R O M Â N I A
DOSAR NR. XXXXXXXXXXX
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 08.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte –M____ B_____
Grefier – R_____ N______
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta __________________ în contradictoriu cu pârâta _______________________ SRL având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta prin avocat T___ R_____, asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul reclamantei depune la dosar note scrise și un set de înscrisuri, privind clasarea dosarului penal nr. 162/P/2014 de către P________ de pe lângă Judecătoria S_____. Reiterează cererea de emitere adresă către Poliția Azuga. Arată că obiectul cauzei este reprezentat de pretenții, respectiv suma de 7200 lei.
Instanța pune în vedere apărătorului reclamantei că această cerere a fost respinsă la un termen anterior.
Instanța pune în discuție cererea de emitere adresă către producătorul de sigilii și de efectuare a expertizei, solicitate de reclamantă.
Apărătorul reclamantei arată că a depus planșele foto făcute la un alt contor pe stradă, de unde se poate observa diferența de sigilii. Arată că insistă în cererea de emitere adresă către producătorul de sigilii pentru a se comunica caracteristicile acestora.
Se prezintă pârâta, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar.
Se procedează la comunicarea către apărătorul pârâtei a unui exemplar al notelor scrise și înscrisurilor depuse de reclamantă.
Apărătorul pârâtei arată că solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de înscrisuri.
Instanța pune în vedere apărătorului pârâtei că nu se va amâna cauza pentru a lua cunoștință de înscrisuri și că are posibilitatea de a solicita lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de notele scrise și înscrisurile comunicate.
Apărătorul pârâtei arată că nu solicită lăsarea cauzei la doua strigare pentru a lua cunoștință de notele scrise și înscrisurile comunicate.
Apărătorul reclamantei arată că insistă atât în cererea de emitere adresă către producătorul de sigilii, cât și în solicitarea de efectuare de expertiză.
Apărătorul pârâtei arată că nu se opune la cererea de efectuare de expertiză.
Instanța respinge probele solicitate de reclamantă, respectiv solicitarea de emitere adresă către producătorul de sigilii și cererea de efectuare de expertiză de specialitate, ca nefiind utile soluționării cauzei față de probele administrate.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și amânarea pronunțării pentru a putea depune concluzii scrise. Arată că pârâta, în mod abuziv, a procedat la debranșarea punctului de furnizare gaze naturale aparținând reclamantei, pe timpul iernii și că susținerile din întâmpinare nu sunt dovedite de înscrisurile depuse la dosar de pârâtă. Arată că la dosar există adresă în sensul că s-a solicitat ridicarea contorului, că sigiliul nu poartă urme de forțare exterioară, ci prezintă doar o parte presată din cauza sigilării. Arată că angajaților pârâtei li s-a permis accesul pentru a înlocui contorul, nu pentru a-l ridica. Arată că pârâta se contrazice în cadrul răspunsului la interogatoriu. Solicită să se constate caracterul abuziv al debranșării și prejudiciul cauzat reclamantei cu suma menționată în acțiune. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul pârâtei arată că nu le-a fost permis accesul la imobil mai mulți ani de către reclamantă, precum și că, contorul a fost expertizat metrologic și a rezultat că era deteriorat și că s-a acționat asupra rolelor de măsurare, asupra lui neputând interveni altcineva decât reclamanta întrucât se afla pe proprietatea acesteia. Arată că societatea pârâtă nu s-a comportat abuziv, aceasta având dreptul să sisteze furnizarea de gaze dacă aparatele de măsură sunt neconforme cu prevederile legale. Cu privire la depunerea contractului de prestări servicii, arată că acesta nu are dată certă și nu este opozabil pârâtei. Arată că reclamanta este de rea credință, iar după soluționarea dosarului ce a avut ca obiect ordonanță președințială, pârâta a încercat să rebranșeze instalația, iar reclamanta nu a permis accesul decât după ce s-a făcut notificare prin executor judecătoresc. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul reclamantei arată că din fotografii nu rezultă că rolele au fost deteriorate, că raportul de expertiză a fost efectuat de pârâtă care nu avea dreptul să sisteze furnizarea gazelor. Arată că, contractul este unul comercial și nu este înregistrat nicăieri, iar după soluționarea dosarului de ordonanță președințială, nu exista interesul reclamantei să se mai rebranșeze.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 23.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R O M Â N I A
DOSAR NR. XXXXXXXXXXX
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 23.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte –M____ B_____
Grefier – R_____ N______
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta __________________ în contradictoriu cu pârâta _______________________ SRL având ca obiect obligație de a face.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 30.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R O M Â N I A
DOSAR NR. XXXXXXXXXXX
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 30.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte –M____ B_____
Grefier – R_____ N______
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta __________________ în contradictoriu cu pârâta _______________________ SRL având ca obiect obligație de a face.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 06.11.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
DOSAR NR. XXXXXXXXXXX
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx
Ședința publică de la 06.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte –M____ B_____
Grefier – R_____ N______
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta __________________ în contradictoriu cu pârâta _______________________ SRL având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 08.10.2015 când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 23.10.2015, 30.10.2015 și 06.11.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.04.2014 sub nr. XXXXXXXXXXX, reclamanta __________________ a solicitat, în contradictoriu cu pârâta _______________________ SRL, obligarea pârâtei la rebranșarea la rețeaua de gaze naturale prin refacerea branșamentului tăiat abuziv, la imobilul din localitatea Azuga, _____________________, jud. Prahova și obligarea pârâtei la reluarea furnizării de gaze pentru imobilul precizat, precum și obligarea pârâtei la plata prejudiciului creat, în cuantum de 7200 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a încheiat cu GDF Suez Energy Romania SA contractul nr. xxxxxxxxxx/15.01.2010 pentru furnizarea de gaze naturale la punctul de lucru situat în loc. Azuga, _____________________, jud. Prahova, contract care s-a desfășurat în condiții normale până la data de 06.02.2014, când s-au prezentat reprezentanții pârâtei la punctul de lucru pentru citirea indexului contorului de gaze naturale, după care au acuzat că sigiliul de plumb nu corespunde fabricantului și au afirmat că urmează să ridice contorul. Reclamanta a mai arătat că acel contor era intact și în perfectă stare de funcționare, însă nu s-a opus măsurii de demontare a acestuia, cu condiția montării în schimb a unui alt contor, pentru a nu perturba activitatea comercială de la punctul de lucru, unde se desfășurau activități de cazare și unde se aflau cazați un grup de copii, sosiți în tabără. Reprezentanții pârâtei au refuzat categoric montarea unui alt contor, după care reclamantul i-a invitat să părăsească incinta spațiului și a apelat serviciul de urgență 112. Ulterior, s-au prezentat doi agenți de poliție, care au întocmit un proces-verbal iar lucrătorii pârâtei au părăsit incinta, amenințând că vor rezolva problema cu buldozerul și vor tăia țeava din stradă. La data de 12.02.2014, în cursul dimineții, a sosit la fața locului o echipă de lucrători ai pârâtei, care, fără orice fel de somație sau înștiințare și fără a putea pune la dispoziție autorizațiile legale, cu un excavator, au spart carosabilul din fața punctului de lucru și au săpat până la branșament, pretinzând că intenționează mutarea contorului la limita de proprietate, în realitate obturând branșamentul și întrerupând furnizarea de gaze. Reclamanta a susținut că, consecința faptelor abuzive ale pârâtei care deține o poziție de monopol, a fost evacuarea copiilor aflați în tabără și prejudicierea gravă a societății reclamante, care a fost pusă în imposibilitate de a onora rezervările și solicitările de cazare pentru o perioadă de timp, deși nu fusese notificată de pârâtă pentru suspendarea furnizării gazelor, iar contractul nu a fost denunțat. S-a mai arătat că pârâta desfășoară activitatea de distribuție a gazelor naturale, fiind operator de distribuție, iar în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea gazelor nr. 123/2012 privind cazurile în care operatorul de distribuție are dreptul să întrerupă funcționarea obiectivelor sistemului de alimentare cu gaze sau să sisteze alimentarea cu gaze, fapt acesteia fiind un abuz. Reclamanta a susținut că neconformitățile invocate de pârâtă privind aparatul de măsurare nu au fost certificate de un operator economic autorizat, iar în urma debranșării, contractul de cazare în curs de desființare a fost desființat, prețul contractului, în cuantum de 7200 lei, neputând fi încasat. Reclamanta a mai susținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtei, reglementată de art. 998 și urm. V.C.civ. și art. 1349 și urm. N.C.civ.
În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, contractul nr. xxxxxxxxxx/15.01.2010, certificat constatator ONRC, contractul de prestări servicii nr. 1/15.01.2014, CI, dovadă de comunicare.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 485 lei (f. 23).
La data de 02.09.2014, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, precum și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei să îi permită accesul pe proprietatea sa pentru ridicarea aparatului de măsură și expertizarea sa metrologică.
În motivare, pârâta a arătat că reclamanta nu a permis accesul la mijlocul de măsurare în repetate rânduri, iar din cauza neefectuării la termen a operațiilor de verificare/revizie a instalației de utilizare precum și relația dificilă cu reclamanta, pârâta a considerat că există un risc de securitate, risc ce a condus la decizia întreruperii alimentării cu gaze naturale, prin blindarea branșamentului. Pârâta a mai arătat că la data de 07.02.2014, o echipă de lucrători ai săi s-a deplasat la punctul de lucru al reclamantei din Azuga pentru verificarea aparatului de măsură și citirea indexului, unde refuzându-li-se accesul, aceștia au solicitat sprijinul organelor de poliție, iar după sosirea acestora, reclamantul a permis accesul la contor. Cu ocazia vizualizării aparatului de măsură, angajații pârâtei au constatat că starea mijlocului de măsurare este neconformă (sigiliul aplicat de producător la capacul mecanismului numărător este diferit de cel original), însă reprezentantul reclamantei a refuzat demontarea contorului și a solicitat angajaților pârâtei și agenților de poliție să părăsească proprietatea, aceștia conformându-se. În aceste condiții, s-a arătat că la data de 12.02.2014, un angajat al pârâtei s-a deplasat din nou la adresa respectivă pentru citirea/verificarea mijlocului de măsurare și, fiind refuzat din nou, la aceeași dată o echipă a pârâtei a procedat la debranșarea imobilului de la sistemul de distribuție a gazelor naturale prin blindarea branșamentului. Pârâta a mai arătat că a fost obligată prin sentința civilă nr. 3901/06.05.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 pe cale de ordonanță președințială să o rebranșeze pe reclamantă, lucru care s-a realizat abia la data de 28.08.2014, când reprezentantul reclamantei a dat curs notificărilor pârâtei. Referitor la contractul de prestări servicii nr. 1/15.01.2014, pârâta a invocat faptul că acesta nu are dată certă, conform art. 278 C.proc.civ.
Referitor la cererea reconvențională, s-a arătat că reclamanta nu a permis ridicarea aparatului de măsură, pentru expertizarea sa metrologică.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205, 209, 278 C.proc.civ., Normele tehnice din 05.02.2009 pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale NTPEE – 2008.
În susținerea întâmpinării, pârâta a depus copii adrese și dovezi de comunicare, facturi, ordine de serviciu, procese-verbale de constatare, planșă foto, alte înscrisuri (f. 35-65).
La data de 29.09.2014, reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat respingerea acesteia ca rămasă fără obiect sau ca nefondată.
În motivare, s-a arătat că la data de 27.08.2014, reprezentantul pârâtei s-a prezentat la locul de consum din Azuga, unde a procedat la ridicarea aparatului de măsură (contorului) cu seria xxxxxx, anul fabricației 2012 și montarea noului aparat de măsură, întocmindu-se buletinul de mișcare a mijloacelor de măsurare nr. xxxxxx/27.08.2014. Reclamanta a mai arătat că la data de 09.09.2014 a fost convocată la sediul pârâtei pentru a participa la efectuarea expertizei metrologice a contorului, însă nu s-a putut prezenta. Reclamanta a susținut că a permis accesul reprezentanților pârâtei de fiecare dată când s-au prezentat la locație și au găsit un reprezentant al reclamantei în incintă.
La aceeași dată, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat și detaliat unele aspecte invocate în cererea introductivă și întâmpinarea la cererea introductivă și întâmpinarea la cererea reconvențională, invocând referitor la contractul de prestări servicii nr. 1/15.01.2014 prevederile art. 277 alin. 3 și 327 C.proc.civ.
În susținerea întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, reclamanta a depus copie declarație olografă, buletine de mișcare, proces-verbal de constatare, contract de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale (f. 72-74, 79-87).
La data de 03.12.2014, reclamanta a depus note scrise prin care a arătat că primul capăt al cererii principale și cererea reconvențională au rămas fără obiect.
La aceeași dată, pârâta a depus note scrise prin care a arătat că a ridicat aparatul de măsură care deservea proprietatea reclamantului și l-a expertizat metrologic iar potrivit raportului de analiză metrologică, intervenția neautorizată asupra mecanismului integrator al aparatului este probată de următoarele: sigiliul de inviolabilitate aplicat de producător la capacul mecanismului integrator a fost deteriorat, iar după îndepărtarea acestui sigiliu, s-a acționat asupra rolelor cifrate care indică volumul de gaze naturale consumate, lăsând urme (deteriorări) pe rolele sutelor și miilor de mc precum și marginea suportului acestui mecanism.
În cadrul probei cu înscrisuri, s-au depus mai multe înscrisuri (f. 99-188, 191-203).
La termenul de judecată din data de 29.01.2015, instanța a luat act de renunțarea pârâtei la judecata cererii reconvenționale formulată de aceasta, iar la termenul 23.04.2015 a luat act de renunțarea reclamantei la judecata primului capăt de cerere privind obligarea pârâtei la rebranșarea la rețeaua de gaze naturale.
La termenul din 23.04.2015, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă și proba cu interogatoriul pârâtei, respingând solicitarea reclamantei de emitere a adresei către Poliția Azuga pentru a depune copia procesului-verbal de sancționare apârâtei pentru efectuarea de lucrări la carosabilul străzii fără autorizație, ca neutilă soluționării cauzei.
La data de 05.06.2015, pârâta a depus note scrise prin care a precizat modul cum s-a ajuns la concluzia că sigiliul contorului era altul decât cel aplicat de producătorul inițial, astfel: contorul este produs de căter firma Elster din Germania și furnizat de firma Elster Aeroteh din București; comparând vizual sigiliile de pe contorul care face obiectul litigiului și un alt contor de același timp, dar nou, precum și forma logoului prezentată în certificatul contorului, se poate vedea diferența dintre cea originală, aplicată de producător, și cea existentă la contorul în litigiu.
În susținerea notelor scrise, pârâta a atașat copie certificat producător și planșe foto (f. 216-229, 233-240).
La data de 27.08.2015, pârâta a depus răspunsul la interogatoriu (f. 243-246).
La termenul din 08.10.2015, reclamanta a depus note scrise cu privire la răspunsul pârâtei la interogatoriu, precum și copie ordonanță de clasare, referat cu propunere de clasare și planșe foto.
La același termen de judecată, instanța a respins cererea reclamantei de emitere a unei adrese către producătorul de sigilii, pentru a comunica caracteristicile sigiliilor, precum și proba cu expertiză de specialitate solicitată de reclamantă, ca nefiind utile soluționării cauzei, față de probele administrate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu titlu prealabil, având în vedere că termenul de judecată din data de 29.01.2015, instanța a luat act de renunțarea pârâtei la judecata cererii reconvenționale formulată de aceasta, iar la termenul 23.04.2015 a luat act de renunțarea reclamantei la judecata primului capăt de cerere privind obligarea pârâtei la rebranșarea la rețeaua de gaze naturale, aceste mențiuni vor fi reluate și în cuprinsul dispozitivului prezentei sentințe.
Prezenta cauză are ca obiect, având în vedere renunțările la judecată sus-menționate, cererea reclamantei __________________ de obligare a pârâtei _______________________ SRL la plata prejudiciului cauzat reclamantei prin debranșarea abuzivă de la rețeaua de gaze naturale, în cuantum de 7200 lei, reprezentând contravaloarea contractului de prestări servicii nr. 1/15.01.2014.
Între reclamanta __________________ și GDF Suez Energy Romania SA, s-a încheiat contractul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii noncasnici nr. xxxxxxxxxx/15.01.2010 (f. 5-6), pentru locul de consum din Azuga, _____________________, jud. Prahova.
De asemenea, între reclamanta __________________, în calitate de prestator, și numitul P______ C_________, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 1/15.01.2014 (f. 19-21), având ca obiect prestarea de servicii de cazare pentru tabăra de ski copii – 24 persoane, în cadrul pensiunii Casa Nicolenco, de la adresa din Azuga, ____________________, jud. Prahova, în perioada 9-14 februarie, în schimbul unui preț de 7200 lei.
La data de 07.02.2014, reprezentanții pârâtei _______________________ SRL, operatorul de distribuție al sistemului de gaze naturale, s-au prezentat la imobilul reclamantei din Azuga pentru citirea și verificarea contorului de gaze naturale, ce se afla amplasat pe proprietatea reclamantei, astfel cum rezultă din ordinul de serviciu din 07.02.2014 (f. 46-48), procesul-verbal de refuz acces/verificare din 07.02.2014 (f. 58), procesul-verbal de constatare din 07.02.2014 (f. 62), declarația angajatului pârâtei P___ M____ S______ (f. 72) și procesul-verbal de cercetare la fața locului din 07.02.2014 întocmit de Poliția Azuga (f. 164-165). Din aceleași înscrisuri, rezultă că, după ce reprezentantul reclamantei Nicolenco H______ E____ a permis accesul în incinta proprietății reprezentanților pârâtei, aceștia au constatat vizual o intervenție neautorizată asupra aparatului de măsură, în sensul că sigiliul metalic al producătorului era deteriorat, iar în locul acestuia era aplicat un alt sigiliu. Ulterior, la solicitarea reprezentanților pârâtei de a permite ridicarea contorului în vederea expertizării, reprezentantul reclamantei nu a fost de acord cu acest lucru și le-a solicitat reprezentanților pârâtei și echipajului de poliție ce fusese solicitat de angajatul pârâtei P___ M____ S______, să părăsească incinta proprietății, aceștia conformându-se. Din înscrisurile menționate, la fel ca din celelalte probe adminsitrate în cauză, nu rezultă cu certitudine dacă reprezentanții pârâtei au solicitat doar ridicarea contorului sau și înlouirea acestuia cu un alt contor, acest aspect fiind contestat de părți.
Ulterior, la data de 12.02.2014, reprezentanții pârâtei _______________________ SRL s-au prezentat din nou la imobilul reclamantei, unde, după ce mama reprezentantului legal al reclamantei a refuzat accesul pe proprietate la contorul de gaze, întrucât nu este proprietar, reprezentanții pârâtei au procedat la debranșarea de la rețeaua de gaze naturale a imobilului reclamantei, din stradă, astfel cum rezultă din ordinul de serviciu din 12.02.2014 (f. 49-51) și procesul-verbal de refuz acces/verficare din aceeași dată (f. 52).
Ulterior, la data de 27.08.2014, contorul de gaze naturale de la imobilul reclamantei a fost ridicat de reprezentanții pârâtei și a fost montat un alt contor, conform buletinului de mișcare a mijloacelor de măsurare nr. xxxxxx/27.08.2014 (f. 128), totodată fiind reluată furnizarea de gaze naturale la imobil, conform procesului-verbal de constatare nr. 1/27.08.2014 (f. 74).
Potrivit raportului de analiză tehnică din data de 09.09.2014, întocmit de Serviciul de Metrologie și Calitate Gaze al _______________________ SRL, s-a constatat că sigiliul contorului ridicat de la imobilul reclamantei era altul decât cel al producătorului, iar rolele cifrate aferente zecilor, sutelor și miilor de m.c. prezintă ușoare deteriorări, care sunt și pe suportul mecanismului numărător în dreptul rolelor sus-menționate, urmare a unei intervenții neautorizate. Prin acest raport de analiză tehnică s-a concluzionat că, urmare a intervenției neautorizate și a deteriorării mecanismului numărător, contorul este necorespunzător.
Instanța mai reține, din compararea buletinului de mișcare a mijloacelor de măsurare nr. xxxxxx/27.08.2014 (f. 128) cu buletinul de mișcare a mijloacelor de măsurare nr. 1830A/23.08.2012 (f. 158) că ________ numărul sigiliului contorului care a fost ridicat de pârâtă la data de 27.08.2014 este aceeași cu ________ numărul sigiliului contorului care a fost montat de pârâtă la imobilul reclamnatei la data de 23.07.2012.
În drept, potrivit art. 138 alin. 2 lit. c, f, j din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale, în forma în vigoare la data de 12.02.2014: „(2) Operatorul de distribuție a gazelor naturale are, în principal, următoarele drepturi:
c) să întrerupă funcționarea obiectivelor sistemului de distribuție și alimentarea cu gaze naturale a clienților pentru timpul strict necesar executării lucrărilor de întreținere și reparații, precum și în alte situații prevăzute de prezentul titlu sau în caz de forță majoră, cu anunțarea prealabilă a dispecerilor sistemelor afectate și, după caz, a clienților;
f) să sisteze alimentarea cu gaze naturale a aparatelor/instalațiilor de utilizare care nu respectă prevederile legislației în vigoare și care pot pune în pericol securitatea persoanelor sau integritatea bunurilor, după certificarea neconformităților de către un operator economic autorizat de ANRE, altul decât operatorul de distribuție;
j) în cazul intervențiilor de către persoane neautorizate asupra instalațiilor de reglare/măsurare aflate la limita de proprietate, care pun în pericol siguranța alimentării cu gaze naturale, operatorul de distribuție este îndreptățit să întrerupă alimentarea, în conformitate cu reglementările specifice ale ANRE.”
Instanța reține că potrivit art. 1357 C.civ, „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este necesar să se constate existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, iar autorul faptei ilicite să fi acționat cu vinovăție.
În speță, instanța nu consideră necesar tranșarea aspectului dacă a avut loc o intervenție neautorizată asupra contorului de gaze naturale ridicat de la reclamantă și implicit dacă a existat sau nu o faptă ilicită din partea pârâtei, constând în debranșarea abuzivă a reclamantei de la rețeaua de gaze naturale, câtă vreme, prin înscrisurile depuse la dosar și celelalte probe administrate în cauză, reclamanta nu a făcut dovada producerii în patrimoniul acesteia a unui prejudiciu cert, ca urmare a operațiunii de debranșare.
Astfel, reclamanta a depus la dosar în dovedirea prejudiciului doar contractul de prestări servicii nr. 1/15.01.2014, din care rezultă că în perioada 9-14 februarie 2014 reclamnata avea obligația să asigure servicii de cazare unui grup de persoane la imobilul reclamantei din Azuga, însă din probele dosarului nu rezultă dacă acest contract de prestări servicii a încetat ca urmare a debranșării reclamantei de la rețeaua de gaze naturale la data de 12.02.2014, iar reclamanta nu a mai încasat prețul contractului. În plus, în condițiile în care debranșarea a avut loc în a doua parte a perioadei contractuale, din probele administrate în cauză nu rezultă dacă reclamanta a încasat măcar parțial contravaloarea serviciilor prestate, proporțional cu perioada scursă până la debranșare. Așadar, deși contractul de prestări servicii nr. 1/15.01.2014 este prezumat a fi fost făcut la data consemnată în cuprinsul său, conform art. 277 alin. 3 C.proc.civ., prezumție pe care pârâta nu a înlăturat-o și care reprezintă o excepție de la opozabilitatea datei înscrisurilor sub semnătură privată, reglementată de art. 278 C.proc.civ., totuși contractul de prestări servicii sus-menționat nu face în sine dovada unui prejudiciu cert suferit de reclamantă ca urmare a operațiunii de debranșare.
Nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulative a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv aceea a existenței unui prejudiciu, nu se mai impune analizarea și a celorlalte condiții, acțiunea în pretenții a reclamantei fiind neîntemeiată.
Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea reclamantei __________________ de obligare a pârâtei _______________________ SRL la plata despăgubirilor în cuantum de 7200 lei, ca neîntemeiat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța urmează să ia act că părțile și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, conform susținerilor orale de la termenul din 08.10.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
În temeiul art. 406 alin. 1 C.proc.civ., ia act de renunțarea pârâtei _______________________ SRL la judecata cererii reconvenționale formulată în contradictoriu cu reclamanta __________________.
În temeiul art. 406 alin. 1 C.proc.civ., ia act de renunțarea reclamantei la judecata primului capăt de cerere privind obligarea pârâtei la rebranșarea la rețeaua de gaze naturale și reluarea furnizării de gaze naturale.
Respinge, pentru rest, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta __________________ cu sediul în sector 2, București, _______________________, nr. 15C în contradictoriu cu pârâta _______________________ SRL cu sediul în sector 4, București, ______________________-6 având ca obiect obligație de a face, ca neîntemeiată.
Ia act că părțile și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B_____ M____ N______ R_____
Red. M.B./Dact. M.B. și R.N./4 ex./ 2016