Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2016:023.xxxxxx

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

Sentința civilă nr. 92

Ședința publică de la 19.01.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M_______ E____ G____

GREFIER: C_______ O____

Pe rol se află soluționarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamanta W________ I_____ EXPORT SRL în contradictoriu cu pârâtul C________ CONCURENȚEI, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 12.01.2016 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, când a hotărât următoarele:

C U R T E A ,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXX, reclamanta W________ I_____ EXPORT SRL a chemat în judecată pe pârâta C________ CONCURENȚEI, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea parțială a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 13/14.04.2015 în ce o privește pe reclamantă și exonerarea pe cale de consecința a societății reclamante de plata sumei de 2.324.484 Ron stabilita cu titlu de amenda prin decizia contestata.

În motivarea acțiunii s-a arătat în principal că a intervenit prescripția aplicării oricărei sancțiuni contravenționale, dreptul la acțiune al Consiliului Concurenței de a aplica astfel de sancțiuni pentru incalcarea prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996 fiind exercitat peste termenul de 5 ani prevăzut de art. 61 (1) lit. b din Legea concurenței.

S____ istoric util

La data de 7 septembrie 2009, C________ Concurentei a deschis din oficiu 4 investigații Împotriva: i) Metro Cash & Carry România SRL, Real- Hypermarket România si MGB Metro Group Buying România SRL si furnizorii acestora ; ii) Selgros Cash & Cary România SRL si Billa România SRL si furnizorii acestora; iii) M___ Image SRL si furnizorii acesteia si iv) CDE R Intex SA si furnizorii acestor, care au vizat posibila încălcare a art.5 din Legea 21/1996 si ale art.1010 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) in perioada 2005-2009.

In scopul unei mai bune administrări cele patru investigații au fost conexate prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurentei nr.856 din 18 iulie 2012.

La data de 12.08.2014, dupa aproape 5 ani de la declanșarea investigației Consiliului Concurenței a comunicat Raportul investigației, in care s-a prevăzut, printre altele, ca intre METRO si 13 dintre furnizorii acesteia, printre care si WIE, s-ar fi incheiat înțelegeri verticale care ar fi incalcat art. 5 alin.(l) din Legea concurentei si art. 101 (1) din TFUE prin denaturarea si împiedicarea concurentei pe piața in cauza, prin stabilirea prețului de vanzare-revanzare pentru produsele furnizorului ca urmare a restrictionarii libertății retailer-ului si/furnizorului de a-si stabili politica de pret.

Menționează reclamanta că investigația a cuprins inițial mult mai mulți furnizori, care au fost însă scoși din cauză, pentru motive care nu ne sunt cunoscute cu exactitate - conform declarațiilor verbale ale reprezentanților Consiliului Concurentei, ar fi fost vorba de un grad redus de afectare a concurentei în cazul întreprinderilor scoase din investigație. Rugăm instanța să aibă în vedere solicitarea de clarificări pârâtei, în ceea ce privește modalitatea si criteriile în baza cărora au fost "filtrate" întreprinderile investigate, inclusiv de ce WIE a fost menținută în investigație si a fost sancționată, în vreme ce mari jucători pe această piață au fost exonerați. Este important pentru noi si esențial pentru dreptul la apărare să înțelegem care au fost criteriile aplicate pentru exonerarea unor întreprinderi - având în vedere că este vorba de încălcări prin obiect ale regulilor de concurentă - si de ce WIE nu s-a încadrat în categoria celor exonerate, ci s-a considerat că trebuie să fie sancționată.

Desi Billa si Interex au fost parte la aceasta Investigație si sunt menționate in titlul si Cuprinsul Raportului, acesta nu cuprinde nici o analiza a elementelor de fapt si a informațiilor având legătura cu Billa, Interex si furnizorii acestora, iar partea finala Raportului nu face o incadrare a faptelor săvârșite de Billa, Interex si furnizorii acestora.

In termenul stabilit de Consiliu, WIE a depus observațiile sale la Raport - in care am arătat de ce se comite o eroare - iar la data de 23.10.2014 a participat la audierile desfășurate in fata plenului C________ unde am combătut concluziile si faptele reținute in Raport.

Conform informațiilor primite Ia data de 09.12.2014 plenul Consiliului a deliberat in prezenta a 4 dintre membrii sai si a constatat pretinsa incalcare de către METRO si 13 dintre furnizorii sai, printre care si WIE a legislației concurentei, sancționând reclamanta la plata unei amenzi in suma de 2.324.484 Ron. Deliberarea a avut loc după termenul de 30 zile prevăzut în Regulamentul privind desfășurarea audierilor si adoptarea deciziilor de către C________ Concurentei, fără a primi vreo înștiințare sau vreo explicație privind întârzierea.

Ulterior, C________ a emis Decizia nr. 13 datata 14.04.2015, prin care a menținut cele acuzate de către echipa de investigație si a aplicat o sancțiune contravențională pentru o pretinsă incalcare a art. 5 alin. 1 lit. a din Legea concurentei si art. 101 TFUE, prin pretinsa încheiere a unor intelegeri verticale anticoncurentiale, având ca obiect denaturarea si impiedicarea concurentei pe piața, prin stabiliarea prețului de vânzare si/sau revanzare pentru produsele furnizorilor.

I. Cu privire la prescripția dreptului de a mai aplica o sancțiune:

- Potrivit art. 61 din Legea Concurentei nr. 21/1996, republicata, dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor legii se prescrie in termen de 5 ani in cazul contravențiilor prevăzute in lege, altele decât cele de la art. 51 si 52.

Cauzele de întrerupere a prescripției pentru faptele anticoncurentiale sunt cele prevăzute de art. 62, alineat (1) si (2) din Legea concurentei: "(l)Orice acțiune întreprinsa de către C________ Concurentei in scopul unei examinări preliminare sau in scopul declanșării unei investigații in legătura cu o anumita încălcare a legii va întrerupe cursul termenelor de prescripție prevăzute la art. 61. întreruperea termenului de prescripție va avea efect de la data comunicării acțiunii întreprinse de către C________ Concurentei, făcuta către cel puțin un operator economic sau o asociație de operatori economici care a participat la săvârșirea încălcării legii.

(2)Actiunile ce pot fi întreprinse de către C________ Concurentei si care intrerup cursul termenului de prescripție includ, in principal, următoarele:

a)solicitari de informații, in scris;

b)ordin al președintelui Consiliului Concurentei de declanșare a unei Investigații;

c)inceperea procedurilor legale."

Din prevederile citate rezultă cât se poate de clar că elementele care pot întrerupe cursul prescripiei sunt anterioare deschiderii unei investigații, până cel târziu la data declanșării acesteia, ceea ce este firesc, având în vedere că acest curs al prescripiei curge împotriva celui care are competene legale si poate lua măsuri: C________ Concurenței. Din momentul întreruperii, C________ are la dispoziție o perioadă de 5 ani, absolut suficientă pentru derularea investigației si, desigur, mult superioară perioadei de prescripție standard în materie contravențională, de 6 luni.

Faptele incriminate, reținute in sarcina WIE, s-ar fi petrecut in intervalul 2005-2009. Investigația, care a intrerupt termenul de prescripție conform art. 62 din Legea nr. 21/1996, a inceput la 07.09.2009. In cazul întreruperii termenului de prescripție, un nou termen, cu o durata similara de 5 ani, incepe sa curgă de la data la care a fost emis Ordinul Președintelui Consiliului de declanșare a unei noi investigații.

Așadar, termenul de prescripție nou de 5 ani care a inceput sa curgă pe 07.09.2009 s-a implinit pe data de 07.09.2014. Audierile in acest caz au avut loc pe data de 23.10.2014, iar Decizia nr. 13 a fost emisa la data de 09.12.2014 sau la 14.04.2015, in funcție de lămurirea acestui aspect. Insa, indiferent de data cursul prescripției era implinit la data sancționării.

In consecința, reclamanta invocă, pe cale de excepție, prescripția dreptului Consiliului de a aplica sancțiuni contravenționale, iar ca efect al admiterii excepției, solicită anularea Deciziei 13/2015.

În continuare, reclamanta a invocat alte motive de nelegalitate a deciziei atacate.

Pârâtul C________ Concurentei, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

1.1. La data de 07.09.2009, C________ Concurentei a decis deschiderea din oficiu a 4 investigații pe piața de retail alimentar, in temeiul prevederilor art. 26 lit. a) si art. 34 lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicata .

Investigațiile au fost declanșate ca urmare a informațiilor obținute in cadrul investigației sectoriale derulate de C________ Concurentei pe piața comercializării produselor alimentare , constând in documente contractuale încheiate de anumiți retaileri si furnizorii acestora.

Ulterior, pentru o mai buna administrare si soluționare a cazului, acestea au fost conexate prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurentei nr. 856 din data de 18.07.2012.

1.2.In urma investigației efectuate s-a constatat ca, pe parcursul perioadei 2005-2009, intre 4 rețele de magazine , printre care si Metro, comercianți de produse de consum curent preponderent alimentare, si un număr de furnizori ai acestora, printre care si W________, s-a incheiat un complex de înțelegeri anticoncurentiale, prin care retailerul si furnizorul si-au restricționat reciproc comportamentul pe piața si au stabilit, de comun acord, niveluri minime sau fixe ale preturilor de vânzare / revanzare.

1.3.In ceea ce privește relația W________-Metro, restrictionarea preturilor de vânzare si de revanzare s-a realizat, in perioada 2006-2009, prin intermediul mai multor documente contractuale incheiate intre W________, in calitate de furnizor, si retailerul Metro, respectiv prin contracte si formulare de promoție.

1.3.1. Din analiza s-a constatat ca anumite formulare de promoții incheiate de furnizor cu Metro cuprind si un nivel de preț fix (clauza RPM) la care produsele urmau a fi vândute clienților rețelei de magazine in cadrul promoției. Aceste preturi fixe de revanzare erau transmise de către furnizor si constituie o restrictionare a libertății cumpărătorului - retailerul -in a-si stabili prețul de revanzare.

In concret, furnizorul transmite către retailer ca, pe perioada promoției realizata in magazinele Metro, produsul livrat de furnizor sa fie vândut la un pret egal cu un anumit nivel. Retailerul a derulat promoția respectiva, fara a contesta limitele de pret prevăzute in formular. Practic, Metro si W________ au agreat asupra prețului final de vânzare, către client sau către consumatorul final, pret care ar fi trebuit sa fie fixat in urma unei acțiuni independente a retailerului.

In urma analizei documentelor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat ca limitele de pret (fixe) agreate cu W________ au fost respectate in practica de către Metro in majoritatea cazurilor.

1.3.2. Totodată, contractele încheiate de W________ cu Metro cuprind clauze prin care W________ se obliga sa nu realizeze promoții in alte rețele de magazine in aceleași perioade cu promoțiile realizate in rețeaua Metro („clauza promo"). Clauza promo prevede interdicția furnizorului de a promova produsele aflate in promoție in magazinele Metro in alte rețele de retail, pe perioada respectiva.

In considerarea faptului ca o promoție presupune acordarea de către W________ a unui pret de achiziție special către Metro, mai mic, _______________________ (conform informațiilor transmise de retailer si asa cum reiese din contractele incheiate de parti), concluzia care se impune este ca Metro si W________ au agreat ca preturile de vânzare practicate de furnizor in alte rețele de magazine, deci către alti clienți (preturi care ar fi trebuit sa fie fixate ca urmare a unei decizii independente a W________), sa nu scadă sub un anumit nivel.

Pe cale de consecința, prin intermediul clauzei referitoare la promoții, furnizorul se obliga sa comercializeze anumite produse ale sale la un preț minim in alte rețele de retail concurente.

In urma analizei documentelor si informațiilor aflate la dosarul cauzei s-a constatat ca W________ a inteles sa nu realizeze promoții simultan in rețeaua Metro si in alte rețele de retail. In majoritatea cazurilor analizate, promoția realizata de furnizor pentru un anumit produs, _______________________, era derulata _________________ de retail doar dupa ce aceasta se încheia in rețeaua Metro.

Faptul ca furnizorul accepta sa nu realizeze promoții in alte rețele, pentru aceleași produse, coroborat cu faptul ca Metro accepta sa vanda produsele la raft la preturi egale cu cele stabilite impreuna cu furnizorul, a condus la o funcționare defectuoasa din punct de vedere concurential a mecanismului promoțiilor.

In aceasta situație, clientul rețelei de magazine a cumpărat produsele la un pret stabilit de comun acord intre Metro si W________. De asemenea, prin faptul ca Metro solicita ca promoția pentru un anumit produs sa fie desfășurata doar prin magazinele proprii, si nu prin magazinele altor retaileri, acesta se asigura de faptul ca nu va exista concurenta prin pret in magazinele altor retaileri. Pe cale de consecința, la un anumit moment, consumatorul final putea beneficia de o anumita reducere de pret, la un anumit produs, pentru o anumita perioada, doar in măsura in care isi făcea cumpăraturile din magazinele Metro.

1.4. In conformitate cu prevederile art. 5 alin (1) lit.a) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicata, cu modificările si completările ulterioare (in continuare "Legea concurentei" sau "lege"):„Sunt interzise orice intelegeri intre întreprinderi [...] care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurentei pe piața romaneasca sau pe o parte a acesteia, in special cele care:

a) stabilesc, direct sau indirect, preturi de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare [...]".

Faptele analizate in cauza, in relația Metro-W________, reprezintă un complex de intelegeri verticale având ca obiect restrictionarea concurentei pe piața prin restrângerea libertății cumpărătorului (retailerul), pe de o parte, si a furnizorului, pe de alta parte, in a-si stabili politica de pret. înțelegerile intre Metro si W________ au constat in fixarea directa sau indirecta a unor preturi de vânzare la care produsele urmau sa fie comercializate către clienții/consumatorii finali ai retailerului si/sau către alte rețele de magazine. Toate aceste practici au condus la restrictionarea concurentei prin pret in sectorul comerțului cu produse alimentare.

1.5.Pe cale de consecință, prin Decizia nr. 13/14.04.2015, C________ Concurentei a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) din lege și a art. 101 alin. (1) din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (in continuare "Tratat") de către Metro și furnizorii sai, printre care si W________, prin încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale având ca obiect denaturarea si împiedicarea concurentei pe piața prin stabilirea prețului de vanzare/revanzare pentru produsele furnizorului (art. 4 din decizia contestata).

1.6.In temeiul art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei, W________ a fost sancționată pentru incalcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din lege si art. 101 alin. (1) din Tratat cu o amenda in cuantum de 2.324.484 lei, reprezentând 0,55% din cifra de afaceri realizată în anul 2013.

Desi reclamanta a formulat capete de cerere distincte in ceea ce privește pretinsa prescripție a aplicării sancțiunii si pretinsa viciere a procesului decizional, apreciem că aceste susțineri nu pot fi privite decât ca mijloace de apărare, respectiv ca argumente aduse de W________ în susținerea unei eventuale nelegalități a deciziei contestate, si nu cu titlul de capete de cerere separate, in acest sens urmând a fi combătute si in prezenta întâmpinare.

II. DECIZIA CONSILIULUI CONCURENTEI NR. 13/2015 ESTE LEGALA SI TEMEINICA

II.1. Excepția prescripției aplicării sancțiunii este nefondata

In esența, in secțiunea I din acțiune, reclamanta susține ca, daca de la data declanșării unei investigații, prin Ordin al Președintelui, au trecut 5 ani fara a fi adoptata o decizie de către C________ Concurentei, dreptul autorității de a aplica amenda este prescris, indiferent de actele de investigare care au fost întreprinse in aceasta perioada.

In acest sens, reclamanta arata ca:„Faptele incriminate, reținute in sarcina WIE, s-ar fi petrecut in intervalul 2005-2009. Investigația, care a intrerupt termenul de prescripție conform art. 62 din Legea nr. 21/1996, a inceput la 07.09.2009. In cazul întreruperii termenului de prescripție, un nou termen, cu o durata similara de 5 ani, începe sa curgă de la data la care a fost emis Ordinul Președintelui Consiliului de declanșare a unei noi investigații.Așadar, termenul de prescripție nou de 5 ani care a inceput sa curgă pe 07.09.2009 s-a implinit pe data de 07.09.2014. Audierile au avut loc pe data de 23.10.2014, iar Decizia nr. 13 a fost emisa la data de 09.12.2014 sau la 14.04.2015, in funcție de lămurirea acestui aspect. Insa, indiferent de data cursul prescripției era implinit la data sancționării".

Interpretarea W________ nu poate fi primita, pentru argumentele următoare:

In primul rond, pârâtul subliniază faptul ca la o astfel de abordare se poate ajunge doar printr-o interpretare restrictiva {stricto sensu) a prevederilor art. 62 alin. (1) din Legea concurentei, care stabilesc cadrul general in ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție a dreptului CC de a aplica sancțiuni contravenționale (termen reglementat de art. 61 din lege ).

Potrivit art. 62 alin. (1) din lege, acțiunile care întrerup cursul termenului de prescripție sunt cele întreprinse in scopul unei examinări prealabile sau in scopul declanșării unei investigații.

În legătura cu o posibila încălcare a legii. In continuare, la alin. (2) al art. 62 sunt exemplificate câteva din acțiunile care pot fi întreprinse si care sunt de natura sa întrerupă termenul de prescripție (cereri de informații, in scris, ordin de declanșare a investigației, începerea procedurilor legale) .

Printr-o interpretare ad literam a textului legal s-ar putea concluziona în sensul ca ultimul act care întrerupe termenul de prescripție este Ordinul de investigație, care marchează, practic, finalizarea unei analize preliminare si declanșarea investigației propriu-zise.

C________ Concurentei nu a recurs, insa, in practica sa, la o interpretare si aplicare restrictiva, ad literam, a prevederilor art. 62 din lege, considerând ca o astfel de abordare, aplicata în concret, este contrara scopului instituției prescripției, instituție menita, in materie de concurenta, sa sancționeze pasivitatea autorității publice:

■atat in ceea ce privește efectuarea unei examinări prealabile de natura a conduce la descoperirea indiciilor necesare declanșării unei investigații, conform art. 33-34 din lege;

■cat si in ceea ce privește investigarea propriu-zisa a unei posibile incalcari a legii, conform art. 40 din lege.

In concret, art. 62 din lege a fost interpretat si aplicat in sensul ca acțiunile care intrerup termenul de prescripție nu pot fi limitate strict la cele derulate in scopul declanșării uneiinvestigații, ultimul act care ar putea intrerupe termenul de prescripție fiind, astfel, Ordinul de investigație, ci întreruperea cursului prescripției poate interveni si ulterior acestui moment,

•prin acțiuni intreprinse in scopul investigării incalcarii (cereri de informații, inspecții),

•singura limitare impusa expres de legiuitor fiind cea referitoare la termenul special in care se prescrie dreptul CC de a aplica sancțiunea, respectiv 10 ani de la data săvârșirii faptei.

O astfel de intepretare este susținuta si de legislația (Regulamentul (CE) nr. 1/2003 ) si de practica europene, dupa modelul cărora a fost reglementata, la nivel național, instituția prescripției dreptului de a aplica sancțiuni contravenționale in materie de concurenta.

Faptul ca o interpretare stricta, ad litteram, a prevederilor art. 62 din lege, asa cum este cea la care procedează W________ (in care, fara a se tine cont de faptul ca in cursul investigației au fost efectuate multiple acte de procedura de natura a intrerupe cursul prescripției, asa cum sunt cererile de informații, se susține ca dreptul de a aplica sancțiunea este prescris, întrucât au trecut mai mult de 5 ani de la data ordinului de investigație - 2009) este contrara scopului in care a fost reglementata prescripția dreptului de a aplica sancțiunea, este demonstrat, spre exemplu, de următoarea situație:

- urmând interpretarea reclamantei, daca pentru o fapta savarsita/epuizata in 2005, autoritatea de concurenta da dovada de un rol activ si declanșează investigația la un interval scurt de timp (2006), Ordinul de investigație va intrerupe termenul de prescripție si determina curgerea unui nou termen care se va împlini in anul 2011 (in interiorul termenului special de 10 ani, care s-ar fi împlinit in anul 2015); in schimb, daca pentru aceeași fapta savarsita/epuizata in 2005, autoritatea derulează o examinare preliminară care se prelungește un timp mai îndelungat, pana in 2009, Ordinul de investigație intrerupe termenul de prescripție si determina curgerea unui nou termen, care se va implini in 2014 (in interiorul termenului special de 10 ani, care s-ar fi implinit in anul 2015).

Prin urmare, se observa ca intepretarea restrictiva a art. 62 din lege determina concluzia ca, desi autoritatea de concurenta este activa si descoperă cat mai repede indicii de natura a conduce la declanșarea investigației, respectiv la un an de la data savarsirii/epuizarii faptei, este, totuși, obligata sa finalizeze investigația in maxim 6 ani de la data savarsirii/epuizarii faptei. In schimb, in situtia in care autoritatea prelungește analiza preliminară pana aproape de expirarea termenului de prescripție de 5 ani si, prin Ordin, declanșează investigația la 3 ani de la data savarsirii/epuizarii faptei, CC mai are la dispoziție inca 5 ani pentru finalizare (in total maxim 8 ani).

In al doilea rand, indiferent, insa, de modul in care ar putea fi interpretate prevederile art. 62 din lege (stricto/lato sensu) cu privire la momentul sau la actele care ar putea întrerupe termenul de prescripție,

>dreptul Consiliului Concurentei de a aplica sancțiunea se prescrie la implinirea termenului special de prescripție, respectiv 10 ani de la savarsirea/epuizarea faptei;

>or, in cauza, in relația Metro-W________, incalcarea a fost reținuta pentru perioada 2006-2009 (in acest sens, par. 1445, 1461, 1778 din decizie), termenul special de prescripție fiind, cu evidenta, neimplinit la data deliberării si adoptării soluției in prezenta cauza (09.12.2014).

Pentru toate aceste considerente, susținerea W________ privind prescrierea dreptului CC de a aplica sanctunea in cauza este nefondata, sens in care solicită respingerea excepției formulate de reclamanta.

În dovedirea susținerilor lor, părțile au depus la dosar o ________ înscrisuri.

Verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor art. 131 cod proc. civilă, Curtea a constatat că este competentă să soluționeze prezenta pricină în conformitate cu prevederile art. 96 alin. 1 cod proc. civilă, și art. 10 din Legea 554/2004.

Verificând cu prioritate susținerile privind prescrierea dreptului pârâtei de a aplica sancțiunea contravențională, care fac de prisos administrarea probatoriilor și analizarea celorlalte motive de nelegalitate invocate, Curtea reține următoarele:

1. Actul administrativ atacat:

La data de 07.09.2009, C________ Concurentei a decis deschiderea din oficiu a 4 investigații pe piața de retail alimentar, in temeiul prevederilor art. 26 lit. a) si art. 34 lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicata. Investigațiile au fost declanșate ca urmare a informațiilor obținute in cadrul investigației sectoriale derulate de C________ Concurentei pe piața comercializării produselor alimentare , constând in documente contractuale încheiate de anumiți retaileri si furnizorii acestora.

Ulterior, pentru o mai buna administrare si soluționare a cazului, acestea au fost conexate prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurentei nr. 856 din data de 18.07.2012.

La data de 12.08.2014, Consiliului Concurenței a comunicat Raportul investigației, in care s-a prevăzut, printre altele, ca intre METRO si 13 dintre furnizorii acesteia, printre care si reclamanta, s-ar fi incheiat înțelegeri verticale care ar fi incalcat art. 5 alin.(l) din Legea concurentei si art. 101 (1) din TFUE prin denaturarea si împiedicarea concurentei pe piața in cauza, prin stabilirea prețului de vanzare-revanzare pentru produsele furnizorului ca urmare a restrictionarii libertății retailer-ului si/furnizorului de a-si stabili politica de pret.

In termenul stabilit de Consiliu, reclamanta a depus observațiile sale la Raport, iar la data de 23.10.2014 a participat la audierile desfășurate in fata plenului C________ unde a combătut concluziile si faptele reținute in Raport.

Pe parcursul derulării investigației au fost emise către reclamantă cereri de informații cu nr. 7268/16.05.2011, 7269/16.05.2011 și 1478/1.02.2012.

La data de 09.12.2014 au avut loc deliberările în cadrul Consiliului Concurenței, adoptându-se minuta hotărârii, ocazie cu care pârâtul C________ Concurenței a constatat incalcarea de către METRO si 13 dintre furnizorii sai, printre care si reclamanta a legislației concurentei și a aplicat amenzi contravenționale.

Prin Decizia nr. 13 emisă la data de 14.04.2015, C________ Concurentei a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) din lege și a art. 101 alin. (1) din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (in continuare "Tratat") de către Metro și furnizorii sai, printre care si reclamanta W________, prin încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale având ca obiect denaturarea si împiedicarea concurentei pe piața prin stabilirea prețului de vanzare/revanzare pentru produsele furnizorului.

In temeiul art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei, reclamanta W________ a fost sancționată pentru incalcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din lege si art. 101 alin. (1) din Tratat cu o amenda in cuantum de 2.324.484 lei, reprezentând 0,55% din cifra de afaceri realizată în anul 2013.

Faptele analizate in cauza, in relația Metro-W________, reprezintă un complex de intelegeri verticale având ca obiect restrictionarea concurentei pe piața prin restrângerea libertății cumpărătorului (retailerul), pe de o parte, si a furnizorului, pe de alta parte, în a-si stabili politica de pret. Înțelegerile intre Metro si W________, așa cum au fost reținute în decizia contestată, au constat in fixarea directa sau indirecta a unor preturi de vânzare la care produsele urmau sa fie comercializate către clienții/consumatorii finali ai retailerului si/sau către alte rețele de magazine. Toate aceste practici au condus la restrictionarea concurentei prin pret in sectorul comerțului cu produse alimentare.

În cauză s-a reținut, prin urmare, încălcarea prevederilor art. 5 alin (1) lit.a) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicata, cu modificările si completările ulterioare : „Sunt interzise orice intelegeri intre întreprinderi [...] care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurentei pe piața romaneasca sau pe o parte a acesteia, in special cele care:

a) stabilesc, direct sau indirect, preturi de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare [...]".

2. Actele normative incidente:

La data pronunțării deciziei contestate (9.12.2014) art. 61-62 din Legea 21/1996 aveau următorul conținut:

„ART. 61

(1) Dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor prezentei legi se prescrie după cum urmează:

a) în termen de 3 ani, în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 51 și 52;

b) în termen de 5 ani, în cazul tuturor celorlalte contravenții prevăzute de prezenta lege.

(2) Prescripția dreptului la acțiune al Consiliului Concurenței începe să curgă de la data săvârșirii încălcării. În cazul încălcărilor ce au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripția începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial în cauză.

ART. 62

(1) Orice acțiune întreprinsă de către C________ Concurenței în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații în legătură cu o anumită încălcare a legii va întrerupe cursul termenelor de prescripție prevăzute la art. 61. Întreruperea termenului de prescripție va avea efect de la data comunicării acțiunii întreprinse de către C________ Concurenței, făcută către cel puțin un operator economic sau o asociație de operatori economici care a participat la săvârșirea încălcării legii.

(2) Acțiunile ce pot fi întreprinse de către C________ Concurenței și care întrerup cursul termenului de prescripție includ, în principal, următoarele:

a) solicitări de informații, în scris;

b) ordin al președintelui Consiliului Concurenței de declanșare a unei investigații;

c) începerea procedurilor legale.

(3) Întreruperea termenului de prescripție își produce efectele față de toți operatorii economici sau asociațiile de operatori economici care au participat la săvârșirea încălcării legii.

(4) În cazul întreruperii termenului de prescripție, un nou termen, cu o durată similară, începe să curgă de la data la care C________ Concurenței a întreprins una dintre acțiunile menționate la alin. (2). Termenul de prescripție va expira cel mai târziu în ziua în care se împlinește perioada egală cu dublul termenului de prescripție, aplicabil pentru săvârșirea încălcării în cauză, în situația în care C________ Concurenței nu a impus niciuna dintre sancțiunile prevăzute de prezenta lege.”

Regulamentul CE nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (în prezent art. 101 și 102)

Articolul 3 :Raportul dintre articolele 81 și 82 din tratat și legislațiile naționale de concurență :(1) Atunci când autoritățile de concurență ale statelor membre sau instanțele naționale aplică legislația națională de concurență acordurilor,deciziilor asociațiilor de întreprinderi sau practicilor concertate în sensul articolului 81 alineatul (1) din tratat, care pot afecta comerțul dintre statele membre în sensul acestei dispoziții, ele aplică de asemenea articolul 81 din tratat acestor acorduri, decizii sau practici concertate. Atunci când autoritățile de concurență ale statelor membre sau instanțele naționale aplică legislația națională de concurență oricărui abuz interzis de articolul 82 din tratat, acestea aplică de asemenea articolul 82 din tratat. (2) Aplicarea legislației naționale de concurență nu poate genera interzicerea acordurilor, deciziilor asociațiilor de întreprinderi sau a practicilor concertate care pot aduce atingere comerțului dintre statele membre, dar care nu restrâng concurența în sensul articolului 81 alineatul (1) din tratat, sau care îndeplinesc condițiile articolului 81 alineatul (3) din tratat sau care intră sub incidența unui regulament de aplicare a articolului 81 alineatul (3) din tratat. Prezentul regulament nu împiedică statele membre să adopte și să aplice pe teritoriul lor o legislație națională mai strictă care interzice sau sancționează conduita unilaterală adoptată de întreprinderi (3) Fără a aduce atingere principiilor generale și altor dispoziții de drept comunitar, alineatele (1) și (2) nu se aplică atunci când autoritățile de concurență și instanțele statelor membre aplică legislația națională privind controlul concentrărilor economice și nici nu împiedică aplicarea dispozițiilor de drept național care urmăresc, în mod predominant, un obiectiv diferit de cel urmărit de articolele 81 și 82 din tratat.

Articolul 25 Termenele de prescripție pentru aplicarea de sancțiuni (1) Competențele conferite Comisiei prin articolele 23 și 24 se supun următoarelor termene de prescripție: (a) trei ani în cazul încălcării dispozițiilor privind solicitările de informații sau desfășurarea inspecțiilor; (b) cinci ani în cazul tuturor celorlalte încălcări. (2) Prescripția curge din ziua în care se comite încălcarea. Totuși, în cazul unor încălcări continue sau repetate, timpul se calculează din ziua încetării încălcării. (3) Orice act al Comisiei sau al autorității de concurență a unui stat membru în scopul examinării sau investigării unei încălcări întrerupe cursul termenului de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu. Întreruperea termenului de prescripție produce efect de la data la care actul este notificat cel puțin unei întreprinderi sau asociații de întreprinderi care a participat la încălcare. Actele care întrerup termenul de prescripție includ, în special, următoarele: (a) solicitări de informații în scris de către Comisie sau de către autoritatea de concurență a unui stat membru; (b) autorizații scrise de desfășurare a inspecțiilor emise pentru reprezentanții săi oficiali de către Comisie sau de către autoritatea de concurență a unui stat membru; (c) inițierea procedurilor de către Comisie sau de către autoritatea de concurență a unui stat membru; (d) comunicarea privind obiecțiunile de către Comisie sau de către autoritatea de concurență a unui stat membru. (4) Întreruperea termenului de prescripție produce efecte pentru toate întreprinderile sau asociațiile de întreprinderi care au participat la încălcare. (5) Întreruperea determină curgerea unui nou termen de prescripție. Totuși, termenul de prescripție expiră cel târziu în ziua în care o perioadă egală cu dublul termenului de prescripție s-a scurs fără să se fi aplicat o amendă sau penalități cu titlu cominatoriu de către Comisie. Acest termen se prelungește cu perioada în care termenul de prescripție este suspendat în conformitate cu alineatul (6). (6) Termenul de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu se suspendă pe durata în care decizia Comisiei face obiectul unor acțiuni pendinte la Curtea de Justiție.

3. Considerente de ordin teoretic:

Prescripția a fost definită ca fiind acea sancțiune de drept civil, care constă în stingerea dreptului subiectiv civil și a obligației civile corelative acestuia. Concret, s-a stabilit că prin drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte o altă sancțiune, după caz (art. 2500 alin. 2 cod civil)

Stingerea prin efectul legii a dreptului neexercitat în termenul de prescripție, are o funcție sancționatorie față de pasivitatea deținătorului dreptului respectiv. În raporturile de drept public, prescripția sancționează atitudinea pasivă a autorității în a interveni și a restabili ordinea legală, limitând în acest mod, perioada în care aceasta poate acționa.

În cauza de față, prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni contravenționale a fost reglementat de prevederile art. 61-62 din Legea 21/1996, citate mai sus.

Pe de altă parte, termenul de prescripție este intervalul de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul, sub sancțiunea pierderii posibilității de a obține condamnarea pârâtului la executarea obligației ce îi revine.

În speță, legiuitorul a stabilit un termen de prescripție de 5 ani, potrivit prevederilor art. 61 alin. 1 lit. b din Legea 21/1996.

Prin întreruperea prescripției se înțelege modificarea cursului acesteia, constând în înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze întreruptive și începerea unei alte prescripții extinctive. Așadar, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o, iar după acest moment începe să curgă o nouă prescripție.

În speță, cauzele de întrerupere a cursului prescripției au fost definite de legiuitor în art. 62 din Legea 21/1996 ca fiind ” orice acțiune întreprinsă de către C________ Concurenței în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații în legătură cu o anumită încălcare a legi”, iar cu titlu exemplificativ au fost enumerate câteva astfel de acțiuni în alin. 2 al textului de lege precizat mai sus.

Nu în ultimul rând, prin împlinirea prescripției se înțelege stabilirea momentului la care expiră termenul de prescripție. Astfel, termenul stabilit pe ani se va împlini în ziua corespunzătoare zilei în care a început termenul să curgă, din ultimul an, iar dacă aceasta nu are o zi corespunzătoare, termenul se socotește împlinit în ultima zi a lunii corespunzătoare.

În actul normativ citat mai sus, legiuitorul a stabilit un termen maxim la care prescripția se împlinește, indiferent câte cauze întreruptive ar fi operat și anume: ” termenul de prescripție va expira cel mai târziu în ziua în care se împlinește perioada egală cu dublul termenului de prescripție, aplicabil pentru săvârșirea încălcării în cauză, în situația în care C________ Concurenței nu a impus niciuna dintre sancțiunile prevăzute de prezenta lege.”

Curte mai reține că regimul juridic al prescripției este unul imperativ, astfel încât durata și calculul termenelor, cauzele de întrerupere și momentul de împlinire sunt strict reglementate prin normele legale expuse.

4. Analiza susținerilor părților:

În speță, faptele pentru care s-a dispus sancționarea reclamantei au avut loc în perioada 2006-2009 așa cum s-a reținut în decizie, respectiv paragrafele 1445,1461,1778.

Astfel, în cazul reclamantei W________, C________ Concurenței a reținut o durată a faptei de 4 ani (paragraful 1779 din decizie). Pe de altă parte, așa cum rezultă din decizia de sancționare, autoritatea de concurență a luat în calcul, la determinarea duratei încălcării, perioadele în care au existat înțelegeri privind fixarea prețurilor, pe cele două paliere ale încălcării și anume: fixarea prețului la raft și clauza Promo (paragrafele 1778-1779 din decizie).

Așadar, perioadele în care a fost constatată fixarea prețului de revânzare au fost precizate la paragraful 1445 din decizie:

-26.01.2006 – 8.02.2006;

-15.06.2006 – 12.07.2006;

-10.08.2006 – 23.08.2006;

-29.05.2008 – 11.06.2008;

-02.07.2009 – 15.07.2009;

Momentul săvârșirii încălcării are relevanță sub aspectul stabilirii datei la care începe să curgă prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni, prin prisma prevederilor art. 61 alin. 1 și 2 din Legea 21/1996.

Concret, textul de lege stabilește că „prescripția dreptului la acțiune al Consiliului Concurenței începe să curgă de la data săvârșirii încălcării. În cazul încălcărilor ce au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripția începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial în cauză.”

În cauză, așa cum s-a stabilit în decizia contestată faptele anticoncurențiale au avut un caracter de continuitate, săvârșindu-se în timp în perioada 2006-2009, iar ultima încălcare constatată a fost la data de 15.07.2009, așa cum s-a reținut de către autoritatea de concurență, potrivit celor de mai sus.

Prin urmare, ultimul act anticoncurențial a fost la data de 15.07.2009, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 61 alin. 1 lit. b din Legea 21/1996, cu completările și modificările ulterioare.

Sub acest aspect, nu pot fi reținute apărările Consiliului Concurenței în sensul că valabilitatea clauzei Promo s-ar fi extins până la data de 31.12.2009, deoarece textul de lege stabilește, în mod strict, că ”prescripția începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial în cauză”.

Este adevărat că potrivit art. 14 din contractul nr. 2096/13.07.2007 încheiat între Metro și W________, clauza Promo a fost încheiată inițial pentru perioada 1.01.2007 până la 31.12.2007, iar ulterior prin acte adiționale acordul părților s-a prelungit până la data de 31.12.2009.

Însă, textul de lege imperativ stabilește că momentul la care prescripția începe să curgă în cazul încălcărilor cu caracter de continuitate este data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial săvârșit de parte.

Or, așa cum s-a arătat mai sus, C________ Concurenței a stabilit în decizia atacată că ultimul act anticoncurențial săvârșit de reclamanta W________ a fost la data de 15.07.2009, iar după această dată, nu s-au mai constatat încălcări ale legislației concurenței.

Prin urmare, momentul la care a început să curgă termenul de prescripție în cauză este 15.07.2009, acesta fiind ultimul act anticoncurențial, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. 2 teza finală din Legea 21/1996.

După acest moment, C________ Concurenței a emis Ordinul de începere a investigației la data de 7 septembrie 2009, ceea ce potrivit prevederilor art. 62 alin. 1 constituie o cauză de întrerupere a prescripției începute la data de 15.07.2009. Ca atare, prescripția scursă înainte de acel moment a fost stinsă, iar începând cu data de 7 septembrie 2009 a început să curgă un nou termen de prescriție de 5 ani.

Curtea constată că ordinul de declanșare a investigației este ultimul act al autorității de concurență care putea să conducă la întreruperea cursului prescripției, deoarece textul de lege în vigoare la momentul emiterii deciziei este strictă interpretare în sensul că un astfel de efect îl poate avea ” orice acțiune întreprinsă de către C________ Concurenței în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații în legătură cu o anumită încălcare a legii”

Acțiunile ce sunt enumerate cu titlu exemplificativ în alin. 2 al aceluiași text de lege nu pot fi interpretate decât în completarea și susținerea primului alineat și nu pot fi disociate de definiția legală ce a fost dată de legiuitor cazurilor de întrerupere.

Așadar, cele 3 tipuri de acțiuni ce pot conduce la întreruperea cursului prescriției (solicitări de informații, în scris; ordin al președintelui Consiliului Concurenței de declanșare a unei investigații; începerea procedurilor legale), trebuie să se încadreze în conceptul definit de alin. 1 și anume să fie întreprinse de către C________ Concurenței ”în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații”

Un argument în plus al faptului că aceasta a fost voința reală a legiuitorului la momentul edictării normei supuse dezbaterii, este faptul că după emiterea deciziei nr. 14/2015, Legea 21/1996 a fost modificată prin OUG 31/2015, iar premisa de mai sus a fost înlocuită cu terminologia ”orice acțiune întreprinsă de C________ Concurenței în scopul unei examinări prealabile sau în scopul investigării unei încălcări a legii”

Din această perspectivă, este evident că, actul normativ incident în speța de față, nu poate fi interpretat decât în sensul că prescripția putea fi întreruptă doar de acțiuni ale Consiliului Concurenței ”în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații”, deci de acțiuni prealabile începerii investigației, iar nu și ulterioare acestui moment.

Pe cale de consecință, ultimul act ce putea întrerupe cursul prescripției în cauză, a fost Ordinul de declanșare a investigației emis de C________ Concurenței la data de 7 septembrie 2009.

Sub acest aspect, nu pot fi avute în vedere apărările pârâtului în sensul că o atare interpretare ar încuraja pasivitatea autorității publice. În acest sens, s-a folosit un exemplu ipotetic potrivit căruia în cazul în care autoritatea întârzie declanșarea unei investigații beneficiază de un termen de finalizare mai mare (9 ani), față de cel la care ar fi obligată dacă ar declanșa investigația cu celeritate (6 ani).

Curtea reține că voința legiuitorului a fost aceea de a limita în timp posibilitatea autorității de concurență de a aplica o sancțiune contravențională la un interval de timp de 5 ani de la momentul la care aceasta inițiază o investigație de încălcare a legii. Prin urmare, de la momentul declanșării procedurilor, C________ Concurenței are la dispoziție, în orice situație, un termen imperativ de 5 ani să finalizeze cercetările și să dispună sancțiunile pe care le consideră necesare.

Împrejurarea că, în aplicarea legii, C________ poate întârzia declanșarea investigației, sau poate proceda, dimpotrivă cu celeritate, sunt chestiuni de fapt ce nu au legătură cu interpretarea actului normativ, astfel încât prin modalitatea concretă prin care una dintre părți înțelege să acționeze în aplicarea unei norme juridice, nu poate fi schimbat sensul strict al acesteia.

Mai mult, C________ Concurenței susține că, dacă s-ar interpreta că ordinul de declanșare al investigației este ultimul act de întrerupere al prescripției, înseamnă că pentru faptele continue care s-au epuizat după declanșarea investigației, nu ar mai putea interveni întreruperea termenului de prescripție, deoarece aceasta este deja începută înainte de epuizarea faptei.

Acest argument nu poate fi primit, întrucât se face în mod deliberat confuzie între momentul începerii cursului prescripției (data ultimului act anticoncurențial în cazul faptelor cu caracter de continuitate) și cauzele de întrerupere a cursului prescripției. Așadar, în exemplul oferit de pârât, cursul prescipției nu începe să curgă decât de la data ultimului act al faptei continuate, chiar dacă acest moment s-ar situa ulterior începerii investigației, astfel că nu se pune problema întreruperii acesteia, autoritatea având la dispoziție termenul de 5 ani, calculat de la un moment ulteior delanșării procedurilor.

De altfel, s-a susținut în concluziile scrise că fapta în cauză este continuă și că ultimul act al acesteia s-a săvârșit în luna mai 2011, însă aceste afirmații nu au fost dovedite și sunt infirmate de cele reținute în actul administrativ emis de pârâtă, care nu a menționat o altă faptă prin care să se fi încălcat legislația concurenței, ulterioară datei de 15.07.2009.

Apărările privind desfășurarea procedurilor într-un termen rezonabil, nu vor fi analizate, deoarece acest concept nu are legătură cu instituirea de către legiuitor a unei limite temporale în care autoritatea are dreptul că dispună și să aplice sancțiuni.

În legătură cu prevederile Regulamentului 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (în prezent art. 101 și 102), Curtea constată, în primul rând, că acestea nu au aplicabilitate directă în prezenta speță.

Este de principiu că Regulamentul în conformitate cu prevederile art. 248 din Tratat este general abstract, impune o conduită obligatoriu de urmat și are o aplicabilitate generală și directă. Aceasta înseamnă că regulamentul se aplică unui număr nedefinit de persoane și de raporturi juridice, nefiind necesară adoptarea de acte de aplicare, încorporare sau transformare. Spre deosebire de directivă, regulamentele nu lasă statelor membre posibilitatea de a alege forma și mijloacele de punere în aplicare ale prevederilor lor.

Regulamentul comunitar este direct aplicabil dacă conține norme complete și necondiționate, ce pot fi aplicate direct de organele sau instanțele judecătorești ale statelor membre.

Din aplicabilitatea directă a regulamentului și din principiul priorității dreptului comunitar rezultă că regulamentul are prioritate față de orice prevedere națională contrară. Dreptul național contrar este inaplicabil dacă nu este în conformitate cu un regulament comunitar.

Făcând aplicarea acestor considerații teoretice la speța de față, Curtea observă că art. 25 din Regulamentul CE nr. 1/2003, ce în aparență este contrar celor statuate în art. 62 din legea internă, se referă în realitate la activitatea Comisiei Europene, mai concret la situațiile în care Comisia inițiază o investigație și adoptă măsuri de sancționare în conformitate cu competențele sale stabilite de regulament.

De altfel, chiar alin. 1 al art. 25 din Regulamentul amintit stabilește că se supun termenelor de prescripție menționate doar ”competențele conferite Comisiei prin art. 23 și 24”.

Faptul că la alin. 3 al aceluiași articol, se face referire și la actele autorităților de concurență ale unui stat memebru, în ce privește cauzele de întrerupere a prescripției, se justifică prin aceea că autoritățile de concurență naționale au anumite competențe în cadrul unei investigații efectuate de Comisie, competențe cum sunt cele stabilite de art. 22 alin. 2 din Regulament.

Prin urmare, în cazul în care autoritatea națională de concurență întreprinde spre exemplu o inspecție la cererea Comisiei, în cadrul investigației declanșate de aceasta din urmă, este evident că actul autorității de concurență, este apt și el să conducă la întreruperea prescripției, în conformtiate cu prevederile art. 25 din Regulament.

Însă, textul de lege citat nu poate fi aplicat direct autorităților naționale de concurență, pentru mai multe considerente:

În primul rând potrivit art. 3 din Regulament autoritățile de concurență ale statelor membre aplică legislația națională, chiar și atunci când investigează ”acorduri sau practici concertate în sensul art. 81 alin. 1 din tratat”

Mai mult, la alin. 3 al art. 3 din Regulament se stabilește că ” fără a aduce atingere principiilor generale și altor dispoziții de drept comunitar, alineatele (1) și (2) nu se aplică atunci când autoritățile de concurență și instanțele statelor membre aplică legislația națională privind controlul concentrărilor economice și nici nu împiedică aplicarea dispozițiilor de drept național care urmăresc, în mod predominant, un obiectiv diferit de cel urmărit de articolele 81 și 82 din tratat.”

Un argument în plus al faptului că art. 25 din Regulament se aplică doar investigațiilor declanșate de Comisie, iar nu autorităților de concurență ale statelor membre, este și mențiunea din expunerea de motive a Regulamentului, unde, la punctul 9, se arată că ” prezentul regulament, care se adoptă pentru punerea în aplicare a acestor dispoziții ale tratatului, nu împiedică statele membre să aplice pe teritoriul lor o legislație națională care protejează alte interese legitime, cu condiția ca această legislație să fie compatibilă cu principiile generale și cu alte dispoziții ale dreptului comunitar. În măsura în care această legislație națională urmărește, predominant, un obiectiv diferit de cel al protejării concurenței pe piață, autoritățile de concurență și instanțele statelor membre pot aplica această legislație pe teritoriul lor. În mod corespunzător, statele membre pot, în temeiul prezentului regulament, pune în aplicare pe teritoriul lor legislația națională care interzice sau sancționează practicile comerciale neloiale, fie ele unilaterale sau contractuale.”

Regulamentul nr. 1/2003 al Comisiei Europene de punere în aplicare a regulilor de concurență prevăzute în art. 81 și 82 din Tratat (în prezent art. 101 și 102), instituie principiul general consacrat, potrivit caruia politica sanctionatorie (care include și prescrierea dreptului la sancțiune) este prerogativa fiecărui stat membru in parte, fiind exclusa, ca atare, teza supremației dreptului european in materie de sancțiuni. De altfel, asa cum rezulta din cuprinsul art. 5 din Regulamentul 1/2003, inclusiv in situatiile in care autoritatea naționala de concurenta aplica prevederile Tratatatului, regimul sanctionatoriu este cel instituit de dreptul național.

Așadar, nu se poate concluziona că art. 25 din Regulamentul nr. 1/2003 este direct aplicabil în cauză, de vreme ce se referă la politica sancționatorie și atribuțiile conferite Comisiei.

Pe de altă parte, nici pârâtul nu a susținut teza conform căreia Regulamentul ar fi direct aplicabil, ci a susținut că prevederile art. 61-62 din legea națională trebuie interpretate în consonanță cu art. 25 din Regulament.

O atare ipoteză nu poate fi primită de instanță, deoarece regulile de interpretare ale actelor normative, sunt cele prevăzute de art. 9 și 10 din codul civil și stabilite de doctrină (interpretarea literală, sistematică, teleologică, gramaticală, logică), iar aceste reguli exclud modalitatea de interpretare invocată de pârât.

Din această perspectivă, o normă juridică se interpretează în consonanță cu termenii intrinseci folosiți și cu voința legiuitorului la momentul edictării ei, iar nu în consonanță cu un alt act normativ care nu are aplicabilitate în cauză. Concluzionând, dacă în cazul unei investigații declanșate de Comisie, există și alte cazuri de întrerupere a prescripției, ulterioare începerii investigației, nu înseamnă că același regim juridic trebuie aplicat și autorităților de concurență naționale, în contra dispozițiilor din dreptul intern, deoarece acestea aplică legislația națională în cazul investigațiilor instrumentate.

Curtea constată că legiuitorul român a modificat Legea 21/1996 pentru a fi în consonanță cu prevederile art. 25 din Regulament, însă a făcut-o ulterior emiterii deciziei contestate, respectiv prin OUG 31/2015, iar cum legea civilă nu retroactivează, forma actuală a art. 61 și 62 din Legea 21/1996 nu poate avea incidență în cauză.

Pentru toate aceste considerente, Curtea stabilește că, în speță, cursul prescripției a început să curgă la data de 7 septembrie 2009, odată cu emiterea Ordinului de declanșare a investigației și s-a împlinit la data de 7 septembrie 2014.

Cum C________ Concurenței a deliberat, a constatat încălcarea și a dispus sancționarea reclamantei cu amendă în cuantum de 2.324.484 lei, la data de 9 decembrie 2014, iar decizia nr. 13 contestată în cauză a fost emisă la data de 14 aprilie 2015, Curtea observă că la ambele momente de mai sus, cursul prescripției era împlinit, iar dreptul pârâtei de a aplica sancțiunea contravențională era prescris.

Pe cale de consecință, în temeiul disp. art. 61-62 din Legea 21/1996 și art. 2500 și urm. Cod civil, Curtea va admite prezenta acțiune, va constata prescris dreptul pârâtei de a aplica sancțiunea contravențională și va dispune anularea parțială a deciziei Consiliului Concurenței nr. 13/14.04.2005 în ce o privește pe reclamantă. Totodată, se va dispune exonerarea reclamantei de plata amenzii în cuantum de 2.324.484 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta W________ I_____ EXPORT SRL , CUI RO497949 2 cu sediul în București, sect. 4, ___________________________ nr. 86-120, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA VITZMAN & ASOCIAȚII, BUCUREȘTI, ______________, ___________, ___________,SECTOR 4 în contradictoriu cu pârâtul C________ CONCURENȚEI cu sediul în sector 1, București, PIAȚA PRESEI LIBERE, nr. 1.

Constată prescris dreptul pârâtei de a aplica sancțiunea contravențională.

Dispune anularea parțială a deciziei Consiliului Concurenței nr. 13/14.04.2005 în ce o privește pe reclamantă.

Dispune exonerarea reclamantei de plata amenzii în cuantum de 2.324.484 lei.

Ia act că reclamanta înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Recursul se depune la Curtea de Apel București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M_______ E____ G____ C_______ O____

Red. Jud. M.G./4ex.