Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SIBIU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
19/2016 din 18 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 19/CA

Ședința publică de la 18 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE D______ S_______

Grefier M____ M________ M________


Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe reclamant B_______ E___ și pe pârât INSTITUȚIA P__________ SIBIU, pârât B_______ M____, pârât B_______ I___ JR., pârât B_____ M____, având ca obiect anulare act administrativ

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul B_______ E___ prin av. M______, pârâtul B_______ I___ JR. prin av. V_____, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar, s-a depus prin serviciul registratură precizări scrise formulate de pârâtul INSTITUȚIA P__________ SIBIU.

Instanța comunică un exemplar din precizările formulate de pârâtul INSTITUȚIA P__________ SIBIU reprezentantei reclamantului.

Instanța constată că atât pârâtul B_______ I___ JR prin întâmpinare cât și pârâta INSTITUȚIA P__________ SIBIU prin precizările scrise au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu sens în care pune în discuția părților excepția mai sus precizată.

Reprezentantul pârâtului B_______ I___ JR solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu, motivând că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat anularea Ordinului P__________ emis în baza art. 36 din Legea fondului funciar.

Este arhicunoscut că, în ultimul deceniu al secolului XX a apărut aceea jurisdicție a fondului funciar, dat fiind volumul mare de litigii apărute din apariția fondului funciar, situație față de care a impus legiuitorului să stabilească un capitol în cadrul Legii fondului funciar cap. IV din Legea fondului funciar - Dispoziții Procedurale, legate de modul de soluționare a acțiunilor respective.

Au apărut chiar și instanțe, complete specializate în acest sens

De aceea a invocat și în această situație necompetența Tribunalului ca instanță de contencios administrativ pentru că există o jurisdicție de excepție care scoate aceste litigii de sub imperiul general al Legii nr. 554/2004 privind controlul legalității actelor administrative și îl transpune jurisdicțiilor speciale.

Și art. 54 din această lege prevede că ,, Dispozițiile art. 53 alin. (1) se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap. III”.

În răspunsul la întâmpinare se arată că nu se cere decât anularea, în opinia sa trebuie să se extrapoleze limitele acelei jurisdicții cu atât mai mult cât Înalta Curte de Casație și Justiție,în anii 1990 a stabilit printr-un Recurs în interesul legii că jurisdicția legii 18/1991 excede în materia legalității actelor administrative emise in baza acestei legii și care este de excepție față de legea 554/2004.

Sens în care solicită admiterea excepției și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Reprezentanta reclamantului arată că finalitatea, în viitor, dacă se va obține anularea ordinului prefectului pe numele părinților și anularea încheierii de intabulare în cartea funciară se va putea afla in ipoteza de atribuire a terenului dar finalitatea acestui proces nu este cel de atribuire a terenului.

Nu contestă caracterul special al jurisdicției în materia legii fondului funciar dar fiind norme de competentă sunt de strictă interpretare. Dacă textul legal ar fi spus că orice litigiu care vizează un ordin al prefectului privind aplicarea art. 36 este de competența judecătoriei, lucrurile ar fi fost foarte simple dar textul legal nu spune deloc așa. Spune că ,, dispozițiile se aplică în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului”.Deci le limitează. Ori din economia acestui text, se nasc două categorii de litigii, unele care se judecă de judecătorie, dacă titularul cererii de atribuire a obținut respingerea și celelalte, atunci când alt subiect de drept care atacă actul administrativ adresat altei persoane nu formulează astfel de cereri.

Nu contestă ce a spus reprezentantul pârâtului că Înalta Curte de Casație a apreciat cu privire la caracterul jurisdicției speciale dar apreciază că o aplicare a textului presupune și o interpretare corectă în sensul limitării la situațiile prevăzute de legiuitor.

Instanța reține cauza în vederea pronunțării asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu.

TRIBUNALUL,


Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță, reclamantul B_______ E___ a solicitat, în contradictoriu cu pârâții INSTITUȚIA P__________ JUDEȚULUI SIBIU, B_______ M____, B_______ I___ JR și B_____ M____ anularea Ordinului nr. 874/14.07.1994 emis de Prefectul Județului Sibiu, prin care s-a trecut în proprietatea părinților reclamanților întreaga suprafață de 516 mp teren aferent casei de locuit situată în Sibiu, _______________________________ în CF xxxxx Sibiu, nr. top 1827/2/2/6/5/I.

Reclamantul a motivat că pârâții B_______ M____ și B_______ I___ Senior au deținut un imobil, casă și teren în suprafață de 516 mp, respectiv aveau drept de proprietate codevălmașă asupra casei de locuit și drept de folosință veșnică asupra terenului în suprafață de 516 m.p proprietatea Statului Român.

La data de 10.07.1985 a fost intabulat pe numele părinților apartamentul edificat la etaj și dezmembrarea construcției în două apartamente pe numele acelorași proprietari.

Cu același contract, părinții au donat fratelui Barbușiu I___ junior apartamentul nr. II, cu toate părțile comune indivize, această donație fiind înscrisă în CF.

Părinții au depus , la data de 11.03.1991 cerere pentru atribuirea terenului aferent casei, prin Ordin al P__________ a fost atribuit integral terenul iar ulterior acesta a fost intabulat.

Anterior emiterii ordinului de atribuire, părinții au transmis către reclamant cu contract de întreținere dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. I.

Față de situația proprietății asupra apartamentelor, reclamantul era îndreptățit la ½ din teren iar Ordinul P__________ nr. 874/14.07.1994 a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 36 alin. 2, 3 și 6 din Legea nr. 554/2004. Practic, s-a omis situația că reclamantul era proprietarul apartamentului nr. 1.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 36 din Legea nr. 18/1991, art. 33, 34,. 39 din DL nr. 115/1938.

Pentru susținerea acțiunii, au fost anexate: situația CF asupra imobilului, Ordinul P__________ Județului Sibiu nr. 874/1994, actul de donație, contractul de întreținere.

Pârâtul B_______ I___ Jr. a formulat întâmpinare și a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu, susținând că, față de dispoziția art. 13 alin. 2 și 54 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, soluționarea acțiunii este competența Judecătoriei Sibiu.

De asemenea, Instituția P__________ Județului Sibiu, prin precizări scrise, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu în soluționarea acțiunii.

Făcând aplicarea dispozițiile art. 248 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă și deliberând asupra excepției necompetenței materiale invocate de pârâți, instanța costată că aceasta este fondată și urmează a fi admisă iar dosarul trimis Judecătoriei Sibiu.

Obiectul acțiunii îl reprezentă nelegalitatea Ordinului P__________ de atribuire a terenurilor iar dispozițiile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 118/1991, republicată prevăd că împotriva hotărârilor comisiei județene de fond funciar se poate face plângere la Judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul.

Dispozițiile art. 54 alin. 1 din același act normativ prevăd că dispozițiile art. 53 alin. 1 se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva Ordinului P__________ sau a oricărui act administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului.

În materia contenciosului administrativ, dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 prevăd expres că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființare cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură

Față de aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă, excepția necompetenței materiale va fi admisă iar dosarul trimis spre soluționare Judecătoriei Sibiu.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII


HOTĂRĂȘTE


Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu, invocată de pârâții Instituția P__________ Județului Sibiu și B_______ I___ JR:

Declină competența soluționării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul B_______ E___, cu domiciliul procesual ales în Sibiu, ________________. 9, jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâții INSTITUȚIA P__________ JUDEȚULUI SIBIU, cu sediul în Sibiu, __________________. 10, jud. Sibiu, B_______ M____ și B_______ I___ JR., ambii domiciliați în Sibiu, _____________________. 3, jud. Sibiu și B_____ M____, cu domiciliul în Sibiu, ___________________. 37, _________________, în favoarea Judecătoriei Sibiu;

Fără nici o cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, azi 18 Ianuarie 2016


Președinte,

D______ S_______

Grefier,

M____ M________ M________


Red. DȘ 17.02.2016

C__. MM 17.02.2016

7 ex/5 ___________________________________>

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025