Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1087/2015
Ședința publică de la 20 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_____ V_____ P___
Judecător L______ I_____
Grefier M______ S______
Pe rol judecarea apelului civil declarat de către reclamantul N______ N______ împotriva sentinței civile nr.514 din 6 august 2015, pronunțată de Judecătoria L_____ Gară în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât I_______ V_____, având ca obiect evacuare art. 1033 C__ ș.u..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelantul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța ia act de cererea de judecare în lipsă formulată de apelant, apreciază cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria L_____ Gară la data de 24.06.2015, reclamantul N______ N______, domiciliat în mun. București, C__. Văcărești, nr.276, ____________, ___________, sectorul 4, CNP xxxxxxxxxxxxx, a chemat în judecată și personal la interogatoriu pârâtul I_______ V_____, domiciliat în mun. București, _____________________, nr.16, _________________________________, solicitând să se dispună evacuarea pârâtului de pe terenul intravilan în suprafața de 996 m.p., situat pe raza teritoriala a orașului F_______, _______________________________,tarlaua 14, parcelele 487 si 488, având următoarele vecinătăți: Nord - drum, Est - drum, Sud - S___ D.V_____, Vest - drum, înscris în titlul de proprietate nr. xxxxxx din 16.06.2010, teren pe care pârâtul îl ocupă fără drept și cheltuieli de judecată.
Acțiunea este legal timbrată cf. chitanța _______ nr. 692/03.06.2015.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că este proprietarul terenului mai sus menționat, dobândindu-l prin sentința civila nr.676 din 12.09.2012, pronunțată de Judecătoria L_____ Gara în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX. Totodată arată că, după rămânerea definitiva și irevocabila a sentinței mai sus menționate, a intrat efectiv în stăpânirea terenului dar la scurt timp, către sfârșitul lunii octombrie 2013, a constatat că suprafața în cauză este ocupată abuziv de pârâtul I_______ V_____ și deși i-a învederat acestuia că este proprietarul terenului și că el nu are nici un titlu, a refuzat să-i lase în deplină proprietate și posesie.
D____ urmare, precizează că la data de 25.10.2013, s-a adresat B.E.J. O______ C_________, pentru a trimite pârâtului notificare prin care să fie somat, ca în 10 zile de la luarea la cunoștință, să lase suprafața de teren pe care o ocupă abuziv la dispoziția acestuia în deplină posesie și liberă de obstacole. Astfel, văzând că pârâtul ocupă în continuare terenul, la data de 13.05.2015, i-a trimis o notificare cu confirmare de primire, prin care i-a pus în vedere, ca în termen de 5 zile de la primirea acestei notificări, să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul. Cu toate acestea, deși pârâtul a primit notificarea așa cum rezultă din dovada de comunicare, nu a dat curs solicitării, ocupând și în prezent terenul.
În drept, se invocă disp. art. 1033 și urm. C.pr. Civ.
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat proba înscrisuri și interogatoriul pârâtului.
Alăturat acțiunii reclamantul a atașat în copie următoarele acte: sentința civila nr.676 din 12.09.2012, pronunțată de Judecătoria L_____ Gara în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX; certificat de moștenitor nr. 4/23.04.2012 emis de BNP G______ M______; titlu de proprietate nr. xxxxxx/16.06.2010; notificarea din 25.10.2013, cu dovada de primire a acesteia de către I_______ S____; adresa nr. xxxxxx/26.10.2013; notificare din 13.05.2015, cu dovada de primire a acesteia de către pârât; C.I. ________ nr. xxxxxx privind pe reclamant; dovada achitării taxei de timbru; chitanța din 13.05.2015; împuternicirea avocațială _________ nr. xxxxx/12.05.2015
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.519/2015, Judecătoria L_____-Gară a respins acțiunea formulată de reclamantul N______ N______ în contradictoriu cu pârâtul I_______ V_____.
Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Astfel cum rezultă din sentința civila nr.676/12.09.2012, pronunțată de Judecătoria L_____ Gara în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, reclamantul a dobândit prin partaj în proprietate terenul intravilan în suprafața de 996 m.p., situat pe raza teritoriala a orașului F_______, _______________________________, situat în tarlaua 14, parcelele 487 si 488, având următoarele vecinătăți: Nord - drum, Est - drum, Sud - S___ D.V_____, Vest – drum.
La data de 01.11.2013 reclamantul a notificat-o prin executor judecătoresc pe numita I_______ S____ să-i lase în posesie terenul obiect al litigiului, iar la data de 15.05.2015 l-a notificat pe pârât prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire să-i lase în posesie același teren.
Potrivit art.1038 C.p.civ. atunci când proprietarul unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării.
Astfel cum rezultă din disp. art.1033 C.p.civ. procedura specială a evacuării este incidentă în situația în care între părți a fost încheiat un contract de locațiune sau imobilul este ocupat fără drept de către o persoană (situația toleratului care folosește imobilul cu permisiunea sau îngăduința proprietarului fără a se fi încheiat contract sau situația celui care ocupă imobilul în fapt fără permisiunea sau îngăduința proprietarului).
În speță reclamantul invocă a doua situație descrisă mai sus, aceea a lipsei titlului din partea pârâtului și ocuparea în fapt a terenului fără permisiunea sau îngăduința sa.
Contrar susținerilor reclamantului, instanța reține deși procedura evacuării pe calea speciale este una simplificată cu probe și dezbateri sumare, acesta nu a dovedit faptul că pârâtul are posesia terenului, din interogatoriul luat acestuia din urmă nerezultând acest fapt, deși sarcina probei îi incumba (art.249 C.p.civ.).
În consecință susținerile reclamantului conform cărora posesia terenului rezultă din plângerea penală formulată nu sunt fondate, întrucât simplul fapt al depunerii unei plângeri penale nu semnifică și ocuparea terenului de către pârât, nefiind făcută dovada începerii urmării penale împotriva acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul N______ N______ criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului formulat apelantul a arătat următoarele:
Hotărârea este nelegală și netemeinică pentru că au fost îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a cererii de evacuare conform procedurii speciale prevăzute de art.1033 C.proc.civ..
Potrivit textului domeniul de aplicare a procedurii evacuării este incident în litigiile referitoare la ocuparea fără drept a unor bunuri imobile de către foști locatari sau alte persoane care nu dețin un titlu valabil.
Apelantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, drept dobândit prin Sentința civilă nr.676/12.09.2012 a Judecătoriei L_____ Gară.
Pârâtul a fost notificat în conformitate cu art. 1038 C.proc.civ. pentru a elibera imobilul teren pe care îl ocupă și se folosește în mod abuziv însă pârâtul nu s-a conformat notificării.
Faptul că terenul nu este liber fiind ocupat de pârât rezultă din nenumăratele demersuri făcute de apelant pentru a intra în posesia imobilului de la rămânerea definitivă a Sentinței civile nr.676/2012.
După ce hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat, apelantul s-a adresat executorului judecătoresc pentru executare silită însă, ulterior constatând că terenul este ocupat a formulat plângere penală împotriva pârâtului pentru „tulburare de posesie” însă i s-a comunicat că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii și a fost îndrumat să se adreseze instanței civile pentru că ocuparea terenului nu s-a făcut prin violență, amenințare sau desființarea semnelor de hotar.
Într-o atare situație s-a ales calea evacuării conform procedurii prevăzute de art.1033 C.proc.civ. dat fiind caracterul special al procedurii cu intenția valorificării cu celeritate a dreptului ce aparține apelantului, având în vedere că cererea de evacuare se judecă de urgență și dezbateri sumare.
Prin soluția pronunțată instanța fondului a dat practic legitimare unei conduite ilicite și abuzive manifestate constant de pârât, ajungându-se la situația ca instituția procesuală a evacuării reglementată de art.1033 C.proc.civ. să fie lipsită de conținut.
Față de cele arătate s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept s-au indicat art.1041(5) C.proc.civ., art.466 și următoarele C.proc.civ.
În apel apelantul nu a administrat probe noi.
Intimatul I_______ V_____ a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că așa cu a arătat și la instanța de fond posesia terenului a fost exercitată de către mama sa I_______ Steluța, decedată la 06.03.2014, apelantul având cunoștință de acest fapt dovadă fiind și notificarea transmisă prin intermediul executorului judecătoresc la 25.10.2013.
Mai arată intimatul că nu a ocupat niciodată terenul care a fost lucrat de mama sa până la data decesului acesteia în martie 2014, după această dată de teren nu s-a mai ocupat nicio persoană, că succesiunea după mama sa nu a fost dezbătută din lipsă de fonduri și că nu există identitate între terenul pe care îl ocupa mama sa și terenul de 996 m.p., situat în tarlaua 14, parcelele 487,488, ______________________________> Din titlul de proprietate nr.2852/25.03.1993 în aceiași ______________ mai află o parcelă 491/1 în suprafață de 650 m.p., toate aceste parcele nefiind delimitate, iar din însemnările făcute de reprezentanții primăriei pe acest titlu ar rezultat că toate parcelele menționate ar fi fost vândute situație în care intimatul apreciază că fără o expertiză topografică nu se poate stabili cu certitudine dacă mama sa a ocupat în această perioadă de timp suprafața de teren indicată de reclamant.
Mai arată intimatul că se pune întrebarea de ce reclamantul nu a depus la dosar titlul de proprietate emis în 1993 ci un duplicat din 2010 și de ce din 1993 și până în prezent nu a întreprins nicio acțiune pentru a intra în posesia terenului.
În drept, s-a indicat, art.205 C.proc.civ.
Intimatul a depus la dosar următoarele înscrisuri: titlul de proprietate nr.2852/1993, certificatul de deces eliberat pe numele I_______ Steluța.
Tribunalul, analizând probele administrate, sentința apelată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, a apreciat apelul neîntemeiat.
Instanța de fond a respins cererea de evacuare formulată de reclamant, reținând că acesta nu a dovedit faptul că pârâtul are posesia terenului, din interogatoriul luat acestuia din urmă nu a rezultat acest fapt.
Într-adevăr la întrebarea nr.2 din interogatoriu pârâtul a răspuns că în prezent nu ocupă terenul și că acesta este pârloagă.
A mai reținut instanța că susținerile conform cărora posesia terenului rezultă din plângerea penală nu sunt fondate întrucât simplul fapt al depunerii plângerii penale nu semnifică și ocuparea terenului de către pârât, nefiind făcută dovada începerii urmăririi penale.
Din adresa nr.xxxxxx/26.10.2013 eliberată de Poliția Orașului F_______, depusă la instanța de fond rezultă că s-a înregistrat plângerea formulată de reclamant împotriva pârâtului sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburare de posesie.
În motivarea prezentului apel s-a arătat că prin rezoluția parchetului s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Cu ocazia dezbaterilor în fața instanței de fond pârâtul prin apărător a susținut, de asemenea, că pârâtul nu ocupă terenul, pentru că acesta locuiește în București și de pe urma mamei sale defuncta I_______ Steluța mai sunt și alți moștenitori însă succesiunea nu a fost dezbătură.
Potrivit art.1033(1) C.proc.civ. „Dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foști locatari sau alte persoane.”
Așa cum a reținut și instanța de fond reclamantul a invocat ocuparea terenului arabil intravilan, în suprafață de 966 m.p., situat în _______________________ pârât. Potrivit definiției date de art.1033 C.proc.civ „ocupantul” este orice „persoană, alta decât proprietarul sau locatorul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului.” Numai în situația în care imobilul este ocupat se poate pune în discuție și evacuarea iar în situația de față apelantul nu a arătat, deși avea această obligație, din care probe rezultă ocuparea terenului de către pârât.
Faptul că acesta deține un titlu cu privire la teren și că pârâtul a fost somat să elibereze terenul nu înseamnă că în fapt acesta chiar ocupă terenul în condițiile în care acesta în răspunsul la interogatoriu a arătat că terenul este pârloagă și nu este folosit de el.
În întâmpinarea depusă în apel pârâtul arată că terenul a fost folosit de mama sa I_______ Steluța, care a decedat în martie 2014 și că există mai mulți moștenitori. Se impunea deci ca apelantul să facă dovada că după decesul numitei I_______ Steluța, terenul a fost ocupat de pârât, situație în care toate susținerile sale cum că ocuparea terenului de către pârât rezultă din demersurile sale pe care le-a făcut după rămânerea definitivă a Sentinței civile nr.676/2012 și ca urmare a plângerii penale formulată în dosarul nr.2350/P/2013 sunt nefondate.
Celelalte susțineri din apel se referă la caracterele procedurii speciale de evacuare prevăzute de art.1041 C.proc.civ. fără a reprezenta critici aduse soluției instanței de fond și fără a putea duce la înlăturarea considerentului pentru care instanța a respins cererea reclamantului.
Față de cele arătate și văzând art.408 C.proc.civ. a fost respins apelul formulat.
În baza art.453 C.proc.civ. apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată de 250 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr.189/7/09.2015 depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.480 C.proc.civ. respinge apelul declarat de către reclamantul N______ N______ împotriva Sentinței civile nr.514 din 6 august 2015 a Judecătoriei L_____ Gară.
Obligă apelantul N______ N______ către intimat I_______ V_____ la 250 lei cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2015
Președinte, M_____ V_____ P___ |
|
Judecător, L______ I_____ |
|
Grefier, M______ S______ |
|
Red.L.I_____
J.F.A.D.I_____
Tehnpored.M.S.
Exp.5/19.11.2015