DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA M_______
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 1392
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA 22.09.2015
PREȘEDINTE: B_________ C_____-C______
GREFIER: B____ E____
Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect „uzucapiune” , formulată de reclamanta I__ E____, în contradictoriu cu pârâtul M_________ M_______ PRIN PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus referatul întocmit de compartimentul arhivă civilă al Judecătoriei M_______ în conformitate cu dispozițiile art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă, din care rezultă că de la data de 21.05.2013, când s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai îndeplinit până în prezent, din vina părții interesate, nici un act de procedură timp de mai mult de un an și, din oficiu, instanța repune cauza pe rol și rămâne în pronunțare asupra perimării.
I N S T A N Ț A
Asupra perimării din oficiu constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M_______ sub nr. XXXXXXXXXXXX din 14.02.2013 reclamanta I__ E____ a chemat în judecată pârâtul M_________ M_______ prin Primar, pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate dobândit dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafață de 484 m.p. situat în mun. M_______, ______________________.12, jud. C________, în temeiul uzucapiunii lungi de 30 de ani.
Prin încheierea pronunțată la data de 21.01.2014, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art. 1551 C.pr.civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor impuse de instanță.
La data de 12.05.2014 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Prin încheierea pronunțată la data de 17.06.2014, instanța a menținut măsura suspendării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta I__ E____, având în vedere că deși i s-a pus în vedere, reclamanta nu a evaluat și nu a depus la dosar diferența de taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, precum și taxa judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol a cauzei.
Cererea a fost repusă pe rol ca urmare a referatului întocmit de compartimentul Arhivă civilă al Judecătoriei M_______ în conformitate cu dispozițiile art. 252 alin.1 Cod procedură civilă.
În drept, potrivit art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an.
La termenul de judecată din 22.09.2014, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă și art. 252 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a rămas în pronunțare cu privire la perimarea din oficiu a prezentei cereri.
Textul de lege citat prevede următoarele condiții pentru constatarea perimării de drept a unei cereri: instanța să fie învestită cu o cerere care se judecă în primă instanță sau într-o cale de atac, pricina a rămas în nelucrare timp de un an, pricina a fost lăsată în nelucrare din culpa părții.
Raportând condițiile enumerate mai sus la actele din dosarul de față instanța constată că pricina a fost suspendată, în data de conform dispozițiilor art. 1551 C.pr.civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor impuse de instanță, că la data de 17.06.2014, instanța a menținut măsura suspendării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta I__ E____, având în vedere că deși i s-a pus în vedere, reclamanta nu a evaluat și nu a depus la dosar diferența de taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, precum și taxa judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol a cauzei și a rămas în nelucrare până în prezent, împlinindu-se astfel termenul de 1 an prevăzut de art. 248 Cod procedură civilă, iar lăsarea în nelucrarea s-a datorat reclamantei, care nu a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei.
Pentru aceste considerente instanța va constata perimată de drept cererea formulată de către reclamanta I__ E____ în contradictoriu cu pârâtul M_________ M_______ prin Primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată de drept cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I__ E____, domiciliată în M_______, ______________________.12,jud. C________, în contradictoriu cu pârâtul M_________ M_______ prin Primar, cu sediul în M_______, jud. C________.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.09. 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B_________ C_____ C______ B____ E____
Red./Jud.B.C.C./ex.4/ 12.10.2015