Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C________
SECȚIA A II - A CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 19 Octombrie 2015
Completul constituit din:
JUDECĂTOR SINDIC – C_______ C_____________
GREFIER – K______ M______ A_____
S-a luat în examinare acțiunea pentru atragerea răspunderii patrimoniale, reglementată de Legea nr. 85/2006, formulată de reclamanta D.G.R.F.P. G_____ prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C________ – cu sediul în C________, _____________ nr. 18, județul C________, în contradictoriu cu pârâtul A________ M____ - cu domiciliul procesual ales în C________, ____________________ nr. 128A, ________________________________________.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâtul, personal și asistat de avocat D____ B____, conform împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind reclamanta.
Procedura este legal îndeplinită, părțile având termen de judecată în cunoștință.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Judecătorul sindic procedează la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului A________ M____, care acordă următoarele răspunsuri: „Am avut calitatea de asociat și administrator al S.C. Ardav Construct S.R.L. de la înființarea societății și până la deschiderea procedurii insolvenței, în ultimii trei ani de activitate fiind unic asociat și administrator. Am avut niște lucrări la M_______, contravaloarea cărora nu mi-a fost achitată în timp util de debitori, astfel că s-au acumulat datorii bugetare, producându-se starea de insolvență. Societatea a avut în 2011 profit, însă, urmare lipsei comenzilor, în 2012 a înregistrat pierderi, ceea ce m-a determinat să solicit deschiderea procedurii insolvenței. Nu mi-am însușit sume de bani ce aparțineau societății, dacă aș fi avut lichidități plăteam datoriile, și nu am dispus continuarea unei activități în interes personal.”
Judecătorul sindic procedează conform dispozițiilor art. 192, art. 193 și art. 196 Cod procedură civilă la audierea martorei O_______ A____, propusă de către pârâtul A________ M____, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, conform art. 198 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, judecătorul sindic acordă cuvântul asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și asupra fondului cauzei.
Avocatul pârâtului, având cuvântul, solicită admiterea excepției pentru argumentele invocate, solicită instanței să aprecieze dacă, față de raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cererea de antrenare este sau nu formulată în termen.
Pe fondul cauzei, raportat la întreg materialul probator administrat în cauză, solicită instanței să constate să pârâtul nu se face vinovat de săvârșirea niciuneia dintre faptele pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată.
Judecătorul sindic declară închise dezbaterile și reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
D I S P U N E:
Amână pronunțarea la data de 26.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.10.2015.
JUDECĂTOR SINDIC,
C_______ C_____________ GREFIER,
K______ M______ A_____
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C________
SECȚIA A II - A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2413
Ședința publică din data de 26 Octombrie 2015
Completul constituit din:
JUDECĂTOR SINDIC – C_______ C_____________
GREFIER – K______ M______ A_____
S-a luat în examinare acțiunea pentru atragerea răspunderii patrimoniale, reglementată de Legea nr. 85/2006, formulată de reclamanta D.G.R.F.P. G_____ prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C________ – cu sediul în C________, _____________ nr. 18, județul C________, în contradictoriu cu pârâtul A________ M____ - cu domiciliul procesual ales în C________, ____________________ nr. 128A, ________________________________________.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, iar judecătorul sindic, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.10.2015, pentru când:
JUDECĂTORUL SINDIC,
Asupra cauzei de față – constată :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C________ nr. XXXXXXXXXXXXXXXX creditorul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G_____- AJFP C________ a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului A________ M____ – administrator al debitorului falit ______________________ și obligarea acestuia la suportarea pasivului societății – în cuantum de 299.231 lei.
Reclamanta relevă în susținere că pârâtul a săvârșit fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din legea 85/2006, întrucât a dispus, în interes personal, continuarea activității societății, care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți. Astfel, susține reclamanta, astfel cum reiese din declarația de creanță depusă la dosarul de insolvență, societatea nu și-a achitat obligațiile de plată în termenul legal, ceea ce nu poate fi decât consecința unui management defectuos și a lipsei de interes a pârâtului în plata datoriilor către bugetul de stat.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, iar în dovedirea acțiunii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului, interogatoriul fiind administrat în cadrul ședinței de judecată din data de19.10.2015.
Pârâtul A________ M____ a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată , întrucât afirmațiile reclamantei nu au suport probator, starea de insolvență a debitoarei s-a datorat încasării cu mare întârziere sau chiar deloc a propriilor creanțe de către societatea debitoare, iar contabilitatea debitoarei a fost ținută cu respectarea dispozițiilor legale.
A fost atașat dosarul de fond al Tribunalului C________ înregistrat sub nr. XXXXXXXXXXX12 , în cadrul căruia s-a desfășurat procedura insolvenței împotriva societății debitoare al cărei administrator statutar este pârâtul .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c din legea 85/2006, - în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului , judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică , ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte : (… ) c ) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică, la încetare de plăți.
Răspunderea civilă delictuală a administratorului social – reglementată prin art. 998 și 999 Cod Civil - presupune întrunirea cumulativă a patru condiții, legate de existența unei fapte ilicite producătoare de prejudiciu , săvârșite cu vinovăție și pentru care există o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu .
În plus, pentru a fi întrunite condițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, se impune existența, la dosarul cauzei, a unor probe din care să rezulte cu certitudine și fără urmă de îndoială săvârșirea de către pârât a faptei concrete de a fi dispus continuarea activității societății, activitate care ducea, în mod vădit societatea la încetare de plăți.
Însă, instanța constată că reclamanta nu a propus și administrat probe care să dovedească existența faptei ilicite prevăzute la art. 138 lit. c din legea insolvenței, iar probele administrate în cauză nu confirmă eventuala incidență a răspunderii civile delictuale a pârâtului.
În acest sens, instanța reține că răspunsul dat de pârât la interogatoriu se coroborează cu declarațiile martorei O_______ A____ care a arătat că a fost contabila _______________________ în intervalul 2012-2013, la sfârșitul fiecărei luni pârâtul i-a predat documentele contabile necesare întocmirii situațiilor financiare, iar starea de insolvență a societății s-a datorat achitării cu întârziere a datoriilor debitorilor _______________________ .
În consecință, întrucât materialul probator existent la dosarul cauzei nu dovedește existența unui interes personal al pârâtului în dispunerea continuării activității societății administrate, instanța reținând și concluziile raportului întocmit de lichidatorul judiciar în sensul că starea de insolvență s-a datorat unor împrejurări obiective, respectiv neachitării propriilor creanțe ale societății aflate în insolvență, se va dispune respingerea acțiunii ca nefondată, nefiind întrunite condițiile cumulative ale angajării răspunderii civile delictuale, lipsind chiar fapta ilicită a pârâtului. Și lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenței a menționat, în cuprinsul Raportului asupra cauzelor apariției stării de insolvență, că nu există indicii sub aspectul art. 138 din legea insolvenței, motiv pentru care a apreciat că nu se impune formularea unei acțiuni în antrenarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere.
Față de cele expuse anterior, instanța apreciază că nu sunt întrunite condițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 care să justifice admiterea acțiunii în antrenarea răspunderii personale a pârâtului A________ M____, motiv pentru care se va dispune respingerea acesteia ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta D____ G_____ prin AJFP C________ – cu sediul în C________, _____________ nr. 18, județul C________, în contradictoriu cu pârâtul A________ M____ - cu domiciliul procesual ales în C________, ____________________ nr. 128A, ________________________________________, ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.10.2015.
JUDECĂTOR SINDIC,
C_______ C_____________ GREFIER,
K______ M______ A_____
Red. Jud. C.C. – 09.12.2015
4ex.
ROMÂNIA
Tribunalul C________
Secția a II-a Civilă
__________________ nr. 31
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
COMUNICARE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2413/26.10.2015
Către,
[2)]
Se comunică, alăturat, Sentința Civilă nr. 2413 din data de 26.10.2015, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, de Tribunalul C________, Secția a II-a Civilă, privind pe debitoarea S.C. ARDAV CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în M_______, ______________________, ______________, _____________, județul C________, CUI xxxxxxxx, înregistrată în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul C________ sub nr. J/XXXXXXXXXXXX.
Parafa președintelui instanței, Grefier,
(semnătura și ștampila)
LISTA ANEXĂ
Reclamantă:
D.G.R.F.P. G_____ prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C________ – cu sediul în C________, _____________ nr. 18, județul C________.
Pârât:
A________ M____ - cu domiciliul procesual ales în C________, ____________________ nr. 128A, _____________, _________________________.