R O M Â N I A
CURTEA DE APEL TÂRGU M____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Cod ECLI ECLI:RO:CATGM:2016:005.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA Nr. 102/R
Ședința publică din 3 februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C_______ M____
Judecător Dr. M______ B_____-I___
Judecător R_____ M____ S____
Grefier M_____ C________
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B_____ – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M____, cu sediul în Târgu-M____, ________________________.1-3, județul M____ împotriva Sentinței nr. 582/24.04.2015 pronunțate de Tribunalul M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se constată lipsa.
Instanța pentru a da posibilitatea părților să se prezinte în fața instanței, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Se constată că prin Încheierea nr. 18/CC/ din 2 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Tg. M____ a fost încuviințată declarația de abținere formulată de doamna judecător R_____ M___, astfel în conformitate cu dispozițiile art. 110 alin. 5 și din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea nr. 1375/17.12.2015 a Consiliului Superior al Magistraturii s-a procedat la întregirea completului de judecată C4RCA în prezentul dosar, cu magistratul S____ R_____ M____, conform planificării de permanență din 2 februarie 2016, judecătorul înscris în lista de permanență după judecătorul care a participat la soluționarea incidentului procedural.
Curtea își verifică, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, din oficiu competența și constată că, este competentă să soluționeze recursul, în temeiul prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, se constată că Sentința atacată, nu a fost comunicată recurentei la sediul procesual ales, astfel încât față de dovada de comunicare care se află la fila 151 dosar fond, instanța apreciază că termenul de recurs nu a curs în cauză,motiv pentru care prezentul recurs a fost formulat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013.
Curtea invocă din oficiu excepția nulității recursului pentru nemotivare și reține cauză în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului de față, constată că prin Sentința nr. 582/24.04.2015, pronunțată de Tribunalul M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a admis cererea în contencios administrativ, având ca obiect anulare act, cerere formulată de reclamantul F____ S____ SA, în contradictoriu cu pârâtul DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B_____ - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M____.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B_____ – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M____, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate în baza dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct.8 Cod procedură civilă și în consecință în urma rejudecării respingerea cererii formulate de reclamanta intimată ca neîntemeiată.
În considerentele recursului pârâta a învederat faptul că, în timpul controlului o parte din bunurile importate au fost identificate pa baza informațiilor tehnice primite de la reprezentanții societății, a cataloagelor puse la dispoziție, precum și de pe site-urile exportatorilor Din verificările efectuate, precum și din cele menționate mai sus, s-a constatat faptul ca bunurile importate cu declarațiile vamale de import se încadrează tarifar la poziția xxxxxxxxxxx - alte unelte pentru forare sau pentru sondare.
Pârâta recurentă a susținut că în acest context, s-a constatat faptul că, pentru operațiunile de import verificate și menționate, încadrarea tarifara a mărfurilor importate la codul tarifar xxxxxxxx este eronata, încadrarea corecta a bunurilor importate, fiind xxxxxxxxx.
În ceea privește mărfurile importate definitiv cu declarațiile vamale 13ROCJ1810/xxxxxxx/25.03.2013 și 13ROCJ1810/xxxxxxx/12.06.2013 pârâta recurentă a arătat că atunci când mărfurile ar putea fi clasificate la doua sau mai multe poziții clasificarea se face, în imposibilitatea aplicării altor criterii, la poziția corespunzătoare mărfurilor celor mai asemănătoare. În acest context, s-a constatat ca bunurile declarate la codul tarifar xxxxxxxx au fost încadrate eronat.
Pârâta recurentă a solicitat respingerea ca neîntemeiată, a solicitării reclamantului de obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată ce includ onorariu avocațial, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 Cod procedură civilă.
La data de 19 noiembrie 2015 reclamanta S.C. F____ S____ S.A. a depus la doar întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
La termenul de judecată din data de 03.02.2016 instanța a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului.
Analizând cu prioritate această excepție, conform art. 248, alin. 1 din Cod.proc.civ., o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform art. 480 alin. 1 NCPC, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs.
Art. 486 alineat 1 litera d Cod procedură civilă prevede că cererea de recurs cuprinde obligatoriu motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.
Art. 489 prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal și că aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
În cazul dedus judecății, recurenta a invocat disp. Art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.
Curtea constată că, în fapt, recurenta deși a invocat formal motivul de casare reprezentat de cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond, nicăieri în cererea de recurs nu a motivat acest aspect nu a menționat prevederile legale pretins a fi fost greșit aplicate de instanța de fond și nici nu a justificat în vreun fel incidența acestui caz de casare, cererea de recurs fiind în fapt o reluare a conținutului întâmpinării depuse la dosarul de fond. În dezvoltarea unor critici străine de cuprinsul sentinței pronunțate, prin cererea de recurs sunt reluate inclusiv mențiunile din întâmpinare cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată ce includ onorariu avocațial, deși prin sentința atacată s-au stabilit strict cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru.
Așadar, cererea de recurs nu se raportează la cuprinsul sentinței atacate și la argumentele instanței de fond, sens în care, Curtea constată că motivele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în nici unul din motivele de casare prev. De art. 488 Noul Cod de procedură civilă astfel încât în aplicarea art. 489 NCPC va constata nulitatea recursului dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității și, în consecință:
Constată nulitatea recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B_____ – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M____ cu sediul în Târgu-M____, ________________________.1-3, județul M____ împotriva Sentinței nr. 582/24.04.2015, pronunțate de Tribunalul M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 03.02.2016.
Președinte, C_______ M____ |
Judecător, Dr. M______ B_____-I___ |
Judecător, R_____ M____ S____ |
|
Grefier, M_____ C________ |
|
Red. C. M.
Tehnored.S.N.S. 4 ex.
Data concept.11.02.2016
Data tehnored.:11.02.2016
Jud.fond: T____ R_____ I_____