Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IALOMIŢA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
2497/2012 din 04 octombrie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX



R O M Â N I A

TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.2497/F

Ședința publică din data de 4 octombrie 2012

Completul constituit din :

PREȘEDINTE - D________ I__

GREFIER – Ș_____ V______


Pe rol, pronunțarea asupra cauzei privind pe reclamanta ȘCOALA CU C______ I – VIII MĂRCULEȘTI în contradictoriu cu pârâta C_____ DE C______ A ROMÂNIEI pentru C_____ DE C______ IALOMIȚA, având ca obiect litigiu privind C_____ de C______ (Legea nr.94/1992).

Dezbaterile au avut loc în ședința de judecată din data de 27 septembrie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp în vederea deliberării, a amânat pronunțarea.

După deliberare,


I N S T A N Ț A

Cu privire la cauza de contencios administrativ – fiscal de față :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 08.07.2011, sub nr.XXXXXXXXXXXX, reclamanta ȘCOALA CU C______ I - VIII Mărculești, cu sediul în Mărculești, județul Ialomița, a chemat în judecată pârâta C_____ DE C______ IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, _____________________, județul Ialomița și parata C_____ DE C______ A ROMANIEI, cu sediul in București, ____________________. 22-24, sector 1, solicitând anularea deciziei nr.36 din 18.05.2011, emisă de parată C_____ de C______ Ialomița și în subsidiar, în cazul admiterii acestui capăt de cerere să se dispună și anularea încheierii nr. 1/ 17.06.2011, emisă de C_____ de C______ a României.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că concluziile paratei potrivit cu care acordarea unor drepturi salariale personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic în perioada 2008-2010 este nelegală, nu are temei juridic, aceste drepturi stabilindu-se în baza unor hotărâri ale Comisiei Paritare .

Ca atare, susține reclamanta, aceste constatări făcute prin decizia nr.36/2011 a Camerei de C______ Ialomița cat și respingerea contestației de către C_____ de C______ a României sunt nelegale și netemeinice, urmând a fi anulate pe cale judecătorească .

În dovedirea cererii sale, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile Legii nr.554/2004,HG281/1993,Lg.nr.128/1997

Pârâta C_____ de C______ a României, în conformitate cu dispozițiile art. 115 și urm. C.pr.civ a formulat întâmpinare solicitând pe această cale respingerea, ca nefondate atât a cererii de suspendare a executării măsurilor dispuse prin decizia nr.36/2011 a C_____ de C______ Ialomița, cât și a cererii de anulare a încheierii nr. 1/2011 și menținerea acestor acte administrative ca fiind legale și temeinice.

În cauză, din oficiu, tribunalul, față de structura obiectului acțiunii promovată de reclamant pe care acesta și-a menținut-o, respectiv anularea în principal a Deciziei nr. 36/2011 emisă de C_____ de C______ Ialomița și în subsidiar, în caz de admitere și anularea Încheierii nr. 1/2011 emisă de C.C.R., a invocat din oficiu excepția inadmisibilității promovării prezentei acțiuni față de prevederile pct. 120-122 din Regulamentul de organizare și desfășurare a activităților specifice Curții de C______, precum și valorificarea actelor rezultate din acestea aprobat prin Hotărârea plenului Curții de C______ nr.130/2010.

Cu privire la excepția inadmisibilității invocate din oficiu, tribunalul reține următoarele :

Potrivit art. 204 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 a Plenului Curții de C______ a României, rezultă că împotriva deciziei emise de C_____ de C______ Ialomița se poate formula contestație la Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C______ a României, care se pronunță printr-o încheiere (în cazul de față contestația împotriva deciziei nr. 36/2011 a fost respinsă prin încheierea nr.1 din 17.06.2011), iar numai acest ultim act administrativ putând fi supus controlului instanței de contencios administrativ și în măsura în care găsea fondat acest demers al reclamantului dispunea anularea și a actului administrativ emis de C_____ de C______ Ialomița.

Așa fiind, față de poziția reclamantei și pentru considerentele mai sus menționate, urmează a admite ca fondată excepția inadmisibilității promovării acțiunii, cu consecința respingerii cererii acestei părți, ca inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile art.20 alin.1 din Lg.nr.554/2004;


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :


Admite excepția inadmisibilității promovării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ȘCOALA CU C______ I-VIII, în contradictoriu cu C_____ DE C______ A ROMÂNIEI pentru C_____ DE C______ IALOMIȚA .

Respinge ca inadmisibilă acțiunea reclamantei ȘCOALA CU C______ I-VIII cu sediul în Mărculești,județul Ialomița, în contradictoriu cu C_____ DE C______ A ROMÂNIEI cu sediul in București, ____________________. 22-24, sector 1, pentru C_____ DE C______ IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, _____________________, județul Ialomița.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.10.2012.


Președinte, Grefier,







Red. D________ I.

Tehnored. Ș.V./ex.5/02.11.2012

_____________.10.2012


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025