ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

D E C I Z I A nr. 2686

Ședința publică din data de 26 octombrie 2015

Președinte - Ș_________ I____ C_______

Judecător - T________ M______

Judecător - D___ F_________

Grefier - C_______ M_____

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul C________ L____ Răzvad, cu sediul în comuna Răzvad, _______________________, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr.407 din data de 28 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamantul C____ P____, domiciliat în ________________________ Voievozilor, ___________________________.108, județul Dâmbovița.

Recursul este timbrat cu 100 lei taxă de timbru, conform chitanței nr. xxxxx/01.07.2015, aceasta fiind anulată și atașată la dosarul cauzei.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul reclamant C____ P____, reprezentat de avocat M_____ G_______ din cadrul Baroului Dâmbovița, lipsind recurentul pârât C________ L____ Răzvad.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul registratură, următoarele înscrisuri: notă cu actele depuse în probațiune de către recurentul pârât și cerere prin care acesta solicită judecarea cauzei în lipsă, conform disp.art.223 alin. 3 Cod proc. civ., după care,

Apărătorul intimatului-reclamant, avocat M_____ G_______, depune la dosar note scrise însoțite de practică judiciară și învederează că a luat cunoștință de înscrisurile depuse de recurentul reclamant și nu se opune admiterii probei cu înscrisurile solicitate de către recurent. Totodată, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în combaterea recursului.

Curtea ia act de solicitarea recurentului pârât, încuviințează proba cu înscrisurile solicitate de recurent și ia act de depunerea acestora.

Ia act că intimatul-reclamant nu are cereri de formulat, iar recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul intimatului-reclamant, avocat M_____ G_______, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

În esență , susține că prin motivele de recurs se invocă dispozițiile art. 488 alin. 1, pct. 5 și 8 .

Dispozițiile art. 488 alin. 1, pct. 5 nu se regăsesc în cauză, din punct de vedere procedural o sentință este definitivă, potrivit art. 634 alin. 2 C__, de la momentul pronunțării în situația în care legea nu prevede pentru aceasta o cale de atac, iar din punct de vedere al disp.art. 488 al. 1, pct. 8 nu poate fi vorba de o încălcare a normelor de drept material în acest sens sunt disp.art. 31 Legea nr. 215.

În mod corect instanța de fond a constatat că HCL nr. 40/31.10.2014 a fost adoptată de niște consilieri care nu mai dețineau această calitate, HCL fiind nulă absolut, această nulitate nemaiputând fi acoperită.

Hotărârile de Consiliu L____ produc efecte numai pentru viitor.

Pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare și notele scrise, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința nr.407 din data de 28 aprilie 2015, Tribunalul Dâmbovița - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins

excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă; a admis cererea formulată de reclamantul C____ P____, în contradictoriu cu pârâtul C________ local Răzvad, cu sediul în _______________________ Hotărârea Consiliului L____ al U.A.T. ____________________/31.10.2014 și a obligat pârâta U.A.T. ______________________ către reclamant a sumei de 1.050 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs pârâtul C________ L____ Răzvad, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul susține că hotărârea atacată este casabilă pentru motivele prevăzute de dispozițiile: - art. 488 alin. (1) pct. 5: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" ori după cum va aprecia instanța pct. 8: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", în concret a nerespectat prevederile art. 425 alin. (3) șl 457 alin. (3) din codul de procedură civilă.

Apărarea promovată de recurent la fondul cauzei nu este contrazisă în nicio măsură de argumentele avute în vedere de judecătorul primei instanțe, dar din păcate a fost interpretată de o manieră greșită.

Astfel, deși este întru-totul de acord asupra faptului că legea și nu judecătorul stabilește calea de atac împotriva unei hotărâri, un asemenea aspect nu are nicio înrâurire asupra aspectelor de natură procedurală și a momentului când o hotărâre judecătorească devine definitivă.

În speța de față, principiul legalității căii de atac nu a fost înfrânt în vreo măsură tocmai prin faptul că prin soluția pronunțată în cuprinsul Deciziei nr. 5833/15.12.2014 a Curții de Apel Ploiești, de respingere a recursului ca inadmisibil, noi nu am avut un acces veritabil la o cale de atac efectivă. Printr-o astfel de soluție, principiul legalității căii de atac a fost pe deplin asigurat.

Problema de natură procedurală se pune în legătură cu momentul la care sentința nr. 1060/26.06.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a devenit definitivă. În contextul în care în dispozitivul său se menționează în mod expres calea de atac a recursului, cale ce a fost exercitată și soluționată de instanța de control judiciar abia la data de 15.12.2014. Până la această dată eroarea strecurată în dispozitivul hotărârii nu a fost îndreptată în niciun fel de vreun alt judecător sau vreo altă instanță.

În opinia recurentului, legiuitorul a avut în vedere tocmai împrejurări de această natură, prin reglementarea dispozițiilor art. 457 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „Dacă instanța respinge ca inadmisibila calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege."

În opinia doctrinară a reputatului Prof. Univ. Dr. V_____ M____ C______ (ANEXA 1- extras din Codul de procedură civilă comentat) pe care o îmbrățișează, dispozițiile art. 457 alin. (3) aduc un coercitiv principiului expres al legalității căii de atac, în sensul că partea care a dat credință hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greșit.

Astfel, deși partea finală a art. 457 alin. (3): „De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege" își găsește aplicarea în mod expres pentru ipotezele în care hotărârea de respingere ca inadmisibilă a căii de atac deschide totuși dreptul la o altă cale prevăzută de lege (exemplu, când s-a respins ca inadmisibil recursul dar există posibilitatea formulării apelului), acesta are de asemenea o relevanță majoră și pentru ipoteza (cum este cazul speței) în care nu se deschide vreo altă cale de atac.

Relevanța textului se referă tocmai la chestiunea controversată asupra căreia prezenta instanță este chemată să interpreteze legea, respectiv la momentul de la care devine definitivă o astfel de hotărâre.

În ceea ce îl privește, recurentul apreciază că este limpede că într-o asemenea împrejurare, în care hotărârea instanței de control judiciar de respingere ca inadmisibilă a căii de atac nu deschide posibilitatea formulării unei alte căi prevăzută de lege, sentința primei instanțe devine definitivă abia la momentul pronunțării instanței de control judiciar.

Această soluție este preferabilă și în acord cu intenția legiuitorului tocmai pentru a menține argumentul de interpretare privind identitatea de rațiune („ubi eadem est ratio eadem solutio esse debet") în sensul de a nu se face o discriminare între partea care a dat credință erorii judecătorului dar hotărârea instanței de control judiciar deschide dreptul la o altă cale legală de atac și partea care, aflată în aceeași situație (de a-i fi respinsă ca inadmisibilă calea de atac), se găsește în ipoteza în care nu mai există o altă cale legală de atac.

În această din urmă variantă, deși nu mai curge vreun alt termen pentru exercitarea căii legale de atac (ce nu există), hotărârea primei instanțe devine definitivă doar de la momentul la care instanța de control judiciar a pronunțat o soluție de respingere ca inadmisibilă, acordându-i-se în acest fel părții care s-a încrezut în eroarea judecătorului, beneficiul aceluiași coercitiv al principiului legalității, reglementat de art. 457 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Teza propusă de partea adversă este foarte periculoasă, pentru că pretinde un drept al justițiabilului de a nesocoti dispozitivul unei hotărâri

judecătorești în ipotezele în care există divergență cu legea.

Recurentul susține că dispozitivul hotărârii judecătorești este întocmai ca și legea, iar aceasta este interpretată întotdeauna de către judecător.

Chiar și în ipotezele în care dispozitivul hotărârii judecătorești conține erori, acestea sunt obligatorii, până la momentul la care sunt îndreptate printr-o altă hotărâre judecătorească.

Pentru a evidenția și mai mult pericolul creat prin teza promovată de intimatul-reclamant (din păcate cu succes în fața primei instanțe) ne imaginăm ipoteza în care eroarea strecurată în dispozitiv privește o altă chestiune reglementată de lege, de exemplu o problemă de fond. Întrebăm (retoric): „Ar putea vreodată partea să ignore dispozitivul hotărârii judecătorești și să aplice direct legea - dreptul material - pe motiv că o cunoaște mai bine decât instanța care a pronunțat hotărârea?"

Nu în ultimul rând arătă că, până la data de 15.12.2014, intimatul-reclamant s-a aflat în imposibilitatea obținerii unei copii cu mențiunea definitivă a sentinței nr.1060/26.06.2014 pentru simplul motiv că registratura/arhiva Tribunalului Dâmbovița ar fi refuzat o astfel de cerere (câtă vreme recursul nu a fost soluționat). În acest context ne apare mai clar decât oricând faptul că sentința în cauză a devenit definitivă abia la data de 15.12.2014, când Curtea de Apel Ploiești a respins ca inadmisibil recursul declarat.

Or, în condițiile în care hotărârea a devenit definitivă la data de 15.12.2014, iar actul administrativ atacat în speța de față (este vorba despre o hotărâre a Consiliului L____) a fost adoptat la data de 31.10.2014, acțiunea se impunea a fi respinsă.

În concluzie solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea în fond a cererii și pe cale de consecință respingerea pe fond a acesteia.

Intimatul C____ P____, a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Intimatul susține că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că nu poate fi primită apărarea pârâtei-recurente în sensul că HCL nr. 1060/26.06.2014 a fost pronunțată din eroare cu calea de atac a recursului, astfel că din moment ce această hotărâre nu devenise irevocabilă, consilierii aleși/validați la data de 28.11.2013, aveau în continuare această calitate.

Potrivit legii, art. 31.1 din Legea 215/2001 republicată, (1) Hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacată de cei interesați la instanța de contencios administrativ în termen de 5 zile de la adoptare sau, în cazul celor absenți de la ședință, de la comunicare. (2) Instanța de contencios administrativ se pronunță în cel mult 30 de zile. În acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă.

Este lesne de observat faptul că sentința nr. 1060/26.06.2014 este definitivă și irevocabilă.

Prin urmare, cătă vreme nu s-a reluat procedura de validare și nu a fost validat un nou consiliu local, consider că membrii Consiliului L____ validați prin HCL nr. 32/28.11.2013 nu puteau și nu aveau dreptul conferit de lege spre a fi convocați și vota hotărâri de consiliu local.

Tocmai pentru a nu se invoca necunoașterea dispozițiilor sentinței nr. 1060/26.06.2014, a depus la sediul Primăriei Răzvad Certificatul de grefă care atestă soluția instanței, iar cu privire la împrejurarea că soluția este definitivă și irevocabilă rezultă din dispozițiile legale prezentate mai sus, fiind de neacceptat necunoașterea acestora.

Invocarea nerespectării unor norme procesuale/procedurale precum cele prevăzute de art. 425, alin. 3 c.p.c., și art. 457, alin. 3 c.p.c. nu pot modifica sau schimba efectul prevăzut de legiuitor prin art. 31 A1 din legea 215/2001 republicată, în sensul că hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă.

Soluția privind lămurirea datei de la care o hotărâre este definitivă este dată chiar de către codul de procedură civilă, prin art. 634. care arată, fără dubiu, că o hotărâre este definitivă, dacă, potrivit legii, nu este supusă apelului sau recursului, la data pronunțării, teza finală din art. 634. alin. 2 c.p.c.

Pe cale de consecință. întrucât, prin speța dedusă judecății, respingerea căii de atac în condițiile art. 457. alin. 1 c.p.c. nu prevede existența unei alte căi de atac pe care partea să o poată exercita, comunicarea hotărârii prin care calea de atac este respinsă ca inadmisibilă pentru că nu este prevăzută de lege, nu produce efectul instituit prin teza finală a art. 457. alin. 3 cpc.

Prin Decizia nr. 1893/15.06.2015, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX. Curtea de Apel Ploiești a apreciat că "O hotărâre este definitivă și irevocabilă potrivit legii indiferent dacă împotriva acesteia se formulează sau nu o cale de atac, iar faptul că dispozitivul sentinței conține mențiunea eronată a posibilității de exercitare a recursului nu numai că nu adaugă la lege în sensul stabilirii unui alt moment la care hotărârea poate fi considerată definitivă și irevocabilă, dar nu conferă legitimitate nici căii de atac exercitate de către parte, întrucât aceasta oricum va fi respinsă ca inadmisibilă".

În concluzie, solicită respingerea ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, conform art. 488 N. C.pr. civ., Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a arătat în mod corect în considerentele sentinței atacate care este motivația în fapt și în drept pentru care a admis acțiunea și a anulat HCL Răzvad nr. 40/31.10.2014.

Reluând situația de fapt reținută de judecătorul fondului, Curtea observă că prin sentința nr. 407/28.06.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a dispus anularea HCL Răzvad nr. 40/31.10.2014 prin care au fost aprobate rectificări ale bugetului local pentru trimestrul IV 2014 ulterior anulării hotărârii de validare a consiliului local nr 32/28.11.2013 prin sentința nr.1060/26.06.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și mai înainte de realizarea unei noi operațiuni de validare.

Atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de recurs, recurentul se prevalează fără niciun fel de suport legal de eroarea săvârșită de instanța de judecată care a menționat în cuprinsul sentinței mai sus amintite nr. nr.1060/26.06.2014 calea de atac a recursului,ce a fost exercitată și soluționată de instanța de control judiciar la data de 15.12.2014 în condițiile în care potrivit art. 31¹ din Legea nr. 215/2001 republicată hotărârea este definitivă și irevocabilă.

Fiind definitivă și irevocabilă, membrii Consiliului L____ Răzvad aleși în ședința din data de 28.11.2013 și-au pierdut calitatea de consilieri, situație în care HCL nr. 40/31.10.2014 supusă judecății apare ca fiind nelegală, fiind adoptată de consilieri care nu mai dețineau această calitate.

Recurentul prin motivele de recurs invocă o ,, problemă de natură procedurală în legătură cu momentul la care sentința nr. 1060/26.06.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a devenit definitivă, în contextul în care în dispozitivul său se menționează în mod expres calea de atac a recursului, cale ce a fost exercitată și soluționată de instanța de control judiciar abia la data de 15.12.2014’’.

Invocând dispozițiile art. 457 alin. 3 NCPC, recurentul susține că sentința

devine definitivă abia la momentul la care instanța de control judiciar a pronunțat o soluție de respingere ca inadmisibilă a căii de atac, acordându-i-se în acest fel părții care s-a încrezut în eroarea judecătorului beneficiul coercitiv al principiului legalității reglementat de textul de lege citat.

Susținerile sunt nefondate și denotă o interpretare greșită a legii, motiv pentru care vor fi cenzurate ca atare de Curte.

Astfel, art. 456- 465 NCPC reglementează în mod distinct capitolul privind dispoziții generale în materie căilor de atac, în cadrul căruia sunt adoptate reguli cu natură de principiu privind:- legalitatea căii de atac, cu consecința că mențiunea invocată în cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată nu produce efecte asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, în condițiile în care se prevede expres că hotărârea de respingere ca inadmisibilă a căii de atac greșit exercitate se comunică părții, iar de la data comunicării curge termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzută de lege: subiectele căilor de atac; -ordinea exercitării căilor de atac, unicitatea căii de atac și partea din hotărâre care poate fi atacată.

Prin urmare, dispozițiile art. 457 al. 3 NCPC reglementează materia căilor de atac, fără nicio relevanță în ce privește efectele unei hotărâri definitive și irevocabile sau în ce privește momentul la care se produc aceste efecte, fiind evident faptul că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu prejudicia partea de exercitarea unei căi de atac( aceea prevăzută de lege și nu indicată în mod eronat de instanța de judecată) și nicidecum de prelungire a momentului la care o hotărâre rămâne definitivă.

O hotărâre este definitivă și irevocabilă potrivit legii indiferent dacă împotriva acesteia se formulează sau nu o cale de atac, iar faptul că dispozitivul sentinței conține mențiunea eronată a posibilității de exercitare a recursului nu numai că nu adaugă la lege în sensul stabilirii unui alt moment la care hotărârea poate fi considerată,, definitivă și irevocabilă”, dar nu conferă legitimitate nici căii de atac exercitate de parte, întrucât aceasta oricum va fi respinsă ca inadmisibilă.

Nici argumentele de ordin teoretic privind obligativitatea dispozitivului unei hotărâri judecătorești, chiar și în situația în care acesta conține erori nu pot fi interpretate în sensul dorit de recurent, întrucât nu există nici un fel de similitudini de ordin procedural între materia căilor de atac și dispozitivul unei hotărâri judecătorești prin care se rezolvă fondul cauzei.

Faptul că ,ulterior pe parcursul procesului la dosarul cauzei a fost depusă Hotarârea de consiliu local nr.57/29.09.2015 prin care a fost însușită hotărârea nr.40/2014 ce formează obiectul judecății este lipsit de relevanță juridică în condițiile în care hotărârea respectivă a intrat în circuitul civil,iar legalitatea acesteia a fost supusă controlului judiciar.

Față de aceste considerente, constatând că sentința primei instanțe este legală sub toate aspectele, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 NCPC, Curtea, în temeiul art. 496 NCPC va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 453 NCPC, Curtea reținând culpa procesuală a recurentului îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C________ L____ Răzvad, cu sediul în comuna Răzvad, _______________________, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr.407 din data de 28 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamantul C____ P____, domiciliat în ________________________ Voievozilor, ___________________________.108, județul Dâmbovița.

Obligă recurentul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 octombrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Ș_________ I____ C_______ T________ M______ D___ F_________

GREFIER,

C_______ M_____

Red TM

Tehnored.CM

4 ex/ 18.11 2015

d.f. XXXXXXXXXXXX Trib. Dâmbovița

jud. fond N_____ E________

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120