R O M Â N I A

TRIBUNALUL M____

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1069

Ședința publică de la 17 Decembrie 2013

Completul constituit din:

Președinte A____ A______-B____

Judecător M______ M_______

Judecător C______ S________

Grefier C______ S____

Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanții Okany Z_____ Gyula domiciliat în Târgu M____, ___________________.0, _______________, A___ P_______ S_____ domiciliată în Târgu M____, _____________________, _______________ și de pârâta _______________________ cu sediul în București Șoseaua P_____ nr.42, __________ 10 sector 2, împotriva Sentinței civile nr.5885 din 30 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Târgu M____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul recurenților reclamanți, dl.avocat Ș______ A________, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu recurenta pârâtă la sediul din București.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se depune de către dl.avocat Ș______ A________ împuternicire avocațială de reprezentare în instanță a intereselor recurenților reclamanți.

Reprezentantul recurenților reclamanți invocă excepția necompetenței materiale a Secției Civile a Tribunalului M____ în soluționarea prezentului litigiu.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului intimatei să se prezinte în instanță pentru a-și exprima opinia cu privire la excepția invocată.

La a doua strigare a cauzei, se prezintă în instanță reprezentantul intimatei dl.avocat F________ E___, lipsă fiind restul părților.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Secției Civile a Tribunalului M____ în soluționarea prezentului litigiu, invocată de reprezentantul recurenților la prima strigare a cauzei.

Reprezentantul intimatei este de acord cu excepția invocată și solicită declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Specializat M____. Arată că sediul societății pe care o reprezintă este în București, Soseaua P_____ nr.42, __________ 10 sector 2.

În aceste condiții se constată că procedura de citare cu societatea recurentă se acoperă prin prezența reprezentantului acesteia în instanță.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5885/ 30 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M____ în dosarul XXXXXXXXXXXXX a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții O_____ Z_____ Gyula, și A___ P_______ S_____, în contradictoriu cu pârâta _______________________, s-a constatat nulitatea absolută a prevederilor cuprinse la art. 5.1 lit. a din Convenția de credit nr. xxxxxxx/27.11.2007 și art. 8.1 lit. c și d și art. 10 din Condițiile generale ale convenției încheiată între reclamanți și pârâtă și s-a dispus obligarea pârâtei la calcularea și plata în favoarea reclamanților a sumelor încasate cu titlul de plată nedatorată reprezentând comisionul de risc încasat de la momentul încheierii contractului de credit până la eliminarea acestuia prin actul adițional nr. 2/06.06.2012 , fiind respinse celealte petite formulate de reclamanți .

Față de excepțiile care au fost invocate în cauză , instanța a dispus respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune ,având în vedere că cererea reclamanților de restituire a unor sume de bani este subsecventă cererii de constatare a nulității absolute a clauzelor considerate abuzive .

Față de excepția lipsei de interes a reclamanților invocată raportat la petitul 1 al acțiunii –referitor la comisionul de risc , ,instanța a a reținut că, chiar dacă acest comision nu mai este aplicabil în prezent , această clauză contractuală a fost aplicabilă raporturilor dintre părți până la data încheierii actului adițional și în baza acestor prevederi pârâta a încasat sume de bani cu acest titlu.

Referitor la fondul cauzei , instanța a arătat că în cauză s-a solicitat constatarea nulității absolute, de drept, a dispozițiilor din Contractul de credit nr. xxxxxxx/27.11.2007, respectiv în art. 5 pct. a din Condițiile speciale în art. 8.1.- Scadența anticipată – din Condițiile generale, pct. c,d – , precum și în secțiunea 10 – Costuri suplimentare .

In ceea ce privește clauza de la art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit, clauză ce prevede obligația reclamantului de a achita un comision de risc de 0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, instanța , în aplicarea prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. xxxxxxxx a reținut că în convenția de credit s-a stipulat obligativitatea achitării unui comision de risc în condițiile în care pe de o parte acordarea creditului a fost condiționată de instituirea unei garanții reale imobiliare iar pe de altă parte s-a prevăzut expres obligația împrumutaților de a încheia și cesiona în favoarea băncii o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției. Instanța a constatat că în speță convenția de credit este dublu garantată, atât cu o garanție imobiliară stipulată în contract și materializată într-o ipotecă constituită în favoarea băncii, cât și prin contractul de asigurare încheiat cu un asigurător agreat de bancă. Prin contractul încheiat între părți fiind acordat un credit imobiliar , potrivit dispozițiilor Legii nr.190/1999 era obligatori garantarea acestuia cu o ipotecă ceea ce însă nu schimbă cu nimic natura comisionului de risc. Indicarea unui procent în cuprinsul contractului de 0,19% s-a realizat fără a se detalia modul de calcul și elementele care au stat la baza acestui procent. În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000 pârâta avea obligația de a cuprinde în contract clauze clare, fără echivoc. Ori, în condițiile în care se afirmă de către pârâtă posibilitatea ca acest procent să fie diferit între diferiți clienți, nu poate fi stabilit modul în care el a fost stabilit raportat la prezenții reclamanți.

Instanța a conchis că această clauză a comisionului de risc are caracterul unei clauze abuzive, cu consecința repunerii părților în situația anterioară referitor la sumele achitate necuvenit, respectiv obligarea pârâtei la calcularea și plata în favoarea reclamanților a sumelor încasate cu titlul de plată nedatorată reprezentând comisionul de risc încasat de la momentul încheierii contractului de credit până la eliminarea acestuia prin actul adițional nr. 2/06.06.2012.

În ceea ce privește comisionul de administrare, introdus prin actul adițional nr. 2/06.06.2012, cu privire la care reclamanții au susținut că ar fi luat locul comisionului de risc , din probele administrate în cauză, instanța a reținut nu există nici un fel de corespondență între comisionul de risc și cel de administrare , întrucât deși în ceea ce privește cuantumul sunt aplicabile aceleiași procente , comisionul de administrare introdus prin actul adițional este definit pe larg în cuprinsul actului semnat de către părți, fiind prezentate atât modalitatea de calcul, cât și scopul pentru care se percepe, scop ce vizează în principal administrarea creditului, iar în subsidiar o ________ riscuri ce urmează a fi acoperite, prezentate însă într-o manieră precisă, care nu permite încălcarea drepturilor consumatorilor. Astfel, în ceea ce privește această clauză ,s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a se constata caracterul abuziv al clauzei , care a fost negociată direct cu consumatorii , cuprinsul clauzei este clar și concis, iar în același timp instanța a arătat că nu se poate reține că ar fi intervenit vreun dezechilibru semnificativ între cele 2 părți, raportat la această clauză contractuală, pârâta neavând posibilitatea de a interveni unilateral pentru modificarea acesteia. În esență, instanța constată că din modul în care a fost redactată și semnată această clauză de către părți au fost respectate exigențele bunei credințe a pârâtei.

În ceea ce privește dispozițiile cuprinse în art. 8.1 lit. c și d, precum și secțiunea 10 din condițiile generale din contractul de credit, instanța a reținut că acestea se referă la scadența anticipată, care survine în cazul apariției unor situații neprevăzute care fac improbabil ca împrumutatul să își mai îndeplinească obligațiile sau atunci când creditul nu mai este garantat corespunzător. În ceea ce privește Secțiunea 10, aceasta face referire la costurile suplimentare, care sunt enumerate expres.

Instanța a reținut că, față de această clauză, faptul că banca, în mod unilateral, constatând unele împrejurări în mod subiectiv, fără a consulta în mod real împrumutatul, poate declara scadența anticipată, cu consecința că creditul contractat devine rambursabil imediat, se impunea a fi negociată cu consumatorul,care să aibă posibilitatea reală de a-și prezenta punctul de vedere asupra situațiilor avute în vedere. În același sens instanța a arătat că , simpla notificare nu este în măsură să îi protejeze interesele în nici un fel , iar menționarea generică a situațiilor de declarare a scadenței anticipate lasă la latitudinea băncii o eventuală declarare a scadenței anticipate. În consecință , instanța a apreciat că prin aceste prevederi , este afectat echilibrul just care trebuie să existe între bancă și împrumutat, sens în care a admite cererea reclamanților și va constata nulitatea absolută a acestor clauze.

Privitor la clauza cuprinsă la secțiunea 10 din condițiile generale, respectiv costurile suplimentare, instanța a constatat că orice fel de schimbare a impozitelor , taxelor, se răsfrânge direct asupra clientului, care este obligat să acopere pierderile băncii determinat de situații independente de voința lui. S-a concluzionat că prin această clauză contractuală practic unul dintre contractanți, respectiv banca, a transferat în sarcina celuilalt contractant, respectiv clientul, toate riscurile contractului, inclusiv cele provenite din exterior, din modificarea politicii bancare, a politicii fiscale etc, prin această atitudine, fiind lezat în mod clar principiul egalității părților în contract și al protecției consumatorului de clauzele abuzive inserate în contracte, urmând ca instanța să admită cererea și cu privire la aceste clauze.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții Okany Z_____ Gyula și A___ P_______ S_____ , solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul de a se constata că sunt nule de drept clauzele prevăzute în convenția de credit la pct. 5.1 lit.a, a se dispune derularea convenției de credit în continuare fără incidența acestor clauze și exonerarea reclamantei A___ P_______ S_____ de obligația plății pe viitor a comisionului de risc, obligarea pârâtei creditoare la întocmirea unui nou “grafic de rambursare” prin eliminarea costurilor relative la comisionul de risc- comision de administrare; obligarea pârâtelor creditoare la restituirea către reclamantă a sumei de 818 CHF reprezentând comisionul de risc achitat de la data de 29.05.2012 până la data formulării acțiunii , cu dobânda legală de la data efectuării fiecărei plăți lunare , cu cheltuieli de judecată .

Se arată prin memoriul de recurs că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu este nici o corespondență între comisionul de risc și comisionul de administrare ; în acest sens se arată și că , însăși din definiția comisionului de administrare reiese faptul că pârâta a inserat o clauză abuzivă , nu oferă nici un serviciu pentru perceperea acestui comision , creând prin ea însăși o disproporție văită între drepturile și obligațiile părților contractante .

Se consideră că această clauză este abuzivă întrucât nu a fost negociată – fiind o clauză standard preformulată , prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților , iar acest dezechilibru este în detrimentul consumatorului .

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.

Pârâta _______________________ a formulat de asemenea recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond , solicitând admiterea recursului , modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată , a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru petitul 6 al acțiunii , cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată .

Se susține prin memoriul de recurs că instanța de fond a încălcat și aplicat greșit legea, respectiv art.4 din Legea nr. 193/2000 , art. 969 Cod civil ; înlăturând totodată aplicarea nemijlocită a legislației comunitare . În plus , se arată că obligând pârâta recurentă la calcularea și plata comisionului de risc începând de la data încheierii convenției , instanța a acordat mai mult decât s-a cerut .

În ceea ce privește comisionul de risc , se susține că instanța a apreciat că poate fi analizat caracterul abuziv al clauzelor , înlăturând incidența art. 4 alin.6 din Lege , instanța omițând să se pronunțe asupra incidenței în cauză a Legii nr. 190/1999, care conține prevederi derogatorii de la dreptul comun aplicabil creditelor de consum de ipotecă . Se mai arată că instanța a analizat îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege raportându-se la evoluția contractului dintre părți, când în fapt analiza trebuia făcută raportat la momentul încheierii contractului.

Recurenta arată că, chiar dacă, după cum a arătat instanța de fond ,unele clauze ale contractului sunt preformualte, clienții puteau refuza aceste clauze.

De asemeni ,se mai arată că instanța de fond a statuat că recurentei i-ar revenii obligația de a proba existența negocierii pentru a răsturna prezumția lipsei de negociere a contractului , cu toate acestea , prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, s-a dovedit calitatea de consumator avizat a reclamanților, iar prin răspunsurile la interogatoriu s-a confirmat argumentația recurentei în sensul că nu s-a dorit din partea clienților o negociere a comisionului, contrar celor reținute de instanță .

Prin prisma art.4 din Directiva 93/13/CEE , clauza privind comisionul de risc nu a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Se mai susține că instanța a încălcat legea întrucât a analizat incomplet condițiile legii, ajungând în mod greșit la concluzia aplicabilității art. 4 in Legea nr. 193/2000, instanța de fond apreciind superficial asupra clauzei în momentul în care a susținut că existența unei garanții imobiliare ar înlătura justificarea perceperii unui comision de risc .

Se arată prin memoriul de recurs că un alt motiv de nelegalitate al sentinței este argumentația instanței de fond în privința cererii de restituire a sumelor achitate de reclamantă cu titlu de comision de risc.

În ceea ce privește restabilirea situației anterioare, se apreciază că orice pretenție ar decurge din contract și care excede termenului general de prescripție de trei ani anterior introducerii cererii d chemare în judecată se impune a a fi respinsă ca urmare a intervenirii prescripției , dar nu se justifica restituirea nici în ceea ce privește sumele cu privire la care nu a intervenit această prescripție , întrucât prestațiile executate în baza unui contract cu executare succesivă nu sunt supuse restituirii.

În drept au fost invocate prevederile art.304 pct.6 și 9 Cod de procedură civilă, art.304 indice 1 Cod de procedură civilă, art. 969 Cod civil, Legea nr. 193/2000, Lege nr.190/1999, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/137CEE .

La termenul de judecată din data de 17 decembrie 2013 , tribunalul sesizat cu soluționarea căii de atac, a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Tribunalului M____- secția civilă, de soluționare a recursului.

Față de excepția invocată , în temeiul prevederilor art. 137 alin.1 Cod de procedură civilă, tribunalul reține următoarele :

Temeiul cererii deduse judecății îl reprezintă un contract de împrumut încheiat între o persoană fizică și o unitate bancară – respectiv un profesionist.

În prezent ca urmare a modificărilor prevederilor Codului civil astfel de litigii privind profesioniștii se soluționează de completele sau tribunalele specializate conform art.226 alin.1 lit.d. 227 și 228 din Legea nr.71/2011.

În consecință, competența soluționării recursului revine Tribunalului specializat în materia societăților comerciale M____ astfel că urmează ca în baza art. 158 Cod de procedură civilă să se decline competența de soluționare a recursului în favoarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului M____.

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamanții de reclamanții Okany Z_____ Gyula domiciliat în Târgu M____, ___________________.0, _______________, A___ P_______ S_____ domiciliată în Târgu M____, _____________________, _______________ și de pârâta _______________________ cu sediul în București Șoseaua P_____ nr.42, __________ 10 sector 2, împotriva Sentinței civile nr.5885 din 30 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Târgu M____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în favoarea Tribunalului Specializat M____.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Decembrie 2013.

Președinte, A____ A______-B____	Judecător, M______ M_______	Judecător, C______ S________
	Grefier, C______ S____

Red./Tehnored.M.M./24.12.2013

Listat C.S./07.01.2014

7 pag /2 ex.