Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr intern 329/2014)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1042

Ședința publică de la 29 aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ G_______ I___

Judecător M______ P______

Judecător P___ P______

Grefier E______-R_____ L____

***************

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 9281/06.11.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimații I___ G_______ și D_________ N______.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză s-a depus întâmpinare comună formulată de ambii intimați pârâți în două exemplare. În cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.

Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.242 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.

CURTEA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială la nr. XXXXXXXXXXXXXXX, creditoarea DIRECTIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE A MUNCIPIULUI BUCURESTI a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților I___ G_______ și D_________ N______, în temeiul art.138 lit. c și d din Legea 85/2006 pentru a se acoperi pasivul debitoarei ___________________________ SRL.

Tribunalul București – Secția a VII a Civilă prin sentința civilă nr. 9218/06.11.2013 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare in judecată formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 138 lit. c din lege, că starea de insolvență a debitoarei se datorează continuării unei activități, în interes personal, care ducea debitoarea la această stare.

Fapta constă în continuarea activității debitoarei în situația în care insolvența acesteia era „vădit prezumată”, în sensul că debitoarea nu și-a achitat datoriile scadente de mai mult de 30 de zile, având totodată obligația să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă dispozițiilor legii (art. 27 alin. 1).

Dar organele de conducere sau de supraveghere nu au interesul să dispună sistarea activității debitoarei, întrucât interesul acestora este unul personal în continuarea activității pentru că mandatul lor este unul remunerate, fiind prezumat a fi cu titlu oneros.

Obligația legală de a sista continuarea activității debitoarei și de a formula o cerere de deschiderea procedurii prevăzute de art.27 al.1 din lege, când insolvența este vădită, își găsește rațiunea că prin netergiversarea acestei stări, debitul insolvent ar putea fi reabilitat, iar neîndeplinirea acestei obligații rezidă în săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c, dar fapta poate întruni și elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută simplă, prevăzută și pedepsită de art.143 al.1 din lege, dacă cererea de deschidere a procedurii depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzută la art.27 și, deci, fapta este săvârșită înainte de deschiderea procedurii, și constă în continuarea activității debitoarei care înregistra pierderi în doi sau mai mulți ani consecutivi ( 3 ani prev. ca termen regresiv de lege), fără să se ia măsura unei infuzii de capital, sau să se stopeze așa cum s-a arătat această activitate.

Creditoarea nu a arătat ce pierderi a înregistrat debitoarea în acest context și dacă această consistență ruinătoare a pârâților a avut raport de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, rezumându-se numai la prezentarea aspectelor teoretice ale faptei delictuale menționate.

Fapta nefiind dovedită prin nici un mijloc de probă nu poate nici să atragă răspunderea patrimonială a pârâților și implicit că cererea se va respinge ca neîntemeiată.

Cu privire la incidenta prev.de art.138 lit.d din lege potrivit caruia fapta delictuala consta in tinerea unei contabilitati fictive , in disparitia unor documente contabile sau in tinerea unei contabilitati contrar legii, s-a reținut că nedepunerea actelor contabile prevazute de art.28 din lege nu duce neaparat la dovedirea faptei delictuale prev. de art.138 lit.d pentru că din modul in care este formulat textul de lege se are in vedere fapta intentionata, care trebuie dovedita si nu prezumata, pentru ca nedepunerea situatiilor financiare poate constitui si contraventie asa cum prevad art.41 al.2 lit.e,f din legea nr.82/1991.

Aceasta fapta delictuala trebuie raportata la activitatea desfasurata de debitor si la modul cum a fost sau nu înregistrată in contabilitatea debitoarei.

Activitatea debitoarei, care a fost ruinătoare daca debitorul a ajuns la încetare de plati se putea evidenția din fisa sintetica pe plătitor si care are regimul juridic al unui titlu executor.

In cauza nu s-a arătat ce activități a desfășurat debitorul si daca omisiunea de a înregistra acestei activități are legătura de cauzalitate cu debitorul ajuns in stare de insolventa, ci s-au făcut numai referiri teoretice la fapta din reglementările art.138 lit.d din lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.

În motivarea recursului său, a arătat că pentru angajarea acestui tip de răspundere este necesara întrunirea a doua condiții cumulative: starea de insolventa a societății debitoarei și săvârșirea de către persoanele vizate a uneia din faptele expres si limitativ prevăzute de lege.

S-a învederat instanței ca, atât timp cat declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezulta clar ca nu a fost ținută contabilitatea in conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

In conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicata, "răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului".

Or, in cazul răspunderii contractuale, culpa paraților este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil raportat la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.

Recurenta, in calitate de creditor bugetar, a suferit un prejudiciu a cărui existenta certa este stabilita prin constatarea de către Tribunal a faptului ca debitoarea S.C. PROSPER INVEST CONSTRUCT S.R.L. a ajuns in incetare de plați si ca impotriva acesteia a fost declanșata procedura falimentului.

Deși se acumulau datorii si alte restante neachitate la termen, , administratorii au omis cu buna stiinta, de indata ce au observat ca societatea se afla in iminenta stare de plați, sa solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societatii.

Fiind pe taramul răspunderii civile contractuale culpa este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil, iar raspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avandu-se in vedere ca s-a acționat in temeiul unui mandat comercial.

In cazul de fata, inacțiunea consta in nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația tinerii contabilitatii, in special, in nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, Legii nr. 31/1990 privind societătile comerciale.

In ceea ce privește aplicarea dispozițiilor lit. c) din articolul 138, in doctrina si practica judiciara s-a admis ca este necesar si suficient ca persoana responsabila (in speța de față reprezentanții statutari ai acesteia) sa fi desfasurat sau sa fi dispus, in calitatea lor de membri ai organului de conducere, desfasurarea unei activitati neprofitabile care sa conducă la insuficienta fondurilor bănești disponibile ale debitorului persoana juridica, activitate care in concret consta in continuarea activitatii debitorului, din dispoziția organelor sale de conducere si in acea situatie in care insolventa era vădit prezumata, in sensul ca, debitorul nu isi achitase datoriile scadente de mai mult de 30 zile.

Aceasta obligație legala ce revine membrilor organelor de conducere a persoanei juridice, de a sista continuarea activitatii si de a formula o cerere de deschidere a procedurii in situatia in care insolventa acesteia este vadita, isi gaseste rațiunea tocmai in crearea posibilității debitorului persoana juridica de a se putea reabilita, iar tocmai neindeplinirea acestei obligații imperative de a nu tergiversa starea de insolventa exclude posibilitatea reabilitării debitorului, prin fapta imputabila organelor de conducere ale acesteia.

Pentru considerentele sus mentionate recurenta a solicitat instantei sa admita recursul si sa modifice hotararea recurata in sensul de a admite acțiunea si de a obliga pe parații I___ G_______ si D_________ N______ la plata datoriilor restante către creditorii debitoarei S.C. PROSPER INVEST CONSTRUCT S.R.L.

In drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolventei, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificările si completările ulterioare, ale Legii nr. 82/1991 si O.G. nr. 92/2003.

La data de 25.04.2014 intimații pârâți M____ (I___) G_______ si D_________ N______ a depus întâmpinare la cererea de recurs formulata de Direcția Finanțelor Publice, prin care solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat si menținerea hotararii instantei de fond ca fiind temeinica si legală.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de către recurentă și a apărărilor intimaților, față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul nu este fondat și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. îl va respinge.

Se are în vedere că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.

Această formă de răspundere nu izvorăște din contractul de mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci este o răspundere civilă delictuală, astfel că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acesteia, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.

De asemenea, din conținutul alin. 1 al art. 138, reiese că trebuie îndeplinită și cerința ca faptele prevăzute de acest text de lege să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.

Mai apreciază Curtea că pentru a se admite cererea de atragere a răspunderii a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății este necesar ca persoana care formulează o asemenea cerere să dovedească săvârșirea de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, sarcina probei revenindu-i reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi.

Având în vedere cele de mai sus și materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că nu există elemente din care să reiasă săvârșirea de către intimați a faptelor care le sunt imputate prin cererea de atragere a răspunderii, criticile formulate de către recurentă nefiind fondate.

Cât privește fapta de la art. 138 lit. c, reține Curtea că în cauză nu există elemente care să conducă la concluzia că prin continuarea activității intimații pârâți ar fi urmărit satisfacerea unui interes personal și care ar fi fost acesta, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru a se putea reține existența faptei imputate, criticile formulate prin motivele de recurs având doar caracter de generalități, fără a se indica elemente concrete de natură să conducă instanța la această concluzie.

De asemenea, din actele și lucrările dosarului reiese că nu este îndeplinită nici condiția existenței raportului de cauzalitate între neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85 și starea de insolvență a debitoarei, nefiind întrunite așadar elementele cumulative ale răspunderii civile delictuale.

Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, se observă că aceasta cuprinde trei cazuri: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, însă toate aceste cazuri au un numitor comun, respectiv prin această conduită a fost cauzată starea de insolvență a societății debitoare.

Curtea apreciază, în primul rând, că nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu poate, ea singură, să conducă la concluzia că am fi în prezența cazului privind neținerea contabilității în conformitate cu legea, câtă vreme cauzele nedepunerii acestor documente pot fi multiple și nu se poate reține incidența prezumției simple la care se face referire în motivele de recurs.

Pe de altă parte, nu este întrunită nici cerința ca insolvența să fi fost cauzată de situația invocată de către recurenta – reclamantă, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea, câtă vreme legătura de cauzalitate trebuie să fie dovedită în concret, prin arătarea și dovedirea mecanismului prin care motivul la care se face referire a condus la starea de insolvență, nefiind suficientă doar formularea unor aprecieri de ordin general.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 9281/06.11.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimații I___ G_______ și D_________ N______, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 29 aprilie 2014.

Președinte, C_______ G_______ I___	Judecător, M______ P______	Judecător, P___ P______
	Grefier, E______-R_____ L____

Red. Jud. C.G.I.

Tehnoredactat: CGI

2 ex./13.06.2014

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Jud. sindic: M_____ M_______