Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria FĂLTICENI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Uzucapiune
Număr hotarâre:
249/2016 din 05 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 249/2016

Ședința publică de la 05 Februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M____ R___

Grefier I______ G_______



Pe rol pronunțarea cauzei civile promovate de reclamanții C_________ A_____, B___ D____ și C_________ D______ în contradictoriu cu pârâta ___________________________ ca obiect – uzucapiune.

Dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitate reclamanților să depună la dosar adeverință privind data posesiei terenului, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi.


INSTANȚA


În baza actelor dosarului, reține următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX din 09.07.2015, reclamanții C_________ A_____, B___ D____ și Cîrnăreasca D______ au solicitat, în contradictoriu cu pârâta _____________________________ , a se constata că au dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra terenului în suprafață de 4679 mp, situat în intravilanul satului Leucușești, ______________________________, cu vecinătățile : L____ D______, drum comunal, B___ C______, T____ D______ și M____ C_________.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că, prim-reclamanta și secunzi reclamanții sunt soț supravețuitor și descendenți ai defunctului C_________ I__, decedat la 01.05.1969 .

Autorul C_________ I__ la căsătoria cu prim-reclamanta a fost înzestrat de autorul său cu suprafața de 4679 mp teren arabil pentru a-și construi locuință proprietate personală și a edificat cu prim-reclamanta construcțiile pe terenul respectiv, conform normelor de la vremea respectivă.

Suprafața de teren nu a fost trecută niciodată în proprietatea statului , iar de la data înzestrării autorului lor, până la decesul acestuia și în continuare , au deținut terenul în nume de proprietari, într-o posesie continuă, de lungă durată, public, neviciată, neavând nici un deferend de ordin material sau juridic cu nici o persoană fizică sau juridică , motiv pentru care se impune recunoașterea efectelor juridice a acestei aparențe îndelungate de proprietate și transformarea acestei situații de fapt într-o stare de drept.

Pentru acest motive și pe baza probelor ce se vor administra, reclamanții au solicitat dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4679 mp, situat în intravilanul satului Leucușești, ______________________________, cu vecinătățile : L____ D______, drum comunal, B___ C______, T____ D______ și M____ C_________.

În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1890 din Vechiul Cod civil.

În dovedire, solicită proba cu înscrisuri și testimonială.

În conformitate cu disp. art.201 al.1 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei pentru a formula întâmpinare.

Pârâta nu a formulat întâmpinare dar, la solicitarea reclamanților prin apărător , a emis adeverința nr.5680/14.12.2015 precizând că terenul în suprafață de 4679 mp, din care 755 mp. teren curți-construcții și 3924 mp teren arabil, utilizat de Cărnăreasca A_____, nu a fost trecut în proprietatea statului, nu a fost trecut la CAP , nu a fost naționalizat sau sechestrat în baza creunui act normativ și a fost utilizată de C_________ A_____ de la data căsătoriei.


Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că acțiunea reclamanților este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:


Constatarea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1846-1847 raportate la art. 1890 Cod civil vechi cu privire la exercitarea de către persoanele interesate a atributului posesiei neîntrerupte, netulburate, publice si exercitate sub nume de proprietar pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 30 de ani.

Astfel, defunctul soț al reclamantei, C_________ I__, decedat la data de 01.05.1969, a fost înzestrat la căsătorie de către autorul său cu suprafața de 4679 mp teren arabil pentru a-și construi locuință proprietate personală. Ulterior, după căsătorie, reclamanta Cârnăreasca A_____ și-au edificat pe suprafața de teren, casa de locuit , iar după decesul soțului său, aceasta a deținut terenul în nume de proprietar, în posesie continuă, neavând nici un deferend de ordin material sau juridic cu alte persoane.

Din înscrisurile anexate la dosar rezultă că terenul în litigiu de 4679 mp, din care 755 mp. teren curți-construcții și 3924 mp teren arabil, utilizat de Cărnăreasca A_____, a avut aceeasi intindere pe toată durata posesiei.

Reclamanta C_________ A_____ face dovada dobândirii și stăpânirii efective sub nume de proprietar a terenului asupra căruia s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate inclusiv situația juridică a acestuia și stăpânirii lui continue, neîntrerupte, netulburati public și sub nume de proprietar, prin înscrisurile depuse la dosar.

Potrivit art. 6 pct. 1 din Noul Cod Civil, art. 82 din Legea nr. 71 /2011 pentru punerea in aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil dispozitiile noului cod civil referitoare la uzucapiunea imobiliara se aplica numai cazurilor in care posesia a inceput dupa data intrarii in vigoare a Noului cod civil. Pentru celelalte situatii dispozitiile legale aplicabile rămân cele din momentul inceperii posesiei respectiv Codul vechi civil.

Potrivit art. 1890 din Codul civil pentru a i se recunoaște posesiei efectul său constitutiv de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, legea cere îndeplinirea cumulativă a două condiții: termenul neîntrerupt de cel puțin 30 de ani în care posesia să fi fost exercitată și caracterul util al posesiei, în sensul că acesta să nu fi fost afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității sau echivocului. Totodata se impune ca terenul sa nu se afle in domeniul public. Prescriptia achizitiva de 30 ani este un mod de dobandire a proprietatii prin simplul fapt al posesiei indelungate cu titlu de proprietar, fiind astfel indirect o sanctiune a proprietarului care a stat in pasivitate o perioada de 30 ani.

In cauza de față ,terenul nu face parte din domeniul public sau privat al comunei Preutești potrivit adeverinței nr.5680/14.12.2015 emisă de Primăria comunei Preutești (f.57 dosar).

Conform Deciziei Curtii Constitutionale IV din 16 ianuarie 2006, prescriptia achizitiva in cazul terenurilor, nu a fost intrerupta prin Legea nr. XXXXXXXXXX. Posesia pe o durata mai mare de 30 de ani continua neintrerupta si sub nume de proprietar justifică dobandirea proprietatii prin prescriptie achizitiva.

In raport de situația de fapt dedusă judecății si de textele legale menționate, instanța constată că numai reclamanta Cârnăreasca A_____ a dovedit o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată si sub nume de proprietar mai mult de 30 de ani asupra terenului în suprafată de 4679 mp, situat în intravilanul satului Leucușești, ______________________________, cu vecinătățile : L____ D______, drum comunal, B___ C______, T____ D______ și M____ C_________ , conform planului de situație - fila 13 dosar, nu și reclamanții B___ D____ și C_________ D______, și în consecință va admite în parte acțiunea formulată.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :


Admite în parte cererea având ca obiect ,,constatarea dreptului de proprietate, ca efect al uzucapiunii”, formulată de reclamanții C_________ A_____ CNPxxxxxxxxxxxx4, B___ D____ CNP xxxxxxxxxxxxx, C_________ DumitruCNP xxxxxxxxxxxxx, toți cu același domiciliu, respectiv, în satul Leucușești, _________________________________, prin mandatar P_________ D______ CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în satul P______, oraș Salcea, ________________________.,17, județul Suceava, în contradictoriu cu pârâta _____________________________, cu sediul în satul/_________________________________.

Constată că reclamanta C_________ A_____ CNPxxxxxxxxxxxx4, a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 4679 m.p. teren arabil intravilan, situată pe raza satului Leucușești, _______________________________: L____ D______, drum comunal, B___ C______, T____ D______, M____ C_________, ( plan de situație- fila 11 dosar).

Respinge cererea formulată de reclamanții B___ D____, C_________ D______ ca nefondată.

Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la sediul Judecătoriei Fălticeni, județul Suceava, serviciul Arhivă.

Pronunțată în ședința publică din data de, 05 februarie 2016.


PREȘEDINTE,GREFIER,

R___ M____ G_______ I______








































Red./Tehn.RM/GI

6 ex./15 Februarie 2016

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025