Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G_____
(*operator de date cu caracter personal nr. 8638*)
SECȚIE PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 1607
Ședința publică din data de 12 Octombrie 2015
Președinte: G_______ N_______ C______
Grefier: N_______ A_____
Ministerul Public – P________ de pe lângă Judecătoria G_____ a fost reprezentat de procuror - C_____ V_____ C______
La ordine fiind amânată soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul P_________ V_______ A____, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt”, faptă prevăzută și pedepsită art. 228 alin. 1 Cod penal.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.10.2015, când a hotărât următoarele:
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei penale de față:
Prin rechizitoriul nr. 8425/P/2014 emis la data de 16.02.2015 de P________ de pe lângă Judecătoria G_____, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 18.02.2015, sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P_________ V_______ A____, pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cod Penal.
Prin actul de sesizare, s-a reținut că inculpatul P_________ V_______ A____, la data de 04.10.2014, a sustras din cutia de depozitare a banilor a unui aparat de joc, ce aparținea persoanei vătămate S.C. F___ of K____ S.R.L., suma de 3.550 de lei.
În cursul urmăririi penale s-au efectuat acte de urmărire penală specifice, concretizate în următoarele mijloace materiale de probă: plângere (fila 9 dosar u.p.), proces-verbal de cercetare la fața locului (fila 11 dosar u.p.), proces-verbal înregistrare video (fila 38 dosar u.p.), declarații inculpat P_________ V_______ A____ (filele 29-33 dosar u.p.), declarația martorului D______ V____ M____ (filele 34-35 dosar u.p.), declarația martorului Butcas Andreas (fila 36 dosar u.p.), expertiză criminalistică dactiloscopică (fila 42.
Date privind desfășurarea urmăririi penale:
Prin ordonanța din data de 04.10. 2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cod penal, iar la data de 09 decembrie 2014 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspectul P_________ V_______ A____, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cod penal.
Prin ordonanța din 09.12.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria G_____ a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cod penal.
Latura civilă:
Persoana vătămată S.C. F___ of K____ S.R.L. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.550 de lei, sumă ce reprezintă banii sustrași de inculpat.
În procedura de cameră preliminară, prin încheierea din 29.04.2015 a Judecătoriei G_____, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 8425/P/2014 emis la data de 16.02.2015 de P________ de pe lângă Judecătoriei G_____, legalitatea administrării probelor, legalitatea actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză privind pe inculpatul P_________ V_______ A____, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 228 alin. 1 Cod penal (fila 19 dosar fond).
În faza de judecată, înaintea începerii cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 30.09.2015, persoana vătămată S.C. F___ of K____ S.R.L. a depus la dosar un înscris prin care a precizat că s-a împăcat cu inculpatul P_________ V_______ A____ și dorește încetarea procesului penal, acesta achitându-i prejudiciul produs.
De asemenea, inculpatul a declarat că a achitat prejudiciul produs persoanei vătămate și s-a împăcat cu aceasta, manifestarea sa de voință fiind consemnată în scris și atașată la dosar.
În vederea soluționării cauzei, instanța a dispus atașarea la dosarul cauzei a fișei de antecedente penale a inculpatului (fila 15 dosar fond).
Inculpatul P_________ V_______ A____ a fost asistat de apărător desemnat din oficiu, av. B________ A__-M____ (delegație nr. 1008/23.06.2015 – fila 26 dosar fond).
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Starea de fapt:
În seara zilei de 04.10.2014, inculpatul P_________ V_______ A____ s-a deplasat la barul aparținând __________________. G_____, situat în piața din cartierul Micro 17, pentru a juca la aparatele de jocuri electronice sume de bani.
În timp ce juca, în bar a intrat martorul Butcas Andreas cu care a avut o mică conversație, martor care s-a așezat lângă inculpat.
La un moment dat, nervos de faptul că a pierdut suma de 2.000 de lei, inculpatul P_________ V_______ A____ a lovit aparatul de joc cu pumnul și piciorul, fapt ce a determinat deschiderea capacului metalic ce asigura mecanismul de colectare a banilor. Inculpatul a luat întreaga sumă de bani din cutie și a părăsit în grabă locația.
Alertată, de zgomotul produs de lovirea aparatului, martora D______ V____ M____ s-a îndreptat către inculpat, moment în care a observat că acesta a plecat.
Deoarece martora a găsit cutia aparatului deschisă și fără nicio sumă de bani, a sesizat organele de poliție, care au efectuat cercetarea la fața locului, ocazie cu care au fost prelevate mai multe urme papilare.
Conform raportului de expertiză criminalistică dactiloscopică, s-a constatat că fragmentul de urmă papilară digital, prelevat pe partea anterioară a cutiei metalice din care se reclamă lipsa unei sume de bani, a fost creat de relieful papilar al degetului mare de la mâna dreaptă, a inculpatului P_________ V_______ A____ (fila 46 dosar u.p.).
Audiat de organele de urmărire penală, cu respectarea drepturilor sale procesuale, inculpatul P_________ V_______ A____ a recunoscut săvârșirea infracțiunii așa cum a fost reținută de organele de cercetare penală, precizând că banii i-a cheltuit în interes personal și s-a angajat ca în cel mai scurt timp să achite prejudiciul produs (fila 30 dosar u.p.).
Analizând și coroborând mijloacele de probă administrate în cauză în cursul urmăririi penale, instanța reține că rezultă, fără putință de tăgadă săvârșirea de către inculpatul P_________ V_______ A____ a infracțiunii de furt.
Încadrarea juridică a faptei:
În drept, fapta inculpatului P_________ V_______ A____ constând în aceea că, în data de 04.10.2014, a sustras din cutia de depozitare a banilor a unui aparat de joc, ce aparținea persoanei vătămate S.C. F___ of K____ S.R.L., suma de 3.550 de lei, întrunește elementele constitutive a infracțiunii de ”furt”, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 228 alin. 1 Cod penal.
Instanța reține că elementul material al laturii obiective al infracțiunii de furt îl reprezintă luarea bunului mobile – suma de 3.550 lei, din posesia persoanei vătămate. Sustragerea s-a realizat fără consimțământul acesteia, cu scopul însușirii pe nedrept, fapta consumându-se la momentul deposedării persoanei vătămate și a-l imposedării inculpatului.
Urmarea imediată constă în schimbarea situației de fapt a bunului sustras, prin scoaterea acestuia din stăpânirea persoanei vătămate și crearea unui gol patrimonial, prin lipsirea acesteia de capacitatea de a mai dispune de bunul respectiv.
Este evidențiat, de asemenea, și raportul de cauzalitate între fapta de sustragere săvârșită și urmarea socialmente periculoasă produsă, acesta rezultând nemijlocit din aceea că prin micșorarea patrimoniului persoanei vătămate s-a majorat, în mod ilicit, patrimoniul inculpatului.
Referitor la latura subiectivă a infracțiunii, instanța reține că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă, calificată prin scop, prevăzând rezultatul și urmărind producerea lui prin săvârșirea faptelor.
Instanța constată că la termenul de judecată din data de 30.09.2015, între persoana vătămata S.C. F___ of K____ S.R.L. și inculpatul P_________ V_______ A____ a intervenit împăcarea.
Potrivit art. 231 alin. 2 Cod penal, în cazul faptelor prevăzute la art. 228 Cod penal, împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Instanța reține astfel că, la acest moment, există unul din cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale, respectiv împăcarea părților și, în consecință, se impune pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, potrivit art. 16 alin. 1 lit. g) teza a II-a Cod de procedură penală.
În ceea ce privește efectele pe care le produce împăcarea părților, potrivit art. 159 alin. 2 Cod penal, aceasta înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă, determinând încetarea procesului penal, potrivit art. 396 alin. 6 Cod de procedură penală.
În consecință, în raport de manifestarea expresă de voința a persoanei vătămate și a inculpatului, precum și de textele legale menționate, instanța va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P_________ V_______ A____, pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cod penal, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 2 Cod de procedură penală, în referire la art. 16 alin. 1 lit. g) teza a II-a Cod de procedură penală și art. 231 alin. 2 Cod penal (faptă din 04.10.2014).
Măsuri preventive:
Prin Ordonanța din data de 08.12.2014 s-a dispus reținerea inculpatului P_________ V_______ A____, pentru o perioadă de 24 ore, începând cu ora 1610 (filele 49-50 dosar u.p.).
Ulterior, prin ordonanța din 09.12.2014, s-a dispus împotriva inculpatului măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 09.12.2014 până în data de 06.02.2015 (filele 47-48 dosar u.p.).
În consecință, în baza art. 404 alin. 4 lit. a), în referire la art. 72 alin. 1 Cod penal, instanța va constata că inculpatul a fost reținut 24 de ore în data de 08.12.2014.
Latura civilă a cauzei:
Având în vedere împăcarea intervenită între persoana vătămată și inculpat, în baza art. 159 alin. 2 Cod penal, instanța va constata stinsă acțiunea civilă.
Cheltuieli judiciare:
Inculpatului i s-a asigurat asistență juridică de către apărători desemnați din oficiu (av. C_______ D_____, delegație nr. 6111/08.12.2014, fila 51 – în faza de urmărire penală, av. B________ A__-M____ în faza de judecată), astfel încât în baza art. 274 alin. 1 raportat la art. 272 Cod de procedură penală, și art. 6 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și UNBR, instanța va dispune ca onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 200 lei, să fie plătite către Baroul de Avocați G_____ din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a rămâne în sarcina statului.
Față de soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. 1 și art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d) Cod procedură penală, instanța îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 450 lei, din care suma de 120 lei este aferentă fazei de urmărire penală.
Totodată, în baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d) Cod de procedură penală, va obliga persoana vătămată S.C. F___ of K____ S.R.L. la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
1. În baza 396 alin. 6 Cod de procedură penală, în referire la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală și art. 16 alin. 1 lit. g) teza a II-a Cod de procedură penală, cu aplicarea art. 231 alin. 2 Cod penal și art. 159 alin. 2 Cod penal, încetează procesul penal împotriva inculpatului P_________ V_______ A____ (fiul lui V_____ și G___, născut la data de 15.01.1991 în G_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în mun. G_____, ____________________, ______________, jud. G_____, fără ocupație, fără antecedente penale, studii 6 clase, necăsătorit), pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt”, faptă prevăzută și pedepsită art. 228 alin. 1 Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată S.C. F___ of K____ S.R.L. (faptă din 04.10.2014).
În baza art. 404 alin. 4 lit. a) Cod procedură penală, în referire la art. 72 alin. 1 Cod penal, constată că inculpatul a fost reținut 24 de ore în data de 08.12.2014.
În baza art. 159 alin. 2 Cod penal, constată stinsă acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată S.C. F___ of K____ S.R.L.
În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 raportat la art. 272 Cod procedură penală și art. 6 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și UNBR, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpat, av. C_______ D_____ și av. B________ A__-M____, în cuantum de câte 200 lei, vor fi plătite către Baroul de Avocați G_____ din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. 1 și art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 120 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat pentru faza de urmărire penală.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d) Cod de procedură penală, obligă persoana vătămată S.C. F___ of K____ S.R.L. la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria G_____, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală, pentru inculpat, pentru partea civilă S.C. F___ of K____ S.R.L., cu sediul în mun. G_____, bld. G_____ C_____, nr. 179, jud. G_____, și pentru Ministerul Public.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.10.2015.
Președinte, Grefier,
Red. G.N.C______/ 13.10.2015/Tehnored. N.A_____ /5 ex. /19.10.2015