Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria RÂMNICU SARAT
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Obligaţie de a face
Număr hotarâre:
88/2013 din 16 ianuarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RÂMNICU SARAT

JUDETUL B____

Sentința civilă nr. 88/2013

Ședința publică de la 16 ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A___ P_____

Grefier C______ R_____ P_______


Pe rol fiind judecarea actiunii civile avand ca obiect obligatia de a face formulată de reclamantul V_____ S___ domiciliat in Rimnicu Sarat, __________________, ___________, judetul Buzau in contradictoriu cu parata B________ C_________ domiciliată in ___________________________.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit reclamantul V_____ S___ pentru care a răspuns avocat I____ C_________ si a lipsit pârâta B________ C_________ pentru care a răspuns avocat V_____ L______.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal indeplinită, cererea are ca obiect obligatia de a face actiunea a fost legal timbrată, taxe ce au fost anulate la dosar, cauza a fost amanata pentru ca părțile să depună o eventuală trabzacție, după care :

Avocat V_____ L______ depune la dosar contractul de vânzare autentificat sub nr.16 din 07.01.2012 incheiat la BNP F______ M____ și D_________ C_______ E_______ din Rimnicu Sarat, incheiat intre pârâtă in calitate de vanzător și reclamantul din proces in calitate de cumpărător.

Părțile confirmă că acest contract privește aceeași suprafață de teren ce face obiectul prezentului litigiu.

Aparatorii părților nu mai au cereri de formulat, solicita cuvantul in fond.

Instanța în baza art. 150 cod procedură civilă constată cauza în stare de judecată si acorda cuvantul in fond.

Avocat I____ C_________ solicită ca instanța să ia act că a intervenit acest contract, iar potrivit art.274 C.P.C, pârâta să fie obligată la cheltuieli de judecată ocazionate cu ocazia acestui proces, respectiv, onorariu avocat și taxa judiciară de timbru, să se constate că acțiunea a rămas fără obiect.

Avocat V_____ L______ pentru pârâtă solicită respingerea cererii , iar referitor la cheltuielile de judecată, ar trebui să rezulte culpa pârâtei, insă, din actele depuse la dosar rezultă că pârâta niciodată nu a refuzat să incheie un contract.La dosar nu există dovada chemării pârâtei și convocării acesteia la notariat.Culpa aparține reclamantului care a stat in pasivitate atâta timp.

Părțile au convenit la inceputul procesului să nu solicite cheltuieli de judecată; in atare condiții solicită și aceasta cheltuieli de jduecată, respectiv onorariu apărător.Depune in acest sens chitanța privind achitarea onorariului de apărător

JUDECATA ,


Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.06.2012, sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX reclamantul V_____ S___ a chemat în judecată pe pârâta B________ C_________, solicitând să se constate că la data de 22.10.2009 a intervenit vânzarea unei suprafețe de 1,5 ha. și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare.

În fapt, reclamantul a arătat că prin titlul de proprietate nr. xxxxx/48 din 13.12.1994 în temeiul Legii 18/1991, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru numitul V_____ A________, pentru o suprafață de 4,376 ha. După decesul acestuia, tatăl său a mai cumpărat pentru reclamant de la soția lui V_____ A________ suprafața de 0,50 ha. teren, ocazie cu care s-a încheiat o chitanță de mână. Reclamantul a mai arătat că după un timp, în nume propriu a mai cumpărat suprafața de 1 ha., că a intrat în stăpânirea lor de la momentul încheierii actelor sub semnătură privată și că toate terenurile sunt dentificate în _____________________ 39 și tarlaua 27, ______________________>

După decesul numitei V_____ N____, pârâta a fost desemnată legatar universal conform testamentului autentificat sub nr. 2441/2009 și certificatului de legatar nr. 232/2010.

La data de 22.10.2009 pârâta a confirmat vânzările făcute de V_____ N____ și a recunoscut că s-a achitat prețul, ulterior însă, deși a încercat încheierea actului, pârâta a refuzat.

În drept cererea este întemeiată pe prevederile art.111 C.pc.

În dovedirea cererii solicită a se administra proba cu acte, interogatoriul pârâtei și martori.

În susținerea cererii pârâta a depus la dosar copie de pe titlul de proprietate nr. xxxxx/48/13.12.1994, trei înscrisuri olografe denumite „chitanță”, două înscrisuri olografe denumite contract de vânzare-cumpărare și respectiv promisiune în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare, certificat de legatar nr. 232/15.09.2010, notificare.

În temeiul prevederilor art. 167 C.p.c. la termenul din data de 12.09.2012 s-a încuviințat și administrat proba cu acte, în cadrul căreia reclamatul a depus o „schiță” privind terenurile ce fac obiectul litigiului, vizată de Primăria B____ , s-a dispus emiterea unei adrese către OCPI pentru a se verifica sarcinile asupra imobilului, răspunsul fiind depus la dosar și martori, ale căror depoziții au fost consemnate și atașate la dosar. .

La termenul din data de 31.10.2012 pârâta s-a prezentat pentru prima dată la dosar, a precizat că nu a cunoscut de proces, că nu a semnat nicio citație și că ________ numărul actului de identitate menționate pe dovada de îndeplinire a procesdurii de citare, deși îi aparțin, se explică prin faptul că factorul poștal îl cunoaște de la remiterea pensiei și a solicitat termen pentru a-și angaja apărător.

La termenul din data de 12.11.2012, pârâta a depus un înscris denumit întâmpinare prin care a arătat că nu a refuzat să se prezinte la notar în vederea perfectării actelor.

Ulterior, pe parcursul procesului, ambele părți au solicitat termen pentru soluționarea amiabilă a litigiului, la termenul din data de 16.01.2012 fiind depusă la dosar copia contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 16/7.01.2012 la Biroul Notarilor Publici Asociați -F______ M____ . și D_________ C_______ E_______, părțile, prin apărători arătând că părțile au ajuns la o înțelegere.

Față de actul depus la dosar, menționat mai sus, din care rezultă că părțile au tranzacționat cu privire la terenurilor ce au făcut obectul cauzei pendinte, instanța urmează să respingă cererea ca fiind rămasă fără obiect.

În ceea ce privește obligarea reciprocă la plata cheltuielilor de judecată, instanța va respinge cererile.

Referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că potrivit prevederilor art. 274 C.pc., partea care cade în pretenții poate fi obligată la plata cheltuileilor de judecată. Față de actele depuse la dosar, din care reise că după ce a moștenit averea rămasă de pe urma defunctei Vîrej N____, pârâta cu bună credință a recunoscut voința acesteia de a înstrăina suprafețele de teren în discuție și prezentă în instanță, a recunoscut pretențiile reclamantului, iar apoi, a mers la notar, conduc la concluzia că nu se poate reține nicio cupă a acesteia. Instanța nu poate reține că pârâta a fost pusă în întârziere prin notificarea depusă în copie la dosar întrucât nu este însoțită de niciun înscris din care să reiasă că a fost primită de destinatar.

Referitor la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor, instanța va respinge cererea motivat de faptul că nu s-a făcut dovada unei culpe a acestuia. care să justifice obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive

În numele legii

Hotărăște

Respins acțiunea civilă având drept obiect obligație de a face formulată de reclamantul V_____ S___ domiciliat in Rimnicu Sarat, __________________, ___________, judetul Buzau în contradictoriu cu pârâta B________ C_________ domiciliată in ___________________________, ca rămasă fără obiect.

Respins cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.01.2013.

P_________ Grefier

A___ P_____ C______ R_____ P_______





Red.Tehnored/15.02.2013/4 ex.






Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025