R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

DECIZIA CIVILĂ NR.1550/A

Ședința publică de la 13 Octombrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: E____-S_____ R____

Judecător: P___ P______

Grefier: M_____ A____ P________

********

Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.3100/01.04.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât H________ V____ P___.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:

Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 alin.3) Noul Cod de procedură civilă, astfel cum s-a solicitat.

CURTEA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Civilă sub nr.XXXXXXXXXXXXXXX, reclamanta-creditoare DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 a FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului H________ V____ P___, în baza art.138 lit.c) din legea nr.85/2006 și obligarea acestuia la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei ____________________.

Prin sentința civilă nr.3100/01.04.2015 tribunalul a respins această cerere ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul-sindic a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ atât condițiile generale ale răspunderii, cât și condiții speciale prevăzute de art.138 din legea insolvenței: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.

Cum această formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, acesteia nu-i sunt aplicabile regulile de la răspunderea contractuală.

Totodată, a reținut instanța de fond că invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu este de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpă.

În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art.138 lit. c) din legea nr.85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este în măsură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuie să se arate în concret care sunt faptele săvârșite de asociați care au dus la insolvența societății.

În lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte care sunt activitățile dispuse de asociați, modalitatea în care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că acestea ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținută ca fiind dovedită fapta ilicită.

Totodată, tribunalul a reținut că nu există legătură de cauzalitate între neformularea cererii de deschidere a procedurii și starea de insolvență, fapta fiind ulterioară apariției stării de insolvență, aspect ce rezultă chiar din dispozițiile art.27 din legea insolvenței.

Față de aceste considerente tribunalul a respins cererea creditorului ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic XXXXXXXXXXXXXXX.

În motivarea apelului reclamanta a arătat că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, în ceea ce privește aplicarea art.138 lit. c) din Legea nr.85/2006, apelanta a susținut că aceste dispoziții legale sunt incidente în cauză deoarece reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

Apelanta a apreciat că intimatul avea obligația (iar nu opțiunea) formulării unei cereri întemeiată pe dispozițiile legii insolvenței, conform art.27, iar dispozițiile art.138 lit.c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din lege.

Apelanta a mai invocat faptul că mandatul administratorului este un mandat comercial, astfel că intimatul-pârât răspunde și pentru culpa cea mai ușoară, nu numai pentru dol.

Legătura de cauzalitate între fapta ilicită a intimatului-pârât (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afaceri erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul obligațiilor societății debitoare) constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

Față de aceste susțineri, apelanta a arătat că în speță sunt incidente prevederile art.138 lit.c) din legea nr.85/2006 și a solicitat admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât.

În drept, apelanta a invocat dispozițiile art.466 și urm. din Noul Cod de Procedură Civilă, coroborate cu cele din Legea nr.85/2006 și Legea nr.31/1990 rep.

În cauză intimatul-pârât H________ V____ P___ a formulat întâmpinare prin care s-a apărat în fapt și în drept, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Apelanta creditoare a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât H________ V____ P___ întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera c) din legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din cererea introductivă formulată de aceasta.

Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 instituie răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare. Pentru antrenarea acestei răspunderi este necesară proba elementelor cumulative prevăzute de art. 998–999 Cod civil. În plus, articolul 138 impune ca atragerea răspunderii să intervină în funcție de o calitate determinantă a persoanei fizice raportat la debitorul aflat în insolvență, pentru faptele anume prevăzute la literele a)-g), dar și în condițiile în care se dovedește legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății lichidate.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie nici o prezumție, nici măcar relativă, apelanta având obligația de a le proba în întregime și cumulativ, conform articolului 249 Noul Cod de Procedură Civilă.

Prin urmare, Curtea va înlătura argumentele aduse de apelanta-creditoare referitoare la culpa administratorului bazată pe mandatul comercial, aceste argumente fiind străine de caracterul delictual al răspunderii speciale a membrilor organelor de conducere.

În speță, doar condiția prejudiciului a fost dovedită, căci pasivul societății debitoare nu a fost acoperit în urma desfășurării procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006.

În ceea ce privește fapta, Curtea apreciază că aceasta trebuia să se circumscrie dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c) din lege (dispunerea, în interes personal, a continuării unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți), acestea fiind limitele învestirii instanței de fond de către apelantă.

Apelanta nu a dovedit, nici în fond și nici în apel, săvârșirea unor asemenea fapte de către intimatul-pârât. De altfel, și în apel creditoarea s-a limitat la invocarea unor principii privind funcționarea societăților comerciale și a unor aspecte generale privind angajarea răspunderii, fără o indicare concretă a faptelor săvârșite de intimat. Calitatea acestuia de administrator al debitoarei nu poate duce la concluzia că a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din lege, pentru a se putea atrage răspunderea patrimonială, în lipsa unor probe certe.

Curtea arată că desfășurarea unei activități comerciale este prezumată a fi în interesul societății și nu al organelor de conducere, iar apelanta nu a răsturnat această prezumție, nedovedind interesul personal al intimatului-pârât în continuarea activității comerciale și nici că această continuare a activității ducea în mod vădit la încetare de plăți.

Dezinteresul intimatului-pârât în funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, aspect invocat de către apelantă, nu poate fi reținut ca echivalând cu dispunerea continuării în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c) a art. 138; de altfel, apelanta nu numai că nu a probat, dar nici nu a invocat/indicat activitățile care ar fi continuat în interes personal. Simpla nedeclarare la timp a insolvenței nu poate echivala cu fapta indicată de art.138 lit.c) atât timp cât, de la momentul insolvenței reale (iar nu declarate), activitatea putea înceta de facto.

De altfel, în ceea ce privește invocarea de către apelantă a nesocotirii de către intimat a obligației de a solicita aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006, Curtea precizează că alin.1 al art.27 are în vedere obligația societății debitoare de a solicita deschiderea procedurii reglementată de legea nr.85/2006 în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, iar alineatul 2 are în vedere posibilitatea societății debitoare de a formula o astfel de cerere în cazul în care apariția stării de insolvență este iminentă. Prin urmare, încălcarea dispozițiilor alineatului 1 nu constituie motiv de ajungere în insolvență, căci această stare este deja instalată (iar pe de altă parte nu se circumscrie faptelor prevăzute de articolul 138), iar alineatul 2 are în vedere posibilitatea și nu obligația societății debitoare de a formula cererea în caz de apariție a stării de insolvență iminentă. Ca atare, câtă vreme debitoarea are doar dreptul de a cere deschiderea procedurii, nu și obligația legală de a face, în cazul în care nu se adresează tribunalului aceasta comite o omisiune căreia îi lipsește caracterul ilicit.

Concluzionând, Curtea apreciază că nerespectarea dispozițiilor art.27 din Legea nr.85/2006 nu se circumscrie faptei prevăzute de articolul 138 litera c) din lege și nici nu respectă cerința impusă de acest text ca fapta (omisiunea) să fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.

Toate motivele de apel invocate de apelantă reprezintă afirmații întemeiate pe prezumții simple, fără nicio probă certă a săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit. c) de către intimatul-pârât.

În concluzie, Curtea constată că apelanta nu a făcut decât dovada prejudiciului. În lipsa dovedirii săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit.c), a raportului de cauzalitate între aceste fapte și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, angajarea răspunderii patrimoniale în baza art.138 din legea nr.85/2006 nu poate fi antrenată.

Așadar, hotărârea apelată este legală și temeinică, fiind în concordanță atât cu probele administrare în cauză, cât și cu dispozițiile legale invocate, criticile formulate fiind fără temei.

Ca urmare, în baza art.480 alin.1 Noul Cod de procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ____________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr.3100/01.04.2015 pronunțate de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatul-pârât H________ V____ P___ cu domiciliul în București, ____________________. 52, _____________, _____________, sector 6, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E____-S_____ P___ P______

R____

GREFIER,

M_____-A____ P________

Red. Jud. ESR

Tehnoredactat: ESR

4 ex./03.11.2015

Comunicat 2 ex…………………….

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Jud. sindic: F______ V_____