Dosar nr. XXXXXXXXXXXX - anulare act administrativ –
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 52
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2016
PREȘEDINTE B____ C_________
GREFIER C______ R_____
Pe rol, pronunțarea asupra cererii având ca obiect „anulare act administrativ” formulată de reclamantul T______ P______ C________ cu domiciliul în localitatea H_______ de Jos, nr. 420 A, județul Suceava în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL A___________ ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN SUCEAVA cu sediul în municipiul Suceava, ______________________. 3, județul Suceava.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 14 ianuarie 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 21 ianuarie 2016.
Deliberând;
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXX din data de 07.12.2014 reclamantul T______ P______ C________ în contradictoriu cu pârâtul Ministerul A___________ și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul județean Suceava a solicitat anularea procesului verbal de constatare nr.9692/11.09.2014 emis de pârâtă; anularea înscrisului numit „răspuns la contestația…nr.327/03.10.2014 din data de 31.10.2014, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat, în primul rând, că prin procesul verbal de constatare nr. 9692/11.09.2014 s-a reținut că a primit suma de 3.640 lei în mod necuvenit întrucât în urma verificării efectuate de echipa mixtă de control din cadrul A.P.I.A. și D.S.V.S.A. Suceava, la sediul A.P.I.A. C.J. Suceava, DSVSA Suceava și DNA - ST Suceava, ca urmare a celor dispuse în Ordonanța din 28.07.2014 emisă de DNA în dosarul nr. 38/P/2013, s-au constat nereguli privind eligibilitatea si legalitatea documentelor din dosar.
S-a reținut că potrivit concluziilor rezultate din urmărirea penală „cererile nu au fost semnate de către fermieri și nici de vreo persoană împuternicită în mod legal de aceștia. Acestea au fost semnate în fals, nefiind completate în fața funcționarului APIA".
S-a făcut trimitere la disp. art. 5 alin. 2 din Ordinul MADR nr. 920/10.09.2013, care prevăd că cererea de solicitare a primelor aferente fiecărei exploatații cu cod ANSVSA se depune la centrul local/județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură unde are înregistrată exploatația, depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal, în baza documentelor notariale.
Cu privire la concluziile la care au ajuns persoanele care au încheiat procesul verbal de constatare, s-a reținut că acestea au fost trase din concluziile DNA -ST Suceava coroborate cu cele a comisiei de control din cadrul APIA Central; s-a constatat primirea unei sume necuvenite, primite în mod eronat și s-a stabilit un debit în sumă de 3.640 lei.
În al doilea rând, apreciază că procesul verbal de constare nr. 9692/11.09.2014 este nelegal și netemeinic, pentru următoarele motive:
1) Nu există o hotărâre judecătorească prin care să se rețină că semnătura de pe cererea adresata intimatei nu ar fi a sa, situație in care se impune a se da eficiență principiului „penalul ține în loc civilul" până la soluționarea dosarul penal 38/P/2013;
Astfel, apreciază că emiterea procesului verbal de constatare este nelegală, întrucât este prematur emiterea unui act administrativ cu privire la o situație care face și obiectul unui dosar penal.
De asemenea, consideră că instanța de judecată ar putea infirma, concluziile procurorului din Ordonanța din 28.07.2014 emisă de DNA, pe care se sprijină procesul verbal, contestat.
2) Până la desființarea unui înscris, în mod definitiv, de către o instanță penală sau civilă, în speță, cererea adresată pârâtei, este prezumată a fi valabilă, din toate punctele de vedere, inclusiv sub aspectul semnării ei de către persoana îndreptățită.
Astfel, aceasta produce efecte conform legii, fiind evident că pentru sumele pe care le-a încasat, nu se poate dispune printr-un simplu act administrativ, emis de o instituție publică fără atribuții jurisdicționale, așa încât nu se poate reține obligația sa la restituirea unei sume de bani.
3) Nu i-au fost comunicate actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de
constatare, iar faptul că nu a fost prezent în fața reprezentantului APIA este o afirmație care
nu a fost percepută personal de agenții constatatori.
4) Nu a fost contactat personal de nici o persoană dintre cele care semnează procesul -
verbal de constatare pentru a i se cere lămuriri daca semnătura îi aparține sau nu.
Consideră că dacă ar fi fost chemat de agenții constatatori avea posibilitatea să arate dacă semnătura îi aparține sau nu și dacă și-o însușește.
Întrucât nu s-a procedat în acest fel i se produce o vătămare în sensul că nu poate să suplinească această lipsă de a semna personal cererea.
5) Procesul verbal încalcă disp. art. 5 alin. 2, art. 9 și art. 14 din Ordinul 920/2013 în
care se prevede că APIA trebuia să se sesizeze cu privire la orice neregularitate în momentul
primirii cererii și nu ulterior, iar dacă s-a sesizat trebuia să-i notifice acest aspect în termenul în care trebuia să se depună cererea, respectiv până la data de 28.10.2013.
Arată că nicăieri în textul Ordinului MADNR nr. 920/2013 nu se face referire la necesitatea ad validitatem a semnăturii olografe a solicitantului, referirea fiind la depunerea cererilor.
Chiar dacă semnătura de pe cerere, ar fi a altcuiva, solicită a constata că aceasta exprimă dorința solicitantului de a beneficia, în temeiul legii, de primele de exploatație, deținând efectiv bovinele menționate în cerere.
Arată că și-a însușit cererea în mod expres, a încasat banii, a îndeplinit toate cerințele legii pentru a beneficia de sprijinul financiar.
Apreciază că prin modul în care acționează pârâta, i se produce o vătămare întrucât este nevoit să restituie sume de bani la care era îndreptățit întrucât îndeplinea condițiile de fond pentru a i se acorda subvenții.
Agenții constatatori nu au indicat funcționarul care a primit cererile și care avea obligația de a verifica dacă cererea a fost depusă personal sau prin reprezentant legal și dacă îndeplinea celelalte condiții prevăzute de lege.
6) Procesul-verbal de constatare nu îndeplinește condiția de a fi titlu de creanță, astfel cum se prevede la cap. XIII alin.1 din procesul-verbal de constatare, motiv pentru care apreciază că nu poate fi obligat a restitui sumele de bani care se indică în procesul-verbal de constatare.
Invocă în acest sens, dispozițiile art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 C. proc. fisc.
În al treilea rând, referitor la anularea răspunsului la contestația nr. 327/03.10.2014, arată următoarele: