pe dovada de citare (fila 22);

- la data de 21.10.2015 din partea recurentului – pârât, dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei, potrivit ordinului de plată nr. 7637 din data de 08.10.2015 și timbru judiciar, în valoare de 0,50 lei, aferente căii de atac exercitate, precum s-a stabilit prin rezoluția administrativă.

Curtea procedează la legitimarea intimatului – reclamant M_______ R_____ – R___ care prezintă CI ________ nr. xxxxxx – CNP xxxxxxxxxxxxx.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Recurentul – pârât M_________ BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

În opinia sa, termenul de declarare a căii de atac a apelului este de 30 zile și nu de 15 zile, astfel cum instanța de apel a reținut prin respingerea apelului pe care l-a formulat, ca tardiv, în considerarea dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă, cât și față de Noul Cod de procedură civilă.

Intimații– reclamanți M_______ R_____, M_______ R_____ – R___, prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului, având în vedere că acțiunea a fost introdusă anterior intrării în vigoare a prevederilor Noului Cod de procedură civilă, prin urmare sunt aplicabile în cauză dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, respectiv art.284 prin care este statuat termenul de 15 zile de declarare a apelului. Faptul că în hotărârea atacată s-a menționat ca și termen de promovare a căii de atac 15 zile, reprezintă doar o evidentă eroare materială; hotărârea recurată a fost comunicată la data de 09.10.2014, iar apelul a fost promovat la 30.10.2014.

Solicită cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 1500 lei, potrivit chitanței nr. 404 din data de 03.11.2015 (pe care o depune).

Reprezentantul recurentului – pârât, având cuvântul, solicită cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de partea adversă, întrucât este vorba doar de o chestiune de tardivitate.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 14.01.2013 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanții M_______ R_____ și M_______ R_____ R___ a chemat în judecată pe pârâții M_________ Finanțelor Publice și M_________ București prin Primar General solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în baza probelor ce se vor administra, să se constate că ei au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, __________________________. 139, sector 1, ca efect al uzucapiunii de 30 ani.

În drept, reclamanții își întemeiază cererea de chemare în judecată pe prevederile art. 646,1846,1847 și 1890 din Codul Civil.

Prin sentința civilă nr. 8293/13.05.2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea; a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 240 mp situat în București, ___________________________. 139, sector 1 care se învecinează astfel: la N-E cu imobilul din _____________________________. 137, sector 1; la S-E cu imobilul din ______________________, sector 1; la S-V cu imobilul din ___________________________. 141, sector 1; la N-V cu _____________________________ efect al uzucapiunii de 30 ani; a omologat raportul de expertiză topo întocmit de domnul expert D_____ I___ și a dispus că cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului. S-a ilustrat că sentința este supusă apelului în termen de 30 zile de la comunicare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții M_________ Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M_________ București și M_________ București prin Primarul General, cereri înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr. XXXXXXXXXXXXX.

În apelul său, apelantul-pârât M_________ București, prin Primarul General, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primarul General, motivat de faptul ca uzucapiunea este acel mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale prin posedarea neîntrerupta a unui imobil în timpul și condițiile prevăzute de lege.

Prin uzucapiune, în mod indirect, este sancționat fostul proprietar care prin pasivitatea lui a făcut ca timp îndelungat bunul sa se afle în posesia unei alte persoane care s-a comportat ca proprietar sau titular al unui alt drept real. Spre deosebire de contractul translativ de proprietate, uzucapiunea operează un transfer al proprietății în beneficiul unui posesor neproprietar și în lipsa exprimării unui consimțământ în acest sens de către adevăratul proprietar.

Conform dispozițiilor art. 1895 Cod civil, "cel ce câștiga cu buna credința și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani daca adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean unde se afla nemișcătorul și prin douăzeci de ani daca locuiește afara din acea circumscripție".

Uzucapiunea se manifesta ca o veritabila sancțiune îndreptată împotriva adevăratului proprietar pentru faptul ca acesta, prin pasivitatea sa îndelungata s-a desesizat de bun permițând ___________________________ în posesia acestuia și, pe aceasta baza, formarea aparenței de proprietate în favoarea acestuia din urma.

Astfel, acțiunea în constatarea calității de proprietar prin efectul uzucapiunii trebuie sa fie soluționata în contradictoriu cu fostul proprietar. Pornind de la noțiunea de parte în accepțiunea sa materiala ce tine de resortul dreptului substanțial, în contextul prescripției achizitive, calitate procesuala pasiva în prezentul litigiu o are fostul proprietar care, datorita pasivității sale este sancționat în condițiile art. 1890 și următoarele Cod civil.

Pentru ca M_________ București prin Primarul General sa aibă calitate procesuala pasivă în cauză, este sarcina reclamanților sa dovedească faptul ca acesta are în patrimoniu terenul în suprafața de 240 mp din București, __________________________. 139, sector 1. Reclamanții, cărora le revine sarcina probei, nu au dovedit calitatea de proprietar al Municipiului București prin Primarul General asupra imobilului teren în suprafața de 240 mp situat în __________________________. 139 sector 1.

Au fost formulate în continuare, critici sub aspectul fondului cauzei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466-482 Cod procedură civilă.

În apelul său, pârâtul M_________ Finanțelor Publice prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București a arătat că în mod greșit a fost admisă acțiunea în contradictoriu cu M_________ Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, având în vedere că este de principiu că într-o cerere având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al prescripției achizitive, are calitate procesuală pasivă numai proprietarul, de vreme ce uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății reprezintă sancțiunea îndreptată împotriva adevăratului proprietar care, prin pasivitate, s-a desesizat de bun, permițând ca aceasta să intre în posesia altei persoane.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată (pârât) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.

Or, în speța de față, calitatea Ministerului Finanțelor Publice nu este justificată, având în vedere că potrivit prevederilor art. 680 din Codul civil: „în lipsa de moștenitori legali testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului”.

Însă, potrivit art.5 alin.8 din H.G. nr. 731/04.07.2007 privind aprobarea Normei metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului: simplul fapt că succesiunea unei persoane nu a fost dezbătută nu echivalează automat, din punct de vedere juridic, cu faptul că această succesiune este vacantă, de vreme ce în virtutea legii, această stare de fapt se constată printr-un certificat de vacanță succesorală.

Mai mult decât atât, în măsura în care nici o altă persoană nu justifică existența în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra terenului, bunul imobil, prin efectul prevederilor Legii nr. 18/1991, se regăsește în patrimoniul și în administrarea unității administrative, respectiv Municipiului București.

Având în vedere soluția instanței de fond, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 Cod civil, dezbătând în continuare, aspecte care țin de fondul raportului juridic litigios.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 din Codul de procedură civilă, Legea nr.36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, art. 680 Cod civil, art.1890 Cod civil.

Intimații-reclamanți M_______ R_____ și M_______ R_____ R___ au formulat întâmpinare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 471 alin. 54 Cod de procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.1030 A/23.03.2015, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția tardivității apelului declarat de apelantul-pârât M_________ București prin Primarul General, a respins ca tardiv declarat apelul formulat de apelantul-pârât M_________ București prin Primarul General, împotriva sentinței civile, a admis apelul declarat de apelantul-pârât M_________ Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M_________ București, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M_________ Finanțelor Publice, a respins acțiunea formulată împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat M_________ București, la plata către intimații-reclamanți, a sumei de 1.125 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției de tardivitate a apelului declarat de apelantul-pârât M_________ București, invocată de către intimații-pârâți, tribunalul a reținut că în ceea ce privește termenul de formulare a apelului, sunt incidente prevederile art. 284 Cod de procedură civilă, conform căruia termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, termen ce se calculează potrivit prevederilor art. 101 și urm. Cod de procedură civilă.

Din dovezile de comunicare ale sentinței, rezultă că hotărârea judecătorească atacată a fost comunicată pârâtului M_________ București la data de 08.09.2014, conform dovezii de comunicare aflate la fila 166 dosar fond, iar apelul a fost declarat la data de 30.10.2014, conform mențiunii de pe declarația de apel (fila 2 dosar apel).

Rezultă astfel că apelul a fost declarat peste termenul prevăzut de lege, comunicarea fiind făcut pârâtului cu îndeplinirea cerințelor art. 98 și următoarele Cod de procedură civilă, nefiind invocate vicii ale procedurii de comunicare.

Verificând motivul de apel al apelantului-pârât M_________ Finanțelor Publice, relativ la lipsa calității sale procesuale pasive, tribunalul a constatat că acesta este fondat și l-a admis.

Astfel, într-o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă calitatea procesuală pasivă revine adevăratului proprietar, având în vedere că pierderea dreptului de proprietate apare ca o sancțiune pentru lipsa de diligență a acestuia.

Or, prin sentința apelată s-a reținut că dreptul de proprietate aparține atât Municipiului București, cât și Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român.

Verificând, în limitele acestui cadru procesual, stabilit de reclamantă, legitimarea procesuală pasivă a Statului Român prin M_________ Finanțelor Publice s-a constatat că în mod neîntemeiat prima instanță a reținut legitimarea calității procesuale pasive a acestei entități.

Astfel, având regimul juridic prevăzut de art. 32 alin. 2 din Legea nr. 58/1974, terenul a devenit în anul 1977 proprietate de stat, iar ulterior, prin efectul art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, proprietatea unității administrativ teritoriale, ce îl deținuse anterior în administrare, respectiv a Municipiului București.

În litigiile referitoare la bunuri aparținând domeniului privat la unității administrativ teritoriale, calitatea procesuală aparține unității administrativ teritoriale – municipiul, orașul sau _____________________________, în conformitate cu art. 19 și art. 67 din Legea nr. 215/xxxxx a administrației publice locale, fără a avea vreo legitimare procesuală M_________ Finanțelor Publice, instituție ce reprezintă Statul Român în litigiile având ca obiect drepturi reale asupra domeniului public al statului.

Consecința directă a acestor constatări este aceea că imobilul în discuție nu poate aparține celor doi pârâți ,iar Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, tribunalul a obligat pârâtul M_________ București la plata către intimații-reclamanți a sumei de 1.125 lei, cheltuieli de judecată în apel, reținând culpa procesuală a acestuia în declararea unei căii de atac ce a fost respinsă ca tardivă.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul M_________ București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:

Recurentul – pârât consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât în opinia sa, instanța de judecată în mod eronat a respins ca tardiv apelul formulat M_________ București prin Primarul General, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 284 alin.1 coroborat cu art. 101 Cod de procedură civilă.

Hotărârea instanței de judecată nr.8293/2014 din data de 13.05.2014 a fost comunicată Municipiului București prin Primarul General în data de 9.10.2014, aceasta fiind dată cu apel în 30 zile de la comunicare, și nu cu recurs în 15 zile de Ia comunicare.

Având în vedere comunicarea sentinței civile nr. 8293 pronunțate în ședința publică din data de 13.05.2014 și comunicată recurentului - pârât în data de 09.10.2014, consideră că în mod eronat instanța de judecată a respins apelul Municipiului București prin Primarul General ca tardiv formulat, având în vedere că acesta s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată, depunând motivele de apel în data de 30.10.2014 - fiind în termenul legal de declarare a apelului.

Față de cele învederate, recurentul – pârât solicită respingerea excepției de tardivitate a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 8293/2014 și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Intimații – reclamanți M_______ R_____ și M_______ R_____ R___ au formulat întâmpinare, prin care au arătat că următoarele:

Potrivit art. 284 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a căii de atac a apelului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Din verificarea actelor de procedură a dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX, sentința civilă nr. 8293/2014 a fost comunicată Municipiului București la data de 9.10.2014, iar apelul putea fi declarat până la cel târziu 25 octombrie 2014.

Or, în fapt apelul a fost declarat la data de 30.11.2015, cu 4 zile peste termenul prevăzut de art. 284 Cod de procedură civilă din vechiul Cod civil.

Menționarea în dispozitivul sentinței civile nr. 8293/2014, că apelul poate fi declarat în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii este rezultatul unei erori materiale.

Nu este admis ca zecile de juriști ai direcției juridice a Municipiului București, să nu cunoască care este termenul de exercitare a căii de atac a apelului, în cazul unei cereri înregistrate pe rolul instanțelor înaintea termenului de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, iar eroarea materială nu reprezintă o împiedicare printr-o împrejurare mai presus de voința apelantului în a-și exercita calea de atac, conform art.103 alin.1 Cod de procedură civilă, în termenul stabilit de art. 284 din Codul de procedură civilă.

Față cele de mai sus, intimații – reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.

În recurs nu s-au administrat probe noi, potrivit dispozițiilor art. 305 Cod Procedură Civilă.

Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.

Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

1. Sub aspectul premisei factuale la care se raportează excepția tardivității analizate, se constată faptul că deși hotărârea de fond era supusă apelului în termen de 15 zile de la comunicare, judecătoria a menționat eronat în cadrul sentinței civile recurate, faptul că aceasta este supusă apelului în termen de 30 zile de la comunicare, partea recurentă declarând calea de atac în interiorul termenului de 30 zile menționat de instanță, dar în afara celui de 15 zile prevăzut legal.

2. Problema de drept din prezenta cauză ilustrează o mai veche dilemă jurisprudențială configurată de situațiile în care în hotărârea judecătorească este menționată fie o cale de atac greșită, fie un termen greșit de declarare a sa, mențiuni care ar putea atrage sancțiuni împotriva părții, cum este și cazul prezent când apelul recurentului a fost respins ca tardiv, de către instanța de judecată de apel.

Astfel, în practică, judecătorul căii de atac este pus în fața unei situații dificile de exemplu, atunci când calificarea ei raportată la calificarea acțiunii, nu este una univocă, fiind greu de aplicat concomitent, principiul legalității și să fie sancționată partea ce a declarat calea de atac indicată în dispozitivul hotărârii, în condițiile menționate în dispozitiv, atunci când chiar judecătorul a greșit în calificarea ei, fără să fie vorba despre o eroare materială. De regulă, remediul practic găsit în astfel de cazuri era repunerea în termenul de formulare sau după caz, de motivare a căii de atac.

Doctrina a ridicat deja, și problema distincției între situația în care calea de atac sau termenul în care aceasta poate fi exercitată sunt trecute greșit dintr-o simplă eroare materială sau este una ce ține de calificarea greșită a cererii, opinându-se că în ambele situații, partea trebuie să exercite calea de atac astfel cum este indicată în hotărârea judecătorească (a se vedea în acest sens, I. D______, Dispoziții generale cu privire la exercitarea căilor de atac în proiectul Codului de Procedură Civilă, în Revista Română de D____ Privat nr. 5/2009, pag. 31, nota 23).

Soluția de principiu evocată de doctrină a fost împărtășită și de legiuitor, în cadrul Noului Cod de Procedură Civilă, în cuprinsul art. 457 intitulat „Legalitatea căii de atac”: „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

(2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

(3) Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

(4) Atunci când instanța dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunțării încheierii, pentru părțile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părțile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege”.

3. Soluția expusă este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg ce, statuând că dreptul de acces la o instanță ca parte componentă a dreptului fundamental la un proces echitabil reglementat de art. 6 CEDO, nu este unul absolut, Statul putând aduce limitări și bucurându-se de o anumită marjă de apreciere în această privință, a arătat totuși, că în cauzele privitoare la admisibilitatea căilor de atac, trebuie analizat dacă reglementarea în materie, era suficient de coerentă și clară, astfel încât justițiabilul să poată îndeplini cerințele respective, la nevoie recurgând la consultarea unui specialist în domeniu (a se vedea cauzele De Geouffre de la Pradelle v. Franța, hotărâre din 16 decembrie 1992, paragraful 35 sau M____ v. Franța nr. xxxxx/87, hotărâre din 22 iunie 1993). În cazul pozitiv al îndeplinirii acestor exigențe, art.6 nu este încălcat.

Prin prisma acestor principii, Curtea EDO a considerat exempli gratia, că procedura nu fusese coerentă și clară într-o cauză în care într-o încheiere se preciza de către instanță, expres și în mod eronat, că aceasta nu putea fi atacată, pentru ca ulterior, calea de atac a părții asupra fondului să se respingă pentru motivul neintroducerii căii de atac împotriva încheierii. Această situație a fost calificată de CEDO cel puțin ca reprezentând o lipsă de securitate juridică care l-a afectat pe reclamant (cauza De La Fuente Ariza c. Spaniei, 3321/04, hotărâre din 8 noiembrie 2007).

Tot din prisma raportului dintre culpa reclamantului și culpa autorităților, instanța de contencios european a statuat în cauza Boulougouras c. G_____, xxxxx/01, hotărâre din 27 mai 2004, că grefierul ce a primit cererea de recurs depusă de reclamant, a omis să semneze documentul care preciza motivele de recurs. Din această cauză, instanța a respins recursul ca inadmisibil. Curtea EDO a notat că inadmisibilitatea recursului îl sancționa pe reclamant pentru o eroare materială comisă în cursul depunerii recursului și că reclamantul nu era responsabil de acea eroare. Astfel, dreptul de acces la o instanță al reclamantului, fusese încălcat.

Or, aceasta este și situația în cauza prezentă în care instanța din eroare, a menționat termenul de apel ca fiind de 30 zile în loc de 15 zile. Această mențiune, coroborată cu ______________________ relativ puțin timp în urmă, a noului Cod de procedură civilă care introducea termenul de apel de 30 zile, era de natură a crea o incertitudine juridică părții, cu atât mai mult cu cât stabilirea termenului concret de apel de către legiuitor, se realiza inclusiv prin trimiterea și la o terță lege (distinctă de cele două coduri procesuale în conflict), respectiv Legea nr. 76/2012 - art.3, confuzia fiind realizată chiar și de către specialiști ai dreptului (instanța ce a consemnat greșit sau departamentul juridic al părții).

Din această perspectivă, astfel cum am expus anterior, normele juridice procesuale nu au fost la acel moment, în cazul concret expus, clare, previzibile, lipsite de orice dispută pentru parte, cu atât mai mult cu cât „într-o societate democratică, tribunalele trebuie să inspire încredere justițiabililor” (cauzele Remli c. France, hotărâre din 1996 sau De La Fuente Ariza c. Spaniei, 3321/04, hotărâre din 8 noiembrie 2007), recurentul din prezentul proces acționând în temeiul mențiunilor exprese din hotărâre, ale instanței de judecată.

Prin prisma acestor argumente, Curtea consideră că greșeala instanței a fost de natură a crea o lipsă de securitate juridică în privința pârâtului, potrivnic garanțiilor instituite de art. 6 CEDO, situație de natură a îl afecta pe acesta, prin posibilitatea respingerii apelului promovat, ca tardiv, ceea ce de altfel, s-a și întâmplat.

Pentru aceste considerente, se impunea respingerea excepției de tardivitate de către tribunal, ca nefondată.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 al.2 și 3 Cod de procedură civilă, Curtea, în opinie majoritară, va admite recursul formulat, va casa integral decizia civilă recurată, întrucât apelul celuilalt pârât viza inclusiv același aspect prealabil al determinării pârâtului din raportul juridic litigios și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor formulate de apelanții – pârâți M_________ BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și M_________ FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile, evident la aceeași instanță de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În opinie majoritară:

Admite recursul formulat de recurentul – pârât M_________ BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.1030 A/23.03.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – reclamanți M_______ R_____ și M_______ R_____ R___ și intimatul – pârât M_________ FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

Casează decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor formulate de apelanții – pârâți M_________ BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și M_________ FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.8293/13.05.2014, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.11.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M______ H_________ G_______ S______

GREFIER

S_____ R___

Red.M.H.

Tehdact.R.L./M.H.

2 ex./TB-S.4 - C.C.I____; A.C____

Jud.S.1 – I.S____

Cu opinia separată a doamnei judecător C_______ G___ în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Problema de drept care trebuie rezolvată în soluționarea recursului este aceea dacă faptul că în sentința civilă apelată s-a prevăzut în mod greșit că termenul pentru declararea căii de atac este de 30 zile (cel prevăzut de noul Cod procedură civilă, în art. 468 alin. 1, intrat în vigoare la data de 15.02.2013), în loc de 15 zile (cel prevăzut de vechiul Cod procedură civilă, în art. 284 alin. 1) - acesta din urmă fiind aplicabil conform art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru că acțiunea a fost introdusă la data de 14.01.2013 - era de natură să conducă la respingerea excepției tardivității apelului declarat după expirarea termenului de 15 zile, dar anterior celui de 30 de zile.

Potrivit art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, neexercitarea oricărei căi de atac ori neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea. Textul de lege citat instituie însă și o excepție: „afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa”.

Este adevărat că potrivit art. 20 din Constituție, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte, iar Curtea Europeană Drepturilor Omului, în cauza De Geouffre de la Pradelle contra Franța, hotărârea din 16 decembrie 1992, a reținut încălcarea art. 6 în contextul în care din cauza controversei ce plana asupra naturii juridice a unui anumit act acesta a pierdut termenul pentru introducerea unei acțiuni în justiție în vederea contestării respectivului act.

În speță, asupra termenului de declarare a apelului nu planează însă nicio controversă, el rezultând din simpla verificare a datei introducerii cererii de chemare în judecată urmată de aplicarea regulii generale și neinterpretabile în materie de termen de declarare a apelului stabilite de Codul de procedură civilă incident, iar apelantul-pârât, în calitate de unitate administrativ-teritorială, care are un departament juridic, avea cunoștință de ambele, ceea ce înseamnă că au existat toate premisele pentru formularea căii de atac în condiții de regularitate procedurală.

Mențiunea greșită din dispozitiv nu poate conduce singură la repunerea în termenul de declarare a apelului, pentru că însăși declararea unei căi de atac presupune ideea că partea pune la îndoială ceea ce a stabilit instanța. De aceea, nu constituie o sarcină excesivă ca partea să și depună toate diligențele necesare contestării cu succes a eventualelor greșeli ale instanței (spre exemplu, dacă este cazul, angajarea unui apărător, în timp util).

Situația este diferită în ipoteza în care există o controversă asupra termenului pentru introducerea căii de atac, când pierderea termenului nu s-ar datora neefectuării minimelor diligențe de către partea interesată în legătură cu studiul dosarului, la nevoie recurgând la consultarea unui specialist în domeniu, ci faptului că există mai multe interpretări posibile ale aceluiași text de lege (cauzate în principal de schimbările de jurisprudență sau de modificările legislative lipsite de claritate), partea neputând în mod rezonabil anticipa (chiar beneficiind de apărare calificată) că instanța de control judiciar se va opri la o altă interpretare decât instanța de fond. De această dată, partea interesată, nefiind în culpă, nu poate fi sancționată.

Acestea sunt considerentele pentru care, în dezacord cu opinia majoritară, consider că în speță se impunea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, respingerea recursului ca nefondat.

JUDECĂTOR

C_______ G___

Red. C.G.

Tehnored. C.G

2 ex./26.11.2015