Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Validare poprire
Număr hotarâre:
12226/2015 din 13 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI –

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx

Ședința publică din data de 13.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S________ O___ I____

GREFIER: R_______ L__________

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect validare poprire, formulată de creditorul E__ R_____ SERVICES IFN SA în contradictoriu cu debitorul H____ M_____ D______ și terțul poprit ______________________

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, faptul că dosarul este la primul termen de judecată, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, astfel încât, în temeiul art. 223 alin. 3 din C. pr. civ. trece la soluționarea cauzei.

Verificându-și din oficiu competența, instanța, în temeiul art. 790 alin. 1 rap. la art. 651 alin. 1 din C. pr. civ. constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 238 din C. pr. civ. instanța estimează că durata necesară soluționării prezentului proces este de o zi.

Instanța constată că creditoarea a formulat cerere de renunțare la judecată și reține cauza în pronunțare asupra cererii.

I N S T A N Ț A


Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:


Prin cererea de chemare în judecată, petenta creditoare E__ R_____ SERVICES IFN SA a solicitat în contradictoriu cu intimații debitorul H____ M_____ D______ și terțul poprit ______________________ validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 169/2015 al B__ D_________ F_________ L______ până la concurența sumei de 2.914,61 de lei la care se adaugă cheltuieli de executare în cuantum de 20,00 d elei și 467,22 de lei.

În motivare, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul de credit nr. xxxxxxxxxxxxxxx, iar în data de 10.07.2015 s-a declarat exigibilitatea anticipată a creditului, declanșându-se executarea silită.

Petenta a precizat că suma restantă este în cuantum de 2.914,61 de lei.

Petenta a menționat că prin încheierea din data de 25.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București a fost încuviințată executarea silită, iar adresa de înființare a popririi a fost transmisă terțului poprit în data de 18.08.2015.

Petenta a precizat că terțul nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin potrivit legii, astfel încât se impune validarea popririi.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 789 și urm. din C.pr. civ.

În dovedirea susținerilor, petenta a solicitat proba cu înscrisuri și a anexat cererii următoarele înscrisuri: adresa de înființare a popririi ( filele nr. 7-8), procese-verbale de înmânare ( filele nr. 5-6), înștiințări și somație ( filele nr. 9-11), încheiere de stabilire a cheltuielilor de judecată ( filele nr. 12-13), încheiere de încuviințare a executării silite ( filele nr. 14-15), încheiere de învestire cu formulă executorie ( fila nr. 16), cerere de executare silită ( fila nr. 17), contract de credit ( filele nr. 18-27).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei, conform art. 27 din OUG nr. 80/2013.

În data de 19.10.2015 terțul poprit a depus întâmpinare prin care a arătat că debitoarea nu mai este angajată a societății din data de 30.01.2015.

În dovedirea susținerilor, terțul poprit a solicitat proba cu înscrisuri și a depus cerere de încetare a contractului de muncă ( fila nr. 44), decizie de încetare a contractului de muncă ( fila nr. 45).

În data de 27.10.2015, debitoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de validare.

În motivare, debitoarea a menționat că are un contract de credit încheiat cu petenta, ale cărui rate nu a mai putut să le plătească pentru că are în creștere doi copii.

Debitoarea a menționat că nu mai este angajată a terțului poprit.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm din C.pr. civ.

În dovedire, debitoarea a anexat cererii următoarele înscrisuri: adeverință ( fila nr. 63), ordin de încasare ( fila nr. 64), certificate de naștere ( filele nr. 65-66).


În data de 12.10.2015, creditoarea a formulat cerere de renunțare la judecată.


Analizând cererea de renunțare la judecată, instanța reține următoarele aspecte:

Conform art. 406 alin 1 și 2 din C__, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, cererea urmând a fi făcută personal sau prin mandatar cu procură specială.

Renunțarea la judecată este un act de dispoziție al părții, expresie a principiului disponibilității, principiu constând în dreptul de dispoziție al părților unui litigiu civil în privința cererilor și drepturilor deduse judecății.

În condițiile existenței unei manifestări de voință a părții în sensul renunțării la judecată, instanța urmează a cerceta aspecte exterioare cererii, formale, fără a avea un drept de apreciere asupra conținutului cererii.

Astfel, instanța reține că cererea de renunțare la judecată a fost formulată prin reprezentanții legali ai societății, persoane care au formulat cererea de validare a popririi, fiind respectate dispozițiile legale prev. în art. 406 alin 2 din C__.

Totodată, instanța reține că cererea a fost formulată anterior primului termen de judecată, astfel încât acordul intimaților pentru a se putea constata renunțarea la judecată nu este necesar.

Având în vedere aspectele menționate anterior, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată formulată de creditoare.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de cererea de renunțarea la judecată având ca obiect validare poprire, formulată de creditoarea E__ R_____ SERVICES IFN S.A. cu sediul în București, _________________________. 6A, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, în contradictoriu cu debitorul H____ M_____ D______, domiciliată în București, _____________________. 24, corp A, _______________, CNP xxxxxxxxxxxxx și terțul poprit S.C. C____ T________ S.R.L. cu sediul în București, __________________, ____________, _________________, C__ xxxxxxxx, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXXX.

Cu drept de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.11.2015.


PREȘEDINTE, GREFIER,

S________ O___ I____ R_______ L__________

Red. Jud. O.I.S ./5 ex./24.11.2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025