R O M Â N I A
TRIBUNALUL A___
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 4827/C__/2013
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: F______ Ș______
Grefier: B_____ A_____
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul I____ I___ A_____ și pe pârâtul I____________ DE POLIȚIE AL JUD A___, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă se prezintă dl avocat T___ R___ C____ pentru reclamant și dna consilier juridic C________ A______ pentru pârât. De asemenea, se prezintă și martorul Ș____ M_____ D_____.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, în baza disp. art. 321 NCPC, procedează la ascultarea martorului Ș____ M_____ D_____, declarația acestuia fiind consemnată într-un proces verbal și cusută la dosarul cauzei la fila 47.
Avocatul reclamantului depune la dosar dovada acordării reclamantului a ultimului salariu în Germania, unde a fost plecat la muncă. Mai depune și practică judiciară.
Avocatul reclamantului și reprezentantul pârâtului declară că nu mai au alte cereri de formulat.
În baza disp. art. 244 din NCPC civilă declară încheiată cercetarea judecătorească.
Instanța, în baza disp. art. 392 NCPC, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Avocatul reclamantului solicită admiterea acțiunii cu consecința anulării actului administrativ atacat. Susține că, astfel cum prevăd Normele la Legea 295/2004, obligativitatea prezentării în vedere vizării permisului de port arme incumbă deținătorului de arme dar și Inspectoratului Județean de Poliție care, în conf. cu art. 26 din Normele de punere în aplicare a art. 25 din lege, acestea au obligația de a anunța data și locul unde va avea loc operațiunea de vizare a permiselor de port armă. Subsecvent acestei obligații prevăzute de lege, este obligația deținătorului de arme de a se prezenta la data și locul indicate de organele de poliție.
Avocatul reclamantului consideră că această obligație a IPJ reprezintă de fapt și o activitate de prevenție pe care Poliția Română trebuie să o desfășoare, în sensul că aceasta, având evidența tuturor cetățenilor care sunt deținători legali de permise de arme, trebuie să verifice și să-i anunțe pe deținători, pentru a menține un climat de siguranță în țară. Astfel, culpa vânătorilor este subsecventă culpei IPJ.
Mai învederează că, în speță, situația reclamantului este una aparte întrucât începând cu anul 2011 este medic veterinar în Germania, fiind astfel în imposibilitate de a se prezenta, din proprie inițiativă la această procedură de vizare a permisului de port armă.
În consecință, avocatul reclamantului consideră că se impune admiterea acțiunii. Cheltuielilor de judecată le va solicita pe cale separată.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea acțiunii și menținerea Dispoziției de anulare a dreptului de port armă ca fiind temeinică și legală având în vedere că Legea nr. 295/2004 a fost modificată prin Legea nr. 117/2011. conform art. 25 din Legea nr. 295/2004 așa cum a fost ea modificată, deținătorii de arme au obligația de a se prezenta la structura de poliție în a cărei rază de competență își are domiciliul sau reședința, în vedere prelungirii valabilității permisului de armă. Mai arată că această modificare legislativă nu prevede nicio obligație în sarcina IPJ A___, de a anunța în prealabil persoanele ale căror permise de armă urmează să expire, această obligație fiind a titularului dreptului de port armă.
În consecință, reprezentantul pârâtului consideră că Dispoziția a fost emisă în conformitate cu prevederile legale.
În replică, avocatul reclamantului susține că într-adevăr legea a fost modificată însă normele de punere în aplicare a acesteia au rămas nemodificate, iar aceste norme prevăd obligativitatea anunțării de către IPJ a datei și locului.
Instanța, în baza disp. art. 394 NCPC, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul IONAS I___ A_____, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul IPJ A___:
1. anularea in tot Dispoziția de anulare a dreptului de port si folosire a armelor letale nr. xxxxx / 02.04.2013, comunicata la data de 04.04.2013, prin care s-a dispus in mod unilateral, cu nerespectarea reglementarilor legale si cu prejudicierea mea , măsura anularii dreptului de port si folosire a armelor si munițiilor letale, iar ca urmare a anularii dispoziției să se dispună obligarea autorității administrative sa-i elibereze permisul de arma in vederea efectuării tuturor actelor necesare vizării acestuia.
2. Solicită acordarea tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces conform art.274 din C.p.civ.
In motivarea acțiunii se arată următoarele:
In fapt, prin actul administrativ denumit Dispoziție de anulare a dreptului de port si folosire a armelor letale nr. xxxxx / 02.04.2013. comunicata cu reclamantul la data de 04.04.2013, IPJ A___ prin serviciul din subordine, a luat măsura anularii dreptului de port si folosire a armelor si munițiilor letale, iar ca urmare directa a acesteia , se găsește in imposibilitatea de a nu mai putea practica vânătoarea in acest sezon de vânătoare .
Împotriva acestui act administrativ a formulat alăturata plângere prealabila prin care a solicitat autorității administrative revocarea actului atacat, procedura in urma căreia autoritatea administrativa a răspuns evaziv, in sensul ca-si menține măsura dispusa.
Susține ca la emiterea actului administrativ atacat nu s-a ținut cont de prevederile Legii nr. 295/2004 cu toate modificările si de Normele de punere in aplicare a acesteia. A dobândit dreptul de port si folosire a armelor si munițiilor letale la data de 03.01.2007, ca urmare a dobândirii calității de vânător, IPJ A___ eliberandu-i la aceasta data permisul de arma tip B _______, nr. xxxxxx.
Anterior datei de 01.04.2013, cand era inca in Germania unde prestează munca in baza unui contract individual de munca ca medic rezident, auzind de la colegii vânători despre faptul ca politia nu mai anunța prin adresa scrisa posesorii de arma in vederea prezentării la Serviciul Arme Explozivi Substanțe Periculoase pentru vizarea permisului de arma si ca sunt aplicate sancțiunile in mod direct, s-a prezentat la acest serviciu in data de 01.04.2013, încredințat fiind ca faptul depășirii termenului, din motive neimputabile, justificând si faptul imposibilității prezentării mele la acest serviciu dintr-o cauza obiectiva (nu puteam parași serviciul) , nu ii va atrage nici un fel de sancțiune.
Cu acea ocazie, insa i-a fost reținut permisul de arma si a fost obligat sa depun Ia magazinul de arme si muniții, toate armele si munițiile pe care le-a deținut in mod legal.
Consideră ca la emiterea dispoziției atacate, IPJ A___ nu a ținut cont de prevederile Legii nr. 295/2004 (cu toate modificările) si a Normelor de punere in aplicare a acesteia in vigoare la momentul emiterii actului administrativ atacat.
Astfel, Ia art. 25. din legea mai sus menționata, se arata ca :
(l)Permisul de arma are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de Ia data eliberării sau, dupa caz, de la data ultimei prelungiri.
(2)In vederea prelungirii valabilității permisului de arma, titularul acestuia este obligat sa se prezinte inainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) la structura de politie competenta in a cărei raza de competenta teritoriala isi are domiciliul sau reședința cu armele înscrise in permis, precum si cu documentele stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Punere in aplicare a dispozițiilor Art. 25 a fost făcuta prin Norma metodologica de aplicare a Legii nr. 295/2004 , unde in Secțiunea a 7-a ce reglementează Procedura de viza a permisului de arma ,1a art.26 se prevede faptul ca "titularii permiselor de arma tip A si tip B au obligația de a se prezenta la viza permisului de arma in perioada stabilita de I____________ General al Politiei Romane, in locurile indicate de inspectoratele de politie județene si de Direcția Generala de Politie a Municipiului București, având asupra lor: permisele de arma si armele înscrise in acestea, actul de identitate al deținătorului legal de arme, cartea de identitate a fiecărei arme, certificatul de inspecție tehnica periodica a fiecărei arme, efectuata in ultimele 6 luni, documentul care atesta calitatea ce i-a conferit dreptul de a deține sau, dupa caz, de a purta si folosi arma respectiva, certificatul medical din care sa rezulte ca persoana este apta din punct de vedere medical pentru a deține sau, dupa caz, a folosi armele si muniția, certificatul de cazier judiciar, precum si alte documente solicitate de organul de politie".
Din analiza textului de lege , interpretat prin prisma normelor de punere in aplicare ale acestuia, se poate observa cu ușurința faptul ca obligației titularilor de arma de a-si viza permisul de arma ii corespunde corelativ si anterior obligația inspectoratelor de politie județene , prin serviciul de specialitate din subordine, de a indica locul si perioada stabilita in vederea efectuării acestor operațiuni.
P___ la momentul de fata, I____________ de politie A___ si-a îndeplinit corespunzător si in tocmai aceste obligații , gestionand corespunzător aceasta operațiune de vizare, trimițând din tinp înștiințări planificatorii grupelor de vânătoare ,pentru a se prezenta in locul si la data stabilita de către aceștia pentru vizarea permisului si verificarea armelor, insa in acest an s-a omis acest lucru, incalcandu-se prevederile legale citate, insa cu toate acestea s-au luat masuri drastice sancționatorii in ce îl privește pe reclamant, anulandu-se permisul de arma.
Reclamantul mai arată că prin anularea in aceasta modalitate a permisului de arma este prejudiciat prin imposibilitatea sa de a mai participa la partidele de vânătoare organizate pana la inchiderea sezonului.
In drep a invocat disp. Legii nr.554/2004 coroborate cu prevederile Legii nr. 295/2004 cu toate modificările si de Normele de punere in aplicare a acesteia.
In probatiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile anexate si audierea martorului: S____ M_____ D_____.
Paratul IPJ A___ a depus întâmpinare - fila 29 a dosarului - prin care solicita respingerea acțiunii.
In motivarea întâmpinării se arata următoarele:
Măsura anulării dreptului de port și folosire arme letale a fost luată cu respectarea prevederilor legale în vigoare potrivit Legii nr.295/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În fapt, reclamantul, posesor al permisului de armă tip B, _______, nr. xxxxxx, eliberat la data de 03.01.2007 de I.P.J. A___, în care sunt înscrise două arme de vânătoare și o armă de tir, nu s-a prezentat în termenul prevăzut de lege, de 5 ani, la structura de poliție competentă, în vederea prelungirii valabilității permisului de armă.
Potrivit art. 25 din Legea 295/2004 actulizată, „ (1) Permisul de armă are o valabilitate de 5 ini, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la daa ultimei prelungiri. `2) în vederea prelungirii valabilității permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) la structura de poliție competentă în a cărei rază de competență teritorială își are domiciliul sau reședința cu armele înscrise în permis, precum și cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. "
Având în vedere faptul că petentul s-a prezentat în data de 01.04.2013 în vederea efectuării vizei la sediul I.P.J. A___ - Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, după expirarea valabilității permisului de armă, astfel că organele de poliție au luat față de acesta măsura anulării dreptului de port și folosire a armelor letale.
Petentul a făcut dovada predării armamentului și a muniției aferente către un armurier autorizat, în termenul de 10 zile de la comunicarea Dispoziției nr. xxxxx/ 02.04.2013 de anulare a dreptului de port și folosire a armelor letale. A fost încheiat contractul de custodie nr. 21 din data de 04.04.2013.
În probațiune a depus următoarele înscrisuri:
- raportul din data 19.06.2013 întocmit de agentul șef de poliție I_____ D_____ F_____, din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase;
- Dispoziția nr. xxxxx/ 02.04.2013 de anulare a dreptului de port și folosire a armelor letale
- contractul de custodie nr. 21 din data de 04.04.2013, prin care se face dovada predării armei și a muniției.
În drept a invocat prevederile Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 295/2004 modificată și completată de Legea nr. 117/ 2011, republicată.
Examinând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele
Prin Dispoziția nr. xxxxx/02.04.2013 emisă de I____________ de Politie al Județului A___ – Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase s-a dispus măsura anulării dreptului de port și folosire a armelor și munițiilor letale față de reclamant, reținându-se în sarcina acestuia că nu s-a prezentat în termenul prevăzut de lege de 5 ani la structura de poliție competentă, în vederea prelungirii valabilității permisului de armă și i s-a pus în vedere să depună arma și muniția pe care le deține la un armurier autorizat în termen de 10 zile.
Astfel potrivit art. 26 și 27 din HG 130/2005 și art. 26 din Norme „Titularii permiselor de armă tip A și tip B au obligația de a se prezenta la viza permisului de armă în perioada stabilită de I____________ General al Poliției Române, în locurile indicate de inspectoratele de poliție județene și de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, având asupra lor: permisele de armă și armele înscrise în acestea, actul de identitate al deținătorului legal de arme, cartea de identitate a fiecărei arme, certificatul de inspecție tehnică periodică a fiecărei arme, efectuată în ultimele 6 luni, documentul care atestă calitatea ce i-a conferit dreptul de a deține sau, după caz, de a purta și folosi arma respectivă, certificatul medical din care să rezulte că persoana este aptă din punct de vedere medical pentru a deține sau, după caz, a folosi armele și muniția, certificatul de cazier judiciar, precum și alte documente solicitate de organul de poliție”.
Conform art. 27 din același act normativ „persoanele care fac dovada cu documente autentice că în perioada stabilită pentru viza permisului de armă s-au aflat în imposibilitatea de a se prezenta la organul de poliție competent, din motive obiective, beneficiază de acordarea ulterioară a vizei permisului de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data încetării motivelor respective”.
Din textele de mai sus rezultă, pe de o parte, că pârâtul este cel care trebuie să notifice titularilor permiselor de port armă data și locul unde aceștia trebuie să se prezinte în vederea prelungirii vizei permisului de port armă, ori în cauză nu s-a făcut dovada notificării reclamantului.
Pe de altă parte, textul art. 27 din HG 130/2005 permite pentru motive obiective prelungirea termenului de prezentare pentru aplicarea vizei cu 30 de zile de la încetarea motivelor. Ori și dacă s-ar fi făcut dovada notificării reclamantului, acesta putea beneficia de prevederile art. 27 în sensul prelungirii cu 30 de zile a termenului de aplicare a vizei pe permisul de port armă.
Prin proba testimonială a fost dovedită existența unei practici anterioare a IPJ A___ de anunțare prealabilă personală a titularilor permiselor de port armă pentru prezentarea în timp util în vederea prelungirii permisului și o asemenea stare de fapt poate să ducă la anularea actului atacat avându-se în vedere și disp. legale menționate mai sus.
In consecinta, sub toate aspectele invocate se constata ca întemeiata acțiunea formulata de reclamant, urmând a se admite și a se dispune anularea Dispoziției nr. xxxxx/02.04.2013.
In cauza nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul IONAS I___ A_____ , domiciliat in _______________________ nr 40 jud . A___ în contradictoriu cu pârâtul I____________ DE POLITIE AL JUDETULUI A___ cu sediul in A___ I____ _________________ nr 1 , jud. A___ și în consecință:
Dispune anularea dispoziției nr xxxxx/02.04.2013
F___ cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Recursul și motivele de recurs se depun la Tribunalul A___, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2013.
|
Președinte, F______ Ș______ |
|
|
Grefier, B_____ A_____ |
|
Red/Tehnored
F.Ș. / B.A.
Ex. 4 / 06.12.2013