Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1803/2015
Ședința publică de la 14 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A____ M______ M________
Grefier A__ F______
Pe rol pronunțarea asupra cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe reclamanta ___________________________ în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07.10.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului D___ la data de 12.05.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamanta S.C.P_________-W________ S.R.L. în contradictoriu cu Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice C______ și cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice D___, în temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, a formulat acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat instanței admiterea acțiunii și în consecință:
1. Anularea în totalitate a Deciziei de Impunere înregistrata la DGRFP C______ sub nr. F-DJ 483/30.09.2014, întocmită în baza Raportului de Inspecție Fiscală G_______ înregistrat sub nr F-DJ 459/30.09.2014, în sensul anulării TVA stabilit suplimentar de plată în cuantum de 471.178 lei, respectiv a TVA stabilită suplimentar și rămasă de plată în cuantum de 311.312 lei, precum și a majorărilor TVA în sumă de 17.741 lei și a penalităților TVA în suma de 10.507 de lei. Pe cale de consecință, vă solicităm să constatați că avem dreptul la rambursarea sumei de 159.866 lei solicitată prin decontul nr. xxxxxxxx-2014 din 25.04.2014.
2. Anularea în totalitate a deciziei nr.273/17.04.2015 emisă de către DGRFP C______ în soluționarea contestației formulate în procedura prealabilă.
În motivarea în fapt a cererii a arătat că, în urma controlului fiscal ce a cuprins perioada 18.04.xxxxxxxxxxxxxxx14, a susținut organul fiscal că nu sunt îndeplinite în totalitate condițiile și formalitățile de exercitare a dreptului de deducere a taxei aferente achizițiilor de medicamente, situație în care cererea de rambursare a fost admisă numai în parte.
În primul rând, reclamanta arată că se impune anularea actelor administrative pe considerentul că în mod nelegal nu au fost anexate acestor acte toate înscrisurile relevante pentru determinarea stării de fapt, prin aceasta contribuabilului fiindu-i negată posibilitatea de a argumenta corectitudinea modului în care a procedat la întocmirea declarațiilor fiscale. Astfel, în decizia de impunere se arată că au fost efectuate verificări la furnizorul ___________________________________ (proces verbal nr. xxxxx/25.06.2014 întocmit de DGRFP B_____ ca urmare a unei solicitări de control încrucișat) și la furnizorii furnizorului ( solicitări de control încrucișat nr. xxxxxx/05.09.2014, xxxxxx/05.09.2014, xxxxxx/05.09.2014), iar ca urmare a analizării contractelor încheiate între aceștia precum și a documentelor justificative întocmite s-a apreciat că la o parte din achiziții nu au fost respectate "condițiile de traseibilitate a medicamentelor" pentru justificarea exercitării dreptului de deducere.
În această situație, este evident că înscrisurile la care organul fiscal a făcut vorbire trebuiau comunicate chiar la momentul comunicării raportului (care nu a fost însoțit de nici o anexă), obligație nerespectată de către inspectorii fiscali.
În măsura în care înscrisurile indicate de către organul fiscal există și vor fi prezentate instanței, susține că acestea nu pot justifica "estimarea", respectiv faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din Legea nr. 571/2003 (nu pot fi reținute aceste prevederi legale în justificarea impunerii suplimentare).
Or, așa cum rezultă din chiar lecturarea actului de impunere, tranzacția cu ___________________________________ are pe deplin scop economic, societatea obținând venituri din comercializarea medicamentelor (fără a fi pus sub semnul întrebării prețul de vânzare), situație în care în mod cert nu există o tranzacție care să fie reîncadrată, pentru a putea vorbi despre legalitatea estimării unor debite suplimentare.
Aserțiunile neprobate din actul contestat, potrivit cărora ___________________________________ ar fi fost interpusă pentru a simula o achiziție de la un furnizor autorizat, nu pot constitui temei al impunerii suplimentare deoarece, în orice situație, tranzacțiile au scop economic și nu pot fi "reîncadrate", respectiv o astfel de reîncadrare nu poate sta la baza stabilirii de obligații suplimentare de plată.
Chiar și în situația lipsită de justificare legală în care organul fiscal nu ar vrea să recunoască existența unor operațiuni comerciale distincte - Pharma Plus/Transilvania Pharmaceuticals, Pharmaceuticals/P_________ W________, ci ar rezuma aceste relații comerciale într-o livrare de la Pharma Plus la P_________ W________, nu se poate vorbi despre lipsa scopului economic ci, eventual, despre necesitatea unei verificări (sub aspectul autorizării) a distribuitorului de medicamente de către ANM, aceasta fiind singura autoritate în măsură să aplice sancțiuni în acest domeniu.
Dispozițiile art. 147 ind.l alin.2 din Codul Fiscal nu pot constitui temei al impunerii suplimentare, acest text legal recunoscând posibilitatea contribuabilului de a-si exercita dreptul de deducere ulterior perioadei fiscale de declarare, în măsura în care numai inițial nu sunt îndeplinite condițiile si formalitățile de exercitare a dreptului de deducere.
În speță, nu s-a făcut în nici un fel dovada că societatea nu ar fi respectat condițiile de exercitare a dreptului de deducere prevăzute limitativ de textul art. 146 din Codul Fiscal, iar documentele justificative întocmite conțin toate elementele prevăzute în cuprinsul art. 155 din Cod.
Singura mențiune în cuprinsul actului administrativ referitoare la condițiile de exercitare a dreptului de deducere este fraza în care se afirmă că nu ar fi respectat "condițiile de traseibilitate a medicamentelor", fără însă ca această expresie să fie în vreun fel explicată, respectiv fără a fi indicat în concret care sunt condițiile de" traseibilitate" ce ar trebui respectate pentru a se putea exercita dreptul de deducere a taxei.
În măsura în care organul fiscal tinde a aduce discuția către trasabilitatea distribuției medicamentelor, legislația specială din acest domeniu conferă atribuții de verificare numai Agenției Naționale a Medicamentului, sub nici o formă neputând fi reținut că nerespectarea condiției trasabilității (dacă ar fi legal constatată) reprezintă caz de nerecunoaștere a dreptului de deducere a TVA pentru achiziții deja efectuate.
Mai mult, organul fiscal recunoaște că în cursul controlului a solicitat (prin adresa nr.xxxxxx/27.06.2014) un punct de vedere de la Agenția Națională a Medicamentului cu privire la legalitatea operațiunilor de achiziție internă și revânzare de medicamente în alte state membre UE efectuate de către ___________________________, si a considerat necesar să suspende controlul în data de 07.07.2014.
Dispozițiile din Legea nr. 95/2006 si Directiva 2001/83/CE (care condiționează posibilitatea de vânzare a medicamentelor en-gros de obținerea unei autorizații) citate în act nu privesc activitatea desfășurată de societate; textele citate privesc posibilitatea sancționării farmaciei care vinde en-gros de către ANM, nu de către organul fiscal.
Neregularitățile cu privire la documente justificative privesc, eventual, relația dintre furnizorul reclamantei și furnizorii acestuia, nefiind indicat în act care ar fi acele elemente formale nerespectate de reclamantă în înscrisurile care au stat la baza înregistrărilor contabile, cu atât mai mult cu cât nu se poate reține că nu sunt legale operațiunile comerciale desfășurate de reclamantă.
Așa cum am indicat supra, atribuții în verificarea vânzării de medicamente sau în determinarea trasabilității distribuției de medicamente aparțin altor entități decât organului fiscal, nici unul dintre textele legale citate în act nepermițând AJFP să constate o neregularitate în exercitarea de către noi a dreptului de deducere.
In drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 8 și urm. din Legea nr. 554/2004, art. 218 din OG nr. 92/2003, art. 128, art. 143 din Codul Fiscal și ale Legii nr. 95/2006.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri (respectiv Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala înregistrata sub nr. F-DJ 483/30.09.2014, Raport de inspecție fiscala înregistrat sub nr. F-DJ 459/30.09.2014, contestație prealabilă, Decizie 273/17.04.2015.
La data de 23 iunie 2015, pârâta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice C______, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In fapt, în perioada 05.05.xxxxxxxxxxxxxxx14, organele de inspecție fiscala din cadrul A.J.F.P. D___ - Activitatea de Inspecție Fiscala, au efectuat la ___________________________ inspecție fiscala având ca obiect soluționarea cu control anticipat a DNOR nr. xxxxxxxx- 25.07.2014, aferent lunii iunie 2014, prin care s-a solicitat rambursarea TVA in suma de xxxxxx lei. Verificarea a cuprins perioada 18.04.xxxxxxxxxxxxx14.
Taxa pe valoarea adăugata de rambursat înregistrata in contabilitate la data de 31.03.2014 in suma de xxxxxx lei a provenit urmare a faptului ca societatea nu a colectat TVA la livrările intracomunitare de medicamente, considerându-le scutite de TVA in condițiile in care a dedus TVA la achizițiile din interiorul tarii a medicamentelor care au făcut obiectul livrărilor intracomunitare.
Referitor la furnizorii medicamentelor aprovizionate de ___________________________, din analiza bazei de date a DG.R.F.P. C______ a rezultat ca medicamentele care au făcut obiectul livrărilor intracomunitare au provenit de la depozitul farmaceutic ___________________________________.
In urma verificărilor efectuate la _____________________________________ referitoare la proveniența mărfurilor care au făcut obiectul livrărilor către s-a _____________________________ s-a constatat ca medicamentele au provenit de la trei societati: __________________, SCPHARMA PLUS 2"SRL, ________________ CALENDULA"SRL, toate cele trei societăți având drept administrator pe domnul L____ P____ F_______, care administrează in același timp si _________________________" SRL. S-a mai constatat de asemenea ca medicamentele nu au fost recepționate de _____________________________________, circuitul lor fiind de la cele trei farmacii direct către ________________________"SRL si ca cea mai mare parte a facturilor nu a fost achitata.
Din cele prezentate rezulta ca proveniența in fapt a mărfurilor care au făcut obiectul livrărilor intracomunitare este de la trei societăți: __________________, ________________ SRL, ________________ CALENDULA SRL, farmacii autorizate sa funcționeze ca farmacie comunitare.
In urma controalelor încrucișate efectuate s-a constatat ca încasarea contravalorii medicamentelor s-a făcut formal neexistând o plata reala a medicamentelor livrate de farmacii către ___________________________________. Ba mai mult in acest circuit formal al banilor au fost cuprinse si sume provenind din creditări efectuate între ___________________________________ si aceste farmacii.
Organele de inspecție fiscala au concluzionat ca ___________________________ nu a prezentat documente justificative privind autorizarea traseibilitatii medicamentelor de la producător pana la clientul intracomunitar deoarece in lanțul de tranzacții sunt firme afiliate si implicit controlate de domnul L____ P____ F_______.
Domnul L____ P____ formal a intercalat in acest circuit, de la farmacii la clienții din UE doua depozite : __________________________________ si ___________________________ autorizate sa desfășoare comerț angro pentru a se încadra in prevederile art 77 alin "1" din Directiva 2001/83/CE care prevede ca "statele membre iau toate masurile corespunzătoare pentru a se asigura ca distribuția angro de medicamente este condiționată de deținerea unei autorizații de a desfășura activitatea de distribuitor angro" si ale art 80 alin "b" din Directiva 2001/83/CE care prevede ca "Titularii autorizației de distribuție trebuie sa îndeplinească următoarele cerințe minime: trebuie sa-si procure medicamente numai de la persoane care dețin la rândul lor autorizație de distribuție".
In virtutea celor arătate mai sus, se retine ca organele de inspecție fiscala au analizat cererea de rambursare a sumei negative de TVA de xxxxxx lei cu opțiune de rambursare si s-a constatat ca de la data depunerii cererii de rambursare a TVA pana la data de 30.09.2014 nu au fost îndeplinite condițiile de traseibilitate a medicamentelor de la __________________, ________________ SRL, ________________ CALENDULA SRL si pana la __________________________.
În Raportul de inspecție fiscala nr. F-DJ 507/30.10.2014 si Decizia de impunere nr. F-DJ 535/30.10.2014 s-a consemnat detaliat faptul ca medicamentele care au făcut obiectul livrărilor intracomunitare nu au provenit de la ___________________________________ ci de la farmacii neautorizate sa desfasoare comerț angro cu medicamente, respectiv __________________, ________________ SRL, ________________ CALENDULA SRL.
Având în vedere apărările de mai sus vă rugăm să respingeți acțiunea formulată de ___________________________ ca neîntemeiată.
În drept, își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 - 208 din Codul procedură civilă.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia de impunere nr. F-DJ 483/30.09.2014, întocmită în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F-DJ 459/30.09.2014, s-au stabilit în sarcina reclamantei TVA suplimentar de plată în cuantum de 471.178 lei, TVA stabilită suplimentar și rămasă de plată în cuantum de 311.312 lei, precum și a majorări în sumă de 17.741 lei și penalități în suma de 10.507 de lei.
In fapt, in perioada 05.05.xxxxxxxxxxxxxxx14, organele de inspecție fiscală au efectuat la ___________________________ inspecție fiscala având ca obiect soluționarea cu control anticipat a DNOR nr. xxxxxxxx- 25.07.2014, aferent lunii iunie 2014, prin care s-a solicitat rambursarea TVA in suma de xxxxxx lei. Verificarea a cuprins perioada 18.04.xxxxxxxxxxxxx14.
Urmare a inspecției fiscale au fost întocmite Raportul de inspecție fiscala nr. F-DJ 459/30.09.2014 si Decizia de impunere nr. F-DJ 483/30.09.2014.
Împotriva deciziei de impunere, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr. 273/17.04.2015 emisă de DGRFP C______.
Cu privire la susținerea reclamantei că se impune anularea actelor administrative pe considerentul că în mod nelegal nu au fost anexate acestor acte toate înscrisurile relevante pentru determinarea stării de fapt, instanța reține că este neîntemeiată. Astfel, pe de o parte, decizia de impunere s-a emis în baza actelor contabile ale reclamantei, iar, pe de altă parte, neanexarea documentelor la raportul de inspecție fiscală comunicat reclamantei nu poate avea ca efect anularea deciziei de impunere, având în vedere că nu s-a făcut dovada vreunei vătămări ce ar fi fost cauzată reclamantei, atât timp cât aceasta a avut posibilitatea să ia cunoștință de acte și să și formuleze contestație.
În esență, organele de inspecție fiscala au stabilit că în fapt, reclamanta a interpus pe ___________________________________ ca furnizor de medicamente, pentru a simula achiziția de medicamente de la un furnizor autorizat.
In fapt, ___________________________ a achiziționat medicamente de la trei societăți și anume __________________, ________________ SRL, ________________ CALENDULA SRL care nu dețin autorizație pentru comerț angro, toate cele trei societăți având drept administrator pe L____ P____ F_______, care administrează în același timp si _________________________" SRL.
Din raportul de inspecție fiscală, instanța reține că s-a solicitat DGRFP B_____ un control încrucișat în care să se verifice achizițiile de medicamente efectuate de către ___________________________________ care au făcut obiectul vânzării către ___________________________, fiind întocmit Procesul Verbal nr. 287/19.06.2014
În urma controlului încrucișat, s-au reținut că medicamentele au provenit de la __________________, ___________________, ________________ CALENDULA SRL, contractele încheiate cu furnizorii nu prevăd clauze privind transportul mărfurilor, pe facturile emise nu este menționat vreun mijloc de transport, medicamentele care au făcut obiectul tranzacțiilor mai sus menționate nu au fost recepționate de ___________________________________, circuitul lor fiind de la farmacii direct către ___________________________, care a efectuat livrările intracomunitare, cea mai mare parte a facturilor de la cele trei societăți nu a fost achitata.
Potrivit art. 11 alin 1 din Codul Fiscal "la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe, în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției".
De asemenea, art. 6 din Codul de procedură fiscală reglementează dreptul de apreciere al organului fiscal, prevăzând că "Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege,întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.".
Reclamanta a susținut în cuprinsul cererii de chemare în judecată că tranzacția cu ___________________________________ există și are pe deplin scop economic, însă nu a depus la dosar înscrisuri în acest sens, respectiv, contractele încheiate, facturile fiscale emise sau dovada achitării contravalorii medicamentelor, sarcina probei aparținând reclamantei, față de disp. art. 249 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește susținerile reclamantei că inspectorii fiscali aplică o sancțiune stabilită de lege în competența Agenției Naționale a Medicamentului, instanța reține că sunt neîntemeiate, având în vedere că, în cauza de față, organul fiscal nu a aplicat vreo sancțiune reclamantei, doar a refuzat la deducere TVA-ul, reținând, pe de o parte, inexistența tranzacțiilor între reclamantă și ___________________________________, precum și faptul că medicamentele care au făcut obiectul achizițiilor provin de la furnizori care nu aveau autorizație să comercializeze medicamente en-gros.
În ceea ce privește accesoriile reținute, potrivit art. 119 alin. 1 din Codul de procedură fiscală "pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere", astfel încât în mod corect a fost obligată reclamanta la plata majorărilor de întârziere.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța apreciază contestația formulată ca fiind neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ___________________________, cu sediul în _______________________, _____________________, jud. D___ în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE C______ și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___, ambele cu sediul în mun. C______, ____________________________. 2, jud. D___, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul D___.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2015.
|
Președinte, A____ M______ M________ |
|
|
Grefier, A__ F______ |
|
Red. 4 ex/13.11.2015
AMM/AF