Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TULCEA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Contestaţie(NCPP)
Obiect dosar:
Liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Număr hotarâre:
133/2014 din 22 iulie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 133

Ședința publică din data de 22 iulie 2014

Președinte : I_____ A_____

Grefier : D______ B______

Cu participarea Ministerului Public reprezentant prin procuror – D______ B________ din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea

S-a luat în examinare contestația formulată de condamnatul C______ M_____ fiul lui C_________ și M____, născut la 12.07.1980, CNP:xxxxxxxxxxxxx, deținut în Penitenciarul Tulcea, împotriva sentinței penale nr.1065 din 20 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul, aflat în stare de deținere, personal și asistat de avocat Beizat Birsen desemnat din oficiu în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 4088/214, depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că, contestația este declarată în termen, după care:

Contestatorul având cuvântul arată că își menține contestația și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Față de declarația contestatorului personal și prin apărător și a reprezentantului parchetului că nu au alte cereri de formulat, instanța constată că dosarul se află în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat Beizat Birsen având cuvântul pentru contestator arată că, contestatorul a formulat contestație pentru motivul că a fost amânat cu 8 luni, fiind în executarea pedepsei pentru furt calificat.

Nu ar trebui să existe această amânare de 8 luni, cu reținerea stării de recidivă, câtă vreme la momentul la care a fost condamnat, la individualizarea pedepsei s-a ținut cont de starea de recidivă. Ar fi discriminant ca să se aplice de două ori pedeapsa mai mare pentru că la acel moment s-a adăugat un spor pentru starea de recidivă.

Procesul de reeducare și-a atins scopul, iar amânarea este foarte mare.

În caracterizarea de la dosarul cauzei se consemnează că, contestatorul a fost pedepsit o dată pentru că ar fi dat șoferului niște bani să îi cumpere alimente, o necesitate ca aceasta nu este de o gravitate atât de mare încât să i se dea o amânare atât de mare.

În concluzie, reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației formulate. În subsidiar, se solicită reducerea termenului de 8 luni în reiterarea cererii de liberare condiționată.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondate având în vedere starea de recidivă a contestatorului. Contestatorul având cuvântul arată că amânarea de 8 luni este prea mare, și, dacă va fi eliberat la iarnă, va fi din nou nevoit să fure.

T R I B U N A L U L :

Asupra contestației tribunalul reține următoarele:

Prin sentința penală nr.1065 din 20 iunie 2014 Judecătoria Tulcea a respins cererea de liberare condiționată formulată de către condamnatul C______ M_____ ca nefondată și a fixat termen pentru reiterarea acesteia la data de 17 decembrie 2014.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 138/2013 a Judecătoriei C________, C______ M_____ a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 209 CP.

În ceea ce privește dispozițiile din legile penale succesive privind condițiile de acordare a liberării condiționate, raportat la art.15 alin. (2) din reglementarea constituțională, s-a reținut că normele instituite de Codul penal din 1969 sunt mai favorabile condamnatului, context în care acestea vor fi avute în vedere cu ocazia analizei îndeplinirii condițiilor necesare de liberare.

Potrivit dispozițiilor art. 59 alin. 1 din C.pen.: „ După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.”

Condamnatul a început executarea pedepsei la data de 19.12.2012, urmând ca aceasta să expire la data de 18.12.2014, adică 730 zile.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 486 zile.

De la data de 19.12.2012 până la 20.06.2014, condamnatul a executat 548 zile, arest preventiv 0 zile, la care se adaugă ca executate ca urmare a muncii prestate 1 zile, totalizând 549 zile.

Prin urmare, s-a constatat că prima cerință prev. de art.59 cod pen., respectiv cea referitoare la fracția de pedeapsă, este îndeplinită.

Cercetând actele și lucrările dosarului s-a mai reținut că, pe timpul executării pedepsei, petentul a fost sancționat disciplinar la data de 29.05.2013, la Penitenciarul Poarta Albă, cu suspendarea dreptului de a primi și a cumpăra bunuri pe o durată de o lună de zile-raport neridicat.

Fiind folosit la muncă, a muncit la prestări servicii, în perioada 04-05.2013-6 zile la Penitenciarul Poarta Albă. Ulterior transferării acestuia la Penitenciarul Tulcea, el nu a mai fost folosit la muncă în exteriorul locului de deținere, din motive obiective.

Nu a fost recompensat pe perioada executării pedepsei.

A executat pedeapsa, de la data de 06.03.2013, în regim semideschis, iar, începând cu data de 26.06.2013, execută pedeapsa în regim închis.

Anterior faptei a cărei pedeapsă o execută în prezent, petentul a mai fost condamnat, după cum urmează:

- 1 an și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă aplicată prin Sentința Penală nr. 1438/01.06.1998 a Judecătoriei C________;

- 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă aplicată prin Sentința Penală nr. 355/06.12.2000 a Judecătoriei Medgidia;

- 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă aplicată prin Sentința Penală nr. 525/04.03.2002 a Judecătoriei C________;

- 1 an și 10 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă aplicată prin Sentința Penală nr. 1544/22.06.2004 a Judecătoriei Medgidia;

- 1 an și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă aplicată prin Sentința Penală nr. 1044/19.06.2007 a Judecătoriei C________;

Pornind de la natura instituției liberării condiționate, prima instanță a reținut că aceasta creează exclusiv o vocație și nu un drept al persoanei private de libertate de a fi liberată din penitenciar înainte de executarea integrală a pedepsei.

Dacă în ceea ce privește fracția de pedeapsă ce trebuie executată, petentul îndeplinește cerințele legii, s-a observat că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la atingerea scopului pedepsei, atât timp cât petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, după condamnările anterioare.

Mai mult decât atât, s-a constatat că anterior faptei a cărei pedeapsă o execută, deținutul a mai fost gratificat cu încrederea instanței, fiind liberat condiționat după cum urmează:

- la data de 20.01.1999, cu un rest de pedeapsă de 165 zile;

- la data de 17.01.2001, cu un rest de pedeapsă de 90 zile;

- la data de 25.09.2002, cu un rest de pedeapsă de 235 zile;

- la data de 15.09.2004, cu un rest de pedeapsă de 113 zile;

- la data de 05.01.2010, cu un rest de pedeapsă de 9 zile;

Totodată s-a mai învederat că, perseverența infracțională a petentului poate fi considerată ca fiind o manifestare disprețuitoare față de o justiție prea indulgentă, care printr-o nouă liberare condiționată nu ar face decât să încurajeze săvârșirea altor fapte penale.

Chiar și în situația în care există aparența unei reeducări, s-a constat că nu se poate dispune liberarea condiționată a condamnatului, în măsura în care există indicii de neresponsabilitate pe care acesta le manifestă.

De asemenea, s-a mai reținut că, în mediul carceral, persoana privată de libertate nu a avut o conduită satisfăcătoare, el fiind sancționat disciplinar, la data de 29.05.2013, pentru nerespectarea ROI, raport care nu a fost ridicat, astfel că cea de-a doua condiție cerută de art.59 cod pen. nu este îndeplinită.

Așa fiind, s-a apreciat că nu se poate face abstracție de antecedența infracțională a petentului și, mai mult decât atât, de faptul că, acesta a beneficiat anterior de gratificare (de cinci ori).

Or, acest ultim aspect constituie o dovadă certă că, persoana condamnată nu dă dovezi temeinice de îndreptare.

Împotriva acestei sentințe penale condamnatul C______ M_____ a formulat contestație în termenul prevăzut de lege, contestație pe care însă nu a motivat-o.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale contestate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicabile, tribunalul constată următoarele:

Contestatorul petent a fost discutat în Comisia de acordare a liberării condiționate din cadrul Penitenciarului Tulcea la data din 17.04.2014, iar prin procesul verbal nr.186 a fost amânat pentru 8 luni pentru stare de recidivă și raport de incident.

Împrejurarea că petentul contestator îndeplinește condițiile privind fracția ce trebuie executată, că a avut o comportare corespunzătoare pe perioada executării pedepsei, s-a încadrat în programul ordonat al locului de deținere, nu este suficientă pentru acordarea liberării condiționate.

Din lucrările dosarului rezultă că petentul contestator a fost sancționat disciplinar la data de 29.05.2013 la Penitenciarul Poarta Albă și nu a fost recompensat.

Faptul că, petentul contestator a executat fracția din pedeapsa ce o execută, nu impune concluzia că scopul pedepsei a fost atins înainte de executarea integrală a pedepsei și nici nu reprezintă o garanție că odată liberat condiționat, condamnatul nu va mai săvârși alte infracțiuni, mai ales că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind mai multe condamnări.

Așa fiind, în conf. cu dispozițiile art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, tribunalul urmează a respinge contestația ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 cod procedură penală contestatorul va fi obligat să plătească în folosul statului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Întrucât, contestatorul petent a beneficiat de apărător desemnat din oficiu, onorariul acestuia din urmă, în valoare de 100 lei se va vira din fondul MJ către BA Tulcea, pentru avocat Beizat Birsen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația formulată de contestatorul C______ M_____ fiul lui C_________ și M____, născut la 12.07.1980, CNP:xxxxxxxxxxxxx, deținut în Penitenciarul Tulcea, împotriva sentinței penale nr.1065 din 20 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, ca nefondată.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat

Onorariul apărătorului din oficiu, în valoare de 100 lei se va vira din fondul MJ către BA Tulcea pentru avocat Beizat Birsen.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 iulie 2014.

Președinte, Grefier,

I_____ A_____ D______ B______

Red.judec. fond.V.I_____

Red.judec.I.A_____/23.07.2014

Tehnored. gref. D.B./24.07.2014/2 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1765/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2534/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 211/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1018/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 2217/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 186/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 30/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 631/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 170/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 962/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1967/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 685/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 450/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1037/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 61/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1007/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 168/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 245/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 894/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 13/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 303/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 562/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1402/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1297/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1016/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1301/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 848/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 59/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 67/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 12/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1285/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 969/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1659/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2471/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 264/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1299/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 71/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1058/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 349/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 22/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 792/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025