Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ÎNSURĂŢEI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Furtul (art.228 NCP)
Număr hotarâre:
21/2016 din 10 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDINS:2016:004.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


JUDECĂTORIA ÎNSURĂȚEI

INSURATEI


SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 21/2016

Ședința publică de la 10 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE P____ I______

Grefier M______ P_____


Ministerul Public a fost reprezentat de dl. procuror T______ P____



Pe rol se află soluționarea cauzei penal privind pe inculpatul I______ D___, domiciliat în __________________________, ____________________, jud. B_____, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței sub nr. 913/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art.228 cod penal, și părțile vătămate ________________- M______ SUD, cu sediul în București, sector 1, _____________________, și B_______ V______, domiciliat în _________________________________ jud Ialomița .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: inculpatul I______ D___ personal și asistat de avocat D______ A___,în baza împuternicirii avocațiale și avocat D_________ L____ Nicol, din oficiu, lipsind părțile vătămate B_______ V______ și O__ P_____ SA- M______ SUD .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura este legal îndeplinită, după care;

Av. Dumitresacu L____ Nicol, având cuvântul solicită acordarea unui procent din onorariu din oficiu având în vedere faptul că inculpatul și-a angajat apărător.

Se iau datele de stare civilă ale inculpatului, se dă citire actului se sesizare al instanței , după care se ia declarație acestuia, procesul verbal atașându-se la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond;

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pe fond, după ce face o expunere amplă a situației de fapt din dosar, solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă total rezultantă care să reflecte gradul de pericol social al infracțiunilor comise, cu aplicarea art.396 alin.10 cod procedură penală reducându-i-se pedeapsa cu 1/3, iar în baza art.91 cod penal obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.

Av. Dumache A___ D., având cuvântul pe fond pentru inculpat, solicită aplicarea prevederilor art.83 cod penal având în vedere faptul că inculpatul a fost sincer a recunoscut fapta și a acoperit prejudiciul. Totodată mai solicită aplicare prevederilor art.296 alin.10 cod procedură penală.

Inculpatul având cuvântul pe fond regretă faptele comise.

INSTANȚA


Prin rechizitoriul nr. 913/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul I______ D___, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 -229 alin. 3 lit. a și a infracțiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 cod pen.

Din cuprinsul rechizitoriului rezultă în dimineața zilei de 27 august 2013, o patrulă de jandarmi din cadrul I.P.J. B_____, jud. B_____, care se afla în exercitarea misiunilor specifice pe raza satului Odăieni, ___________________________, l-au surprins în flagrant pe numitul I______ D___, în timp ce transporta cu autoturismul proprietate personală marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe drumul agricol de exploatare ce face legătura între Grupul 2, P_____, din cadrul Romgaz Urziceni și parcul de Sonde Odăieni aparținând S.C. O__ P_____ Sector J________, cantitatea de 50 litri țiței, sustras de la sonda de extracție nr. 668 – Parc Sonde 2 P_____ ce aparține O__ P_____ SA, în valoare de 138 lei și cantitatea de 90 kg porumb știuleți în valoare de 30 lei, de pe o solă din câmp aflată pe raza comunei Ciocile, jud. B_____, aparținând persoanei vătămate B_______ V______ din orașul Amara, jud. Ialomița.

Din actele de urmărire penală administrate în cauză au rezultat, în esență, următoarele:

În perioada 08 – 11 august 2013, inculpatul I______ D___, în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu în calitate de agent de pază la S.C. „Vispro” SRL, a sustras cantitatea de 50 litri țiței de la sonda de extracție nr.668 – Parc Sonde P_____ ce aparține de „O__ P_____” SA, pe care l-a depozitat în două bidoane din plastic a câte 25 litri fiecare, după care le-a ascuns într-o solă de porumb aflată în apropiere.

La data de 26 august 2013, acesta a mai sustras și cantitatea de 90 kg porumb știuleți de pe o solă din câmp, aparținând persoanei vătămate B_______ V______, pe care l-a încărcat în trei saci din rafie.

În dimineața zilei de 27 august 2013, inculpatul a încărcat cele două bidoane pline cu țiței și cei trei saci din rafie încărcați cu porumb știuleți în autoturismul proprietate personală marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu scopul declarat de a le transporta la domiciliul său.

În aceeași zi, în jurul orei 0605, în timp ce circula cu autoturismul mai sus precizat pe un drum agricol de exploatare, a fost oprit pentru control de un echipaj de jandarmi, ocazie cu care s-a constatat că bunurile aflate în portbagajul mașinii proveneau din furt.

Situația de fapt expusă mai sus, se dovedește cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare în flagrant a infracțiunilor întocmit de lucrătorii de jandarmi; declarațiile de suspect și inculpat ale lui I______ D___; planșele fotografice; plângerile penale formulate de persoanele vătămate și declarațiile persoanei vătămate B_______ V______; raportul tehnic și adresele nr.2408/16 iunie 2014, nr. 2371/13 mai 2014, nr. 2373/13 mai 2014 emis de S.C. „O__ P_____” SA; declarațiile martorilor; procesul verbal de predare-primire a cantității de 50 litri țiței; procesul verbal de control al autoturismului; procesul verbal de ridicare; procesul verbal de cântărire a porumbului sustras; alte acte.

Fapta inculpatului I______ D___, de a sustrage în mai multe rânduri, în concretizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 08 – 11 august 2013, cantitatea de 50 litri țiței în valoare de 138 lei, de la sonda de extracție nr. 668–Parc 2 P_____, aparținând persoanei vătămate S.C. „O__ P_____” SA, întrunește din punct de vedere obiectiv și din punct de vedere subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prevăzută de art. 228 alin.1 – 229 alin. 3 lit.”a” din noul Cod Penal cu aplicarea art.5 din noul Cod Penal și art.35 alin.1 Cod Penal.

Fapta inculpatului I______ D___, de a sustrage în dimineața zilei de 26 august 2013, de pe o solă din câmp aparținând persoanei vătămate B_______ V______, cantitatea de 90 kg porumb știuleți în valoare de 30 lei, întrunește din punct de vedere obiectiv și din punct de vedere subiectiv trăsăturile definitorii ale infracțiunii de „furt”, prevăzută de art.228 alin.1 din noul Cod Penal cu aplic.art.5 din noul Cod Penal, ambele infracțiuni cu aplic.art.38 alin.1 din noul Cod Penal.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi stabilite în sarcina inculpatilor, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că inculpatul au sustras în repetate rânduri pe timp de noapte prin escaladare cantitatea de 50 litri țitei în valoare de 138 lei.

Pentru aceste motive va stabili pedeapsa de 2 ani închisoare în sarcina inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă agravată și de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale și a urmărit producerea lor prin săvârșirea acestor fapte.

Întrucât fapta inculpatului I______ D___ a fost comisă anterior intrării în vigoare a noului cod pen instanța va face aplicarea art. 5 din noul cod pen privind legea penală mai favorabilă. Din această perspectivă, instanța constată că sunt mai favorabile pentru inculpat, din punct de vedre al individualizării pedepsei, al modalității de executare, ale aplicării circumstanțelor atenuante personale, și ale recunoașterii vinovăției, prevederile codului penal și ale codului de procedură penală de la 1965.

Prin urmare instanța va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat în formă agravată prevăzută de art. 228 alin. 1-228 alin. 3 lit. a cod pen, în aceeași infracțiune, prevăzută de art. 208 alin. 1 -209 alin. 3 lit a cod pen de la 1969 și din infracțiunea de furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 în aceeași infracțiune prevăzută de art. 228 alin. 1 cod pen.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi stabilite în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Față de probele administrate, raportate la textele de lege incidente în cauză, coroborate și cu recunoașterea inculpatului, instanța constată că faptele există, așa cum a fost reținute prin actul de sesizare, fiind săvârșite cu vinovăție de către inculpat.

Potrivit art. 396 alin. 10 cod pr. pen, dacă până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul declară personal că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu solicită administrarea de probe noi, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

În cazul în care instanța constată că faptele inculpatului sunt pe deplin stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, atunci va admite cererea și va soluționa latura penală, pronunțând condamnarea acestuia, ținând seama de aceste prevederi legale.

În speță se constată că inculpatul a avut o atitudine sinceră, de regret față de fapta comisă. Acesta s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, înlesnind aflarea adevărului.

Din acest motiv având în vedere calificarea faptei de furt calificat, faptul ca inculpatul nu are antecedente penale, instanța îl va condamna la pedeapsa închisorii, reținând în favoarea sa circumstanțele atenuante personale prevăzute de art. 74 lit. b și c raportat la art. 76 lit. d cod pen, pedeapsa urmând a fi redusă sub minimul prevăzut de lege, iar conform art. 71 alin 2 cod pen, îi va aplica și pedeapsa accesorie privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1lit. b cod pen, respectiv interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Ca modalitate de executare a pedepsei, instanța va dispune ca inculpatul I______ D___ să execute pedeapsa cu închisoarea în stare de libertate, în care sens va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate prin sentința de fata.

Instanța va atrage atenția inculpatului de a respecta prevederile art. 83 cod pen în sensul că dacă va comite o nouă infracțiune în cursul termenului de încercare stabilit prin prezenta sentință, suspendarea condiționată va fi revocată urmând ca pedeapsa să fie executată în întregime alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune cu care nu se contopește.

Potrivit art. 71 alin 5 cod pen instanța va dispune și suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În ce privește latura civilă instanța constată că prejudiciile aduse părților vătămate ________________ și B_______ V______, au fost acoperite prin restituire.

Conform art. 274 cod pr. pen. inculpatul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu va fi plătit din fondurile MJ și va fi suportat de către stat.



PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE


În baza art. 386 cod pr pen, schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de furt calificat în formă agravată, prevăzută de art. 228 alin. 1- 229 alin. 3 lit. a cod pen nou, în aceeași infracțiune, prevăzută de art. 208 alin. 1-209 alin.3 lit. a cod pen de la 1969 și din infracțiunea de furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 cod pen nou, în aceeași infracțiune prevăzută de art. 228 alin. 1 cod pen.

În baza art. 208 alin.1 - 209 alin. 3 lit. a, Cod pen, cu aplicarea art. 74 al 1 lit. a, b și c Cod pen, art. 76 lit. c cod pen și art. 5 cod pen, raportat la art. 396 alin. 10 cod pr. pen, condamnă pe inculpatul I______ D___, fiul lui G_______ și E____, născut la data de 04 februarie 1967 în _________________________, cu domiciliu stabil în satul J________, ____________________, ___________________________, posesor al CI ________ nr. xxxxxx eliberat de către SPCLEP Însurăței, CNP nr. xxxxxxxxxxxxx, de cetățenie română, studii 12 clase, șomer, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă agravată, prejudiciul adus părții vătămate ________________, în sumă de 1350 lei, fiind acoperit prin restituire.

În baza art. 208 alin. 1 cod pen vechi, cu aplicarea art. 74 al 1 lit. a, b și c, art. 76 lit. c cod pen de la 1969 și art. 5 cod pen nou, raportat la art. 396 alin. 10 cod pr. pen, condamnă pe același inculpat la 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt, prejudiciul adus părții vătămate B_______ V______, în sumă de 30 de lei, fiind acoperit prin restituire.

În baza art. 33 alin. 1 lit. a – 34 alin. 1 lit. b din cod pen de la 1969, cu aplicarea art. 5 cod pen, aplică inculpatului I______ D___, pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod pen vechi în referire la art. 5 cod pen, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. b Cp de la 1969, respectiv interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81- 82 cod pen de la 1969, în referire la art. 5 cod pen, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 83 cod pen în sensul că dacă va comite o nouă infracțiune în cursul termenului de încercare prevăzut prin sentința de față, pedeapsa îi va fi revocată și va fi executată alături de cea care-i va fi aplicată pentru noua infracțiune cu care nu se contopește.

În baza art. 71 alin. 5 cod pen vechi, cu aplicarea art. 5 cod pen, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. b cod pen de la 1969, aplicate prin sentința de față, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Constată că prejudiciile aduse părților vătămate ________________ și B_______ V______, au fost acoperite prin restituire.

În baza art. 274 Cod pr. pen, obligă pe inculpatul I______ D___ la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu pentru av. D_________ L____ Nicol, se va plăti din fondurile MJ și va fi suportată de stat.

Cu recurs în termen de10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2016.




PREȘEDINTE GREFIER

P____ I______ M______ P_____


Red. P.I

Tehnored. M.P.

Ex.6/15.02.2016

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025